Din cele mai vechi timpuri ale omenirii, ridicarea capului şi a privirii în sus exprimă dorinţa de înnoire şi transformare, de eliberare de toate înjosirile din viaţa şi din lăsarea în voia soartei. Acestei înălţări a privirii în sus, bisericile bizantine îi rezervă cupola lor, în care înfăţişează pe Hristos Pantocratorul înconjurat de toţi îngerii Săi.

Cele două pătrate suprapuse în care apare El, îl fac să strălucească pe fondul cu opt unghiuri, sub semnul revenirii primei zile a creaţiei, după cele şapte etape ale curgerii ei, deci sub semnul zilei a opta, al zilei neînserate, al începutului fericitei desăvârşiri.fondul cu opt unghiuri, sub semnul revenirii primei zile a creaţiei, după cele şapte etape ale curgerii ei, deci sub semnul zilei a opta, al zilei neînserate, al începutului fericitei desăvârşiri.

Pătratul luminos care înconjoară pe Fiul are scrise pe marginile lui următoarele cuvinte: «Eu sunt lumina lumii, care luminează tuturor. Eu sunt începutul şi sfârşitul. Eu sunt Cel ce a făcut cerul şi pământul şi toate câte sunt».

Domnul, care va veni a doua oară spre a le aduce toate din nou la Sine, este Făcătorul lumii, Care a adus toate la viaţă. Acum, El apare ca ţinta celor vii, nu ca un lucru, ci ca un chip ca prezenţă apropiată, ca Persoană, încă o dată, şi încă mai cuprinzător decât pe cruce, El caută să atragă toate la sine, chemând fiecare făptură la obârşia ei, prin blândeţea chipului Său.