Îmi pare bine

Data postării: 23.03.2013 21:39:04

În ajunul Duminicii Floriilor, sâmbătă 23 martie, în decanatul de Craiova s-a organizat o întâlnire a tinerilor, având ca slogan ”Îmi pare bine!”. De aici se deduce faptul ca unul din obiectivele întâlnirii era acela de a le oferi tinerilor din decanat posibilitatea de a se cunoaște mai bine între ei. La această întâlnire care s-a ținut în parohia Toți Sfinții din Craiova au participat un număr de aproximativ o suta de tineri.Întâlnirea s-a deschis cu un salut din partea organizatorilor pentru reprezentanții tuturor parohiilor din decanat și a continuat cu un moment intens de cateheză prezentat de către episcopul auxiliar de București, presfințitul Cornel Damian pe tema “A fi misionari, înseamnă înainte de toate a fi ucenici ai lui Cristos”. Tema și alte puncte de reflecție presentate cu această ocazie au fost inspirate din mesajul fostului Papa Benedict al XVI-lea pentru Ziua Mondială a Tineretului de anul acesta.

Inspirându-ne din mesajul fostului Papă și lăsându-ne conduși de cele spuse de pastorul nostru Cornel Damian am încercat împreună să înțelegem mai bine ce înseamnă a fi misionari, cum putem să îl vestim pe Cristos semenilor noștri și nu în ultimul rând ce înseamnă a fi ucenici ai lui Cristos. Ca și introducere la cateheză episcopul s-a folosit de imaginea statuii imense care veghează deasupra orașului Rio de Janeiro, Isus cu brațele deschise, pentru a sublinia primirea calduroasă pe care Dumnezeu, în marea sa milostivire, o are față de toți oamenii. ”A fi misionari înseamnă a-L mărturisi pe Cristos”, ne spunea episcopul, și această marturie a credinței noastre trebuie să fie o mărturie că noi tinerii credem în Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu. Cunoscând care este credința Bisericii și dorind să fim ucenici ai lui Isus, ajutați de Sfântul Duh vom reuși să fim cu adevărat misionari. Cu ajutorul Duhului Sfânt, învățând să vorbim cu Dumnezeu, vom reuși să și vorbim altora despre Dumnezeu.

Tot în această zi am avut ocazia de a ne întreba cu toții “Cine ne-a transmis credinţa?”. Știm că la Botez, fiecare primește credința din partea lui Dumnezeu, este un dar pe care Dumnezeu ni-l face, un dar pe care trebuie să îl conservăm în inima noastră și pe care trebuie să îl dăruim altora. Fericitul Ioan Paul al II-lea scria: “Credinţa se întăreşte dăruind-o” (Redemptoris missio, 2). Lăsându-ne conduși de aceleași gânduri dedicate tinerilor ce se pregătesc pentru Ziua Mondială a Tinerilor de la Rio, am încercat să ne întoarcem puțin în trecutul istoriei noastre pentru a vedea cum s-a transmis credința, cum a ajuns până la noi, pentru a putea și noi la rândul nostru să o transmitem mai departe. Pentru a realiza acest lucru ne-a ajutat părintele Elio Filardo omi printr-o presentare dinamică și sintetică a fostelor întâlniri de tineri din decanatul de Craiova.

Într-un alt moment de reflecție, animat de părintele Lucian Bosoi omi, am încercat să vedem în concret ce înseamnă să raspunzi unei chemări din partea lui Dumnezeu. ”A evangheliza înseamnă a duce altora Vestea Bună a mântuirii şi această Veste Bună este o persoană: Isus Cristos”. Așa vorbește fostul Papă tinerilor de astăzi. Dar cine sunt acești ”altora”, cine sunt destinatarii misiunii de evanghelizare? Pot fi popoarele îndepărtate care nu au auzit niciodată de Isus Cristos, persoane care și-au părăsit credința renegându-l pe Cristos sau poate prietenul, colegul cu care te vezi în fiecare zi. Prin prezentarea câtorva vocații de misionari și misionare am putut vedea cum Vestea cea Bună poate ajunge la toate persoanele, până la marginile pământului, realizându-se astfel îndemnul lui Isus: “Mergeţi şi faceţi ucenici din toate naţiunile” (cf. Mt 28,19).

Întâlnirea s-a conclus cu un scurt moment de rugăciune în biserică. Dat fiind faptul că anul acesta este un an dedicat credinței, vizitând biserica Toți Sfinții din Craiova și îndeplinind cerințele prevazute de legile bisericești, toți participanții la această întâlnire au avut ocazia de a primi indulgență plenară. Încărcați de multe daruri spirituale și cu binecuvântarea episcopului fiecare s-a întors la casa lui. Unii pentru a-și continua misiunea pe care au primit-o de la Dumnezeu, alții pentru a-și continua căutarea.