Un traseu de la Ştei la Vârtop, în Munții Bihor

Dan Nour (Salvamont Ştei)

Oraşul Ştei (fost Dr. Petru Groza) - aeroport - Vf. Faţa Goală - sub Vf. Brusturi - sub Vf. Dosurile - sub Vf. Grohoţilor - Valea Cheia Rea - sub Vf. Ţârăul - Groapa Ruginoasă - Pasul Vârtop (DN 75, km 27+700)

Marcaj bandă galbenă, timp de mers 7-8 ore. Accesibil şi iarna pentru drumeţii experimentaţi, când timpul de parcurgere se poate prelungi cu 2-3 ore. Trebuie ţinut seamă de starea zăpezii şi de faptul că grosimea stratului de nea creşte o dată cu altitudinea.

Străbatem platoul înierbat al „aeroportului” având la 50-70 m în dreapta liziera pădurii de pin. Spre dreapta, jos în vale, avem o frumoasă panoramă asupra oraşului Ştei şi dincolo de acesta asupra Munţilor Codru-Moma (https://sites.google.com/site/romanianatura1/home/relief-romania-muntii-carpati/carpatii-apuseni-harti-marcaje-pesteri/codru-moma). Panorama este splendidă şi asupra Vârfurilor Cârligaţi, în stânga, Tătăroaia - jumătate stânga, Ţapu - în faţă, Biharia - în faţă şi puţin spre dreapta (cel cu releul) (https://sites.google.com/site/romanianatura1/home/relief-romania-muntii-carpati/carpatii-apuseni-harti-marcaje-pesteri/bihor). Aproape de terminarea lizierei de pin, pe această lizieră există un indicator care ne confirmă direcţia bună. După terminarea lizierei se conturează un drum de care şi îl vom urma; are la început o pădurice de stejari în partea stângă, pentru ca după câteva sute de metri drumul să intre cu totul în pădure, prin care merge alte câteva sute de metri. Atenţie la ieşirea din pădure, unde trebuie traversată o păşune de 300 m lăţime. Trebuie să ne orientăm puţin spre dreapta, având în faţă şi puţin spre stânga Vf. Biharia (o săgeată indică direcţia), să traversăm drumul pietruit Hârseşti - Valea Neagră, care trece prin faţa noastră şi să căutăm intrarea unui alt drumeag de care, în pădurea din faţă. O dată ajunşi în această pădure orientarea va deveni mult mai simplă. Până aici (35 minute de la intrarea pe aeroport) avansarea a fost oarecum îngreunată de lipsa posibilităţilor de marcare.

Drumul continuă prin pădurea de stejar, la început pe un teren aproape plat, în marginea din dreapta a unui mic platou care va deveni apoi o simplă crestuliţă. După aproximativ 25 minute de mers ieşim într-o margine de pădure, în dreapta. La ieşirea din pădure există o inscripţie care indică celor care vin din sens opus că mai au 1½ ore până la Ştei. De aici avem din nou privelişte spre Vârfurile Ţapu şi Biharia, în faţă, iar jos în dreapta spre satele Fânaţe şi Câmpani.

Menţinem în stânga liziera pădurii şi după 100 m intrăm din nou în ea. La intrarea în pădure există o inscripţie care arată că mai avem 5-6 ore până la Vârtop. Marcajul continuă spre est, pe creastă, de aici începând şi urcuşul moderat, prin pădure de fag, spre Vf. Faţa Goală. Se urmează aproape în permanenţă linia întortocheată a unei creste. Uneori apar din frunzişuri Tătăroaia, Ţapul şi versanţii opuşi ai Văii Sighiştel, care curge în dreapta noastră. Atenţie în zona unei doborâturi de vânt, trebuie menţinută creasta. Uneori, muncitorii forestieri nu găsesc altceva mai bun de făcut decât să cioplească marcajele aplicate pe arbori. Deci urmaţi linia crestei şi aveţi în vedere că şi ciopliturile din locul semnelor vă arată drumul; zona nu are mai mult de 200-300 m.

După un drum destul de plăcut pe potecile bine conturate şi 1 oră 20 minute de urcuş moderat, atingem Vârful Faţa Goală, 635 m (o fi fost odată goală pentru că acum este pădure de fag de toată frumuseţea). De aici poteca coboară foarte lin spre est, 10 minute, după care iese în stânga pe păşune, chiar în faţa unei mari doline dintr-un lanţ de 12 care se înşiră în stânga. Atenţie, noi trebuie să urmăm în continuare drumul spre dreapta! Asta, după un binemeritat popas la ieşirea din pădurea pe care am parcurs-o mai bine de 2 ore. De aici, o bună bucată de drum în continuare vom parcurge un cu totul alt peisaj, splendid, cu doline, fâneţe, pâlcuri de pădure, totul pe relief calcaros, cu numeroase lapiezuri. O inscripţie ne face cunoscută distanţa rămasă: 3-4 ore până la Vârtop, 3 ore până la Ştei.

Ocolind dolina din faţă, prin dreapta, avem deja spre est sud-est o frumoasă panoramă asupra întregii Văi a Sighiştelului, care până aproape de Vf. Ţapul ne va însoţi pe partea dreaptă. Din extremitatea estică a dolinei, poteca coteşte spre nord, începând un larg ocol în urcuş pentru a înconjura Sohodolul Laurului, valea din dreapta noastră, destul de adâncă, un afluent de dreapta al Sighiştelului. Se urmează în urcuş, 15 minute, un vechi drumeag înierbat, pe coasta sud-estică a Muntelui Brusturi. Acesta ne scoate la un drum de care, pietruit, care vine din fâneţele de mai sus şi ajunge în satul Măgura. Vom urca în continuare, spre dreapta, acest drum de care.

Pentru cei care vin din sens opus, atenţie mare la părăsirea acestui drumeag! După 10 minute de urcuş pe acest drum, panta se domoleşte şi apare primul izvor de la plecarea din Ştei, o adăpătoare pentru vite. Cam aici este şi jumătatea drumului nostru. Chiar dacă vara, pe secetă, acest prim izvor seacă, urmând în continuare drumul, după 10 minute există o a doua adăpătoare, cu izvor permanent. Deja am ocolit Sohodolul Laurului şi am lăsat în spate Vf. Brusturi. Continuăm să mergem pe drumul de care bine conturat, priveliştea devenind din ce în ce mai frumoasă, mai întâi în dreapta, asupra versanţilor opuşi, cu păduri şi poiene, ai Văii Sighiştel; apoi, după un urcuş domoş prin splendide fâneţe, ajungem pe creasta îngustă care desparte Valea Sighiştel de Valea Muncel (mai jos de Chişcău aceasta se numeşte Crăiasa).

Vedem, jos în stânga, satul Juleşti şi ne apare dintr-o dată, tot în stânga, Creasta Tătăroaia - Giumaşul - Ştirbina - Ţapul. Continuăm să menţinem în urcuş drumeagul de care ce se strecoară printre pitoreşti fâneţe, doline şi pâlcuri de fagi şi aluni şi la 40 minute de la ultima adăpătoare atingem Vârful Grohoţi (810 m). Poteca coboară foarte lin printr-o largă fâneaţă, totuşi drumul fiind vizibil, apoi începe din nou să urce uşor, dolinele devenind din ce în ce mai mari şi mai numeroase. Marcajul trebuie urmat cu atenţie sporită deoarece în această zonă este destul de rar şi apar numeroase alte drumeaguri şi poteci. Peisajul este foarte frumos iar un adăpost pentru noapte sau de vreme rea este uşor de găsit, în zonă existând multe colibe folosite vara de localnicii care vin la cosit.

După ce am mai urcat o diferenţă de nivel de 120-130 m, parcurgând poieni şi păduri tinere poteca începe un uşor coborâş într-o ultimă fâneaţă. Trebuie urmat drumeagul acum foarte slab vizibil, în jos spre dreapta, până la un fragment de stâncă pe care apare un semn de marcaj foarte mare; apoi, de la bolovan în sus, mergem spre stânga. Se intră într-o poieniţă de 20 m diametru, unde poteca se pierde cu desăvârşire pentru a apare la 15 m în dreapta, unde intră definitiv în pădure. Parcursul acestei porţiuni cu orientare mai dificilă nu depăşeşte în total 150 m. De la intrarea în pădure poteca este forte bine conturată şi marcată şi după o scurtă coborâre se ajunge în Pârâul Măgurii. Din Vf. Grohoţilor până aici am făcut 35 minute. Poteca urmează valea cam 150 m, apoi urcă în versantul opus, ajungând rapid în creasta care desparte Pârâul Măgura de Valea Cheia Rea, ambii afluenţi de dreapta ai Văii Sighiştel. Se mai parcurg orizontal câteva sute de metri, având Valea Cheia Rea în partea dreaptă, apoi poteca iese la capătul unui drum forestier, în dreptul unui pod. Am mai făcut 10 minute de la Pârâul Măgurii.

Drumul forestier are aici cota 950 m şi urmează aproximativ curba de nivel, pe parcursul a 5-6 km, ajungând puţin mai jos de cantonul Negrea de pe şoseaua Arieşeni - Băiţa. Pe pod ni se mai oferă informaţii: Vârtop 2½ ore, Ştei 4½ ore.

Traseul continuă pe o potecă chiar pe Valea Cheia, în sus, prin pădure. După 15 minute se ajunge la o confluenţă. Din acest punct marcajul părăseşte valea, urcând spre stânga prin pădure, în serpentine. Poteca lipseşte, însă marcajul este foarte bun. În 15 minute urcăm o diferenţă de nivel de 70 m şi ieşim din nou într-o poiană, unde întâlnim iar potecă bine conturată. Începe să apară pădurea de brad şi după 5 minute ajungem la un izvor unde poteca face o curbă de aproape 180 grade la dreapta. De fapt în acest loc întâlnim o potecă mai bine conturată şi care spre stânga ne poate conduce la Chişcău. Izvorul are cota 1120 m.

Deşi din Valea Grohoţilor până în acest punct se face un ocol de 20 minute, considerăm această variantă mult mai atrăgătoare din punct de vedere turistic, peisajul fiind mult mai frumos şi mai variat. Pentru cei care critică această buclă le putem spune că am evitat un parcurs de cam 500 m printr-un lăstăriş foarte des, cu potecă foarte îngustă şi slab conturată, unde nu se puteau aplica semne de marcaj şi o altă porţiune de câteva sute de metri pe un drumeag plin de bolovani, acoperiţi cu frunze uscate. În plus, atingând capătul drumului forestier, se conturează numeroase variante de parcurgere a traseului, în sus sau jos. De asemenea, drumul forestier intersectează la 3 km şi traseul cu triunghi albastru care coboară pe Valea Sighiştel.

De la izvor cotim deci brusc la dreapta, prin pădurea de brad, în urcuş moderat, iar pentru că poteca are numeroase variante, marcajul este tot timpul pe cea mai din dreapta, ajungând după 15 minute în Calea Fusului, vechi drum de picior care lega Ţara Moţilor de Bihor. Calea trece în urcuş pe sub Vf. Ţârău şi după 10 minute iese din pădure (cota 1250 m). Se deschide o largă privelişte asupra zonei de obârşie a Văii Sibişoara, având în faţă Vf. Ţapu iar în stânga Vf. Ştirbina. Jos, în dreapta, se află zona de obârşie a Văii Sighiştel. Drumul nostru continuă pe marginea din dreapta a păşunii alpine, urcând. După 10 minute întâlnim un drum care vine din stânga, din Valea Seacă. Îl traversăm (săgeată indicatoare) îndreptându-ne spre ruina unui vechi adăpost din piatră. Aici aflăm că ne-a mai rămas doar o oră până la Vârtop (şi 5½ ore până la Ştei).

De la casa de piatră o luăm în stânga, urcând pieziş printr-o răritură de brazi, spre Vf. Ţapu (1474 m). Continuăm urcuşul de-a coasta, uneori în serpentine largi, de la un brad la altul, practic neatingând vârful ci ocolindu-l prin nord-vest. După ce l-am depăşit ajungem la liziera unei păduri de brad şi la 25 minute de la casa de piatră întâlnim marcajul bandă roşie care vine de la Stâna de Vale - Padiş - Poiana Florilor şi care va merge de acum împreună cu marcajul nostru pe lângă Groapa Ruginoasă, la Vârtop.

Mai aruncăm o ultimă privire asupra drumului parcurs (pe cer senin, undeva departe se văd Şteiul şi toată Depresiunea Beiuş), părăsim păşunea alpină şi intrăm în pădure, începând să coborâm spre Groapa Ruginoasă unde vom ajunge în 15 minute.

Admirăm impresionanta privelişte a poate celui mai amplu fenomen de eroziune regresivă din ţară, amplificată de culoarea roşie a rocilor. Ajungând într-o largă poiană părăsim Groapa Ruginoasă, coborând spre dreapta. Intrăm în pădurea de brad, având în faţă Vf. Piatra Grăitoare şi pârtia de schi de la Vârtop şi începem să coborâm pe un afluent de dreapta al Văii Fleşcuţa, împreună cu banda roşie. La 20 minute de la Groapa Ruginoasă, în sfârşit, am ajuns în Pasul Vârtop, în şoseaua naţională care leagă Câmpeni - Arieşeni - Pasul Vârtop - Băiţa - Nucet - Ştei (DN 75, km 27+700, altitudine 1200 m). Aici există posibilităţi de cazare la cabane particulare sau silvice. Zona este frecventată iarna de schiori (pârtie roşie ca dificultate, 800 m lungime, 200 m diferenţă de nivel). Intrarea în traseu este semnalizată şi aici cu un indicator. Timpul de mers la coborâre este de 6-7 ore.

Traseul a fost executat în perioada martie - iulie 1999 de Dan Nour - Salvamont Ştei şi Mariana Jorda - Asociaţia Română a Iubitorilor Naturii Ştei. Mulţumim celorlalţi membri ai Salvamontului din Ştei şi lui Vasile Coancă, de la Comisia de marcaje turistice de pe lângă Consiliul Judeţean Bihor, pentru sprijinul acordat. (articol din anul 2000)