Traseul Lanţurile, din Masivul Piatra Craiului, parcurgere de iarnă

Dan Alexe (Ploieşti, http://hikerph.blogspot.com)


Anul Nou se apropia destul de repede si nu aveam prea bine conturat traseul, locul sau echipa. Se ivesc niste propuneri pentru Piatra Craiului, masivul meu de suflet si prea putin cercetat. Prognoza anunta doar frig, calm atmosferic si vizibilitate. E tot ceea ce avem nevoie.

Pe 30 decembrie 2010 pornesc impreuna cu Vlad Savi (Timisoara) spre refugiul Spirlea. Creasta Pietrei este batuta de soare si uneori zarim si fuioare de zapada spulberata. Drumul forestier este bine batatorit si circulat. Dupa cabana Plaiul Foii, mergand spre vest trecem pe langa o troita ridicata in august 2010.

Sub povara bagajelor grele ne pastram o temperatura optima, fara sa transpiram abundent. Lasam in urma ramificatia spre cantonul Rudarita si cotim la stanga, pe un drum forestier orientat acum spre creasta. Urcam pe o panta domoala, mereu cu creasta in fata (foto 1).

Urmele trec pe malul opus al Barsei, pe o punte acoperita cu gheata. Pentru a continua traseul suntem obligati sa depasim acest prim obstacol. Echilibrul, psihicul si teama unei caderi in apa inghetata ne sunt puse la incercare. Facem pasi mici, fara graba si apoi rasuflam usurati. Deseori coboara grupuri dinspre Spirlea. Suntem bucurosi ca avem poteca facuta. Drumul pe firul vaii devine plictisitor si lung, noi fiind deja obositi dupa doua zile petrecute la refugiul Diana si pe peretii din jur. Dar este frumos fiindca se vede peretele vestic. Suntem atenti la ultima sursa de apa stiind ca sus, la Spirlea, nu exista apa sub forma lichida. Reusim sa umplem recipientele si continuam urcusul pe banda rosie. Suntem in ultimele doua ceasuri de lumina si avem timp sa admiram peisajul (2).

1 Pe Barsa Tamasului. 

extras din Emilian Cristea - Piatra Craiului - Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1984 

2 Fata vestica a Pietrei Craiului.

3 Refugiul Spirlea.

4 Panorama Westwandului, cu Lanturile si Umerii.

Incepem urcusul mai accentuat, pe o poteca acoperita cu zapada si frunze. In 30 minute finalizam traseul din aceasta zi la refugiul Spirlea. In timpul ascensiunii temperatura a scazut la -10 grade Celsius (3). Admiram creasta luminata de apusul soarelui (4).

Acum ne gandim la urmatorul traseu, facand diverse supozitii si planuri pentru a doua zi. Se lasa o noapte rece si instelata. Aici, pe munte, nu trebuie sa te lupti cu gerul si sa te adaptezi. Se duce o lupta cu psihicul. Priciurile din refugiu sunt din lemn asa ca inca sunt izolat. Imi pun in aplicare ideea de a umple termosurile cu ceai cald pentru dimineata, ca sa nu mai pierdem timp cu topitul zapezii. Am ales sa nu mai topim zapada si sa folosim apa.

31 decembrie 2010. Sunt emotionat pentru ca voi sarbatori pe munte inca un Revelion, al doilea consecutiv in acest masiv. Nu stiu de ce, dar mi se intampla sa-mi vina somn adanc catre dimineata. Probabil ca seara nu sunt destul de obosit. Pana facem bagajele este ora 8. Pornim nu foarte devreme (ora 8,15) spre Zaplaz si mai departe pe la Lanturi si spre creasta principala. In padure zapada este depusa in strat mic. Marcajul este bun si inaintam bine, dupa numeroase urme. Lasam spre dreapta poteca catre Marele Grohotis si sosim la Zaplaz (5).

5 Indicatorul de la Zaplaz.

6 Zaplazul, vazut de jos.

Dupa o ora de mers, timp in care de abia ne-am dezghetat, sosisem sub Zaplaz. Aici hotarasc sa ne legam coltarii, sa scotem pioletii si sa strangem betele de schi. Am facut traseul o singura data, in coborare, in august 2003 si nu mi-l aduc prea bine aminte, din cauza cetii. Abia astept sa urc si sa ma confrunt cu peretele sperietor (6). Condusi de marcaj, ocolim Zaplazul pe stanga si printr-un horn cu versanti injnepeniti iesim deasupra.

Zarim o mica grota, plina de turturi (7). Urcam pe primele lanturi fixate intr-un horn (8). Zaplazul, vazut de sus (9).

Zapada este bine fixata si uneori urmele sunt acoperite (10). E o placere sa urci pe asemenea zapada. Marcajul ne conduce printre steiuri de piatra iar in punctele cheie urmele maresc increderea (11). Din cauza bagajelor mari avansam greut. Dar suntem fascinati de privelistile care se deschid: Iezer, Fagarasului, Tara Barsei (12).

Treptat, ajungem in zona numeroaselor hornuri (13).

7 Grota langa Zaplaz.

8 Horn langa Zaplaz. 

9 Zaplazul, vazut de sus.

10 Culoar pe traseul Lanturi.

11 Cabluri pe traseul Lanturi.

12 Vedere spre Muntii Iezer si Fagarasului.

13 Culoar pe traseul Lanturi.

14 Urcand la piolet, pe Lanturi.

Nu e deloc dificil, dar Vlad imi spune ca e mai greu decat Mont Blancul, ruta clasica si chiar este cel mai dificil traseu al lui pana in prezent (14). Timpul trece si curand imi dau seama ca planul de a ajunge in Saua Funduri in ziua asta se naruie. Urcam cu usurinta, ajutandu-ne de cablurile care uneori ies din zapada si de piolet (15).

Suntem in zona altor brane, semn bun, ca ne apropiem de creasta (16). Acum facem o traversare dreapta, printr-o zona inierbata si abrupta (17). In minte imi vin fel si fel de trasee cand vad versantii din jur (18). Ajungem in dreptul Braului de Sus (19).

15 Pe traseul Lanturi.

16 Braul Rosu.

17 Versant abrupt pe Lanturi.

18 Partea finala a peretelui de apus.

19 Braul de Sus.

20 Hornul final, vazut de jos.

Sosim intr-un punct mai delicat, sub o treapta stancoasa, neacoperita in totalitate, unde s-a format un parapet. Aici nu e loc de greseala, poti zbura sute de metri. Sap cu atentie urme apoi ma catar deasupra. Niste urme ma inseala si le urmez spre o zona de mixt (stanca, zapada), unde se pierd. Ptiu... ne dam seama ca am ales o linie ciudata si cautam marcajul. Gata, se rezolva repede dupa ce cobor inapoi, cu atentie, asigurat cu cordelina. Urcam pe niste cabluri si sosim deasupra unei cascade de gheata unde-l asigur pe Vlad. Mai departe intram in hornul final (20). Pe ultimii metri mai intind o data cordelina (21).

21 Hornul final, vazut de sus.

22 Apus de soare deasupra Iezerului.

Iesim destul de tarziu in creasta iar Vlad e prea obosit. Eu as fi continuat la fel ca anul trecut, tot pe aceeasi data. Atunci era flescaiala si tot am plecat spre Saua Funduri.

Dupa aproape 7 ore de urcat si fotografiat sosim in Saua Grind, aproape de refugiul Grind. Asistam la ultimul apus de soare din anul 2010 (22).

Ne bucuram de cateva minute de soare si aranjam bagajele si patul pentru la noapte. Inaintea noastra, in refugiu a sosit si Levente din Odorhei. Speram sa comunicam cat de cat.

In refugiu sunt priciuri metalice dar sunt norocos... anul trecut, pe 31 decembrie 2009 am gasit in refugiu un izolier. Ei, iata ca acesta a rezistat un an si ma pot culca pe el. As fi vrut sa fac ceva special fiind si vremea buna… adica sa... dorm afara. Ma abtin de la acest experiment pentru ca izolierul nu e prea grozav.

Pana la miezul noptii adormim toti, insa la 23,30 alarmele telefoanelor suna. Levente se echipeaza si pleaca grabit spre Piscul Baciului, in gerul si vantul noptii. Eu ies in fata refugiului si incep sa tremur. Vantul accentueaza senzatia de frig. E senin si admir focurile de artificii din vale: Magura, Pestera, Bran, Moieciu, Podu Dambovitei, Simon, Ciocanu, Plaiul Foii etc... Cerul fileaza si-mi aduce aminte de fulgerele estivale. La multi ani!

1 ianuarie 2011. Ne felicitam intre noi, rontaim cate ceva si ne culcam. Aman trezirea pentru ora 8 considerand ca e timp destul ca sa coboram spre Zarnesti. Asistam la primul rasarit de soare din noul an. Refugiul Grind si Varful Grind sunt in bataia soarelui (24). In refugiu e inca frig insa la soare e placut. Termometrul s-a ridicat la +8 grade Celsius deasupra solului, asta la loc ferit de vant. Dupa ora 9 plecam spre Piscul Baciului. Luam cu noi si cateaua care a facut Revelionul afara. Mergem pe urme si dupa 20 de minute ne dam mana pe varf, la 2237-2238 metri (25).

24 Refugiul Grind si Varful Grind.

25 Piscul Baciului si Creasta Nordica.

26 Creasta Sudica a Pietrei Craiului.

27 Coborand spre Grind I.

Pe varf e vant rece si suntem obligati sa coboram repede. Creasta Sudica a Pietrei Craiului (26). Aleg sa coboram pe langa poteca marcata, unde uneori apar si urme. Coborarea nu e periculoasa, dar impune atentie (27). Traseul marcajului de vara se afla sub pereti (28).

28 Coltii Gainii.

29 Refugiul Grind I.

O data cu scaderea altitudinii incep sa fac talpi de zapada in coltari. Abia astept sa ajung la iarba si sa ma dezechipez. Dar asta nu ma scuteste ca sa fiu atent. Pe la 1700 metri sunt semne de primavara si noroiul e in floare! Iau o tranta in noroi, pentru a colora putin echipamentul. Of, of, of... Dinspre refugiu mai multi turisti urca incet. La miezul zilei poposim la refugiul Grind. Ce bine e la soare! Am mai petrece aici cateva ore insa suntem presati de timp (29). Si din pacate trebuie sa tranzitam perimetrele defrisate din zona Vladusca. Iata si versantul pe care a sosit primavara (30).

30 Creasta si Piscul Baciului vazute de la refugiul Grind I.

33 In Cheile Pisicii.

In padure, stratul de zapada este redus insa in poienile de la Table acesta este deasupra gleznei. Pana la Izvorul de la Vladusca am urmat banda rosie. Mai departe depasim urmele unui gard facut din busteni si urmam crucea rosie. Dupa circa 30 minute de la izvor sosim in firul unei vai unde avem probleme cu gheata. Traversam incordati si continuam parcursul pe malul drept apoi ajungem la drumul forestier. Drumul lin serpuieste prin padure si in scurt timp creasta din spatele nostru dispare. Numeroase urme de animale salbatice traverseaza drumul. Suntem atenti si prindem intrarea in Cheile Pisicii, marcate cu cruce rosie. Exista posibilitatea evitarii acestor chei urmand un drum forestier, parcurs mai lung si fara prea mari deschideri catre alte obiective (33).

Sunt surprins sa gasesc in Cheile Pisicii vreo doua linii de trasee de catarat, pe niste fisuri destul de grele. Pe partea dreapta se iveste un perete plin cu turturi. Dupa circa 30 minute prin chei sosim la drumul forestier care trece prin Prapastiile Zarnestilor. Tot mai multa lume iesita la plimbare. O cascada de gheata devine obiectiv turistic. La baza peretilor intalnim panouri de pe care alpinistii pot afla detalii asupra traseelor de escalada din zona (36).

In Zarnesti zapada s-a cam topit. La ora 18 luam trenul privat spre Brasov, in ale carui vagoane avem chiar 23 grade.

Ii multumesc lui Vlad Savi pentru ca a fost un camarad serios si nu a renuntat la tura desi au fost chiar si -15 grade Celsius noaptea.

36 Vedere din Prapastiile Zarnestilor.