Pentru copii cu vârsta cuprinsă între 7-10 ani

Data postării: 11.10.2012 07:44:45

Dragii copii,

zilele trecute toată mănăstirea Sf. Eugen s-a trezit în timpul nopţii din cauza ticăitului unui ceas. Cu toţii am avut impresia că venea de la ateliere. Astfel că ne-am îmbrăcat mai gros şi ne-am îndreptat spre ateliere. Când am ajuns în curtea atelierelor ne-am dat seama că pe ușa sălii mari era un ceas care arăta ora 14,29. Pe moment nu am dat importanţă acestui lucru pentru ca am văzut lumina aprinsă şi când am încercat să descuiem uşa ne-am dat seama, spre uimirea noastră, că nu era încuiată.

Nu vă spunem ce am găsit înăuntru. Tare uimitor, dar explicabil. Ceea ce pentru noi a rămas un mister este de ce până atunci nu ne-am dat seama de ceasul acela pe uşă. Dar ceea ce ne îngrijorează cel mai mult este ca arată tot timpul ora 14,29.

Din aceste motive vă invităm să veniţi să vedeţi despre ce este vorba şi totodată să vă gândiţi la o soluţie pentru a repara acel ceas.

Vă aşteptăm

duminică 21 octombrie la ora 11,30

la Mănăstirea Sf. Eugen

În timpul zilei vom încerca să desluşim misterul ceasului şi să-l reparăm cu ajutorul vostru. De aceea fiecare copil este bine să vină cu idei şi propuneri pentru a repara ceasul misterios.

Ideea cea mai reuşită vă fi premiată de un juriu.

Dacă veţi veni pregătiţi cum se cuvine, vom reuşi să terminăm toată munca până la ora 17,00.

Pentru o mai bună desfăşurare până pe 16 octombrie:

Copiii care doresc să participe este bine să anunţe prin telefon sau prin e-mail.

Familiile care doresc să contribuie la masa de prânz sau la gustare cu ceva anume sunt rugate să anunţe prin telefon sau prin e-mail.

Contact