Pescăruşul Jonathan

Primii copii dornici să participe la tabăra de vară se fac văzuţi în curtea mănăstirii luni 30 iunie în jur de ora 9,00. Majoritatea dintre ei vin degajaţi, unii cu o mica gustare şi alţi cu bagajul. Aceştia provenind din Piteşti şi din Slatina vor rămâne la mănăstire până pe 6 iulie, când se va încheia tabără însoţiţi de doamna Iuliana Meleg şi de doamna Felicia Giurgiuman. Printre copiii din Piteşti sunt unii care vor profita de atmosfera taberei până la ora 17,00. Ei fac naveta însoţiţi de domnul Stanescu, care în fiecare zi se ocupa de toţi cu amabilitatea unui bunic adevărat.Anul acesta s-au înscris la tabără 58 copii, cu vârstă cuprinsă intre 7 şi 18 ani, dintre care majoritatea provenind din satele învecinate: Ciumeşti, Miceşti şi Pişcani au participat la programul de dimineaţă. Comunitatea Oblată, îmbogăţită de prezenţă sr. Cristina Popov sdc, Giacomo Bini, Isabella Barzotti şi de Mihaela Dumitraşcu a pus pe scena povestea Pescăruşului Jonathan Livingstone, scrisă de Richard Bach. Zbură depăşind pe cât este posibil limitele şi mai ales lenevia stolului care lucrează pur şi simplu pentru a supravieţui, au fost mesajele principale ale acestei povesti, adaptată de către Salezienii lui Don Bosco în limba româna pentru activităţi de vară.

În timpul atelierelor de dimineaţă copiii au construit zmei, au confecţionat costume de pescăruşi, au colorat desene pentru scenografie şi au învăţat rolurile pentru scenetă. Dansurile şi jocurile n-au lipsit deloc, mai ales competiţiile cu apa. Ultima zi petrecută împreuna pe gazonul mănăstirii a fost mai scurtă şi cu multe emoţii pentru părinţi care nu au rămas spectatori dar s-au pus lângă copiii lor concurând şi ei pentru a câştiga ultimele competiţii.Poze aici