Despre această taină, Nicolae Cabasila spune în cartea sa Despre viaţa în Hristos: «Când El conduce pe cineva la altar şi-şi dă trupul Său spre mâncare, preface pe acela în întregime şi-l transpune în starea sa proprie. Lutul nu mai este lut după ce a primit sângele împărătesc, ci e mai degrabă el însuşi Trup al împăratului.

Ceva mai fericit ca aceasta nu se poate cugeta. Pentru aceea este acest lucru taina ce le încheie pe toate, căci mai sus de ea nu se poate pătrunde şi după ea nimic nu mai poate veni. Taina cea dintâi cere de bună seamă pe cea de mijloc şi cea de la mijloc pe cea din urmă. După Euharistie însă nu ne mai rămâne nimic spre care am avea să mai înaintăm, decât numai să ne oprim acolo şi să căutăm şi să vedem cum se poate păstra comoara până la sfârşit.

O, mărime a tainelor! Ce este aceasta? Duhul lui Hristos se amestecă cu duhul nostru, voinţa Lui cu voinţa noastră, trupul Lui se amestecă cu trupul nostru. Cât de minunat este duhul nostru dacă Duhul Dumnezeiesc, stăpâneşte în el; voinţa noastră, dacă voinţa lui Dumnezeu o copleşeşte; acest bulgăr de pământ, dacă acel foc biruieşte în el!

Că aşa se întâmplă, o arată şi Sfântul Pavel, când zice că el nu mai are un duh al său, o voie a sa, o viaţă a sa, că Hristos S-a făcut totul pentru el. Căci noi avem duhul lui Hristos (I Cor. 2, 16) şi: «voi cereţi dovadă că Hristos grăieşte întru mine» (II Cor., 13, 3); şi: «Eu socotesc că am Duhul lui Dumnezeu» (I Cor,, 7, 40); şi; «Eu vă iubesc pe voi în simţirea lui Hristos» (Filip., l, 8). El are deci aceeaşi voinţă cu EL. Şi cuprinzând toate, zice: «Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine» (Gal., 2, 20)20.

20. Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, Vlena; Munchen, 1966, 103, f. 104 f.