Embedded Files
Donați 3,5% din impozitul pe venituri sau pensii (bani care altfel nu rămân la Dvs.) pentru România natura. Uite cum:
Muntii Bistritei. Harta 2, extras cu actualizari din volumul Asaltul Carpatilor, Consiliul National al Organizatiei Pionierilor, Bucuresti, 1985
Octombrie 2007. Am optat in aceasta tura pentru zona Budacu. Cel mai facil acces este din localitatea Borca (harta 2), urcand pe valea cu acelasi nume. Ajungand seara in comuna, am fost nevoiti sa marsaluim vreo 3 kilometri pe intuneric, pana la iesire, montand cortul pe malul acestui afluent al Bistritei.
5 Pietrosul Bistritei, vazut din Muntii Rarau, de pe Pietrele Doamnei. foto: Vasile Bouaru (Radauti)
7 Intrarea in golul alpin, urcand dinspre localitatea Borca.
A doua zi reluam ascensiunea. Desi ocoliti de turisti, Muntii Bistritei sunt destul de umanizati. Cel putin in aceasta parte. Un marcaj cruce galbena apare din cand in cand pe cate un pod. Cum harta turistica nu exista, nici sageti indicatoare, nu cunoastem incotro duce acest marcaj (Celelalte marcaje de pe harta masivului, reprezinta - la fel ca si pentru toti ceilalti munti din Romania - un proiect frumos; din pacate, niciodata nu s-a spus ulterior cat, cine si cand a realizat din acest proiect. Foarte multe marcaje, in toti muntii nostri, nu au fost niciodata aplicate in teren. - nota redactiei). De altfel, din sporadic, putin mai sus devine inexistent. Gasim un izvor pe partea stanga, in urcare (valea o avem in dreapta). Ajungem la un pod, raul trece pe stanga si imediat intalnim pe dreapta borcutul de la care vine numele acestei vai. In preajma se afla o cabana forestiera.
Urcam in continuare si dupa putin timp dam peste alte cabane forestiere: suntem la confluenta Borcutei cu Borca. Lasam aici Valea Borca, urmand drumul forestier de pe Borcuta. Cateva sute de metri si drumul o ia brusc spre stanga, trecand un pod. Dupa pod, din drum se desprinde o poteca la stanga pe care ne angajam in urcus pe cumpana de ape Borca - Borcuta. Aceasta carare bine conturata ne va duce sus. O urmam, transpirand din greu pe panta foarte mare. Intalnim la scurt timp niste salase. Cainii ne iau in primire imediat. In mod evident, sunt mult mai multi decat permite legea.
Ciobanul tocmai taiase o vaca, animalul zacand in mijlocul drumului. L-am intrebat, pe cioban, despre poteca, despre Budacu; omul, vizibil deranjat de prezenta noastra, ne-a raspuns scurt, fara chef. N-am putut afla prea multe de la el asa ca am continuat urcusul, orientandu-ne dupa busola si relief. Trecem pe la capatul unei vai, schimband putin directia de mers spre sud, pe sub o defrisare. O scurta portiune de padure si iata-ne la mult visatul gol de munte (imaginea 7).
Am ajuns la Muntele Intre Borci. Corect denumit astfel de localnici. La marginea padurii se afla o stana. Nu mai era nimeni aici. Probabil ninsorile de la inceputul lui septembrie i-au facut pe ciobani sa coboare mai repede. Urcam ceva mai lejer prin iarba aproape uscata, pregatita sa intampine iarna care se apropie. Zonele inconjuratoare se deseneaza tot mai clar, pe masura ce urcam. Siluetele stancariilor Ceahlaului devin evidente.
Trecem de un izvor, dupa care dam de o zona imprejmuita, in interiorul careia aspectul ierbii tradeaza locul unei foste stani. Totul pare in paragina. Cresterea oilor este o activitate in declin. Desi am condamnat intotdeauna raul facut muntelui, mai ales in forma sa agresiva, totusi, la ora actuala, acest rau adus de activitatile pastorale mi se pare aproape neinsemnat fata de cel pricinuit de patrunderea activitatilor motorizate in splendidul spatiu montan.
Trecem de drumul de culme care vine pe Valea Borca si care se indreapta spre stanele de pe piciorul sudic al Muntelui Intre Borci. Imediat apoi suntem pe crestetul acestui munte (imaginea 8). Pana la Budacu mai e ceva de mers. Coboram intr-o sa, schimband incet directia, spre nord. Perspectivele sunt tot mai frumoase. Dupa ce trecem de un alt drum de culme si de o antena, ajungem pe cel mai inalt varf al acestor munti, Budacu, 1859 metri (imaginea 9).
8 Iata-ne ajunsi sub Vf. Intre Borci.
9 De pe Vf. Budacu (1859 m), privim spre nord; in fata este Vf. Barnaru, iar in plan indepartat urmeaza Pietrosul Bistritei si Vf. Giumalau.
10 Culmea Slopatu, in coborare de pe cel mai inalt varf din Muntii Bistritei spre localitatea Borca (in ultimul plan sunt Muntii Stanisoarei).
11 Muntii Bistritei, lacul de langa stana.
Distingem cu claritate undeva departe, spre nord, Pietrosul Bistritei si Giumalaul, apoi "peste drum" creasta la fel de fragmentata a Muntilor Stanisoara. Vedem formele zvelte ale Ceahlaului, spre vest Calimanii, iar mai aproape de noi creasta Negrisoara si creasta care duce de la Paltinis - peste crestetul ascutit al Varfului Tiblesul Mare - la Grinties (harta 2). Vaile Negrisoara, Neagra si Borca sunt jos de tot, puternic adancite.
Ne asteapta un coboras pe masura urcusului pana aici. Alegem pentru coborare culmea Slopatu (imaginea 10), care se desprinde din Budacu spre nord-vest. Desi nu este nici urma de marcaj, o sumedenie de poteci brazdeaza zona. Potecile acestea sunt tinute in viata de culegatorii de afine, aflate din abundenta pe aici. Trecem de sectorul subalpin, ajungand la cel forestier. Coboram prin padure, insa nu pentru prea mult timp, caci intram intr-o poiana cu doua laculete si o stana (imaginea 11).
Continuam drumul, avand in dreapta valea care ne desparte de muchia Telesanu, iar in stanga un afluent al Negrei, care se varsa cam la 4 km aval de confluenta Negrisoara - Neagra. Ocolim padurea prin dreapta, dupa care directia noastra se schimba vizibil spre nord. Incercam sa evitam padurea mentinandu-ne tot pe dreapta aceleiasi culmi Slopatu. Urmeaza apoi o scurta alternanta poiana - padure (sector foarte pitoresc) pana cand ajungem in larga poiana Arsita Ruscanilor. Lasam aici muchia Slopatu, indreptandu-ne catre Borca.
Mult in stanga se vad salasele si fanarele de pe flancul nordic al poienii. Urmam o poteca larga pana cand ajungem la un afluent al Borcai. Facem un cot brusc spre dreapta, urmand valea. Panta foarte puternica ne solicita genunchii din plin. Ajungem din nou la padure. Paraul se duce spre stanga, para-sind drumul. Ajungem la o ramificatie si mergem tot spre stanga, in coborare accentuata, pentru a iesi in final la o confluenta. Imediat pe dreapta se afla o baraca noua, construita probabil de forestieri.
De aici lucrurile se simplifica foarte mult. Drumul forestier bun care incepe aici ne va duce direct la Borca. Linistea deplina, intrerupta doar de mugetele cerbilor, frunzele ruginii ale toamnei, fagii uriasi alcatuiesc un tot armonios. Mai lipseste albastrul infinit al cerului de octombrie. Intarziati nori cumuliformi, atat de specifici anotimpului cald sunt inca prezenti pe cer. So-sim dupa o ora si jumatate la ultimele case din Borca, montand corturile in acelasi loc ca si in seara precedenta.
Ziua urmatoare o vom dedica masivului de pe partea stanga a Bistritei - adica Muntii Stanisoarei. Pentru aceasta parcurgem cei cativa kilometri pana la Valea Bistritei, apoi cateva zeci de metri pe soseaua nationala care leaga Vatra Dornei (vest) de Poiana Largului (sud). Intram apoi pe Valea Sabasa/ Sabasa (vezi harta 3, extras cu actualizari din volumul Asaltul Carpatilor, Consiliul National al Organizatiei Pionierilor, Bucuresti, 1985) (imaginile 13, 14), unul dintre afluentii importanti de pe stanga Bistritei. Vaile Sabasa si Borca se varsa aproape in acelasi loc in Bistrita. Ca si pe Valea Borca, si pe Sabasa gasim la inceput un marcaj, cruce rosie. L-am mai vazut de vreo doua ori si atat...
Muntii Stanisoara. Harta 3, extras cu actualizari din volumul Asaltul Carpatilor, Consiliul National al Organizatiei Pionierilor, Bucuresti, 1985.
13 Muntii Stanisoarei, capatul localitatii Sabasa (de unde am inceput urcusul).
14 Muntii Stanisoarei, mai in amonte de capatul localitatii Sabasa.
Suntem norocosi: un camion ne ia cale de vreo 5 km, scutindu-ne de calvarul unui mars pe drumul forestier. Apoi mai mergem pe jos aproximativ 3 kilometri, pana la varsarea Vaii Ungurului. Chiar la intrarea pe vale se afla cantonul forestier cu acelasi nume. Noi nu vom urma valea, ci vom urca pe versantul sau stang, exact asa cum se vede pe GoogleEarth, versant lipsit de padure. In continuare, ajunsi pe culme vom merge pe drumul de caruta, desenat clar de-a lungul acesteia.
Lasam o stana in partea dreapta, drumul descriind un mare S, intrand in padure. La iesirea din padure vom gasi o alta stana, cu peisajul tipic - noroi, vegetatie distrusa, mirosul atat de caracteristic. In continuare vom urca accentuat, ajungand la o a treia stana, unde am primit niste informatii legate de aceasta zona, la fel de ocolita de turisti ca si Budacu.
De la aceasta stana mai avem de urcat pana intr-o sa. Suntem chiar sub Vf. Babsa, lipsit de padure. Mai gasim inca o stana. Numai ca aceasta pare parasita. Varful Bivolu (1530 m) - cel mai inalt din Stanisoarei este acum la doi pasi (imaginile 15-17). Am mai facut aproximativ 10 minute. Varful este impadurit pe latura sudica si nu ofera o panorama cuprinzatoare. Chiar in punctul somital se afla o borna silvica, IV 227 si un marcaj, patrat albastru, a carui semnificatie nu o cunosc.
15 Muntii Stanisoarei, Varful Bivolu (1530 m), altitudinea cea mai ridicata din masiv.
16 Muntii Stanisoarei: de pe Vf. Bivolu spre sud vedem Vf. Babsa.
17 Muntii Stanisoarei: de pe Vf. Bivolu privim spre nord-vest, catre Trecatoarea Stanisoara.
18 Munții Stânișoara, peisaj tipic Carpaților Orientali, aici pe Valea Farcașa.
Urmeaza coborarea si aveam trei variante: una pe traseul pe care am venit; o alta pe muchia golasa care se desprinde spre vest, trecand pe langa o stana pana la trecatoarea Stanisoara; a treia spre Valea Farcasa. Am optat pentru aceasta ultima varianta. Asa ca am coborat pe traseul pe care am venit pana la stana nr. 3, iar de aici am luat-o spre stanga. Prindem repede un drum forestier si ne gandeam cu groaza la cei vreo 20 de kilometri pana la Farcasa. Am avut insa noroc si aici. Ne-a luat un camion care transporta lemn, pana la soseaua nationala.
In concluzie, putem spune ca am intrat in doua masive pitoresti, unde natura mai este inca la ea acasa, desi pe vai exploatarile forestiere sunt importante. Nu am gasit harti ale masivelor, doar schite. De aceea a fost destul de greu sa facem o descriere foarte precisa; multe vai, stane sau alte repere nici nu au nume.
Page updated
Google Sites
Report abuse