Floarea de colţ (Leontopodium alpinum), floarea reginei, albumiţă, steluţă

1

text: Marelena şi Radu Puşcarciuc

fotografii: Marelena şi Radu Puşcarciuc, Lucia şi Dominic Csudor


Pentru iubitorii muntelui, cea mai frumoasă asteracee este floarea-de-colţ (Leontopodium alpinum), cunoscută şi sub denumirile de floarea-reginei, albumiţă, steluţă (leontopodium = laba de leu). În mai toată Europa se foloseşte numele ei german, edelweiss (alb nobil). La noi, este declarată, prin lege, din 1933, monument al naturii.

Familia Asteraceae, cunoscută şi sub denumirea de Compositae, cuprinde circa 20.000 de specii, majoritatea ierboase, împărţite în mai mult de 1.000 de genuri (doar orhideele cuprind mai multe specii, vreo 25.000). Denumirea familiei provine de la forma florilor: aster (lat.) = stea. Un binecunoscut reprezentant al familiei este floarea-soarelui (Helianthus annuus).