Toti, totul şi întotdeauna în misiune

Data postării: 20.10.2011 14:06:32

Este un mesaj adresat tuturor creştinilor din lume, scris de Sf. Părinte Benedict al XVI-lea cu privire la Ziua Mondială a Misiunilor 2011. Aceasta se celebrează pe 23 octombrie, totuşi acest text care atinge un aspect esenţial al Bisericii, anume atitudinea misionară, poate a ajuns cu greu în căsuţa de e-mail. Mai uşor de găsit pe internet, tradus în multe limbi, mesajul pomeneşte mersul apostolilor după întâlnirea cu cel Înviat fie spre restul fraţilor fie spre lumea întreagă care până astăzi, totuşi, încă nu a fost atinsă în întregime. Acest lucru se realizează gradual, de aceea Biserica „se înrădăcinează în locuri determinate pentru a merge mai departe”, scrie Sf. Părinte. Şi astăzi se întâmplă că această atenţie asupra tuturor popoarelor trebuie armonizată cu grija faţă de „ceata celor care, deşi au primit vestirea Evangheliei, au uitat-o şi au abandonat-o, nu se mai recunosc în Biserică; şi multe locuri, chiar în societăţi în mod tradiţional creştine, sunt astăzi refractare ca să se deschidă la cuvântul credinţei”.

Ziua Mondială a Misiunilor care se celebrează în fiecare an „este o ocazie preţioasă pentru a ne opri ca să reflectăm dacă şi cum răspundem la vocaţia misionară; un răspuns esenţial pentru viaţa Bisericii”. De aceea zilele misionare la Craiova, în parohia romano-catolică Înălţarea Sf. Cruci, pe 23 octombrie şi pe 30 la Caracal, în parohia Inima Neprihănită a Mariei, animate de Misionari Oblaţi ai Mariei Imaculate, vor fi o invitaţie la reflecţie asupra acestei chemări la misiune. În această perspectivă poate să fie văzută şi hirotonirea întru preoţie a lui Lucian Bosoi OMI, pe 1 octombrie la Piteşti, chiar în ziua Sfintei Tereza a Pruncului Isus, patroana misiunilor. Acest Oblat a răspuns la chemarea misionară dându-şi disponibilitatea pentru ministerul preoţesc.

Deşi Sf. Părinte nu s-a adresat personal nimănui, faptul de a fi botezat are drept consecinţă implicarea în misiunea bisericii. Fiecărui creştin îi este încredinţat un dar, o misiune şi actual o întrebare care sună astfel: „dacă şi cum răspund şi eu vocaţiei misionare?”.

Pentru a stimula contribuţia fiecăruia la această reflectare, şi mai ales la misiune, cine doreşte poate să scrie pe formularul afişat pe această pagină prenumele de botez care îl identifică personal în faţa bisericii şi misiunea concretă pe care o desfăşoară în lume ca şi creştin.

Răspunsurile afişate pot să fie accesate clicând aici, astfel se va întări conştiinţa ca şi cum Tatăl l-a trimis pe Isus, aşa şi el trimite pe fiecare creştin împreună cu toţi ceilalţi.