Embedded Files
Donați 3,5% din impozitul pe venituri sau pensii (bani care altfel nu rămân la Dvs.) pentru România natura. Uite cum:
1 Drumul Cotilor.
Pana colegii s-au dus sa ia apa, m-am intins la soare. Am stat acolo pana cand un tunet nu prea departat ne-a aratat norii care se ingramadisera peste soare. Am sarit ca arsi si ne-am continuat drumul cu ochii strafulgerati de cate-o lumina cereasca si de teama furtunii care ne-ar putea prinde. Serpentinele lungi de pe coasta inierbata le-am facut mai mult in fuga si cand am ajuns la bordeiul care avea sa ne fie adapost de-o noapte (vezi pozitionarea lui la nord-vest de Vf. Cocoraciu) furtuna parea sa se fi indepartat de noi.
Ne-am pregatit masul peste noapte, ne-am mai foit catava vreme prin preajma si pe cand tocmai vroiam sa ne tragem la somn, ne-am trezit cu cativa cehi, veniti pana la noi de la cortul pe care-l vazusem sus, in Saua Apei Cumpanite. Ne-au tot intrebat daca nu avem la noi vreo harta a Fagarasilor si cand le-am aratat-o, in locul explicatiilor pe care li le-am dat, pe limba noastra, au preferat sa o fotografieze.
De la turma intalnita mai jos, se pripasise pe langa noi un caine care se bucurase pentru farama de mancare impartita cu el. Ne-a fost paznic langa bordei si cand am mai iesit peste noapte s-a gudurat pe langa picioarele noastre. Noaptea a fost neagra si norii alergau zanateci peste praful de stele pe care-l maturau in goana lor neostoita. Doar catre ziua norii s-au mai indepartat si plasa de stele cu sclipici indepartat a acoperit cerul.
Cand ne-a trezit Suzana, in bordei nici nu patrunsese bine alba. Nu mi-a venit sa cred ca se tinuse de cuvant si ne sculase la 5, cum de altfel promisese de cu seara. „Hai repede, ca avem drum lung de facut”. Si vocea autoritara ne-a scos din scutecele calde. La ora 6 eram pe drum, la izvorul cumpanit din saua crestei. Cunosteam bine drumul, asa ca am trecut repede peste stancile Vulcului, peste Varful Moasa cu crucea de pe el, semn al unei tragedii petrecute prin locurile astea, apoi prin saua prelunga de sub Gavanu si pe langa poteca firava ce duce spre Miclaus si in sfarsit iata-ne ajunsi sub inaltimea sa Suru.
2 Coama Surului. Pe fata sudica se vede linia traseului de creasta.
3 La Izvorul lui Glava (in imagine, autorul).
Pe poteca de sub el (imaginea 2) am zabovit catava vreme la unul din Izvoarele lui Glava (imaginea 3) si ne-am grabit apoi sa ajungem la saua din care cabana din Barcaciu se vedea bine si de unde incepea marele urcus catre Varful Budislavu.
A fost prima incercare mai dura a acestei zile, dar ajunsi sus, dupa oboseala serpentinelor sale, spectacolul crestelor a fost deplin. Caldarile Ciortei, pline de grohotis, isi etalau ultimele petice de zapada (imaginea 4).
4 Vf. Ciortea si Caldarea Budislavu.
Varful Grohotisului, inalt, abrupt, cu muchia repezita spre vale, coborata de mine acum cativa ani, cam imprudent, din stanca ‘n stanca, pana jos la Lacul Budislavu, mai starnea inca amintiri unora dintre cei prezenti. Oglinda de apa a Budislavului era tot acolo, poteca pastorala croita pe coasta muntelui pana spre Muchia Vemesoaiei nu se clintise de la locul ei si doar bordeiul din caldare parea mai stingher ca niciodata.
Am ajuns repede in Portita Avrigului (imaginea 5) si, de sus, lacul (imaginea 6) parea unul iesit din alta lume. Poteca priporoasa ne-a scos repede pe malul sau, unde n-am stat mai de loc, nici macar sa privim bine Caldarea Avrigelului, care incepea sa se cam impaienjeneze cu primele semne de ceata. Era liniste pe malul lacului si doar din cand in cand tipetele marmotelor strapungeau vazduhul.
5 Spre Portita Avrigului. Varful Ciortea II in fundal.
6 Lacul Avrig.
Am pornit mai departe. Aveam cale lunga in fata si ceva mai grea decat pana acum. Pe coasta muntelui, poteca cea buna s-a sfarsit repede. Incepea traversarea valcelelor pe care trebuia sa le trecem doar aninati desupra pantelor cam abrupte. Le mai traversasem acum vreo doi ani, dar atunci erau pline de zapada si treptele croite cu pioletul pareau mai usor de trecut. Ancorele fixate in stanca, ici-colo, inca mai asteptau cablurile de siguranta promise, dar pana atunci doar grija cu care treceam pe acolo ne era pavaza sigura. Si poate am trecut mai usor pe aici si datorita cetii, care pusese stapanire pe munte.
Pe drum ne-am intalnit cu grupuri care urcau dinspre Barcaciu, implinind un fel de circuit si cu ei am mai schimbat vorbe despre locurile pe care le indrageam deopotriva. Ajunsi in sa, Caldarea Scarii ni s-a infatisat fara ceata, pana spre adancurile ei din Valea Topologului, unde altadata stana de acolo adapostea turmele babenarilor si de unde, ceva mai jos, la furcitura Paraielor Scara si Negoiu, porneste frumosul traseu pana la varful cel inalt.
7 Spre Scara.
8 Refugiul Scara.
Acum aveam in fata ocolisul Varfului Garbova (imaginea 7), prapastios si raschirat ca Mana Dracului, cum i se mai spune. L-am traversat repede, mai ales ca ceata acoperise din nou crestele muntelui si doar din cand in cand Varfurile Ciortei si Boiei Mari se mai lasau privite (vezi intregul ghid al masivului ). Cand s-a sfarsit traversarea Garbovei, ne-am trezit in saua dinaintea urcusului Scarii (imaginea 7) si curand ne-am intalnit cu sageata care arata locul pe unde se abatea drumul spre cabana Barcaciu. Noi am continuat urcusul infernal de pe muchia Scarii. Pe ceata deasa in care intrasem, parea unul nesfarsit si poate asta ne era norocul, sa nici nu stim cat mai avem de urcat. Cand am ajuns in varf si am inceput coborasul alta teama ne-a stat in fata. Ceata era atat de deasa si semnalizarea refugiului Scara (imaginea 8) la care vroiam sa inoptam, atat de slaba, incat ne intrebam daca aveam sa-l gasim. Pana la urma totul s-a sfarsit cu bine.
Cum o parte din echipa noastra o luase inainte si ajunsese mai repede la refugiul Scara, cu fluericiul pe care il aveam cu noi am izbutit sa infrangem ceata si sa ne regrupam la usa casutei cam pricajite din apropierea crestei. Mai era acolo un grup, dar impreuna nu depaseam capacitatea priciurilor. S-au mai invartit pe acolo niste turisti straini, care tot cautau loc de cort, dar pana la urma ne-au parasit. Ne-am luat apa de la izvorul din vale si oarecum incepusem sa ne plictisim cu toata ceata asta care nu se mai ridica. Norocul nu ne-a parasit si ca la un spectacol, cortina s-a ridicat si de pe creasta apropiata, Negoiul, Scara pe care tocmai o trecusem, Boia Mare, Ciortea si Caldarea Serbotei, actorii pe care ni-i doream, ne-au dat un frumos recital. Soarele si fericirea se pareau ca se infratisera in cele putine momente de iluminare daruite de munte.
Cand ne-am intors ne-a ramas doar aranjatul sacilor si somnul odihnitor. Doar catre miezul noptii, un englez singuratec a intrat in refugiu si si-a gasit repede loc de dormit. Peste noapte maturatorul ceresc raspandise norii si sclipicii luminosi ne-au dat speranta unei zile frumoase. Vroiam sa ne prinda ora 5 dimineata pregatiti de plecare. Noaptea, in refugiul Scarii fusese linistita si somnul unul pe masura. Numai ca la ora amintita, iesiti din precarul adapost, am gasit muntele imbracat intr-o mantie laptoasa. Ceata si vantul stapaneau locurile. Nu vedeam nici la doi pasi. Ne-am intors in sacii calzi si ne-am mai ingaduit un ragaz.
Am plecat din fata refugiului la ora 7. Am ajuns repede in poteca de creasta. Ceata era deplina si mai batea si vantul. Inaintam repede, cu privirile atintite inainte si glugile de la pelerine trase peste fata. Cand poteca trecea pe cealalta parte a crestei, vantul se potolea si ne mai trageam sufletul. Am urcat unul din varfuri si cand am trecut de ultimul dintre ele am patruns in lumea de rai a unei sei prelungi, insorite acum si lipsite de vant. Acolo ne-am odihnit si am luat micul dejun. Nu ne venea sa credem ca vantul si ceata disparusera ca prin farmec. Peste munte zabovea acum soarele. De jur imprejur Fagarasul sclipea. Parca ne parea rau sa parasim locurile. Mai departe nu ne mai statea in fata decat varful cel mare al Serbotei (imaginea 9). Am inceput urcusul care numai scurt nu era. Din urma ne-au ajuns doi tineri. Ne-au depasit cu usurinta, dar nici noi nu ne propusesem sa tinem pasul cu ei. Cand am ajuns pe varf ei coborau de ceva vreme pe poteca marcata cu banda galbena, pe la sud de Custura Saratii. Iar noi ne-am deplasat din varf pe creasta care cobora spre Caldarea Izvorul Negoiului. Ne-am cautat un loc cat mai bun din care sa vedem lacul micut al Negoiului.
9 Vf. Serbota.
10 Negoiu si Muchia Tunsului.
Am mai zabovit catava vreme pe Varful Serbota, cat sa prindem ridicarea valurilor de ceata. Se vedeau bine Varfurile Lespezi si Caltun si Muchia Tunsului (imaginea 10). Am privit cu nesat darul Fagarasilor si nu ne-am mai fi dus de acolo. Numai ca alte valuri de ceata urcau din vale. Incepuse din nou cavalcada agresiva a norilor.
Ne-am hotarat sa incepem coborarea pe Muchia Serbota. Ceata se asternuse peste poteca noastra, dar marcajul dungii albastre era atat de des ca nu ne puteam rataci. Nu mai coborasem pe aici din anul... 1957!
11 Saua Serbota, privire spre vest.
12 Pe Vf. Serbota.
Catava vreme am strabatut drumul intortochiat printre blocurile mari de stanca. Apoi poteca si-a mai domolit asperitatile. Un timp am urmarit coama muntelui, pana cand am patruns in zona jneapanului. Intr-o poienita am zabovit catava vreme, printre palcurile de steregoaie, neobisnuit de multe la atare altitudine. Cand am reluat drumul, poteca si-a schimbat aspectul si serpentinele multe, uneori prin iarba mare, alteori prin poienite cu sunatoare, ne-au condus pana in preajma primilor brazi, stingheri in atare incalceala. Undeva pe intinsul potecii, cand tocmai dam sa trecem o muchie, ceata s-a ridicat si pentru o clipa doar, am vazut cabana Negoiu, unde doream sa ajungem. Dar pana acolo a mai trecut ceva timp. De abia cand am ajuns la poteca cea mare, care le inmanuchia pe toate cate veneau spre cabana, am stiut ca drumul nostru se apropia de sfarsit.
Deocamdata sosisem inaintea ploii si asta era esential. De pe prispa cabanei am avut parte de spectacolul crestelor care se acoperisera mai intai de ceturi si apoi de nori intunecati. Se loveau intre ei ca berbecii si a urmat feeria fulgerelor si haulitul traznetelor care zguduiau crestele si caldarile inalte ale Saratii. Catava vreme am privit limbile de foc si cand sfichiurile de ploaie au brazdat locurile, ne-am strecurat in caldura asternuturilor, la odihna pe care o meritam dupa periplul unei zile. Catre seara, ne-am adunat in jurul mesei si ne-am minunat de deliciul unei ciorbe ardelenesti din teci de fasole verde, dreasa cu smantana. Apoi vremea si-a revenit spectaculos si ne-au mangaiat culorile apusului, raspandite pe coastele inalte, parasite de burhaiele care le stapanisera catava vreme si pana la urma ne-am dus la somn.
13 Panorama din fata cabanei Negoiu.
Cand am plecat a doua zi de la cabana Negoiu, catre crestele inalte cerul era albastru si senin. Ce bine ar fi fost ca vremea asta sa o fi avut toata ziua de dinainte. Acum insa incepeam coborarea catre casa. O buna parte din drum nu mai era poteca de altadata, fusese largita cu intentia de a deveni drum de ATV. Noroc cu stancile intalnite in cale, care au impiedicat ca intentia sa ajunga la capat. Pana jos nu ne-am intanit decat cu ciobanii si magarii care duceau alimente la stana din susul cabanei. Am ajuns repede la capatul drumului forestier, pe malul vijeliosului Parau Serbota. Curand ne-am intalnit si cu cel al Saratii si impreuna apele au luat-o la vale inspumate, sarind peste stancile din cale, pe care doar le banuiai sub valmasagul fuioarelor impletite ale paraielor. Pe malul apei palarii enorme de brusturi acopereau locurile. La cariera abandonata ne astepta o furgoneta si cu ea am strabatut lungul drum de pe Valea Raului Mare. Vezi mai mult despre relief România.
14 La Porumbacu, popasul berzelor.
In sat, placinte proaspete si apoi inghetatele ne-au tinut de urat pana la venirea autobuzului.
Page updated
Google Sites
Report abuse