Curmătura Boului, pe creasta Munţilor Obcina Feredeului, cu panorame spre Munţii Suhard, Rodnei, Rarău, Giumalău

1

                               2

Vasile Bouaru (Rădăuţi) 


Plecăm din oraşul Câmpulung Moldovenesc, din acelaşi loc descris la, strada 1 Mai, pe care o parcurgem în totalitate după care ne îndreptăm spre podul peste Râul Moldova. Dimineaţa lui 24 ianuarie 2017 este destul de geroasă dar cerul senin indică o zi numai bună pentru o excursie până pe creasta Obcinii Feredeului (foto 1). Ajungem în câteva minute la podul peste Moldova (foto 2), de pe care privim spre amonte (foto 4). 

4

5

6

8

Imediat după pod continuăm deplasarea pe aceeaşi direcţie, nord. Drumul forestier pe care ne deplasăm se numeşte Pârâul Morii şi urmează în amonte un mic pârâu. Imediat după ce depăşim prima casă pe partea stângă în sensul de înaintare, se află intersecţia din imaginea 5. Pe drumul din stânga imaginii, cel care urcă, se află ulmul descris la. Traseul nostru urmează însă drumul din dreapta imaginii 5. Iată acel ulm, acum, iarna, fotografiat de pe traseul pe care ne propunem să-l facem (foto 6). Ceva mai în amonte găsim un mic panou pe care este scris numele drumului forestier. În valea pe care urcăm, pentru că este îngustă iar soarele încă nu a ajuns aici, este foarte frig. Trecem pe lângă un izvor îngheţat, unde, pe un copac, zărim un vechi marcaj triunghi galben dar pe care nu îl zărim şi mai departe (foto 8). Înaintăm şi depăşim o intersecţie de la care ne abatem spre dreapta, pe firul văii (foto 9). 

9

În 25 minute după ce am traversat podul peste Moldova ajungem la o barieră peste drumul forestier. Mai departe drumul începe să urce o pantă domoală. Soarele s-a mai ridicat puţin şi începe să încălzească (foto 10). Prin zăpada de pe marginea drumului sunt adesea urme de căprioare (foto 11). 

                          10

11

                                                              12

Zărim creasta care porneşte de la Valea Putnei şi duce spre Vârful Giumalău (foto 12) iar după încă 100 m parcurşi, dacă privim spre înapoi, zărim Vârful Măgura Runcului (1176 m) (foto 13).

13

Înaintăm până într-un loc mai larg (foto 14), de unde ne abatem spre stânga, 200 m până la un brad care iese în evidenţă (foto 15). 

14

15

Nu mai sunt urme de activitate umană; înaintăm pe urme de animale. Din dreptul acelui brad zărim un drumeag care urcă destul de accentuat, spre dreapta faţă de sensul de mers până aici. Pe el ne vom înscrie (foto 16). Zăpada este mai mare dar îi facem faţă. Mai sus intersectăm un alt drumeag care se abate spre stânga faţă de sensul de mers însă noi vom continua să urcăm pe aceeaşi direcţie, spre nord (foto 17).

                               16

17

Mai sus ajungem la un drum de exploatare ceva mai larg. Pe acesta ne vom abate spre stânga faţă de sensul de urcuş. Noul drum urcă, ocolind un vârf destul de abrupt (foto 18). Deoarece am suit destul, peisajul începe să se dezvăluie spre sud (foto 19). 

                                  18

19

Spre toate direcţiile este foarte frumos. Apoi drumeagul nostru traversează pentru câteva sute de metri o pădure cu brazi foarte înalţi (foto 20) şi ne scoate într-o porţiune mai degajată, cu copaci mai mici şi cu multă zăpadă. Urcăm mai departe şi ne abatem spre stânga. Ajungem la ceea ce pare un culoar printre brazi, zăpada fiind destul de mare (foto 21). Pe acest culoar urcăm mai departe.

                               20

21

Mai sus, zărim spre vest, în depărtare, vârfurile inconfundabile din Munţii Rodnei, de la stânga spre dreapta în imaginea 22: Roşu (2113 m), Ineuţ (2222 m) şi impresionantul Ineu (2279 m), descrise la. Urcăm mai departe iar în faţă se află o pădure destul de rară (foto 23). 

                                 22

23

Spre dreapta zărim o potecă abruptă şi înzăpezită care ne va conduce spre creasta Obcinii Feredeului (foto 24). Ne înscriem pe ea (foto 25) şi urcăm destul de încet din cauza zăpezii. Spre vest zărim, în ultimul plan în imaginea 26, Vârful Ouşoru din Munţii Suhard.

                                24

                          25

26

Ajungem la porţiunea finală, înainte de creastă, o porţiune cu mesteceni albi, pitoreşti (foto 27). Avem priveliştea cea mai bună spre sud. Dacă stăm cu faţa spre valea pe care am urcat vom zări în extremitatea dreaptă, în imaginea 28, în depărtare, Ouşoru (1639 m) din Munţii Suhard, vârf descris în detaliu la sau la. Ceva mai spre stânga am marcat cu săgeată albastră creasta care porneşte din satul Valea Putnei şi duce spre Vârful Giumalău. Mai spre stânga zărim celebrele Vârfuri Adam şi Eva iar printre aceste vârfuri, creasta marcată cu săgeată galbenă este cea care duce spre Vârful Rarău şi este descrisă la finele traseului de la. În fine, creasta marcată cu săgeată verde este descrisă la.

                                     27

28

29

Ceva mai spre stânga zărim în imaginea 29 Vârful Giumalău (1857 m), descris la, apoi Vârful Măgura Runcului pe care l-am traversat pe traseul descris la; ceva mai spre stânga se zăreşte Vârful Runcu, înalt de 1129 m iar în ultimul plan sunt colţii inconfundabili ai Pietrelor Doamnei de pe Rarău.

Dacă ne mutăm privirea mai la stânga, vom zări în imaginea 30 Vârful Rarău, cu releele aşezate chiar pe el, apoi Vârful Bodea înalt de 1073 m şi vom remarca Vârful Cucoara, înalt de 944 m. O panoramă (foto 31) reuneşte ultimele trei imagini de mai sus. 

                             30

31

Urcăm mai departe. Ajungem pe creasta principală a Obcinii Feredeului (foto 32), nu departe de Vârful Deia (vezi harta masivului la). Privim spre Vârful Rarău şi Pietrele Doamnei (foto 33) după care urmăm culoarul printre brazi, pe unde se află traseul de creastă (foto 34), spre stânga faţă de sensul de urcuş.

                                32

                                33

34

Suntem flancaţi de brazi, zăpada destul de mare străluceşte feeric (foto 35). Poteca începe să coboare domol iar de mai jos zărim, în dreapta în imaginea 36, unul dintre cele mai frumoase piscuri ale Obcinii Feredeului, Vârful Păuşa, descris la. Înainte de a intra în pădure direcţia potecii coincide cu Munţii Rodnei, pe care îi zărim în depărtare (foto 37). 

                            35

                           36

37

Traversăm o porţiune cu cristale de zăpadă bine vizibile (foto 38), după care poteca coboară accentuat (foto 39) spre drumul 17A, în locul numit Trei Movile, de lângă Vârful Curmătura Boului. Ajungem în câteva minute la acel popas turistic (foto 40). 

                                     39

40

Faţă de sensul de coborâre, spre stânga, în imaginea 40 se ajunge în satul Sadova iar spre dreapta în satul Vatra Moldoviţei.