Floare de colţ cu răpitor

Fruct acenha. Inflorire iulie-august. Monument al naturii, ocrotita de lege, din 1931. In etajul alpin, pe roci calcaroase, pe stancarii, prin pajistile de pe branele abrupte. Europa, estul si centrul Asiei.

Este o planta de stepa. Ca si smirdarul (bujorul de munte, rododendronul), e venita de departe, din Asia. Prin stepele Tibetului creste ca iarba de deasa si inalta de un cot. Nici miros nu are, nici corola stralucitoare. Pare uscata si o poti pastra, daca nu e trecuta, ani de zile.

In pamant, rizomul scurt si gros, acoperit cu resturi de frunze negre-brunii, lastareste in fiecare vara, inlocuind tulpina vestejita in toamna, cu alta noua. Deci, chiar cind semintele nu incoltesc, aceasta planta nu piere, daca rizomul este sanatos. La suprafata pamantului formeaza o rozeta de frunze din mijlocul carora se ridica tulpina, in virful careia se gaseste o steluta alba, imblanita, pe care lumea o numeste “floare”. In realitate, “floarea” cumuleaza o grupa de inflorescente. Cele 5-15 raze ale stelutei nu sint petale, ci niste frunze speciale (bractee) ingramadite sub vreo 5-6 panerase emisferice, care apar ca niste nasturei mai inchisi in mijlocul coroanei de bractee. Fiecare paneras reprezinta o inflorescenta, numita calatidiu, cu multe flori marunte si inghesuite - unele bisexuate, altele femele sau sterile.

Acest buchet de inflorescente simuleaza, impreuna cu cununa bracteala, o floare mare, spectaculoasa. Rostul acestei “flori biologice” este sa atraga putinele insecte ale etajului alpin, asigurand astfel polenizarea. Tulpina, frunzele inguste si mai ales regiunea inflorescentelor sint acoperite de o pasla de peri catifelati, alb-argintii, care dau plantei o nota aparte de frumusete. Acest cojocel paros este un mijloc prin care planta face fata mai usor gerurilor de la munte. Totusi, adevarata semnificatie biologica a invelisului paros este alta. Planta isi infige radacinile in vinisoarele de sol cuibarite in crapaturi de stanca unde abia pot retine ceva din apa abundenta a ploilor de munte. Radacinile au deci putina apa la dispozitie, iar cea care a patruns in corpul plantei transpira repede, biciuita de vant si arsita zilei. O balanta activa intre apa absorbita si cea transpirata este asigurata tocmai prin perii desi, care infofolesc porii frunzelor (numiti ostiole) si ii ascund de vant si soare, reducand transpiratia la minimum. Deci, perii servesc mai mult ca un impermeabil, decat ca blana.

In Romania, planta apare insular, pe rocile calcaroase si conglomeratice, de pe la 1100 m in sus.

Bibliografie: Adrian Ionel, Alexandru Manoliu, Valeriu Zanovschi - Cunoasterea si ocrotirea plantelor rare - Bucuresti, Editura Ceres, 1986; Constantin Parvu, Stoica Godeanu, Laurentiu Stroe - Calauza in lumea plantelor si animalelor - Bucuresti, Editura Ceres, 1985; Ion Simionescu - Flora Romaniei - Bucuresti, Editura Albatros, 1974)

(colaj si informatii suplimentare: Ica Giurgiu)

Buburuza (Coccinella septempunctata), ordinul Coleoptera

foto: Trestian Găvănescu (Râmnicu Vâlcea)

Lungime 5,5-8 mm. Rapitor ca adult si ca larva. Consuma indeosebi purici/ paduchi de plante (afide) - fiind folositor omului, omizi mici, larve de gandaci, oua de crisomelide; o larva, ca sa se dezvolte, consuma circa 400 afide. Adultii, ca sa se apere, secreta un lichid puternic mirositor. In toata tara, de la malul marii pina pe culmile muntilor; uneori formeaza invazii. Raspandita in mai toata lumea.

Buburuzul dragut. Cine nu i-a cantat, lasandu-l in liniste pe palma: «Buburuza/ Uza/ Incotro-i zbura/ Intr-acolo m-oi insura». Cite numiri nu i-a mai dat Romanul! Mariuta, cucusor, boul-Domnului, paparuc si alte mai mult ori mai putin potrivite. O ganganie pe care o vezi din primavara si pina toamna tarziu.

Ros, cu 7 puncte negre, cu capusorul tot negru patat cu alb si cu un guleras tot albiu. Alearga marunt, miscandu-si iute piciorusele care abia se vad de sub streasina aripilor boltite. Cind ii vine sa zboare, se opreste in loc, deschide de citeva ori aripele si apoi desfasurandu-si pe cele de dedesubt, mari, se face iute nevazut. Se muta dupa paduchit-de-plante, mancarea lui favorita, ca si a larvelor. De aceea nici nu pune ouale in pamint, ca alti gandaci, ci le lipeste de dosul frunzelor (400-600) in apropierea celor acoperite cu paduchi-de-plante. Din ou iese o larva neagra, care se schimba cu vremea in albastrie si cu puncte rosii. E lupul paduchilor-de-planta. Numai pielea ramine din ei. Dupa ce se satura bine, se lipeste cu virful cozii de dosul frunzei si doarme ca liliecii cu capul in jos. E nimfa, din care iese buburuzul, la inceput moale si gingas.

E de mare ajutor omului. In California, un neam de-al lui a scapat plantatiile de lamai si portocali, amenintate sa fie cu totul distruse de un paduche plodigios peste masura. In Hawai, alt buburuz, importat anume, a scapat de la pieire plantatiile de cafea. In Italia s-au adus altii, anumiti, tocmai din Japonia si Australia, pentru a scapa duzii de un soi de paduche care ii dadeau gata. E politia naturii pe care omul stiutor de rostul fiintelor o foloseste pentru binele sau.

Spre norocul agriculturii, neamurile buburuzului sunt destul de numeroase. Numai in cuprinsul Bucovinei, prof. O. Marcu a gasit vreo 57 specii.

Bibliografie: Constantin Parvu, Stoica Godeanu, Laurentiu Stroe - Călăuză în lumea plantelor şi animalelor - Editura Ceres, Bucureşti, 1985; Ion Simionescu - Fauna României - Editura Albatros, Bucureşti, 1983

                                                                                                                                                                                               (colaj: Ică Giurgiu) 

vezi și

Floarea de colţ (Leontopodium alpinum), floarea reginei, albumiţă, steluţă

Floarea de colț, Leontopodium alpinum

Donează 30 de lei