Explorare cu scafandru prin Lacul Roşu, Munţii Hăşmaş
Lacul Roşu văzut de pe Vf. Ghilcoş. Foto: Ică Giurgiu (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti).
Mihai Popa (Bucureşti)
Lacul Roșu - Cheile Bicazului este rezervatie naturala complexa, de tip geologic, botanic si peisagistic. Situat in apropierea intrarii in Cheile Bicazului, Lacul Roșu este de baraj natural. Formarea lui este legata de o alunecare de teren din versantul Ucigașului (Ghilcoș), survenita in 1837, care a barat Paraul Bicaz, lacul luand repede nastere prin inundarea unei suprafete apreciabile din vale (12 ha).
Are forma alungita, orientata nord-sud; este bordat la est si vest de versantii vaii, cel vestic fiind mai abrupt. Acestia sunt acoperiti de o padure deasa de molid, o mare parte din materialul vegetal acoperind solul sau depunandu-se in lac; aceasta a permis acumularea pe substratul (fundul) subacvatic a unei paduri groase de sediment vegetal, alcatuit in unele sectoare aproape exclusiv din ace de molid.
Lacul Roșu este unul dintre cele mai interesante lacuri de scufundare pe care am avut ocazia sa le vizitez, in 1987, geneza sa deosebita permitand instalarea unor conditii mai speciale de biotop lacustru. Adancimea maxima este in jur de 10 metri dar nivelul apei variaza sezonier si datorita infiltratiilor in depozitele de baraj. Versantul submers vestic, in calcare jurasice, isi pastreaza panta, fiind marcat in regiunea centrala de o scobitura surplombata. In zonele laterale, aferente versantilor si mai apropiate de maluri, apar sectoare unde acumularea de material vegetal este eterogena, compusa dintr-un labirint extraordinar de trunchiuri si crengi, acoperite la partea inferioara de sedimente clastice si frunze aciculare. Sectoarele cu material lemnos sunt preferate de racii care forfotesc acolo tare fericiti. Termoclinele (suprafete de separare dintre doua straturi de apa cu temperaturi diferite) sunt mai frecvente aici decat in zona centrala si dau efecte optice pitoresti.
Zona centrala a lacului este acum plana, in urma proceselor de sedimentare si are un aspect terestru deoarece trunchiurile de molid au ramas in picioare, peisajul fiind cat se poate de forestier dar… subacvatic! Este adevarat ca trunchiurile arborilor sunt lipsite de frunze si ramurile sunt rupte pana aproape de baza dar frecventa copacilor, ale caror varfuri trec adesea peste oglinda apei, pozitia lor verticala si planeitatea substratului te fac sa uiti o clipa ca esti sub apa. In aceasta zona racii sunt ca si inexistenti, singura prezenta animala fiind pastravii, de o stranie si deconcertanta curiozitate. Ei sunt neobisnuiti cu vizitele omenesti care, chiar daca sunt bolborositoare datorita bulelor scoase din aparatele de scufundare autonoma, nu li se par prea alarmante. Curiozitatea pastravului de lac este poate depasita numai de rudele sale marine, la fel de nobile si dragi mie: chefalul, strughilul si labanul, astazi intalniti tot mai rar in apele noastre. Curiozitatea acestora din urma intrece chiar si instictul de conservare, comportamentul fiindu-le fatal in cazul intalnirilor cu vanatori subacvatici.
Foarte interesant este substratul zonei centrale, mai ales in compartimentele median si sudic. In perimetrul nordic, substratul este preponderent clastic, aluvionar dar in celelalte parti preponderenta sedimentarii este de natura vegetala. Acolo, printre copacii inca in picioare, totul este perfect plan, de culoare cenusie-brunie, cu tente ruginii, materialul depus nefiind insa consolidat. Grosimea acestui strat este de cel putin un metru, dimensiune pe care am apreciat-o direct, scufundandu-ma pur si simplu in detritusul care privit de sus pare solid. Este insa o acumulare densa si stratificata de ace de molid care, in zona interfetei cu masa de apa, este usor de agitat chiar prin simpla bataie din labele de scafandru.
Din punct de vedere tafonomic, situatia devine incitanta privita fiind prin prisma paleobotanistului. Acumularea de material vegetal poate fi studiata pe verticala, pana la substratul vaii initial subaeriene, fiind posibila astfel analiza proceselor de sedimentare (transport, sortare, depunere, ingropare) si de modificare chimica. Trunchiurile verticale pot fi si ele studiate pentru intelegerea transformarilor chimice suferite, cortexul lor ramanand intact, unele pastrand chiar fragmente de ritidom. Lacul prezinta aspecte unice: trunchiurile ramase in picioare, varsta precisa, adancimea mica, aportul de sedimente de natura vegetala sau clastica, dimensiunile mici si zonarea substratului. Un lac de baraj antropic nu prezinta toate aceste trasaturi care fac din Lacul Rosu un laborator natural, deschis cu generozitate pentru cititorul initiat.
Nu stiu ce simte o veverita cand sare dintr-un copac in altul dar pot marturisi ca experienta zborului de la un copac la altul in peisajul subacvatic al Lacului Rosu este de neuitat.