Moldoveanu, cel mai mare pisc din România, Munţii Făgăraşului, turul vârfului

Vasile Bouaru, Marius Chelaru (Rădăuţi)

         1

Septembrie 2010. Dupa un urcus sustinut pe Valea Vistea Mare, pe vreme destul de potrivnica, am ajuns in sfarsit la refugiu, langa care am pus cortul. Desi nu ploua, nori grosi se invarteau deasupra noastra, acoperind din cand in cand Varfurile Moldoveanu (stanga) si Vistea Mare, dreapta (foto 1). Dar in acest fel spectacolul naturii era si mai impresionant.


                   3

Dinspre Transilvania se ridicau norii cei mai amenintatori. In schimb, in partea opusa razele Soarelui reuseau sa razbata stratul de nori (foto 3 - Valea Rea). Am decis sa facem traseul marcat cu linie intrerupta din foto 4. Traseul nu are marcaj turistic in prima lui parte si de aceea e recomandat doar pe vreme buna (vezi mai jos harta, extras din planul pe anul 2010 al masivului; harta anului 2012 este la  ).

                                                             4




Am parasit cortul si am inceput coborarea spre Iezerul Triunghiular (foto 5), acel lac glaciar de sub Moldoveanu. Cateva petice de albe aratau ca zapada a fost foarte mare si din cauza unor conditii specifice s-a mentinut pana in august, perioada in care am fost noi. Coborarea se face incet, panta este destul de mare dar nu ridica probleme. Desi de sus acele petice pareau mici, cand am ajuns in vecinatatea lor am constatat ca aveau lungime de circa 100 m (foto 6).

                 5

 

6


Muntele este foarte interesant aici, suntem exact sub cel mai inalt varf din tara. Pereti inalti si aproape verticali duc spre varf iar la baza lor este grohotis format din sisturi.
Incepem sa urcam apoi pe un mic picior, asa cum indica linia rosie din imaginea 4. Mai intalnim ochiuri de apa si cateva mici izvoare care alimenteaza Iezerul Triunghiular. Dar panta devine treptat destul de mare si urcam cu grija. E indicat ca in aceasta portiune sa avem intotdeauna vizibilitate buna pentru a putea alege varianta optima de urcus. Ne strecuram pe langa mici pereti si dupa aproape jumatate de ora de la lac ajungem intr-o creasta care vine dinspre partea inferioara a Vaii Rele, din vecinatatea cascadelor de acolo si duce spre Moldoveanu (foto 7). Vremea incepe sa tina cu noi si Soarele alunga norii grosi. Varful Moldoveanu nu este departe si se vede maiestuos (foto 8). Ceva mai sus se vad mai bine creasta care ne va conduce spre varf precum si abruptul de sub varf.

                     7

               8

In dreapta noastra avem o prapastie ametitoare si printr-o spartura intre doua stanci facem o fotografie spre Iezerul Triunghiular (foto 10). Mai parcurgem putin si facem din nou o fotografie spre varf (11), in care mai suprindem in dreapta, in ultimul plan, Vistea Mare iar spre stanga o parte din traseul de creasta care duce de pe Vistea Mare inspre Podragu. In spate ets acum creasta care coboara de pe Moldoveanu inspre Varful Galbena (foto 12).

                                                              10

                     11

                          12

Inca putin si ajungem pe varf: 2544 m. Se vede splendid creasta Fagarasului. Facem o fotografie inspre vest (foto 13), directie in care cerul este mai degajat de nori. Poteca marcata cu banda rosie este destul de vizibila pana departe.
Tot de pe varf facem o fotografie si inspre al treilea varf al tarii, Vistea Mare (2527 m) (vezi informatii complete despre cele mai inalte varfuri la (foto 14).

                13

                                                             14

               15

Dinspre est (foto 15) se inalta nori care se lovesc de cea mai inalta creasta din tara si se ridica foarte repede, risipindu-se; remarcam undeva si refugiul langa care am lasat cortul. Valea din stanga imaginii este Vistea Mare, marcata cu triunghi rosu. Zabovim destul de mult pe varf pentru a savura peisajul care ni se deschide in fata ochilor. Nu e nimeni prin zona, doar vantul mai tulbura linistea profunda a acestor locuri de vis.

16


17

Parcurgem apoi si poteca inspre Vistea Mare, in circa 20 minute, fiind atenti la portiunile mai dificile. De pe Moldoveanu pana pe Vistea Mare intalnim marcajul punct rosu. Ajunsi pe noul varf gasim indicatoarele cu traseele din zona (foto 16, 17). Moldoveanu se vede foarte frumos (foto 18).





                      18

De pe Vistea Mare suntem pe marcajul banda rosie, traseul de creasta al Muntilor Fagarasului. Coboram apoi incet spre cort. Ceva mai jos, intalnire neasteptata cu o capra neagra. Foarte agila, cand ne-a vazut a disparut in cateva clipe, alergand spre lacul de sub Moldoveanu.
Am ajuns la cort pe inserate.

Donează 30 de lei