Doru Ciucescu

Din volumul în lucru "Destine din spaţiul saharo – siberian" de Doru Ciucescu

Text propus pentru lectura in data de 16 martie 2009, Cenaclul literar "Octavian Voicu"

UN PESCAR PĂCĂTOS ŞI RECHINII DIN AL DAKHLA

Salid (Pescar), poreclit Atsim (Păcătos), a fost pescuitor de caracatiţe la Al Dakhla, un punctuleţ pe hartă, în apropiere de Tropicul Racului, pe coasta vestică a Atlanticului. Fiu de ţăran, a fugit la Casablanca la numai 14 ani, fugă de adolescent, care nu se adaptează la realitatea vieţii, sătul să are ogorul plin de pietre şi nisip al părinţilor din Platoul Fosfaţilor, de lângă Khouribga. Semănau grâu în februarie, după ce se întâmpla să plouă, dar rar se îndura Allah să mai lase să cadă şi alte picături din cer, aşa că, prin aprilie, totul era pârjolit. Părinţii lui se grăbeau să cosească firele de grâu încă verzi, cu spicul neformat, nutreţ la oi şi capre. Acasă erau trei fraţi şi patru surori – o familie normală în Maroc, el fiind cel mai mare. Mai lucra cu ziua la ferma unui mare latifundiar. Dar, se întâmpla atât de rar, încât îl apuca disperarea. În copilărie îi plăcea să doarmă în bătaia soarelui. Îl cuprindea o somnolenţă dulce, de drogat. Mai pierdea timpul între cornute, la păscut. Nu a mers la şcoală pentru că era prea departe de cătunul unde locuia. Dar învăţase bine cele cinci rugăciuni zilnice: „al fajr” (zorile), „adz dzohr” (amiaza), „al aasar” (mijlocul după-amiezii), „al maghrib” (apusul soarelei) şi „al iişa” (lăsarea nopţii).

A ajuns la Casablanca, unde s-a angajat fără carte de muncă pe un şantier, unde se construia o vilă. Cât e ziua de lungă, el încărca cu lopata pietriş în cuva unei instalaţii de preparat cimentul. Avea o pauză de masă de o oră, de la 12,00 la 13,00. Atunci făcea şi rugăciunea „al dzohr”. Se mai odihnea în timpul rugăciunilor „al aasar” şi „al maghrib”. Lungea cât putea, aproape un sfert de oră, cele şapte temenelele ale fiecărei rugăciuni. Mai pierdea timpul cu spălatul pe faţă, pe gură, pe urechi, a nasului, a mâinilor până la cot şi a labelor picoarelor – procedura preliminară, transmisă de profetul Muhammad cu multe secole în urmă. Îşi mai stropea şi podoaba capilară, din cochetărie.

Dormea pe şantier, pe o saltea din poliuretan, lată de jumătate de metru, întinsă direct pe podea, într-o baracă din scânduri, împreună cu alţi cinci – şase fârtaţi. Noroc că rostul dintre scânduri permitea o ventilaţie naturală, altfel, mirosul de transpiraţie le-ar fi mutat nasul. Se spăla cu apă rece, de la furtun, lângă instalaţia de preparat beton. Cele câteva lucruri de îmbrăcăminte le spăla duminica, în singura zi liberă, într-un lighean, care era comun. Soarele şi briza le zvântau în maxim o oră.

Mâncarea principală era „nâsf jaja maa aruz" (jumătate de găină cu orez), care avea cel mai mare raport calitate - preţ: se simţea sătul numai cu 6 dirhami (1 dolar = 3 dirhami). Lua masa în apropiere, la un "fast food" în stil arab, adică pe terasa umbrită de câţiva smochini cu frunze prăfuite a unei clădiri pitice, netencuite, din cărămizi sparte. Masa era din tablă, cu grundul ştears pe alocuri. Un chelner slab, cu un şorţ pe care se putea deduce meniul ultimelor zile, se învârtea printre mese cu un zâmbet ştirb. Deşi avea mâini de prăşitor, le spăla cu detergenţi puternici, astfel că bătăturile deveniseră nişte pete albe, în contrast cu tenul maroniu – lucios, de brunet ars de soare.

Banii abia îi ajungeau pentru mâncare şi ţigări. Astea erau marile lui probleme: unde să doarmă şi ce să mănânce. Între timp, a mai apărut una: cu cine să facă sex. Era informat, încă din copilărie, despre multe detalii ale actului sexual. Privise cu atenţie animalele din curte. Aflase aproape tot de la băieţii şi fetele mai mari. Practică, însă, avea prea puţină.

Într-o duminică a ajuns în cartierul Al Fân (Arta), renumit în toată Casablanca pentru cele câteva bordeluri clandestine, care funcţionau cu acordul tacit al autorităţilor. Regele Hassan II, la vremea lui, s-a gândit că oamenii, făcând sex, se mai calmează şi le scade cheful de a face revolte populare. A intrat într-unul, la uşa căruia stătea o femeie atât de urâtă, că se putea confunda cu o cerşetoare. În camera de primire erau trei

1

grăsane, cu şolduri late, sânii ca nişte burdufuri golite de brânză, cu părul vopsit în roşu, la care cărarea din mijlocul capului redevenise neagră - culoarea naturală. Arabilor, ca şi ţiganilor, le plac femeile planturoase. Păreau trecute de 50 ani, deşi erau mult mai tinere. A ales una, la întâmplare, pe care o chema Quahba (Curvă). Pentru "servicii la pachet" a plătit 30 dirhami, a zecea parte din salariul lui. Au urcat într-o cameră de la primul etaj, înaltă, conform cu normele franceze interbelice, cu un pat metalic în mijloc. Un cuier – pom şi o masă cu două scaune completau mobilierul. Tapetul de pe pereţi se scorojise. Planşeul vibra la fiecare pas. Când s-a aşezat pe marginea patului, a mai vibrat o dată. Simţea la fund un arc insistent al saltelei. "Kârşi arjul" (Desfă picioarele)! a poruncit Salid, la un moment dat. S-a întâmplat ca tocmai atunci să înceapă „idzan” (chemarea la rugăciune). Prin sticla ferestrei intrau decibelii celor patru difuzoare instalate în vârful minaretului unei moschei, vizibile şi de la nivelul patului: „Allah acbar” (Allah este mai mare), „Allah acbar”. „La Ilah ila Allah” (Nu sunt alţi Allahi, ci numai Allah), „la Ilah ila Allah", „Muhammad al Rasul Allah” (Muhammad este Profetul lui Allah), „Muhammad al Rasul Allah”. „Haia aala sallaţ” (Hai la rugăciune) ! „Haia aala sallaţ”! „Haia aala falah” (Hai la mântuire)! „Haia aala falah! „Allah acbar” (Allah este mai mare), „Allah acbar”. „La Ilah ila Allahhh. La fiecare îndemn intrat pe fereastră, Quahba se oprea din mişcare, brusc, speriată; religia este puternică la arabi, iar Allah poate pedepsi exemplar pe cei care nu respectă cei cinci stâlpi ai credinţei: 1) profesiunea de credinţă (Nu sunt alţi Allahi ci numai Allah şi Muhammad este Profetul lui Allah); 2) executarea ritualului rugăciunii de cinci ori pe zi; 3) respectarea postului din luna ramadan; 4) pomana rituală; 5) efectuarea pelerinajului la Macca (Mecca) măcar o dată în viaţă, în măsura posibilităţilor materiale. Chemarea la rugăciune ("idzan") a muezinului ("mudzan") este auzită chiar şi de copii aflaţi încă în pântecul mamei, pe care ar spune-o pe de rost, la naştere, dacă ar şti să vorbească. Or, această frigidizare periodică a partenerei îl enerva mult pe Salid. Se gândea că în loc de fantezii erotice, "la pachet", pentru care a plătit o groază de bani, era nevoit să asculte apelul la rugăciune. Sângele începuse să-i clocotească în vene. A avertizat-o pe Quahba să îşi facă meseria. Însă, femeia de sub el nu îi respecta ordinele, involuntar, pentru că avea întipărită în inconştient teama de Allah. Zâmbea strâmb, lăsând vederii o dantură hidoasă, fără dinţii din faţă, smulşi de pumnii pe care îi luse în gură de la alţi clienţi. Bani cheltuiţi în zadar, o femeie nesupusă erau prea mult pentru un arab! Salid devenise un pachet de nervi. Un pumn zdravăn aplicat de sus în jos, în plină figură, a făcut să ţâşnească sânge din buzele strivite la Quahbei. "Hai la rugăciune!", s-a auzit muezinul. Femeia a revenit în starea de inerţie. Încă un pumn. „Hai la mântuire!" Femeia, în continuare, inertă. Alt pumn. "Allah este mai mare!". O nouă lovitură. Ochii femeii deveniseră ficşi. O bănuială i-a trecut în mintea lui Salid. A oprit ploaia de pumni. Femeia nu mai mişca.... Un infarct i-a fost fatal Quahbei.

După o judecată scurtă, tribunalul a hotărât condamnarea lui Salid la 15 ani de închisoare pentru omor. A avut circumstanţe atenuante: moartea nu a fost provocată de loviturile de pumni! A fost încarcerat la "sijn fin Dar el Baiida" (închisoarea din Casablanca). Acolo a devenit partener preferat al colegilor de celulă, doar era tânăr, "lahm tarii" (carne proaspătă). În schimb, el era răsplătit cu "kif" (haşiş) din care îşi prepara "juan", cum spun marocanii la ţigareta cu haşiş, pe care o prepara astfel: mai întâi, distrugea o ţigaretă şi recupera tutunul. Apoi încălzea la flacăra unui chibrit, timp de două secunde, grăuntele de „kif” pentru a-l face maleabil. După aceea frământa bine în palmă tutunul, împreună cu haşişul, iar amestecul obţinut îl introducea într-o altă foiţă de ţigaretă. În Coran nu sunt prevăzute interdicţii privind consumul haşişului, el fiind utilizat oficial de secta islamică şiită a asasinilor, denumire care derivă de la "haşşaşun", care înseamnă fumători de haşiş. Ei erau vestiţi pentru cruzimea cu care îşi omorau duşmanii; de la ei a apărut termenul de asasin, cu sensul de ucigaş.

2

Prin fereastra pătrată, cu latura cât o palmă a celulei, Salid a privit resemnat cartierul "Aiin Burj" (Izvorul Fortului) timp de cinci ani, până când, regele Hassan II a organizat "Masira Khadira" (Marşul Verde). Era 6 noiembrie 1975, când 350000 marocani neînarmaţi au traversat frontiera de la Tarfaia (localitate denumită Cap Juby pe timpul protectoratului francez), cu scopul de a anexa fosta colonie Sahara Spaniolă, un teritoriu care a aparţinut Marocului între anii 1147 şi 1269, în timpul dinastiei berbere a Almohazilor. După ocupare, acest ţinut trebuia să fie marocanizat, pentru a câştiga referendumul propus de Naţiunile Unite în vederea recunoaşterii acestei anexări teritoriale. Dar cine să meargă, de bună voie, într-un ţinut acoperit 90 de procente cu nisipul Deşertului Sahara? Atunci, regele Hassan II a hotărât ca deţinuţii care doresc să locuiască cât mai au de trăit în teritoriul anexat, să fie scutiţi de executarea restului de pedeapsă. Salid a fost printre primii voluntari. Aşa că, el a fost trimis la Al Dakhla.

Al Dakhla este un orăşel situat la capătul unei peninsule lungi de 25 kilometri şi late de cinci kilometri (un fel de fâşia Gaza de dimensiuni mai mici), în formă de "L", care închide pe trei sferturi un golf omonim, de formă dreptunghiulară, lat de trei kilometri. Suprafaţa peninsulei este plată, mărginită de un ţărm abrupt, înalt de aproximativ zece metri. În apele golfului trăiesc numeroase specii de peşti, fructe de mare şi mamifere marine. Însă, bogăţia deosebită este dată de caracatiţe, al căror pescuit constituie o îndelnetnicire de bază a locuitorilor di Al Dakhla. Japonezii, care apreciază aceste fructe marine pentru calităţile dietetice şi afrodisiace, au construit un depozit frigorific chiar lângă port.

Când a ajuns în locul de surghiun, Salid a avut de ales între a se ocupa de pescuitul în pescador, în largul Oceanului Atlantic, sau în barcă, în golful Al Dakhla. A ales a doua ofertă – pescuitul caracatiţelor. Autorităţile locale i-au pus la dispoziţie o barcă cu vâsle, zece bidoane de plastic de 20 litri şi o vergea metalică, ascuţită la vârf. Bidoanelor le-a fost îndepărtată partea superioară, iar la fund le-a fost realizată o gaură cu diametrul cât să intre vergeaua. Salid a constatat că activitatea este, relativ, simplă, iar caracatiţele - idioate. În fiecare seară, el pleca în mijlocul golfului. Bidoanele, prinse în poziţie orizontală de câte o funie, le lăsa să coboare încet până la fundul golfului. Caracatiţele, în căutare de adăpost, intrau în bidoane. Dimineaţa, Salid ridica bidoanele, timp în care, caracatiţele, în loc să fugă, se prindeau mai bine cu ventuzele de pereţii falsului adăpost, crezând că aşa se apără mai bine de prădătorii marini. După ce aduna în barcă toate bidoanele, el introducea vergeaua ascuţită prin orificiul de la fundul bidoanelor, înţepând caracatiţele, care, de durere, părăseau "adăpostul". Apoi, el ducea caracatiţele pescuite la depozitul frigorific japonez, unde le vindea. În medie, pescuia zilnic patru caracatiţe, pentru care primea suma totală de 30 dirhami – ceea ce reprezenta un salariu decent în acea vreme.

Salid locuia în cartierul Aeroport, într-o garsonieră închiriată. Clădirea a fost un dormitor al unei cazărmi. Spaţiul interior a fost împărţit în mai multe camere mici, prin ridicarea unor pereţi interiori. Câte o uşă a fost instalată printr-o spărtură realizată în peretele exterior al fiecărei camere. Lângă uşă se mai găsea o fereastră pătrată, cu dimensiuni mici, cât să poţi scoate capul afară. Ca mobilier, avea un pat – un lux pentru mulţi marocani, o masă, două scaune şi un dulap. Mai avea un aragaz portabil. Într-un colţ, separată de restul încăperii cu o pânză, era baia. Un closet turcesc, cu rol şi de duş, precum şi o chiuvetă formau toată instalaţia sanitară. Pentru această garsonieră Salid plătea o chirie de 210 dirhami.

Jumătate din camerele clădirii erau închiriate de femei, care se ocupau cu meseria cea mai veche din lume. Şi ele au ales surghiunul, în loc de a ajunge în închisoare. La Al Dakhla, însă, nimeni nu le deranja, pentru a face mai suportabilă viaţa bărbaţilor. Ele stăteau cu capul în dreptul ferestrei zăbrelite. Dacă un pieton era atras de chipul uneia dintre ele, atunci el era fi întâmpinat cu întrebarea: „Înţa aji” (Tu vii)? Cartierul Aerodrom era ruda săracă a celebrului Cartier Roşu din Amsterdam, unde 51 vitrine expuneau prostituate îmbrăcate sumar

3

într-o lumină roşie. Cu două dintre ele se împrietenise. Le aducea peşte prins în timpul nopţii, iar ele îi pregăteau masa şi alte servicii... Le mai dădea şi bani, că avea de unde.

Salid împlinise vârsta de 25 ani. Devenise bărbat în putere, suplu. Îşi lăsase barbă de lup de mare. Chiar şi tricoul era marinăresc. Ducea o viaţă ordonată. Noaptea o petrecea în barcă. Dimineaţa lăsa o sacoşă cu peşti celor două vecine. Ele îi ofereau un mic dejun. Dacă erau ocupate, îi dădeau un pachet. După ce mânca se culca. Dormea buştean până la ora 14,00. Apoi, pleca în port, unde petrecea două – trei ore la umbra unei terase cu deschidere spre est, de unde se vedea continentul african. Îi plăcea mai mult să vadă întinderea nesfârşită a uscatului, decât a mării. Căpăta un sentiment de siguranţă. Consuma două, trei pahare cu ceai de mentă şi fuma jumătate de pachet de ţigări. Intra în vorbă cu ceilalţi comeseni. Se punea la punct cu noutăţile. Într-o zi, a aflat că, în apropiere de Al Dakhla, un convoi de camioane a fost atacat de membri ai Frontului Polisario. Au murit oameni. Camioanele au luat foc.

- Ce înseamnă Frente Polisario? l-a întrebat Salid pe un comesean.

- Este prescurtarea de la Frente Popular de Liberation de Saguia el Hamra y Rio de Oro, adică "Po" - de la "Popular", "li" - de la "Liberation", "sa" - de la "Saguia", "ri" - de la "Rio" şi "o" - de la "Oro". Organizaţia a fost constituită formal pe 10 mai 1973, cu scopul eliberării Saharei Spaniole de sub jugul spaniol. După ce spaniolii s-au retras, în urma semnării în ziua de 14 noiembrie 1975 a Acordului de la Madrid, membrii acestei organizaţii luptă contra noastră. Ei spun că noi, marocanii le-am ocupat ţara.

Programul zilnic continua cu încă un somn, dar mai scurt, de două – trei ore, acasă, după care se întorcea în port pentru a pleca la pescuit. Se urca în barcă şi vâslea unu - doi kilometri, unde arunca ancora. Dădea drumul la bidoane pe fundul golfului pentru a captura caracatiţe. Apoi, arunca undiţa pentru a prinde peşti. Cel mai mult îi plăceau "lial maa al badr" (nopţile cu lună plină). O linişte deplină îi cuprindea sufletul Avea timp să se gândească la viaţa lui, la proiecte de viitor. Îşi amintea tot felul de lucruri. Încerca să uite episodul "Quahba", dar nu reuşea. Atunci, prefera să privească luciul mării, spart pe alocuri de dorsalele rechinilor, salturile delfinilor sau ale altor vieţuitoare marine. Când obosea, se culca pe fundul bărcii.

Două lucruri îl deranjau cumplit pe Salid la Al Dakhla: furtunile şi invaziile de muşte. Când se întâmpla să fie furtună, el nu mai pleca la pescuit, iar venitul scădea drastic. Se întâmpla ca furtunile să dureze chiar şi o săptămână. Nu suporta inactivitatea şi îşi îneca necazul în băutură. Petrecea toată ziua pe terasa acoperită din port. Golea şi zece sticle de bere. Fuma două pachete de ţigări. Atunci devenea agresiv cu toată lumea. Cunoscuţii îl evitau; îi ştiau de frică. A doua neplăcere apărea când vântul bătea puternic dinspre continent. Deşertul Sahara devenise un mare depozit de gunoaie aruncate de trecători, unde se dezvoltau rapid muştele, a căror roiuri ajungeau să aibă dimensiunile unor baloane cu aer cald. Când începea să bată vântul, muştele îşi luau zborul, deoarece, altfel, ar fi fost acoperite de nisip. Purtate de vântul puternic de la est, ele se îndreptau spre ocean , spre moarte sigură. Dacă, în drumul lor, întâlneau o casă, atunci ele se agăţau cu disperare de acel suport, formând un strat negru şi gros. Cu oamenii se întâmpla la fel. Muştele intrau peste tot, în urechi, în nări, sub haine, îl acopereau din cap până la picioare. Oamenii se adăposteau în case, taverne, pe unde apucau. Şoferii nu mai puteau înainta deoarece parbrizele erau acoperite cu muşte. Dacă dădeau drumul la ştergătoarele de parbriz, se forma continuu o peliculă de sânge, opacă.

La Al Dakhla, pe Salid îl mai aştepta un lucru neplăcut, care, însă, i-a fost fatal. Într-o noapte liniştită, cu lună plină, el se culcase pe fundul bărcii. În urechi îi intrau zgomotele apei produse de trecerea rechinilor sau de joaca delfinilor. Un val uriaş, un tsunami provocat de un cutremur submarin se îndrepta tăcut spre Golful Dakhla. Barca lui Salid a fost urcată de val la peste zece metri şi răsturnată. Vergeaua metalică l-a înţepat la picior. Buimac, el a avut tăria

4

să înoate şi să iasă la suprafaţă. Valul trecuse. Salid rămăsese singur în larg. Barca lui se scufundase. S-a dezbrăcat complet şi a început sî înoate încet, economic, spre mal. Avea de parcurs cel puţin un kilometru până la ţărm. Simţea o durere la picior. S-a întors pe spate şi şi-a ridicat piciorul. A văzut o înţepătură nu prea mare, din care ieşea sânge, dar nu mult. S-a liniştit şi a continuat să înoate. După circa cinci minute, a văzut că îi dă târcoale un rechin. Apoi altul. Picăturile de sânge atrăseseră o duzină de rechini flămânzi. Salid a înţeles că nu mai are scăpare. În minte i-a apărut chipul îngrozit la Quahbei. Apoi, a simţit o muşcătură la piciorul însângerat. O durere insuportabilă l-a cuprins. Chinul a mai durat câteva secunde. Salid a fost tras la fund, devenind ţinta furiei lacome a rechinilor. Quahba fusese răzbunată...

5

CURRICULUM VITAE

1. Numele şi prenumele: Ciucescu Doru Viorel

2. Locul şi data naşterii (zi, lună, an): Bacău, 30 aprilie 1946

3. Numele, prenumele şi profesia părinţilor (pentru mamă şi numele de fată):

Ciucescu Ioan - învăţător, Ciucescu (Angheluţă) Aurora - profesoară

4. Studii (detaliind locul şi perioada acestora, începând cu şcoala primară şi terminând cu cele postuniversitare şi de perfecţionare):

-ciclul primar şi gimnazial - Şcoala generală nr. 8, Bacău (1953-1960)

-ciclul liceal - Liceul teoretic nr. 3, Bacău (1960-1964)

-licenţa în Ştiinţa şi ingineria materialelor - Institutul Politehnic, Bucureşti (1965-1970)

-doctorat în Ştiinţa şi ingineria materialelor - Institutul Politehnic, Bucureşti (1978-1991)

-masterat în Managementul şi administrarea afacerilor - Institutul Politehnic “Gh. Asachi”, Iaşi (2002-2004)

-curs de traducător din engleză în română în domeniul tehnic – Centrul de Perfecţionare a Cadrelor din Ministerul Culturii, Bucureşti (1977)

-curs de iniţiere în limba arabă - Centrul Cultural Francez, Casablanca (1994)

-curs de comunicare didactică în limba franceză - Oficiul de Formare Profesională şi de Promovare a Muncii, Casablanca (1997-1998)

5. Burse de studii (în ţară şi străinătate, loc, dată):

6. Stagii şi excursii de documentare (loc, dată):

a) Stagiu de predare la Şcoala Normală Superioară de Învăţământ Politehnic din Oran (1982 - 1985)

b) Stagiu de predare la Institutul Industrial Superior din Casablanca (1994 – 1997; 1998 – 2000)

c) Stagiu de predare la Universitatea "Delle Marche" din Ancona (aprilie 2004)

7. Debutul literar (loc, dată): Bacău, “Ateneu”- Bacău, decembrie 2002

8. Debutul în volum (editură, loc, dată): Editura Didactică şi Pedagogică din Bucureşti, 25 noiembrie 2005 cu volumul "Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca", ediţia I - a

9. Debutul publicistic şi publicaţiile la care a colaborat:

-debut - "Ziarul de Bacau", 10 decembrie 2003 cu articolul "Asumarea riscului"

-am mai colaborat la: "România liberă" - Bucureşti, "Deşteptarea" - Bacău

10. Revistele literare la care a colaborat: "Ateneu" - Bacău, "Vitraliu" - Bacău, "Plumb" – Bacău, "Meridian 27" - Bacău

11. Volume publicate, inclusiv cele colective (editură, loc, an, prefaţă, postfaţă, gen literar);

a) Doru Ciucescu - „Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca”, ediţia I - a, (2005) Editura Didactică şi Pedagogică din Bucureşti, proză

a’) Doru Ciucescu - „Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca”, ediţia a II - a, (2006) Editura Didactică şi Pedagogică din Bucureşti, prefaţa - Calistrat Costin, proză

b) Doru Ciucescu - „Peste Prut si mai departe…”, (2007) Editura Didactică şi Pedagogică din Bucureşti, prefaţa - Calistrat Costin, proză

c) Doru Ciucescu - „De ce fugi, tu, tinere ?!”, (2007) Editura Casa Scriitorilor din Bacău, prefaţa - Calistrat Costin, publicistică

d) Doru Ciucescu - „Străluciri diamantine în Israel”, (2008) Editura Didactică şi Pedagogică din Bucureşti, prefaţa - Calistrat Costin, proză

e) Doru Ciucescu – „Grecia năbădăiosului înamorat Zeus”, (2009) Editura Didactică şi Pedagogică din Bucureşti, prefaţa - Calistrat Costin, proză

12. Traduceri din... (autori, în publicaţii, în volume);

13. Creaţii originale traduse în alte limbi (limbă, loc, dată, volume);

14. Pseudonime folosite: Ciucescu Doru, în loc de Ciucescu Doru Viorel

15. Premii (literare, publicistice, ştiinţifice, loc, dată):

a) Diploma de excelenţă cu medalia „Inventica” a Societăţii de Inventică din Iaşi, Salonul de Inventică din Bacău (2004)

b) Premiul pentru analiza - presa scrisă, Premiile Presei Băcăuane (2007)

c) Premiul Uniunii Scriitorilor – Filiala Bacău la Gala Premiilor Cenaclului „Octavian Voicu” (2008)

d) Diploma pentru marketing de carte la Târgul de carte „Gaudeamus” de la Braşov (2009)

16. Profesia de bază, etapele acesteia, funcţii, demnităţi, titluri ştiinţifice şi distincţii obţinute (loc, dată):

-profesia de baza - inginer în Ştiinţa şi ingineria materialelor

-inginer la Uzina Metalurgică din Bacău (1970-1977)

-asistent universitar la Institutul de Învăţământ Superior din Bacău (1977 - 1978)

-lector la Institutul Pedagogic / Institutul de Învăţământ Superior / Universitatea din Bacău (1978 -1992)

-conferenţiar la Universitatea din Bacău (1992 - 2002)

-profesor universitar la Universitatea din Bacău (din 2002)

17. Referinţe critice selective despre lucrările proprii (în publicaţii şi volume, indicând titlul acestora, numărul şi data, pagina, editura):

a) la „Mâncatoarele de ruj de buze din Casablanca”, ediţia I - a:

Mihai Buznea – „Provocări editoriale”, „Ziarul de Bacău”, 11 mai 2005, p. 4

Laura Huiban – „Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca”, „Deşteptarea”, 18 noiembrie 2005, p. 2

Constantin Gherasim – "Profesorul Doru Ciucescu a intrat în breasla scriitorilor", „Ziarul de Bacău”, 26 noiembrie 2005, p. 4

Constantin Călin – „Un puzzle despre Maghreb”, „Ziarul de Bacău”, 2 decembrie 2006, p. 6

Adrian Jicu - „Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca”, „Ateneu”, ianuarie 2006, p. 7

Emilian Marcu - „Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca”, „Convorbiri literare”, februarie 2006, p. 149

Marius Chelaru – „Prin lumea vânzătorilor de apă şi a dunelor”, „Cronica”, martie 2006, p. 10

a’) la „Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca”, ediţia a II - a:

Mihai Buznea – „Provocări didactico-literare”, „Ziarul de Bacău”, 5 octombrie 2006, p. 6

Dan Perşa – „Amintiri din lumea arabă, cu Doru Ciucescu”, „Ziarul de Bacău”, 11 septembrie 2006, p. 8

Iaromira Popovici – "Cărţi şi întâmplări", "Dilema Veche", 12 mai 2007

b) la „Peste Prut si mai departe…”

Nicolae Rusu – „Note de călător cu atitudini”, „Literatura şi arta”, Chişinău, 29 mai 2008, p. 5

Adrian Jicu - „Peste Prut si mai departe…”, „Ateneu”, ianuarie 2008, p. 6

Dan Perşa – „Dincolo de Prut”, „Ziarul de Bacău”, 9 aprilie 2008, p. 9

Mircea Merticariu – „<<Peste Prut si mai departe…>>, un altfel de jurnal al lui Doru Ciucescu”, „Monitorul de Bacău”, 12 decembrie 2007, p. 6

d) la „Străluciri diamantine în Israel”

Nicolae Rusu – „Note de călător cu atitudini”, „Literatura şi arta”, Chişinău, 29 mai 2008, p. 5

Adrian Jicu - „Străluciri diamantine în Israel”, „Ateneu”, mai 2008, p. 7

Laura Huiban – „Străluciri diamantine în Israel”, „Ziarul de Bacău”, 14 aprilie 2008, p. 10

Laura Huiban – „Despre ecumenism şi cognac Carmel”, „Ziarul de Bacău”, 21 aprilie 2008, p. 9

Cornel Galben – „Pe urmele Mântuitorului”, „Saeculum", aprilie 2008, p. 116

Ştefan Olteanu – „O lectură tocmai potrivită de Paşti”, „Observatorul de Bacău”, 18 aprilie 2008, p. 11

Dan Perşa – „Pelerinaj în Ţara Sfântă”, „Ziarul de Bacău”, 25 iulie 2008, p. 13

18. Dicţionarele în care figurează (editură, an, pagină):

a) Viorel Savin - „Creatori din Moldova de Mijloc”, Editura Casa Scriitorilor din Bacău, 2005, p. 43

b) Cornel Galben - „Personalităţi băcăuane ”, Editura Progal din Bacău, 2008, p. 50

19. Volume în manuscris şi volume în curs de apariţie la diverse edituri (titlu, editură):

a) Doru Ciucescu - „Destine din spaţiul saharo - siberian”

20. Uniunile de creaţie din care face parte:

a) Cenaclul literar „Ion Voicu” din Bacău

21. Alte informaţii:

a) Redactor la revista "Plumb" – Bacău

a) Editura Didactică şi Pedagogică din Bucureşti a clasat în categoria "succese editoriale" cărţile: „Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca”, „Peste Prut si mai departe…” şi „Străluciri diamantine în Israel”.

22. Adresa exactă, telefon (mobil), e-mail:

adresa: Ciucescu Doru Viorel, Bacău, str. Calea Mărăşeşti, nr. 80, ap. 7, cod poştal 600115

tel. mobil: 0723711715

e-mail: d.ciucescu@ub.ro

ciucescud1@yahoo.com