Ziua aterizării

Data postării: 28.10.2012 19:09:10

Doi oblaţi români azi au aterizat în ţările unde au fost trimişi în misiune.Părintele Lucian Bosoi a aterizat la Bucureşti cu avionul provenind din Italia. Acolo a trăit ultimii doi ani în cadrul comunităţii de formare din Vermicino (Frascati) unde, până acum, a fost angajat cu terminarea studiilor de licenţă în Teologia Pastorală, cu specializare în Teologia Educației. Evident că nefiind alte comunități oblate pe teritoriul Romaniei, pr. Lucian va face parte din Mănăstirea Sf. Eugen.Celălalt oblat, fr. Valentin Vrînceanu, care mai târziu, spre seară, a aterizat la Roma, în ultimele luni a fost la Mărăcineni, unde a dat o mână de ajutor la întreţinerea clădirilor şi a contribuit la activităţi pe care comunitatea le-a realizat. Fratele Valentin în Italia va deveni membru al comunităţii Casei Provinciale din Vermicino.

Amândoi, fr. Valentin şi pr. Lucian, în această zi specială au avut posibilitatea să se întâlnească şi să se salute la Aeroportul Henri Coandă Bucureşti. La aceeaşi oră, episcopii şi Sf. Părinte Benedict al XVI-lea erau adunaţi la Roma pentru încheierea Sinodului care s-a ocupat de “noua evanghelizare”, o misiune care va fi prioritară chiar pentru cei doi misionari care vor fi solicitaţi mai concret să „aterizeze” zilnic pe terenul poporului la care au fost trimişi.