Embedded Files
Donați 3,5% din impozitul pe venituri sau pensii (bani care altfel nu rămân la Dvs.) pentru România natura. Uite cum:
1 In Poiana la Ciungi (traseele 50, 51). fotografii: Dinu Boghez
2 Saua Prislop (1600 m, traseu 49).
Un popas aici este bine venit (imaginea 1). Avem privelisti catre inalta muchie a Vemesoaiei (traseul 52) si de aici o putem urmari pana spre varfurile sale mari. Ni se infatiseaza, la vreme cu vizibilitate, varfurile muntilor inalti ai Ciortei, Budislavului si Surului. Mai pricajit parca, dar semet tare, cel al Miclausului, sta sa le pazeasca intrarea alpina. Suntem acum pe poteca larga, pe care cateva ore zdravene vom asuda din plin. Drumul e cunoscut pe aici, drept ,,drumul Praporgescu”, dupa numele generalului din primul razboi mondial, sfarsit prin aceste locuri.
Si drumul curge molcom in continuare. Mai urcam, mai coboram. Vine un moment cand drumul face o serpentina in loc, cu diferenta mare de nivel. Noi, pe jos, urcam cum urcam, dar atunci, in 1916, cu tunurile trase de cai, cum or fi urcat? O scurta odihna si din nou la drum. Ajungem curand intr-o poiana cu larga priveliste catre intreaga muchie a Vemesoaiei, catre cetatea Ciortei si Boiei Mari. Si tot de aici, privim intrebatori catre bordeiul de sub Saua Apei Cumpanite, incercand sa ghicim daca-l gasim liber, sau ciobanii il folosesc in drumul catre stanile cele mari. Pana aici au trecut aproape 4 ore de mers.
Urcam din nou si drumul ne scoate intr-o strunga cu urme de stanci calcaroase. Urmele unei gropi de stins varul inca se mai vad. In apropiere, intr-o mare de urzici, se afla o stana veche, inca folosibila la vreme rea, daca esti silit sa infrunti postata piscacioasa. Dar pe aici se spune ca exista si un pichet de graniceri si poate groapa de var ei or fi folosit-o, dar urme nu mai sunt. Daca ar fi asa si macar stana ar cere-o, pe aici ar trebui sa fie si izvorul, dar nu l-am gasit niciodata. Poteca isi domoleste urcusul si catava vreme umblam pe poteca pardosita cu pietricele albe, strajuita de fagi batrani, unii doborati de timpul trecut peste ei. Uneori gasim pe trunchiul lor batran adevarate colonii de pastravi de padure, deliciosi la focul odihnii de seara. Numai sa-i gasim la timpul potrivit.
Pana la urma iar incepem sa urcam. Si in scurta vreme ajungem la padurea de brad. Aici, cu largi privelisti catre Vaile adanci ale Satului si Boiei si inaltimile Poienii Spinului si Mormantelului, botezat asa in urma marilor batalii sangeroase savarsite de mult prin aceste locuri, ne tragem la popas. Apoi ne adancim in padurea cu miros de rasina proaspata si curand ajugem intr-o strunga inalta, cu stancarii calcaroase. Ceva mai jos, un trunchi de brad, inca fumega, traznit de focul ceresc.
Incepem coborarea pe drumeagul plin de grohotis, cu pietre mari, oarecum obositor, care conduce catre stana din Coti. Aflata la imbinarea Paraielor Boului si Coti, aproape de un aven interesant (vezi harta si ghidul Muntii Făgăraș, revista Natura României, numarul 10, pesterile din Valea Coților), nu o data, toamna, dupa plecare turmelor, a constituit un bun loc de popas. Dupa vreo ½ ora suntem atenti la o poteca care se desprinde spre dreapta. Are inca vizibil un triunghi albastru (traseul 51), semn ca pe aici trebuie sa parasim drumul larg de pana acum. Mai intai prin pajistea inflorata, apoi prin altele si in sfarsit poteca se largeste si devine din nou „drumul Praporgescu”. Panta se domoleste si dupa mai putin de 1 ora, ajungem la golul alpin.
De obicei, pe crengile unui brad gasim fluturand un crampei de polietilena, semnul ciobanilor care de aici se abat spre stana din Cocoriciu. Noi continuam drumul, trecand printr-un palc scurt de brazi. Sub noi se intinde pajistea alpina care usor ne-ar scoate la stana Cotilor. Undeva, ceva mai jos, zarim grupul de stanci al avenului amintit (Pestera din Valea Cotilor, volumul 10 revista Natura României). In departari se vede ascutisul Chicii Pietrilor. De aici incolo ne inscriem pe serpentinele drumului alpin, de care nu ne mai desprindem decat in apropierea bordeiului ciobanesc unde vom innopta (imaginile 3, 4).
3 Refugiul perfect, sub creasta.
4 Interiorul bordeiului.
O singura data ne oprim, acolo unde incepe panta mare a drumului. Ne abatem aici pana la Izvorul Boului, care tasneste de sub piatra muntelui, cu apa proaspata si rece. Apoi incepem sa urcam, uneori mai scurtand serpentinele. Cand acestea se potolesc, cotim dupa versantul ceva mai stancos al Tatarului - acum cu mare atentie la versantul acoperit inca de zapada intarita (luna iunie!) - si privim cu oarecare ingrijorare catre bordeiul care trebuie sa ne gazduiasca peste noapte. Sta stingher in coasta muntelui, adapostit de stancariile Sturilor Vulcului si de jur imprejurul sau nu pare a fi nimeni. Ne desprindem din drumul alpin si printre tufe de ienupar ajungem langa el. Usa, lasata deschisa de ceva zanateci popositi in aceste locuri, turisti, judecand dupa urmele lasate, nu au izbutit sa-i schimbe infatisarea. Curatam locul cat se poate, ne aranjam paturile pentru noapte si dupa ce ne alimentam cu apa din Izvorul Sterminosului, partial acoperit cu zapada si tumultuos acum la primavara sosita peste munte, mancam cate ceva si ne asternem la odihna. Noapte frumoasa, instelata si dimineata, semnele cetii de pe vai, ne-au dat siguranta unei zile frumoase.
5 Ceturi pe Valea Satului (in centrul imaginii, partea din aval a traseului 50).
6 Varful Suru, spre estul crestei principale a Fagarasului.
A doua zi renuntam a urca Varful Tatarului (1888 m), il ocolim pe versant sudic si curand ajungem langa fundatia vechiului refugiu sferic din saua Chicii Fedelesului. Apar aici mici divergente asupra traseului pe care-l vom urma si grupul se imparte. O parte vor sa coboare pe Muchia Zanoagei Cainenilor (traseu 49, imaginea 7); cam lunga ni se pare noua, celor care dorim sa coboram pe la Turnu Rosu. Asadar, chiar pe acolo continuam sa mergem.
7 Muchia Zanoaga Cainenilor, traseul 49.
8 Chica Fedelesului, traseul 3.
9 Izvor pe Chica Fedelesului.
10 Saua Corbului (1568 metri; trasee 1, 2, 3).
Strabatem coasta Chicilor Fedelesului (imaginea 8), ne oprim la izvorul ce cobora din creasta (imaginea 9), despletit pe stanca, ne refacem provizia de apa, admiram tufele de bujor proaspat inflorit si continuam drumul pe coasta muntelui. Ajungem curand in Saua Corbului (imaginea 10) si in apropiere se afla si drumul catre Valea Marului (traseul 1). Cum formatia in care suntem acum, tot impreuna am coborat de vreo doua ori pe acolo, sigur amintirile nu prea departate le depanam cu placuta aducere aminte. Pana la locul cu stancariile risipite in mototoiul pe care sunt acestea saltate, nu ne mai oprim. Catava vreme poposim acolo, in iarba proaspata, in mijlocul florilor care au impanzit poienita (imaginea 11). Podisul transilvan este la picioarele noastre. Panglica Oltului pare a se insaila in departari. Chica Pietrilor se inalta stancoasa in locurile pe care tocmai le-am parasit. Verdele poienii unde se afla stana din Strambanu face sa straluceasca locurile. Si odihna noastra aici ne face sa ne desprindem cu greu de locul cuprins de soarele diminetii frumoase de care avem parte.
11 Popas pe culme.
12 In zare, spre vest, Muntii Lotrului.
Trenul cu care urma sa plecam are totusi ora fixa si nu vrem sa-l pierdem. Poteca strabate unduirile unui loc stramt si repede ajungem la capatul marii alei care ne va intovarasi de acum incolo (imaginea 13), o buna bucata de vreme. Poteca larga isi continua drumul spre poiana vechii stani din Strambanu, iar noi incepem coborarea lina printre fagii frumos aranjati pe coasta muntelui. Adierea vantului face frunzisul proaspat - „verde crud, verde crud, verde proaspat pur si crud”- sa scoata clinchete melodioase. Adapostiti de caldura torida de dincolo de padure ajungem pe nesimtite in Poiana Plesii cea verde si acoperita de razele soarelui (imaginea 14). De cand parasisem locul ultimului popas trecuse ceva mai putin de 1½ ora.
Era mult soare si iarba proaspata a inceputului de vara montana imbia la odihna. Cu mainile sub cap priveam jocul norilor de pe cerul albastru. Catre Valea Strambanului, pe pajistea verde, pasteau linistite vitele satenilor din apropiere si pana la noi mai ajungea cate un glas hodorogit de talanga. Eram bucuros ca ajunsesem din nou aici, dupa o inca tura prin Fagarasul sudic, mai putin cunoscut si deopotriva de spectaculos.
13 Aleea coborarii.
14 Lunca Plesei.
Prin padurea cu copaci de abia infrunziti, cat sa umbreasca locurile, incepem coborarea spre Valea Caselor. Mai intai lungi serpentine printre fagii batrani. Apoi incepem coborarea aproape abrupta, cu smucituri dese ale potecii. Un pic de odihna pe un scurt palier al muchiei si din nou coborire brutala. Si ultima portiune, strecurata printr-un scurt horn pamantos, ne scoate la firul vaii cu apa zglobie si rece, acolo de unde drumul forestier care ne conduce mai intai catre manastirea Turnu Rosu, ctitorie a secolului al XVII-lea. Imbulzeala mare la slujba duminicala. Desi de obicei ma abat prin curtea manastirii la un scurt moment de reculegere, acum teribila aglomeratie ma face sa o ocolesc. Colegele mele intra totusi in manastire si ne dam intalnire ceva mai jos. Ma abat la chioscul cu izvor de aproape, ma odihnesc cateva clipe si pornesc pe drumul forestier. Pana in Turnu Rosu mai sunt 4 km. Catre intrarea in sat imi reintalnesc colegele si ne indreptam spre gara. Suntem in zi de alegeri si dorinta noastra de a bea o cafea la bufetul dinaintea garii nu ne-o putem satisface. Asa ca nu ne ramane decat sa asteptam trenul pe peronul garii.
Page updated
Google Sites
Report abuse