Biruinţa lui Hristos prin faptul că se dăruieşte morţii, nu e o biruinţă pasivă a celui ce moare pur şi simplu, chiar dacă trupul Său s-a predat morţii ca întreaga materie a creaţiei, ci o biruinţă activă a eliberării şi readucerii acasă.

In această scenă, în vreme ce Hristos cel înviat prinde pe Eva de încheie­tura mâinii, lui Adam şi drepţilor le arată potirul Sfintei Euharistii, pentru a le împărtăşi şi lor din rodul jertfirii sale în moarte, «leacul nemuririi».

Pentru cei ce călătoresc pe pământ, Sfânta Euharistie este arvuna adevă­rată a slavei viitoare. Dar când e dăruită drepţilor din Vechiul Testament, ca aici în imaginea coborârii lui Hristos la iad, ea se face semn al urcuşului lor, al poftirii la liturghia cerească, pe care o prăznuieşte Fiul transfigurat la Tatăl. Dorul după veşnicie se precizează ca dor după Liturghia veşnică, după negrăita băutură din Impărăţia Lui.

La Utrenia din Joia Mare se cântă în canonul lui Cosma: «Pe drum spre patimi, cele izvorâtoare de odihnă pentru toţi fiii lui Adam, ai spus Hristoase, prietenilor Tăi: Dorit-am să mănânc cu voi acest Paşte, pentru că Tatăl M-a trimis în lume pe Mine, Unul Născut, ca ispăşire.

Bând cu ucenicii din paharul amestecat, zis-ai lor, Nemuritorule: Nu voi mai bea din rodul viţei cât voi mai vieţui cu voi, pentru că Tatăl M-a tri­mis pe lume, pe Mine, Unul Născut, ca ispăşire.

Spun prietenilor că voi bea o băutură nouă, negrăită, întru împărăţia Mea. Căci ca un Dumnezeu voi fi unit cu voi ca dumnezei, ai spus, o, Hristoase! Pentru că Tatăl M-a trimis pe Mine, Unul Născut, ca ispăşire»15.

15. Joia Săptămânii mari, la Utrenie, Canonul lui Cosma, trad. în K. Kirchoff, Die ostkirche belet, II Munster, 1963, 387 ş. u.