Misiune populară la Popeşti-Leordeni

Data postării: 11.03.2010 19:01:42

De multe ori viaţa creştină este considerată ca un drum în panta cu care fiecare credincios trebuie să se confrunte în mod strict şi concret. Astfel este considerat mai ales Postul Mare, ca o mare pantă spre ziua învierii. Este normal să intervină oboseala şi descurajarea, de aceea Biserica pentru a-l ajuta pe om oferă câteva mijloace printre care misiunea populară. De aceasta va beneficia parohia romano-catolică Sf. Fecioară Maria, Regina Sf. Rozariu din Popeşti-Leordeni începând de duminică 14 martie 2010. Popeşti-Leordeni, acest oraş de peste 15000 locuitori la mărginea Bucureştiului, este teritoriul unde şi-a pus rădăcinile o parohie care azi adună peste 5555 de oameni şi diferite congregaţii şi mişcări ecleziale romano-catolice. Misionarii vor vizita cele 2178 familii în timpul zilei şi în fiecare seară se vor anima adunările parohiale la care vor participa enoriaşii care au fost vizitaţi în ziua respectivă. Pe 26 martie va fi calea crucii pe străzile oraşului după care va urma spovada pentru toţi cei care doresc să primească harul milostivirii. Aceste două săptămâni de misiune vor avea ca amintire crucea care va fi binecuvântată şi înălţată duminică 28 martie după Sf. Liturghie. Misionarii care vor anima aceste două săptămâni sunt zece persoane consacrate din diferite congregaţii religioase romano-catolice conduse de Misionarii Oblaţi ai Mariei Imaculate. Acestei iniţiative misionare au aderat cinci congregaţii feminine: Institutul Surorilor Misionare Catehetice ale Sfintei Inimi, Surorile Carităţii ale Sfintei Ioana Antida Thouret, Congregaţia Surorile Oblate Asumpţioniste, Institutul Neprihănitei Zămisliri a Preasfântei Fecioare Maria de Lourdes şi Surorile Sărace ale Sfântului Iosif. Bogăţia carismelor în acţiune dovedeşte că prioritatea unei misiuni este comuniunea bisericească confirmată şi întemeiată pe mandatul episcopului.

PS Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti, în timpul Sf. Liturghii, duminică 14 martie, la ora 11,00 în biserica parohială de la Popeşti-Leordeni rugându-se asupra tuturor şi înmânând crucea fiecăruia le va încredinţa misiunea de a fi slujitori ai Mântuitorului pe teritoriul oraşului. Misiunea este populară pentru că îşi doreşte să răspândească vestea cea buna. Prin misionari Dumnezeu va bate la uşa oamenilor şi cei care vor primi acest dar vor experimenta întâmpinarea lui Dumnezeu. Acest demers duhovnicesc va fi sub călăuzirea Sf. Fecioare Maria, Regina Sf. Rozariu a cărei icoane va fi împărţită fiecărei familii. Astfel misiunea vă fi un timp pentru a descoperi că Evanghelia este calea fraternităţii pe care o parcurg cei care se consideră copii adevăraţi ai Maicii Domnului.

Deci, timpul misiunii care s-a deschis pe 7 octombrie 2009, sărbătoarea Sf. Fecioare Maria, Regina Sf. Rozariu, continuă şi se va concretiza peste câteva zile cu misiunea populară, un instrument bisericesc care canalizează asupră omului pelerin spre ziua învierii iubirea gratuită a lui Dumnezeu.