Slujitorii şi apostolii în călătorie

Luna misionară a început de 15 zile şi Oblaţii sunt deja la jumătatea turneului lor de animare. În acest an sunt însoţiţi de “Slujitorii şi apostolii lui Cristos Isus” care se unesc progresiv la echipa misionară. Primul în ordinea apariţiei este Sfântul Francisc, patronul parohiei romano-catolice din Târgovişte. Oblaţii, ţinând cont de experienţa misionară a Sfântului din Assisi, au animat exerciţiile spirituale parohiale care s-au desfăşurat între 2 şi 5 octombrie. În acest context au extras din lecturile liturgice şi din mesajul Sfântului Părinte pentru cea de-a 82-a Zi Misionară Mondială lucruri concrete pentru a revigora viaţa credincioşilor. Cu tinerii catolici din Târgovişte s-a deschis atelierul misionar în care s-au pictat primele tablouri privitoare la Sf. Francisc şi istoria comunităţii romano-catolice din Târgovişte. În ambele cazuri, a fost dedicat un loc special săracilor pe care Sf. Francisc i-a servit şi oamenilor la care astăzi creştinii din Târgovişte trebuie să mărturisească Evanghelia.

Săptămâna următoare, pe 12 octombrie, Oblaţii au prezentat panourile din Târgovişte în parohia greco-catolică SF. Petru din Braşov, iar în ziua de14, marţi, în cursul animării ecumenice de la Piteşti a fost făcută aceiaşi propunere credincioşilor ortodocşi care îl venerează pe Sf. Anton de Padova. Lor, în mod special, le-a fost dată posibilitatea de a citi un pasaj din Sfânta Scriptură pentru a întâlni şi cunoaşte Cuvântul care îi cheamă pe toţi creştinii la unitate şi evanghelizare.

În următoarele zile, Comunitatea Apostolilor şi a Slujitorilor se va îmbogăţi de prezenţa Sf. Eugen de Mazenod cu Sfinţii Petru şi Paul. Primul este fondatorul Misionarilor Oblaţi ai Mariei Imaculate şi patronul mănăstirii unde de la 17 la 19 octombrie se va ţine atelierul cu aproape 15 tineri proveniţi din parohiile romano catolice din Câmpulung, Târgu Jiu şi Piteşti. Cunoscuţii Sfinţi Petru şi Paul sunt în schimb patronii parohiei romano-catolice din Piteşti unde pe 19 octombrie, în cea dea 82-a Zi Misionară Mondială, vor fi expuse toate panourile realizate de tineri. Întrebarea şi tema de fond sunt întotdeauna aceleaşi: istoria sfinţilor menţionaţi şi a comunităţilor lor, dar mai ales cine sunt oamenii în faţa cărora creştinii de astăzi exercită “atenţia, tandreţea, compasiunea, primirea, disponibilitatea, interesul faţă de problemele oamenilor şi toate celelalte virtuţi necesare mesagerilor Evangheliei pentru a părăsi toate şi a se dedica total şi necondiţionat răspândirii parfumului carităţii lui Cristos în lume” (Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea pentru Ziua Mondială a Misiunilor 2008).

În filmuleţul realizat de Oblaţi pentru animarea misionară, virtuţile “Slujitorii şi apostolii lui Cristos Isus” sunt mărturisite de persoane apropiate asemenea IPS Mons. Ioan Robu, Arhiepiscopul de Bucureşti, pr. Petru Păuleţ, parohul parohiei romano-catolice “Sf. Iacob” din Câmpulung Muscel, Sr. Madeleine Kenda din Institutul “Neprihănitei Zămisliri a Preasfântei Fecioare Maria de Lourdes” şi familia Meleg din Piteşti.

Turneul şi atelierul misionar se vor încheia pe 26 octombrie în parohia romano-catolică “Adormirea Maici Domnului” din Bucureşti, chiar cu Maria, prima Slujitoarea a Domnului şi Steaua evanghelizării. Materialul de animare realizat împreună se va depune în depozit unde timpul îngălbeneşte şi tehnologia conservă intact. Va rămâne doar mandatul permanent de evangelizare şi mai ales dreptul fiecărei persoane dea a cunoaşte cu adevărat Evanghelia lui Isus Cristos care nu se vor putea arhiva.

Downloads

Slujitori şi apostoli ai lui Cristos Isus (Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea pentru Ziua Mondială a Misiunilor)

Ziuă Mondiala a Misiunilor 2008 (DVD)