Vârful Unghia Mare, Munţii Neamţului/ Gârbova (acces din Valea Prahovei, gara Azuga)

text: Dinu Boghez (Râmnicu Vâlcea)

fotografii: Floriana Boghez

 

11 iulie 2009. In zori, iesim din blocul inca incins de caldura torida a noptii. Ajungem la Gara de Nord si trenul trece repede prin treptele temperaturilor de vara, aducandu-ne printre liniile parca parasite ale garii din Azuga. Aici ni se pare un pic racoare.

Strabatem strada inca adormita a orasului, in drum catre partia Sorica (vezi harta 1). Pe masura ce ne apropiem de locul imbarcarii catre inaltimi, statia de pornire a telegondolei, orasul isi schimba infatisarea. Apar pensiuni, hoteluri chiar, mai toate colorate cu darnicie. Telegondola se pregateste de plecare si avem timp sa ne si odihnim putin dupa drumul facut pana aici. Suntem anuntati sa ne pregatim si, urcati in cabina, incepem sa simtim aerul inaltimilor, o data cu aparitia marelui abrupt al Bucegilor. Si nu ne dezlipim ochii de el nici dupa ce ajungem la capatul urcusului. 

extras din lucrarea lui Mihai Ielenicz - Baiului - Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1984 

extras din harta Bucegi - Garbova (vezi aici versiunea integrala a hartii)

Suntem aici intr-un loc aproape pustiu, lipsit de padurea strabatuta pana atunci. Doar verdeata locurilor si imaginile Bucegilor daruite noua in ziua frumoasa de vara senina ne aduc cu picioarele pe pamantul drumeagului despartitor dintre crestele Baiului si cele ale Neamtului, catre care ne indreptam. Catava vreme ne tintuim privirile pe abruptul Bucegilor si cum de putina vreme strabatusem oarecari vai de abrupt, incercam sa descifram locuri frumoase prin care fusesem. Valea Cerbului este cea pe care o urmarim mai ales si pana la urma cadem de acord asupra locului in care se afla.

Incepem urcusul in lungul unui vechi drum. Plaiul golas, colorat cu verdele pur al pasunilor bine udate de ploile de pana acum nu lasa privirilor niciun punct de reper. Doar pe panta inalta pe sub care trecem, un brad uscat sta in calea vanturilor. Suntem pe sub Varful Urechea (vezi hartile 1 si 2) si ceva mai incolo parasim drumul urmat pana acum si ne abatem la stanga, pe o poteca ce urca spre Varful Cazacu.

Pe plaiurile intinse sunt numeroase puncte albe, cind adunate, cand imprastiate. Turme risipite pe intinderile inverzite, parca mai numeroase decat in alte locuri, insufletesc muntele. Doar hamaitul cainilor ne mai starneste oarecari ingrijorari. Urcam alene pana pe Varful Cazacu, strajuit de o cruce, cu largi privelisti catre locurile catre care ne indreptam. In valea adanca, un drum coborator pare a se indrepta catre stana de sub Varful Ceausoaiei (vezi harta 1). Mult mai departe, apare stana cea mare a Unghiei, care tocmai isi trimitea turmele spre plai. Noi coboram pana in saua adanca de sub Varful Ceausoaiei, de unde mai departe nu urmam drumul ocolitor ci urcam direct panta muntelui, pe care pare a fi o poteca. Cand ajungem sus, pe varful inalt, ne aflam pe Culmea Petru - Orjogoaia.

Muntii Bucegi vazuti de deasupra statiei de gondola.

Bradul singuratec de pe Vf. Urechea, 1715 metri.

Rușulița (Hieracium aurantiacum).

Vf.  Baiul Mare, 1908 metri.

Muntii Bucegi, vazuti de sub Vf. Urechea.

La orizont, Muntii Neamtului. 

La orizont, Muntii Baiului. 

La orizont, Muntii Baiului. 

Crucea de pe Vf. Cazacu, 1753 metri.

Luceafăr (Scorzonera rosea).

Muntii Neamtului, Vf. Unghia Mare, 1885 metri.

 

Unghia Mare, 1885 metri.

Unghia Mare, 1885 metri si Rusu, 1902 metri. 

Unghia Mare, 1885 metri.

Lac nival în Șaua lui Manole.

Iara coboram, pe poteca larga si undeva nu departe zarim si un lac marisor, cu apa adunata din ploi si zapezi. Drumul conduce apoi spre o muchie prelunga, numai buna de odihna ceva mai consistenta dupa atatea urcusuri solicitante. Numai ca de dupa ea apare o turma, asezata la odihna amiezii. Suntem inca departe si cainii vizibili, asezati in preajma ei, ne cam ingrijoreaza. Cata vreme nu suntem in bataia mirosului lor nu ne ingrijoram. Incepem un ocolis lung, coborand destul fata de creasta in care se odihneste turma si cand ne vine bine incepem urcusul catre varful din fata. Ne mai incomodeaza iarba mare a locurilor, dar asa cainii nu ne simt si cand o fac, ajunsem sus, pe coama departata binisor de locul turmei. Si asa tot ne latra, ba se mai si reped catre noi, dar se potolesc repede si ciobanul trezit din amorteala pare a-i stapani.

Urcam din greu panta si soarele dogoreste zdravan si parca nu mai ajungem. Pana la urma am sosit pe un umar al muntelui si aici hotaram sa ne odihnim si sa scrutam departarile. Incep sa se vada ceva din inaltimile Ciucasului si linia prelunga a Grohotisului, iar din muntii in care eram, o coama prelunga, inalta si departata.

Am mai fi vrut sa mergem pana pe Varful Neamțului (vezi întregul ghid al masivului) si pe toata creasta inalta de pana acolo si poate si mai departe, dar ziua noastra trebuia sa se sfarseasca. Catava vreme am zabovit pe culmea inalta, cucerita dupa urcusul ultim, prelung, de pana acum. Ne-am aruncat privirile catre varfurile inca departate... Aici, pe umarul muntelui pe care ajunsesem, mare piramida abatuta stingher din culme, Unghia Mare - 1885 metri, strajuia saua adanca pe care trebuia sa o strabatem in drumul coborarii. Am facut un popas, privind cu nesat locurile din urma, strabatute parca prea repede, rememorand gandurile starnite de frumusetile intalnite in cale.

Unghia Mare, 1885 metri.

Munții Neamțului: Ștevia 1907 m, Neamțul 1923 m, Paltinu 1900 m.

 Catre Varful Rusu - 1907 metri, primul indraznet al acestui prag alpin, a tinut Floriana sa-i urce panta apropiata. Mai domol, am apucat pe coasta varfului amintit, strabatand locurile cu iarba mare, parca neumblate de cand lumea. Impletindu-mi pasii prin incalcisurile locurilor cu flori risipite peste tot locul, am dibuit cu piciorul urma unei poteci, cu batuceala celor strabatute amar de vreme. Acum muntele isi recucerise teritoriul si doar amintirea potecii mai statea agatata de coasta lui. Am ajuns repede pe creasta seii catre care ma indreptam, stapanita pe alocuri de urme de stanci sfaramate de vanturi napraznice. Si acum mai dainuiau palele vantului care stapanise muntele mai toata ziua. Din spate venea Floriana si impreuna am inceput coborirea.

Ajunsi in saua dintre Varful Rusu si cel al Unghiei Mari, privim catre adancul vaii pe care trebuie sa o coboram. Dinspre stana acestor locuri, turma insirata pe poteca, prelung, urca la pasunatul dupa amiezii. N-avem incotro, coborasul ne scoate in calea turmei, care sigur are si dulai. Prin pajistea cu ierburi mari, coboram mereu. Apar primii braduti, razleti, risipiti ici-colo pe coasta muntelui. Pana la noi ajung oarecari latraturi ale cainilor care ne-au simtit. Turma cealalta izbutisem sa o ocolim, dar pe asta nu aveam cum sa o evitam. Apar hatasele oilor, urcate catre pasunile inalte. Pe ele le urmam, incercand sa coboram mereu. Hatasele se aduna intr-o poteca si noi pe acolo o luam. Cand suntem aproape de bataia cainilor, scoatem un chiot catre ciobani si rugamintea strigata de pe coasta muntelui sa-si tina cainii pana trecem. Unul negru mai ales le pricinueste ciobanilor oarecare teama si-l prind de juvat. Pe altul mai departat il striga dojenitor. Mai schimbam cateva vorbe, ne indruma catre izvorul rece de la inceputul potecii din ce in ce mai larga si iata-ne din nou singuri. 

Stana de sub Unghia Mare.

O vreme urmam firul izvorului pe care ciobanii si l-au coborat spre stana si cand ne despartim de el ne indreptam spre un promontoriu pe care pasc unele dintre vacile stanei aflata mult in stanga noastra. De unde am ajuns vedem clar cum poteca coboratoare intra in padure, fara sa trebuiasca sa ne abatem pe la stana. Departe de stana, unul din cainii acesteia, poate satul de sudalmile indurate, sta singuratec sub un brad. Vine alintandu-si coada si aproape gudurandu-se pe langa noi. Mai avem niste chec pe care i-l dam in intregime si dispare intr-o clipita. Ce-i ajungeau bietului cele cateva boturi de mamaliga capatate de la stana!

Privind inapoi.

Coborarea spre Valea Azuga.

Am intrat repede pe poteca umbroasa si prin multe locuri chiar noroioasa. Coboram repede si curand ajungem la capatul drumului forestier de pe Valea Azuga. O baie sumara, cat sa ne racorim un pic si cand ne pregateam sa pornim la drum, un bazait de masina ajunge pana la noi. Privim spre locul in care ajunsese o batrana Dacie 1300. Unii dintre cei ajunsi aici se indreapta spre poteca pe care tocmai o coborasem. Altii raman pe loc. „Hai repede Floriana, ca avem cu ce cobori”. Si asa a fost si pana in Azuga ne-a fost drumul usor.

Ziua frumoasa, petrecuta prin locurile acestea inedite, ne-a dat linistea zarilor albastre si dorul inaltimilor pe care inca nu ajunsesem.