Embedded Files
Donați 3,5% din impozitul pe venituri sau pensii (bani care altfel nu rămân la Dvs.) pentru România natura. Uite cum:
3 Vf. Capul Surului.
4 Muchia Moasei si Vf. Tataru.
5 Vf. Capul Surului.
Era vreme insorita si poiana fostei si prezentei cabane stralucea in soarele amiezii. Am depasit poiana si am inceput urcusul prin padure, pe poteca cu serpentine dese, inundata de stanci si bolovani aruncati acolo special ca sa-ti ingreuneze mersul. Dupa catava vreme am ajuns la plai. Poteca devenise mai prietenoasa. Acum locurile te indreptau spre creasta Fagarasilor, cea atat de frecventata. In stanga potecii se inalta, imens, Capul Surului (imaginea 5) si panta pana la el, o data ajuns in saua acestuia, parea inaltata pana la cer. Coborau din susul muntelui oameni cu cosuri pe cap pline de afine si nu erau putini. Din creasta ajungea pana la mine un vant napraznic. Se iveau semne ca, nu peste multa vreme, peste munte avea sa coboare vremea rea.
6
6.1 In memoria salvamontistului prins de avalansa in timpul unei misiuni.
Poteca se desfasura pe sub culme si putin inainte de a ocoli un varf stancos, pe stanga, cocotat pe creasta de desupra Vaii Gavanului, un monument din piatra (imagini 6, 6.1), mi-a atras atentia. Am retinut disparitia dramatica (18 martie 1980) a unuia dintre salvamontistii locului. Nu putini venisera aici mai tot timpul, judecand dupa florile proaspete sau ofilite, depuse la poalele monumentului. Am pastrat si eu moment de piosenie, m-am adapostit de vant si dupa ceva vreme am plecat mai departe. N-am mai mers mult, doar pana la firul paraului intalnit in cale. Eram obosit si vantul care statea sa ma doboare nu ma stimula la urcusuri prea indelungate. In fata, panta varfului dorit parea scara cu trepte multe inaltata pana la mijlocul cerului. Asa ca mi-am luat ramas bun de la Suru si am inceput coborarea.
La cabana „titularul de contract” (imaginea 7), cum ii placea sa-si spuna cabanierul, avea chef de vorba. Si mi-a tot povestit, mai ales ispravi vanatoresti cu capre negre, mistreti si ursi. Mi-a aratat cainele cu urechea zdrentuita de un mistret, mi-a spus de cei straini si capre impuscate de la 2500 m, de mistreti fiorosi si purcei zvapaiati si cate si mai cate... Dar una peste alta avea sa fie companion placut, chiar daca peste noapte, cand am iesit pe afara, a venit sa controleze daca nu cumva am plecat fara sa-i spun.
7 Cabanierul noului refugiu.
8 Locul fostei cabane.
Pe seara au mai venit turisti si au intins cortul langa cabana cea veche (imaginea 8) si catava vreme am sporavait despre munti, cu cei tineri si tatal unuia din ei. Peste noapte vantul a batut napraznic si locul cabanei era maturat de palele lui puternice. Doar catre ziua s-a potolit si pana la urma cerul tot senin a ramas.
M-am trezit dimnineata cu soarele intrat pe fereastra cabanei. Am luat o cafea neagra si m-am intins la vorba cu cabanierul. Ne-am luat ramas bun si m-am pierdut repede pe poteca pe care venisem ieri. Era aceeasi liniste, intrerupta de vreun tril matinal de cantator. Pe brana de inceput soarele inca nu ajunsese, dar dincolo de ramificatia cu sageti lumina izbandise si copacii filtrau dimineata. Dupa ce am trecut de ramificatie poteca a urmat drumul pe coasta, cu coborare lenta si drumul pana la izvorul cunoscut l-am petrecut doar cu mine insumi.
9 Sebesul de Sus vazut din poteca ce urca la Suru.
Am mai intalnit oameni care urcau fie doar la cabana, fie isi duceau rucsaci grei spre zarile Fagarasilor. La izvor am zabovit o clipa, gandindu-ma la crestele inalte profilate pe cerul albastru. Mai departe mi-a iesit in fata un caine lup, care s-a oprit si a hamait scurt si gros. Am inlemnit si cred ca asta ii era scopul, pana a nu veni grosul grupului de turisti, care l-a potolit. Am continuat drumul si pana la poieni nici ca m-am oprit. Acolo, o scurta intalnire cu o turma de capre duse la pascut, o conversatie fugara cu doi catelandri pufosi, carliontati de parca venisera de la coafor si mi-am continuat drumul prin poieni.
Cand am sfarsit de coborat poteca muntelui, tot langa casa aratoasa intalnita la urcare am ajuns. De cand plecasem din poiana refugiului trecusera trei ore. O scurta pauza si la drum pe ulita satului. Din curtile cu porti inalte, ferecate bine, razbateau zgomotele muncii dinaintea sarbatorii duminicale. La cate-o poarta vreun batran al satului mai adasta pe banca. Pe alocuri cate-o femeie iesise la maturat praful din fata casei. La marketul de la capatul satului, o scurta oprire pentru o racoritoare rece ca gheata. Cate un caine tolanit lenevos la umbra. Incolo liniste, starnita doar de cate-o masina indreptata spre poienile dinspre munte.Trecusem de capatul satului si mergeam agale pe soseaua lipsita de umbra si incinsa de soarele puternic al ultimelor zile de august. Si drumul continua si pana la halta CFR inca mai aveam, necum pana la cea mare de la Podul Olt. Facusem jumatate din drum si ma incurajam singur ca am sa ajung repede in gara unde mai apoi urma sa mai astept cateva ore pana aveam sa plec spre casa. Un fasait al unei masini chiar elegante a trecut pe indelete pe langa mine. Inca una mi-am zis, dar de data asta si-a incetinit mersul si a oprit. O fatuca a deschis portiera si m-a invitat sa urc in „caleasca”. Mergea spre Sibiu si conversatia din masina a fost una placuta. Mai intai cu blagoslovenia pentru milostenia savarsita, mai apoi despre muntii din care coborasem si despre originea dansei, apropiata de meleagurile oltenesti ale tatalui care era tocmai din indepartatul sat al Scundului.
Aveam un tren care urma sa ma duca repede spre casa. Caldura mare in el. Pescari din toate statiile urcau si isi povesteau ispravile cu capturile zilei, asteptand nasirea din tren, dupa care fiecare s-a tras in coltul lui si pana la finalul calatoriei s-au mai auzit si cateva sforaituri. Pe peronul garii de acasa, forfota obisnuita. Orasul, adormit de toropeala zilei. Din restaurantul din apropiere zgomote sinistre, muzicale chipurile...
Page updated
Google Sites
Report abuse