Vasile Teodorescu, bucureșteanul îndrăgostit iremediabil de Bucegii pe care i-a promovat
Istoria turismului de munte românesc
Vasile Teodorescu, bucureșteanul îndrăgostit iremediabil de Bucegii pe care i-a promovat
Florin Dobrescu (București)
La început de secol XX, pe când Bușteni era doar o mică comună care însă începuse să exercite atracție asupra a tot mai mulți amatori de turism, fie ei simpli curanți, vilegiaturiști ori alpiniști, în modesta stațiune în devenire sosea Vasile Teodorescu, tipograf bucureștean din mahalaua Tăbăcarilor.
Născut în 1867 în capitală, venea pentru întâia dată la tratament în localitatea de la poalele Caraimanului. Așezarea pitorească, cuibărirea sub impetuosul abrupt prahovean, ambianța căsuțelor mici și vesele, felul simplu dar nobil al localnicilor l-au fermecat într-atât de mult încât la scurt timp s-a stabilit definitiv în Bușteni, unde și-a înjghebat un bazar și un atelier fotografic.
Apoi și-a întemeiat o mică tipografie și a publicat, începând din 15 mai 1911, ziarul Bucegii din Bușteni, „organ al intereselor locale“, care apărea de două ori pe lună. Paginile sale cuprindeau comentarii la situația politică a momentului, probleme locale, cronica evenimentelor din interiorul comunității dar și rânduri frumoase despre munții din jur și informații despre eforturile depuse de asociațiile turistice în marcarea și amenajarea traseelor, construirea de adăposturi și cabane, alte evenimente deosebite petrecute în pustietățile pe atunci puțin umblate de drumeți.
După primul război mondial, Vasile Teodorescu și-a clădit o casă în stil local pe Calea Națională (astăzi bulevardul Libertății), pe malul Văii Cerbului, imobil care astăzi se luptă cu trecerea timpului, vizavi de hotelul restaurant Pârâul Rece (în perioada interbelică hotel Riegler). O vreme, prin anii ‘30, în această casă a funcționat o sucursală a cooperativei Tricolorul a fabricii de hârtie Schiel.
Urmare a dragostei pătimașe pentru munte, Vasile Teodorescu a fost un entuziast membru al puternicei asociații Turing Clubul României și participant activ la acțiunile de amenajări și dotări turistice în masivele din ținut. De sub teascurile tipografiei sale, în anii interbelici au văzut lumina zilei numeroase cărți cu caracter turistic: Peștera Ialomiței și Casa Peștera de Mihai Haret (1924); Sinaia, călăuză pentru vizitatori și turiști de Vladimir Bortnovschi; Anuarul Bucegilor pe anii 1924-1925, editat de secția alpină a Bucegilor din cadrul T.C.R., sub îndrumarea învățătorului C. Ionescu din Sinaia. De asemenea propriile lucrări: Sfaturi bune pentru turiști în Munții Bucegi; Vorbe petrecute; Sfaturi folositoare turiștilor pe munți; Noua călăuză a turistului pe Valea Prahovei. Caracteristică pentru publicistica din perioada romantică a turismului nostru este mențiunea de pe coperta broșurii cu Peștera Ialomiței: „tipografia drumețului Vasile Teodorescu, Bușteni“.
De la stabilirea în Bușteni și până la moarte (1943), Vasile Teodorescu a cunoscut și a legat strânse prietenii cu mulți iubitori ai muntelui, vânători și călăuze din localitățile ținutului (Nicolae Gelepeanu, Niculae Butmăloiu și Grigore Pescaru (ambii cabanieri la vechea Casă Peștera, fondată în 1924 de T.C.R.), Niță Pascu, I. Negulescu, frații Oancea) și cu personalități ale turismului și alpinismului din epocă (Mihai Haret, Nestor și Alceu Urechia, Bucura Dumbravă (Fanny Seculici), Nicolae Bogdan (alpinist al cărui nume îl poartă una din peșterile de deasupra carierei Piatra Arsă, vezi) ș.a.). În toate aceste decenii a făcut numeroase ascensiuni pe crestele stâncoase ale Bucegilor și pe culmile gârbovite ale Baiului, purtând în spate greul și voluminosul aparat de fotografiat cu care a surprins imagini pitorești, multe publicate în cărți și reviste de specialitate, altele tipărite ca ilustrate sau cărți poștale în atelierul său.
Dragostea sa pentru comuna Bușteni, spiritul gospodăresc și înflăcărata pasiune pentru munții ținutului au căpătat o recunoaștere și prin alegerea sa ca primar al localității, la sfârșitul anilor ‘30.
Astăzi, într-o vreme când se găsește tot mai puțină prețuire și pietate pentru trecut, pentru oamenii care cândva au investit muncă, bani și mai ales suflet în idealuri nobile pentru semenii și urmașii lor, când, ca peste tot, și pe munte își fac de cap vandali care distrug la tot pasul vestigii ale naturii sau amenajări ale iubitorilor înălțimilor, atunci când în destinațiile noastre montane trecem pe lângă bătrâna casă a lui Vasile Teodorescu se cuvine să ne oprim câteva clipe aducând în cugete un omagiu neobositului militant al mișcării turistice și alpine de la începutul veacului douăzeci, rostind o rugăciune pentru sufletul care a iubit atât de mult puritatea crestelor unde pământul se înfrățește cu văzduhurile. (articol din anul 2000) (vezi mai mult la)