Embedded Files
Donați 3,5% din impozitul pe venituri sau pensii (bani care altfel nu rămân la Dvs.) pentru România natura. Uite cum:
Am facut, in premiera, o plimbare pana la chilia calugarului fara nume (marcaj cruce albastra, vezi alte date la), din stancile de deasupra cabanei. Pana acolo (imaginea 1), poteca cu serpentine multe, cu lumanarica pamantului care inalbastrea muntele, acum in prag de toamna. Mai departata imagine a Pietrei Caprei (imaginea 2) si pana la urma chilia, scobitura in piatra, cu prispa pe marginea abruptului. Izvorul din apropiere, cateva reflectii legate de viata calugarului si iata-ne din nou la cabana, gata de somnul care nu a intarziat.
0.1 Cabana Valea Sambetei. foto: Vasile Bouaru
0.2 Asini de povara (alimente etc.) la cabana Valea Sambetei. foto: Vasile Bouaru
0.3 Cabana Sâmbăta, văzută de la intrarea în traseul care duce spre chilie. foto: Vasile Bouaru
0.4 Fereastra Mare, văzută de pe traseul care duce la chilie. foto: Vasile Bouaru
1 La Chilie.
2 Vf. Piatra Caprei.
2.1 Valea Sâmbetei, văzută în timpul urcuşului spre Fereastra Mare a Sâmbetei. foto: Vasile Bouaru
Am pornit la drum cand ziua inca nu-si intrase in drepturi. Printre stancariile potecii, imbelsugat risipite, ne-am descurcat fara poticneli. Ziua a inceput de-a binelea cand am ajuns la ramificatia potecilor. Le-am lasat in dreapta pe cele care duceau spre Fereastra Mica, spre cea a Racorelelor si am urmat bine cunoscutul triunghi rosu catre Fereastra cea Mare. Am urcat sustinut pana in caldarea superioara, acolo unde ne-a intampinat ceata. Prin caldarea cea mare am mai intalnit cate un fir de rodendron inflorit, stancile cele mari bine cunoscute si poteca strecurata pe pajiste. A disparut repede silueta Coltului Balaceni si coama muntelui in care trebuia sa ajungem, ascunse sub valurile care le strabateau. Era o ceata deasa, umeda in exces si respiratia mea cel putin, a devenit greoaie. Sau numai anii sa fi fost de vina?
Sus, in Fereastra Mare, am zabovit catava vreme. Ceata insa nu voia sa se duca, asa ca ne-am continuat drumul, cu mine in coada plutonului, ingreunand grupului ritmul, in mod vizibil. Am trecut de Galasescu Mic, apoi de cel Mare si pe poteca acestuia a rasarit din ceata un convoi ciudat. Un barbos in fata, o femeie dupa el, cam fara varsta, datorita parului in neoranduiala. Nu erau romani. Aveau dupa ei o capra, un ied, un tap care tot impungea cu capul, un magar la urma si in cosul carat in spate si o gaina. Mai mult prin semne am priceput ca din convoiul asta aveau lapte, branza si oua, adica cam tot ce le trebuia pentru mancare si erau prin munti de multa vreme...
2.2 În stânga, în ultimul plan, cea mai înaltă creastă din ţară, Viştea (dreapta) - Moldoveanu (stanga) (imagine luată de pe Gălăşescu Mic). foto: Vasile Bouaru
Am trecut de lacurile din Valea Rea, cam secate la vremea asta si cam incetosate. Am urcat si Galbenele si am intalnit un grup de tineri, exuberanti, care-si propusesera sa ajunga in seara aceea la refugiul din Iezer... Le-am spus ca, cu toata tineretea de care dispuneau, mai departe de Zarna ori Bratila nu vor fi in ziua asta. Si era cam ora 2 p.m. Pe drum ne-a mai depasit un personaj interesant, un domn. Nu singur, era intovarasit de un tanar, care ducea rucsacul. Batranul avea doar un bat de trecking in mana. Si mainile lui erau uscate, aproape stafidite si pistruiate cat se poate. Pe muteste, l-am intrebat cat ani are si pe degetele mainilor intinse mi-a aratat: 81. Si mergea, nu se incurca, nu ca mine oprind mai la tot pasul! Cand am depasit Hartopul Ursului, indreptandu-ne spre refugiul din Portita Vistei, am simtit ca nu voi ajunge in seara aceea la cabana din Podragu. Asa ca... intreg grupul a ramas la refugiu. Dar nimeni nu avea si cele necesare dormitului acolo, asa ca noaptea avea sa fie chinuitoare.
Eram singuri in refugiu, dar dupa noi au mai venit multi altii, dar aveau corturi si le-au intins fie prin preajma, fie catre malul Lacului Triunghiular (imaginea 3). Pana spre seara cerul a dat semne ca vremea s-ar indrepta. Ceata se mai ridica pe alocuri, ba chiar intr-un timp am putut vedea si crestetul Moldoveanului. Am prins si luminile unui apus strecurat printre nori, peste Muchia Vistei. Vreo doi caini nu s-au desprins din preajma refugiului, doar-doar or capata cate ceva de mancare de la puzderia de turisti aflati prin aceste locuri. Frigul serii ne-a gonit in refugiu si noaptea ne-am tot invelit cu ce aveam la indemana. Dar cum-necum a trecut si zorii zilei ne-au prins pregatind plecarea, cu ceata incercand sa depaseasca varfurile si cerul senin aratandu-se in spatele ei.
3 Vf. Rosu, 2430 metri si, catre dreapta, muchia spre Vf. Moldoveanu, 2544 metri.
Am urcat poteca abrupta catre Varful Vistei. Unul din cainii de la refugiu m-a intovarasit pana sus si cum plecasem cu ceva inaintea celorlalti, am avut cu cine sta de vorba. Pana a venit si restul grupului am privit, spre nord, Valea Vistei, acum scapata de ceturi. Cand ne-am reunit toti pe varful de deasupra haului dinspre ulucul Vaii Vistea, cativa ne-am lasat rucsacii si am pornit spre varful cel mare. Dupa noi s-a luat si cainele temerar si in unele locuri l-am auzit scancind in urma noastra. Cand am ajuns pe creasta ne-a intampinat soarele deplin si cutia altor amintiri (imaginea 7). Una dintre ele il avea in prim plan pe un „batran” ce-si serba aici cea de a 70-a aniversare si ne dadusem intalnire peste 10 ani.
5 Dincolo de saua din imagine, spre vest: Vf. Corabia, 2406 metri, pe creasta principala si, la nord de ea, in ceata, Ucea Mare, 2434 metri.
6 Corabia, in primul plan, apoi creasta principala, spre vest (cu Lespezi, stanga si Negoiu, dreapta aflate la mijloc; si Ciortea in fundal).
7 De pe Corabia, spre est: Creasta Vistea Mare, 2527 m - Moldoveanu 2544 m.
8 Vedere, spre est, de-a lungul crestei principale. In centru, Corabia, 2406 metri, traversata de poteca marcata cu banda rosie. In spatele ei, Varfurile Ucea. Spre dreapta imaginii, trapezul Vistea - Moldoveanu.
9 Muchia Scarisoara, in ultimul plan, dreapta. Spre stanga, culmea care suie pe Moldoveanu.
Ne-am intors, ne-am despartit de cainele credincios care ne intovarasise si am inceput lunga coborare spre Saua Orzanelei (vezi harta). Avea si saua povestea ei, pe timp cainos, cu zloata si ceata deasa, care ne intovarasise de cum plecasem de la stana din Podul Giurgului, de pe Valea Budei, cu vorbele aruncate de una din tovarasele de drum in urcusul spre Vistea. „Tine-ma de mana ca nu stiu pe unde merg!”.
Apoi au inceput sa se depene varfurile care ne asteptau, fiecare la locul lui (imaginile 5, 6). Fiecare avea urcusul lui si dupa fiecare urma o sa, mai adanca sau mai blajina. Am trecut de Ucea, de Corabia, de Tarata (vezi harta) si in sfarsit am ajuns in Saua Podragului (imagini 10-14). Mi-am scaldat ochii in ulucul Vaii Ucea, pe unde stiam ca se ascunde poteca ravnita de mult, ne-am odihnit in plaiul intins cu privelisti unice spre inaltul Moldoveanului, de sub Corabia si timpul a trecut repede. Cand am inceput coborarea spre cabana, lacurile raspandite in Caldarea Podragului ne-au incantat ochii. Cabana ne-a intampinat cu supa calda si pat in care ne-am putut odihni dupa noaptea cam rea de la refugiu. Amiaza ne-a gasit privind locurile inalte, ale Taratei mai ales, dar si ale Podragului, pe care lumina apusului se statornicise o vreme. Apoi, culorile intunericului au inceput sa se astearna peste creste iar noi, gandindu-ne la drumul de a doua zi, ne-am retras la locurile de odihna. Ne hotarasem de cu seara sa mergem pe drumuri diferite. Unii pe cresta muntelui si ceilalti prin caldarile de sub creasta.
10 Iezerul Mare al Podragului si Creasta Tarata, in dreapta lui (cu Saua la Calea Carelor, 2190 metri; vezi harta).
11 Vf. Tarata, 2400 metri.
12 Cabana Podragu si Muchia Tarata.
13 Fereastra/ Curmatura Iezerului, 2250 metri (vezi harta).
14 Muchia Tarata, intre Curmatura La Calea Carelor, 2190 metri, stanga si Varful Tarata, 2414 metri, dreapta.
Cand am iesit pe prispa cabanei, soarele inca nu daduse peste creste si valea era inca intunecata. Dar cerul era senin peste tot si promitea ziua buna de care sa ne bucuram. Curand am inceput urcusul, unii catre Saua Podragului, altii catre Saua dintre Lacuri. In locul din urma am zabovit o vreme, asteptand luminarea adancurilor de munte; oglinda lacului indragit al Podragelului era acum intunecata. Am inceput coborarea. Cam abrupta, cu pasi zvarliti pe ochiurile de pamant reavan din cale. In fata, crestele se luminau una cate una. Pe deasupra tuturor, cea a Albotei stapanea inaltimile. Podragelul ajunsese sa oglindeasca creste inalte in apele sale inca neatinse de boarea inaltimilor (imaginea 16).
15 Pe sub creasta principala, pe partea ei nordica, intre Podragu, stanga si Arpasu Mare, dreapta.
17 Valea Buda.
Ne-am unduit pe adancul Caldarii Podragelului, apoi am urcat hornul cu grohotis pamantos pana in crestatura muchiei sale. Au urmat caldarile Arpasului, cu plai intins, in locuri in care creasta Fagarasului era foarte aproape. Am strabatut locurile inverzite care in alte vremuri trebuie sa fi fost oglinda vreunui lac, acum colmatat. Si, in sfarsit, am urcat ultima muchie ce o aveam de strabatut. Cand am coborat-o, in fata era doar ultima caldare dinaintea Ferestrei Zmeilor, a carei spartura si tancuri stinghere le vazusem de departe.
18 La Trei Pasi de Moarte, pe creasta principala, inainte de a sosi, dinspre est, la Fereastra Zmeilor.
19 Fereastra Zmeilor, privita dinspre vest.
Ne-am intalnit, iesindu-ne in intampinare, cu cealalta parte a grupului, ceva mai putin varstnica, ajunsa mai devreme si impreuna ne-am aninat privirile pe Creasta Arpaselului si a grohotisului de la poalele sale. Tindeau acestea sa se incetoseze si iara muntele ne-a aratat ca fusese darnic cu noi.
Fereastra Zmeilor a reprezentat momentul de odihna pe care ni l-am acordat. Intalnirea la punct fix cu cealalta parte a grupului, care parcursese creasta, minunatele locuri din caldarile Podragelului si ale Arpasului fusesera de ajuns sa ne lase amintiri frumoase din ziua care ne fusese daruita de Muntii Fagarasului. In urma noastra ramasesera crestele inalte, printre care ne strecurasem, valurile de ceata care ne intovarasisera o buna bucata de drum.
Am inceput coborarea. Am trecut pe langa refugiul din Fereastra Zmeilor (vezi harta), spre firul paraielor care se adunau in apa Caprei, pe malul carora nu o data am intalnit mitocania celor care intinau puritatea locurilor, prin zgomote si gramezi de gunoaie. Odata ajunsi in lungul soselei, gunoaie de tot felul, in gramezi apreciabile, aveau sa ne inspaimante, pana am ajuns la cabana Capra, acolo unde era locul de intalnire cu cei care urmau sa ne duca acasa.
De la cabana Capra ne-am indreptat catre tunelul de sub creasta. L-am strabatut in zgomotul continuu al claxoanelor celor inconstienti. Apoi am iesit la Balea Lac, acolo unde o biata placa ratacita printre parcari de masini si tarabele talciocului existent voia sa ne convinga ca aici este o rezervatie naturala. Masini, lume proasta, profanatori de inalta clasa ai naturii, zgomote de tot felul, urlete umane, gratare, iata ce ne-au oferit locurile din preajma Lacului Balea. Norocul meu ca le-am cunoscut in vremurile lor bune. Am iesit intrigat de degradarea minunatului loc de aici.
Am inceput lunga coborare pe transfagarasan, pana cand am ajuns la o ramificatie, aproape neobservabila, care ne indruma spre noua manastire Cartisoara. Apoi am pornit spre Ramnicu Valcea.
Page updated
Google Sites
Report abuse