Carmen Murariu Istrate

INFORMAŢII PERSONALE

Nume: Murariu

Prenume: Carmen

Adresa: Bacău, Str. Apusului, Nr. 10, Ap. 10, Et.II,

Cod postal:600262;

Telefon: 0745.52.48.88.

Nationalitate: Româna

Data nasterii: 30.09.1963

Locul de munca: muzeograf, Complexul Muzeal Judeţean „Iulian Antonescu” Bacău, secţia Artă

EXPERIENŢĂ PROFESIONALĂ

20.08. 2007: Ultima manifestare artistică organizata „Tescani – 2007”, tabara internatională;

16.05.2007: „Expoziţia personală GEORGE SORIN

PURCARU – sculptură;

7.05.2007: Organizat expoziţia „Batikart”

CARMEN POENARU – pictură pe

mătase;

Potrivit „Fisei postului” atribuţiile muzeografului sânt: organizări de manifestări culturale ale căror instrumente principale sânt proiecte şi programe diversificate, inovatoare

şi accesibile conforme solicitărilor actuale ale consumatorilor de artă,

cercetare a produselor creativităţii

umane, eficientizarea procesului de

difuzare a culturii, evaluarea de

proiecte valoroase care să asigure

fluxuri culturale relaţionate cu

necesitati spirituale ce determină

perfecţionarea relaţiilor sociale şi

implicit, o dezvoltare a personalităţii

umane.

- contabil primar / şef contabil la societăţi

private;

- tehnoredactare / secretariat ziarul

“Viata Băcăuana”;

- participări active cenaclul literar

“Octavian Voicu “

- participări în tabere de creaţie, Chişinău

1999;

- colaborări cu presa locală, interviuri,

cronică plastică;

- publicat articole în “Viaţa Băcăuana, “13 Plus”,

“Ateneu”, “Plumb”, Tv.”Alfa” Bacău,

Tv.”N 24”- 2006, Bucureşti;

- realizat concepţia grafică, tehnoredactare

pliante, cataloage, afişe;

EDUCAŢIE ŞI FORMARE

2007: Master, An I, Arte plastice

2006: Specializare –Muzeologie generală -

Artă memorialistică

1998: Universitatea de Arte „George Enescu”,

Facultatea de plastice,decorative şi

desing – specialitatea pictura:

1996: Absolventă a Institutului de Invăţământ

Superior Particular “Mihai Eminescu”

Botoşani, Facultatea de drept,

fără licenţă;

1988 – 1989: Diploma absolvire a cursului de

dactilografie secretariat;

1984 – 1987: Şcoala Populară de Artă Bacău, secţia

Pictură;

1986: Certificat de absolvire a cursului de

perfecţionare a pregătirii profesionale

specialitatea contabilitate;

APTITUDINI ŞI COMPETENŢE PERSONALE

- Abilitatea de a citi şi scrie;

- Coordonez şi/sau conduc activitatea

altor persoane, proiecte şi gestionez

bugete la locul de muncă;

- Utilizare calculator (concepere,

tehnoredactare, machetare, paginare);

- Identificare şi contractarea de parteneri;

- Ocupând o poziţie în care comunicarea

este importantă într-un mediu cultural,

colaborez foarte bine în echipă;

PUBLICAŢII ŞI REFERINŢE - “Creatori din Moldova de Mijloc”,

album biobibliografic – Cenaclul Artelor –

“Octavian Voicu” Bacău;

- membru fondator la

Asociatia Culturală ”Octavian Voicu” Bacău;

ACTIVITĂŢI ARTISTICE - Participări la expoziţii de grup în ţară

şi internaţionale;

- Expoziţii personale

PREMII - Premiul fundaţiei “Elena Cuza

expoziţie internaţională concurs

“Toamna Vasluiana”,

Vaslui, l998.

Peste 100 de lucrări în colecţii din ţară şi străinatate (SUA, Canada, Franţa, Turcia, Germania, Grecia, Italia, Spania, R.Moldova, Anglia.

ACTIVITATEA POLITICĂ - fostă membră P.N.L., vicepreşedinte

a O.F.L. Bacău;

- actualmente membră P.L.D. înscrisă la recomandarea Dlui. Ing. Chiriac Ion;

Carmen Istrate Murariu

Articole publicate în revista "Plumb"

Schiţă de portret - VIORICA COCIOIU

Motto: “ În sufletul tău e taina care dă viaţă pânzei, nu în forma şi culoarea exactă a lucrurilor” – Ion Grigorescu

Am rămas mai săraci cu o lacrimă şi mai goi cu un surâs de când a plecat dintre noi VIORICA COCIOIU. Cât suntem în viaţă nu ne sinchisim unii de alţii iar cind firul vieţii unuia se rupe brusc aflăm în noi bucurii ce le-am împărţit intr-o împrejurare sau alta din trecut pe cale să se piardă dar şi regrete că timpul nu-ţi mai e aliat decât pentru puţine momente, doar cât să-ţi iei rămas bun de la cel dipărut.

În urmatoarele rânduri o pictoriţă intenţionează să scrie despre altă pictoriţă. E bine, e normal acest lucru? Nu intru cumva într-o antinomie dat fiind similarul ocupaţiei şi mai apoi prietenia? Consider că nu greşesc tocmai pentru acest fapt: aceiaşi ocupaţie ne-a apropiat iar inţelegerea şi preţuirea artistei vin tocmai din respectul datorat prieteniei noastre. Este ciudat cum, caut în colţurile memoriei ceea ce a fost esenţial din personalitatea şi caracterul ei.

Viorica Cocioiu, o femeie puternică care deşi a avut parte de toate avatarurile vieţii, a fost mereu aceiaşi în faţa situaţiilor şi acelora pe care îi cunoştea. Exigentă cu ea însăşi cu un spirit obiectiv şi critic acut, încăpăţânată în ceea ce privea arta în general, nu făcea compromisuri.

Neputând schimba lumea a învins cu sentimentul şi pensula materialitatea făpturilor ce o inconjura. Creaţia e suferinţă iar ea a ştiut să lupte deşi a consumat-o cu deosebire.

Imagine din atelier - 1994

Ca artist Viorica Cocioiu s-a exprimat printr-o preocupare acerbă de a recompune înfăţişarea materială în tablouri. Era dotată cu un simţ extraordinar de sintetic a elementelor fizice, formă sau culoare, cu o sensibilitate plastică ce se opunea miopiei intelectuale comparabile miopiei oculare, punând adevărate probleme prin strădaniile ei, îndrăznind să gândească cu ochiul şi să filozofeze cu pensula. Individualitatea artistei şi-a evidenţiat opera printr-o sistematizare tehnică necesară exprimării variatelor senzaţii optice într-un mod novator, ce constă în acordul culorilor complementare din tablou şi culoarea locală. Această organizare bazată nu numai pe o mecanică optică ci şi pe perceperea fragmentară (nu pentru că nu avea capacitatea de a vedea şi întregul sau un ansamblu, ci dimpotrivă – din nevoia de a recompune mozaicat părţile frumoase eliminând acea parte inutilă şi urâtă), a permis fixarea elementului personal. Depersonalizarea formelor este realitatea dinlăuntrul sau din afara artistei, imprimând operei un caracter individual ca structură concretă de o rigiditate severă. “La fiecare tablou artista caută soluţii noi de ajunge la spectacolul plastic” spunea maestrul Ilie Boca la vernisajul expozitiei personale din 2004 la galeriile muzeului de artă ce-a precedat plecarea în America. A refuzat să imite ori să reproducă stilul unui artist sau altul. A fost ea însăşi, un artist complet şi complex, abordând tehnicile de lucru cu încredere în arta sa. De la colajele pe mari dimensiuni la anaglif, ca procedeu pe baza căruia se obţine imaginea în relief a efectelor cromatice de profunzime cu ajutorul unor ochelari speciali, dincolo de locaţiile ce-au găzduit nenumăratele expoziţii din ţară până în America, Viorica s-a definit ca spirit novator şi autentic.

Ca prietenă Viorica Cocioiu a fost dintre acele persoane cu care doreşti să te însoţeşti tocmai pentru ideile şi principiile sănătoase ce-o caracterizau. Mulţi s-au bucurat de ajutorul ei însă puţini sunt cei de care ea s-a bucurat. Aveam nevoie să o întîlnesc pentru spiritul lucid şi categoric, de un umor fin – ascuţit ce putea să doară dar să te şi amuze detensionând şi cea mai aprigă polemică. Erijându-ma în purtătoarea de cuvânt a unui destin artistic incontestabil, ca exponenta unui grup socio-cultural, eram datoare să-i înfăţişez realizările cu care a intrat in cetatea artei. Evocând fiinţa ei în ceea ce a fost lut pământesc înzestrat cu har divin, spirit şi voinţă creatoare, mărturisesc că VIORICA COCIOIU continuă să existe în gândurile noastre prin ceea ce a lăsat: expresia curată a sufletului şi spiritului său reflectat în tablouri.

Şi este foarte mult şi atât !

http://www.artinmylife.com/New/vico_mosaic_01.html

http://www.impreuna.arts.ro/articol.php?limba=1&id_articol=29

TESCANI – 30 DE ANI

Retrospectiva

Incepând cu data de 1 septembrie a.c., Muzeul de artă prin Galeriile Alfa, consacră o retrospectiva a artei plastice realizată in Tabăra Internatională a Centrului de Cultura Rosetti – Tescanu pe perioada anilor 1976- 2006. Selecţia de peisaje s-a dorit a reuni adevărate „documente” cromatice ale Tescanilor semnate de artistii invitati de-a lungul celor 30 de ani. Deşi holul Muzeului de Artă găzduieşte expoziţia taberei din acest an, tablourile de pe simezele Galeriilor întregeşte ceea ce s-a adunat în timp: lucrări realizate conştiincios şi sincer cu ascuţişul fin sau latul pensulei, ca o chezăşie pentru viitorul unei arte ţesută din sensibilităţi diferite.

Donaţia făcută de Maruca şi George Enescu în 1946 „ în beneficiul artiştilor români şi străini pentru odihnă şi creaţie”, a transformat Bacăul într-un perimetru artistic major. Locul predestinat artelor – încărcat de istorie, marcat de prezenţa unor personalităţi în cultura naţională şi europeană, visat de artiştii plastici – este învăluit de tandreţea luminii. Atmosferă netulburată de patimi, spaţiu de trăire şi creaţie liniştită pentru pictorii îndrăgostiţi de peisaj, Tescaniul a oferit în fiecare an, verdele cel mai tăcut şi plin, de dărnicia unui soare cald şi prietenos. Strunele romantismului, a vioarei lui Enescu veghează desăvârşind opera naturii impletită cu cea a omului. Andrei Pleşu, „una dintre marile personalităţi ale ţării...”, cum l-a numit Iosif Sava la o serată TV (14 dec.1996, „Invitaţii Euterpei”), spunea despre perioada exilului la care fusese obligat că: „...prezenţa lui Enescu, era inevitabilă...”, trăind aici o stare de înţelepciune atemporală determinată de farmecul locului.

Din 1976 până în prezent au fost organizate la Tescani manifestari culturale de amploare naţionale şi internaţionale: „ Enescu – Orfeul Moldav”, simpozion de estetică şi filozofie, tabere de creaţie plastică şi fotografică, tabere pentru scriitori. Au lucrat pe parcursul anilor 1980 Horia Bernea, prietenul lui Ilie Baoca şi membrii Grupului Prolog (Constantin Flondor,Paul Gherasim, Horia Paştină, Sorin Dumitrescu, Ion Grigorescu ), artişti ce aparţineau zonei experimentale în care peisagismul (cel mai uzat gen din arta românească modernă) se reînvesteşte ca rezultat unei contemplaţii grave. În tot acest timp, patrimoniul muzeului a crescut anual numarul de lucrări, de la peisajele consacrate Tescaniului până la compoziţii, naturi statice, portrete si sculptura.. Multe dintre ele, înobilează spaţii publice: holurile Consiliului Judeţean Bacău şi Universitatea George Bacovia.

Astăzi se regăsesc în expoziţie 52 de lucrari semnate de 38 de artişti: din Republica Moldova, România şi din Grecia, Canada, Franţa, Ucraina, Egipt, Japonia, Singapore şi Suedia. Peisajele expuse incită spectatorul obligându-l să indentifice autorul dincolo de tabloul în sine. Personalităţi bine definite induc privitorului stări de graţie diferite de la o lucrare la alta, fiecare emanînd impresia de trăire degajată de artist. O uimitoare diversitate de raporturi unde se decantează formele prelucrând tonalitaţi cromatice, amplificând sau nu registrul cromatic conform viziunii estetice proprii. Este uşor de remarcat faptul că altfel simt atmosfera artiştii noştri. Intensitatea culorilor folosite de Hassan Abel Fotton din Egipt („Peisaj” şi „Peisaj panoramic”) caracterizate de spontaneitate şi tonuri înalte, articulează hotărât muzicalitatea cromatică cu peisajele pictorilor români care particularizează oarecum imaginea conferindu-i o pregnanţă monumentală. Asemenea „Rapsodiilor Române” în care recunoaştem caracterul popular românesc aflăm rezonanţe muzicale ce redau alternanţe armonioase, romantice chiar, cu treceri modulate intre planurile apropiate şi cele depărtate de privire (Horia Bernea – „ Peisaj”, Ilie Boca – „Merăria”, „Tescani”, Crăiţă Vasile Mândră – „Coloanele toamnei”, Ştefan Pristavu – „Vedere spre Tazlău”, „Toamna la Tescani”, Carmen Poenaru – „Peisaj cu deal”, Ion Burlacu – „Biserica”, ş.a.) potrivindu-se intr-un ansamblu de creaţie impresionist. Faptul de a „reproduce” în „virgule” de culoare lumina care se destramă şi topeşte soliditatea materiei, unghiul suprafeţelor şi greutatea arhitecturală vegetală, este doar un pretext. Motivul din natură e numai scânteia care aprinde focul creaţiei. Culorile devin forţe, dar fără durităţi. Există o blândeţe care se indentifică în aproape toate lucrările: este spiritul lui Enescu care face ca vibraţia muzicală a culorilor să se afirme puternic.

Exerciţiul ochiului de a privi istoria prin „ ferestre cromatice” conduce la înţelegerea adecvată a nevoii de colaborare între instituţiile de cultură: Tescani – loc de o adevărată demonstraţie de virtuozitate artistică şi Muzeul de Artă – oază de spiritualitate a cotidianului. Aşadar, invităm publicul, să-şi desfete privirea în oglinda timpului.

NOSTALGIA SPIRITULUI

Pe drumurile vieţii şi experienţei cotidiene se întâmplă să auzim un nume, să recunoaştem o fizionomie, să admirăm un tablou fără a zăbovi însă prea mult la frontiera indentificării personajului. Dacă memoria evită să acorde prea multă atenţie momentului cu siguranţă că amintirea intră în competiţie cu intuiţia stârnind în acest fel curiozitatea. Iar dacă Aristotel a avut dreptate în problema existenţei ca formă de înrudire între oameni altfel decât celei de sânge, recuperarea memoriei şi identificarea pictoriţei Catinca Popescu în spaţiul social, află neaşteptate răspunsuri. Activitatea sa artistică nu poate trece neobservată - în fiecare an este invitată şi participă la mai toate expoziţiile din ţară iar ziarele locale şi cotidianele îi consemnează întâlnirile cu publicul. De curând, a sosit din Tabara de creaţie "Vara pe ulită", care s-a desfăşurat la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” în perioada 16 iulie - 5 august, o tabără adresată copiilor cu vârste între 6 şi 18 ani. Experienţă pe care a împartaşit-o cu Ion Măric în calitate de profesori îndrumători. A găsit-o acasă „Diploma -Premiul publicului” de la Galaţi la care a trimis lucrari din primavară. Cam în acelaşi timp a fost prezentă şi pe simezele Centrului „George Apostu” Bacău, în Iaşi, Timişoara, Vâlcea,Cluj şi, deosebit de important, a participat la expoziţiile organizate de Centrul Intercultural din Torino, şi Lyon. Incă, mai urmează a fi onorate, invitaţiile de la Sibiu şi Brăila. Numai pridideşte cu munca, este mereu ocupată, pregătind alte şi alte lucrări ce urmează a fi trimise în diferite oraşe unde au loc manifestări de artă naivă.

Catinca Popescu este un nume cunoscut, apreciat, consacrat şi respectat în peisajul artistic din ţară şi peste hotare şi sigur ai citit ceva, undeva despre ea. Tabloul care îi cuprinde întreaga viaţă validează parcursul artistic şi uman aflat astăzi în poziţia de reprezentantă în pictura naivă la nivel naţional şi internaţional. Un nume devine în timp un semn de recunoaştere ce defineşte creaţia artistică ca mod de exprimare a unei naţiuni, epoci şi societăţi pe care o traversează artistul. Dotată cu real talent, a optat de timpuriu şi definitiv pentru pictura naivă adunând an de an în palmaresul său, nenumarate premii şi distincţii. Întâlnirea cu ea în orice ocazie - la vernisajul unei expoziţii, acasă ori în atelier la o cafea - este întotdeauna reconfortantă. Te primeşte cu aceiaşi caldură pe care o recunoşti ca fiind cea din tablourile sale. Este greu să uiţi un tablou ce ţi-a răscolit sinele şi chiar imposibil când niste personaje fac parte dintr-un trecut comun. Dincolo de faptul că asociezi imaginea cu propria copilărie, rememorezi şi aproape că resimţi, starea afectivă declanşată de subiect. Lucrările sale ne introduc în lumea nostalgică a tradiţiilor populare printr-o sonoritate cromatică a unui cântec de bucurie şi sărbătoare. Povestea fiecărui tablou poarta amprenta duioşiei emanând simplu o nostalgie a spiritului. Privirea alunecă pe suprafaţa pictată acoperind toate elementele care se cheamă între ele, se leagă unele cu altele, atestând o coerenţă a formelor în organizarea lor în aşa fel încât satisface prin totalitatea ordonată şi echilibrată solicitarile gândirii. Totul e viu, personajele sânt în mişcare aşteptându-le parcă clipa statică doar în propria imaginaţie. Sinceritatea degajată il găseşte pe privitor într-un hiatus afectiv şi efectiv încât îl „îngheaţă” cu o căldură plină de farmec şi blândeţe cucerindu-l pentru totdeauana. Deşi reci, peisajele de iarnă cu exuberanţa copiilor ce se strecoară din textura pânzei în mod spontan, îţi încălzesc sufletul. Întreaga tematică: peisajele, portul, datinile şi obiceiurile despre care narează Catinca Popescu poartă pecetea sensibilităţii şi capacităţii intelective şi imaginative a artistei conferind liniştea simplităţii în care dorim să ne retragem, ca un drept inviolabil pentru a medita la sensul vieţii. Armoniile cromatice rodesc o lume a tradiţiilor străvechi scăldate de căldura unui orizont al amintirilor, dezvăluind spiritului senzaţia că ai trăit aidoma, aceleaşi experienţe ale vieţii.

Integrată în pleiada artiştilor cu merite deosebite în promovarea artei naive în ţară şi străinătate, Catinca Popescu reuşeşte să ne dăruie din rezerva afectivă a domniei sale spectacole excepţionale prin simplitatea lor, filtrate de delicateţea sufletului său. Şi pentru neoboseala şi frumuseţea momentelor ce ne transmite cu simţul echilibrului unui autentic creator, arta ei rămâne atemporală, natională prin naştere şi internaţională prin recunoaştere.

http://www.catincapopescu.com/

ION MĂRIC sau ION CREANGA al picturii naive

„ ... umorul conduce ocrotitor sufletul deasupra prăpăstiilor şi îl face să se joace cu propria lui durere, preschimbând-o în zâmbet...” (Anselm von Feuerbach)

Se ştie că românul este înzestrat cu acea capacitate hedonică de a face ”haz de necaz”. Predilecţia specială, ba chiar acută pentru umor, a oferit de-a lungul timpului speranţă şi refugiu din faţa deznădejdii şi a situaţiilor de criză. În vederea susţinerii acestei idei, George Călinescu afirma că marele Ion Creangă „e poporul român însuşi” situându-l printre marii umorişti ai lumii, „cu valoare universală, dacă prin universalitate înţelegem expresia cea mai înaltă a originalităţii naţionale a unui scriitor”. Care este legătura între cei doi, Ion Măric şi Ion Creangă ? Lesne de înţeles: originalitatea, arta de povestitor, stilul hâtru încărcat de expunerea înţelepciunii populare, realitatea crudă plină de înţelegere, subtilitatea care poate trece neobservată uneori, fantasticul folosit de amândoi – toate ce parcurg o întreagă gamă umoristică în opera lor. Dacă în tonul povestirilor lui Creangă plăcut şi degajat, descifrezi cultura vastă şi temeinică a proverbelor şi zicătorilor, la Măric descoperi în tablourile sale ceea ce putem numi ”mură-n gură” (ca să ne aflăm în ton), isprăvi de demult sau din cotidian redate cu spontaneitate, avantajat fiind de rapiditatea informatiei oculare ce depăşeşte cu mult parcurgerea unui text. Pictura lui are un caracter specific, propriu ca şi literatura marelui scriitor: simţul umorului influenţat de folclorul, cultura şi istoria poporului nostru, surse ce pun la dispoziţie soluţii neaşteptate, caraghioase câteodată ce produc ilaritate. Comicul situaţiilor fiind dat de jovialitatea şi plăcerea de a istorisi într-o exprimare mucalită. Iar pentru a stârni râsul, autorii folosesc deopotrivă caricaturizarea scenelor comice cu ironie binevoitoare prin prezentarea unor semeni, protagonişti ai întâmplărilor ce provoacă tot hazul.

*

Umorul apărut în diferite contexte sociale sau anumite perioade istorice poate fi usturător prin satiră, ironie şi batjocură, cinic, plin de înţelegere sau autocritic subliniind tăria sau slăbiciunea în momentele de cumpănă din viaţa unui om. Şi nicăieri în lume nu poate fi aflat o mai cuprinzătoare paletă a umorului, o mai deplină confirmare a lacrimei „răscumpărate prin zâmbet” decât Cimitirul Vesel de la Săpânţa. De la pictura naivă care îl înfăţişează pe cel plecat dintre vii, până la necrologurile în versuri agramate, cu înţelepciunea „de pe urmă” a românului ce exprimă seninătatea şi optimismul în faţa vieţii şi morţii fără deosebire.

*

Ion Măric a devenit un adevărat reper în istoria artei naive impunându-se printre cei mai originali artişti. Trubadur neobosit al tradiţiilor şi folclorului popular, îşi poartă sufletul în palmă. Iar când inspiraţia îl atinge, pensula din mâna artistului începe să tresalte cu nebănuită forţă încât cu greu îi poate rezista. Înzestrat cu un inedit har al epicului, întoarce privitorul, matur şi obosit, din drumul său pe cărăruia amintirilor. Timp al performanţei calculatoarelor ce îţi pot transforma în câteva clipe fotografia într-o pictură integrată în curentul artistic ales, viaţa trepidantă de fiecare zi, betoane ce ascund răsăritul ori apusul soarelui, dorul de satul natal al copilăriei cu momentele când, firul vieţii s-a pornit a face ochi să impletească fatal şi irevocabil destinul, fac să sporească nostalgiile. Evadarea din cotidian în creaţie se traduce prin dorinţa de a se destăinui, prin împărtăşirea revelaţiei existenţiale proprii ca alt univers binefăcător de imagini fără stres, liniştit şi reconfortant. Iar când caracterul puternic al artistului însoţit de un umor sănătos şi tonic, cu spirit de observaţie ascuţit şi amplificat de pasiunea de a picta se impregnează în sensibilitatea spectatorului, atunci cu siguranţă şi-a atins scopul. Tablourile bucură ochii şi încălzeşte sufletul. Raţiunea cedează dezarmată de sinceritate primind cu dragoste darul oferit. Umorul „Amintirilor din copilărie” îl regăseşti în arta Bădiei Măric şi, aşa se face că ne-am ales cu un adevărat „pionier” al cărui entuziasm „de tot râsul” a înscris Bacăul printre primele centre a artei naive cu tradiţie europeană de aproape un secol.

Ion Măric a absolvit Şcoala Populară de Artă sub îndrumarea maestrului Ilie Boca în 1969 când, participând la Expoziţia Republicană de la Bucureşti a obţinut şi prima distincţie. Încă din 1977, regretatul poet Octavian Voicu, l-a numit”unul dintre cei mai mari pictori naivi din ţară”. Talentul autentic i-a fost remarcat de la început de critica de specialitate urmând în mod firesc nenumărate aprecieri şi recunoaşteri naţionale şi internaţionale, la toate expoziţiile de grup ori tabere de creaţie. În aproximativ 30 de ani a adunat în palmaresul său, din impresionatele centre culturale la care a fost prezent, sute de cronici ce i-a confirmat măiestria şi originalitatea artei sale de către cei mai prestigioşi critici şi cotidiane. A fost inclus în albumele de artă naivă din Romănia: „Creatori ai Moldovei de Mijloc”, „Personalităţi băcăuane”, „Monografia Judeţului Bacău” ş.a., dar şi din străinătate în „L`art naif”, publicat în S.U.A. - 2000, iar de curând face parte dintr-o altă antologie. Abilitatea de povestitor în culoare i-a fost reflectată şi într-un eseu cinematografic „În pădurea cea stufoasă”, un film realizat de Titus Mezaroş, premiat la Lugano - Italia, în 1975. De asemeni, alte două filme de scurt metraj, avându-l ca personaj principal, au fost realizate de Vladimir Lucaveţchi din Bacău.

Aşadar, Bădiţa Ion se numără printre cei mai bine cotaţi şi valoroşi artişti naivi din lume fără nici o exagerare. De sărbătoarea Paştelui din anul curent, a participat la manifestarea „Săptămâna Culturală Franco-Română, Simpozionul „Primăvara artei naive în U.E. din Strasbourg alături de alte 12 ţări invitate. Între 28 mai şi 18 iunie a fost prezent la o tabără de creaţie în Nantes, iar de curând, a fost invitat ca ambasador al ţării noastre, pe 7 octombrie, tot la Strasbourg, fără să mai adăugăm participarile din ţară: Galaţi, Timişoara, Brăila, Sibiu şi Iaşi. Faptul că şi-a asumat misiunea de a face cunoscut Europei că nu suntem cu nimic mai prejos decât alte naţii, e cu atât mai lăudabil cu cât cultura şi creativitatea sunt prezente în viaţa cotidiană a fiecărui om. Arta este aceiaşi peste tot, vine din ancestral şi locuieşte în cel ales. Promovarea unor asemenea valori locale pentru a fi recunoscute pe plan european reprezintă asumarea propriei indentităţi: atâta timp cât oferim tot ce avem mai bun din noi în ceea ce facem, Romania v-a fi prezentă la cele mai înalte nivele.

Iată cum, despre creatorii Bacăului putem spune că sunt europeni deja, dar...”vorba lungă sărăcia omului”.

Vă asigur că merită osteneala să-l urmăm ...

http://bacaul.ro/un-pictor-naiv-bacauan-la-strasbourg-1651/

http://www.colectzii.ro/licitatii/14007/La_botul_calului!!Pictura_de_Ion_Maric.html

http://www.jurnalul.ro/articole/123387/badita-chagall-si-cozonacii

Surprize nipone

Întâlnirea scriitorilor profesionişti şi amatori cărora muzele nu le dau pace la vreme de vacanţă pentru unii şi experienţe noi, literare pentru alţii, prilejuieşte ca de fiecare dată mici evenimente. În ziua de luni, 6 august a.c., pe membrii cenaclului „Octavian Voicu” – reuniţi la filiala Uniunii Scriitorilor Bacău într-o sală de curs a şcolii generale nr.5 – i-a aşteptat o surpriză: lansarea volumului de versuri „Duminici la porţi” de Mara Paraschiv (Editura Corgal Press, Bacău, 2007). Într-o atmosferă de calitate pe măsura talentului şi muncii autoarei şi a celor care au înconjurat-o cu aprecierea lor, Cornel Galben la invitatia moderatorului poet Petru Scutelnicu a prezentat lungul drum al procesului de editare, amintind colaboratorii: Florentina Florin – versiune franceză, Ion Burlacu – coperta şi ilustratiile şi Dumitru Radu, membru al Sociatăţii Române de Haiku care a prefaţat cartea, ca iniţiat în tainele unei arte miniaturală a Orientului.

Într-o continuă căutare a poeziei, scriitoarea Mara Paraschiv surprinde cu această carte. Cuvântul folosit ca intrument de comunicare, compunere, construcţie a poeziei, a concentrat de această dată până la esenţă puterea de exprimare a sentimentelor într-un mod simplu şi complicat în acelasi timp, discret şi convingător în imagini. Deşi „riscantă şi meritorie deopotrivă această abordare a altor specii poetice clasice – HAIKU, TANKA, HAISUN şi altele cu textură modernă – RENGAZ şi TANRENGA ...” (Dumitru Radu) are un ritm bine strunit ce inhibă lirismul lăbărţat, distilând unul de profunzime. Aceste genuri din literatura japoneza ce practică un festivism al lucrurilor obişnuite conţinând obligatoriu o imagine din natură şi anotimp, dovedesc că pot fi percepute ca poeme complete, independente în orice spaţiu geografic cu condiţia să fie asimilate conştiincios.

Poetă modernă, indiferentă la capcanele noului, cu un destin asumat fără rezerve se alătură poeţilor băcăuani: Simona Lazăr, Aurora Barcaru, Octavian Mareş, ş.a. a căror poezie exprimă atât de multe prin atât de puţine cuvinte. Mara Paraschiv are capacitatea de a se reântoarce la natură, la copilărie şi de a face să răbufnească scurt, inalienabil, în versuri măiestre, prin betoanele apartamentului, starea de suflet.

„Scăldătoare –

regăsesc cu drag

gârla copilăriei.”

„Nucii – bătrânii:

privesc tăcuţi peste vremi

cu nostalgie.”

Structural rurală autoarea refuză teroarea afectivă a oraşului, evadând în poeme clare, mărginite de cei trei timpi ai omului:

„Privind nostalgic

la casa zăvorâtă –

singură, mama.

zarea stârneşte norii

deasupra oraşului”

Nostalgia suavă intrată în decor se naşte din firea autoarei ca şi la cititor:

„O pală de vânt

răscoleşte amiaza –

în cerdac, bunica.”

sau:

„Cer sângeriu –

în amurgu-nmiresmat

ţârâit de greier.”

Acurateţea şi limpezimea ideii este transpusă exact în limbaj:

„Raza de soare

Mă trezeşte din vis –

Început de zi”.

Astfel, incursiunea Marei Paraschiv, în genurile literaturii japoneze a cărei spirit e atât de puternic, înlătură orice ezitare privind performanţa într-o arie profund determinată şi păstrează intactă solaritatea poeziei.

Prezenţi la desfăşurarea acestei manifestari a fost criticul Petre Isache care a remarcat ca interesantă interferenţa între stilul românesc interbelic, stilul japonez şi francez reunite intr-o singură carte iar dl. Calistrat Costin a arătat modificarea poemelor în traducerea franceză, care sună altfel dar la fel de poetic şi care merit îl are Florentina Florin, ea însăşi poetă. Ca de la profesor la profesor, dl. Codrescu a felicitat-o pe autoare arătându-se plăcut surprins de apariţia acestui volum, apreciind că a avut un mare curaj. Dincolo de culoarea ce traspare din carte poemele respiră contururi de vise picurate de grafica lui Ion Burlacu (artist plastic şi poet deopotrivă) care s-a implicat fără rezerve în a întregi imaginile „en plein soleil”. Neîndoielnic, Nicolae Mihai a avut dreptate în intervenţia sa: „poezia şi curajul nu au vârstă”.

Cu prietenie aleasă, spre finalul intlnirii autoarea a impărţit autografe celor prezenţi care i-au adresat felicitările cuvenite.

http://acov.ucoz.com/

Carmen Voisei şi poezia culorii

Nu fiecare expoziţie poate fi vizitată oricând. Există momente predestinate în destinul creatorului - ca şi al cominităţii din care face parte – când trebuiesc împlinite. Dincolo de voinţa proprie şi într-un mod deloc întâmplător, viaţa „aranjează” lucrurile astfel încât se leagă între ele. Vernisajul expoziţiei de pictură realizată de Carmen Voisei şi lansarea de carte de poezii semnată de Loredana Dănilă, într-un spaţiu colocvial întru artă găzduit de Inspectoratul de Cultură, s-a concretizat într-o singură manifestare dedicată cu predilecţie femeilor. O mică galerie de artă sau un salon literar unde, poţi privi un tablou, citi un vers sau vorbi despre domeniul creaţiei artistice. Iar alăturarea celor două protagoniste au ca afinitate comună poezia, ori Carmen Voisei nu este o novice într-ale scrisului: a publicat până în prezent patru cărţi pentru copii şi altele două de poezii. Inteligentă, frumoasă, sensibilă şi rafinată, cu o puternică personalitate care o ajută să depăşească avatarurile vieţii, demonstrează că este o Carmencită veritabilă. Seninătatea cu care invită publicul la diferite acţiuni iniţiate chiar de ea, nu lasă să se întrevadă munca depusă în săvârşirea unei apariţii editoriale sau a unui vernisaj de expoziţie.

După nouă ani cât a stat în America revine cu o expoziţie eclectică (deşi nu cred că a intenţionat în mod explicit), cu aerul subtil al unei retrospective. Lucrările poartă cu sine o nostalgie, încărcate de emoţii şi sentimente ca evidente metafore plastice. Rememorarea acestora şi reprezentarea lor în pictură sugerează un parcurs spiritual ascendent într-o permanentă decantare a mijloacelor de expresie. Compoziţiile sale traduc prin intermediul paletei stări sufleteşti stenice, dragostea artistei pentru oameni şi pentru frumuseţea naturii într-un mod personal, poetic, ce derivă din caracterul angajat al artei sale ca preferinţă de a reflecta o situaţie socială şi cu năzuinţa de a imprima accesibilitate. Conlucrarea şi confruntarea celor două direcţii, a specificităţii materiei cromatice şi cea a expresivităţii literare se constituie într-un scop final ca rezultat artistic. O nobilă atitudine vădită în formă şi culoare, sensibilitate poetică detaşată din experienţe proprii, unice, pe care o plăteşte cu bogăţia sufletului transpunând aureola metaforelor din poezie în tablouri. O suprimare a acţiunii sufleteşti transferată stării de creaţie prin perceperea senzorialului în mijloace plastice.

Pictura şi poezia stabilesc la Carmen Voisei un dialog cu realul ce descoperă emoţii mai întâi pentru ea, prelungindu-se apoi într-o meditaţie căreia îi urmează selecţia şi opţiunea ca afirmare a surselor de inspiraţie. Compoziţile sunt aerisite şi configurate în segmentele unui continuum încărcat de semnificaţii. Lucrarea „Alfa şi Omega”, mărul - utilizat simbolic cu mai multe înţelesuri, altminteri familiare: de la cel al Discordiei (între America şi Iran a căror dispută este petrolul) la merele de aur din Grădina Hesperidelor (Turnurile Gemenii), mărul mâncat de Adam şi Eva (al cunoaşterii) - reprezintă un inventar al sentimentelor şi emoţiilor de dinaintea atacului terorist din 11 septembrie 2001 asupra World Trade Center, edificii de referinţă a americanilor şi, după cum mărturiseşte ea însăşi, „simbolul visului oricărui european când ajunge pe continentul de dincolo de ocean”. Artista stăpâneşte culoarea în mod evident, roşul plat al fundalului este potenţat de grafismul pensulei ce conturează alte mere şi de ceruleum-ul care asigură armonii contrastante. Suprafaţa de culoare este aplicată uşor modulat şi vibrant fără a sugera însă volumetrie formei. Această lucrare stârneşte interesul prin corpusul de informaţii adunate conturând o hermeneutică integrală la care este invitat şi publicul să participe, deschizând astfel o cale de comunicare între sensul ascuns a expresiei plastice şi realitatea tainică a lumii. Alte două pânze dispuse pe verticală, pe a căror suprafeţe sunt aliniate cercuri albe, asemeni unui tabel cu nume înscrise pe o coală albă de hârtie, explică chiar autoarea : "am prezentat spiritele celor care si-au pierdut viata pe 11 septembrie 2001”. Modul plastic la care a recurs artista, descrie nici mai mult nici mai puţin raporturile existente între oameni, naţiuni, idei, credinţe şi imagini care se întâlnesc în drumurile lor cu anumite simboluri comune. Cu un fir al Ariadnei ne conduce insesizabil pe întortocheatele cărări a labirintului vieţii ca şi al expoziţiei. Observ cu uimire ceva ce în mod sigur artista nu a premeditat: tablourile, în mod discret, insesizabil, sunt panotate astfel încât fac câte o pereche, diferenţa constând în dimensiuni – compoziţii cu doi îngeri ce parcă vor să anunţe ceva, două mere în interiorul cărora este ilustrată căderea „turnurilor gemene” şi naşterea altora, alte două pânze cu păsări, linii ce descriu o cruce reprezentând urma pe cer a celor două avioane ce s-au izbit în turnuri, un trandafir şi un crin văzut din cerdacul unei casei şi alte compoziţii ce cuprind câte două elemente. Interesant de tradusă coincidenţa, destul de uşoară de altfel, presupune a fi vorba în genere despre bine şi rău. Dubla viziune, plastică şi poetică deopotrivă, a artistei Carmen Voisei n-o împiedică să descrie propriul univers, ea demonstrând o vocaţie reală şi lipsită de orice parcimonie, un traiect configurat prin capacitatea de a vedea şi puterea de a înţelege în exprimarea propriilor emoţii.

Şi, ca un intermezzo poetic, remarc discretul lirism care o defineşte: „obiceiul alunecării / în sentiment”, „dincolo de întâmplare” şi „la căpătâiul secundei” ce aduce cu sine „veşnica odă a bucuriei” a unui univers al creaţiei (citate din cartea de poezii „Pasărea nopţii”).

Iată cum, serioasă şi tenace, a extins experienţa personală de la dimensiunea istorică la o reprezentare plastică într-un mod liric, cuvântul l-a împlinit prin culoare. O calitate demnă a acestei expoziţii este sinceritatea, sinceritatea unei confesiuni ce implică nedezminţit încrederea în viaţă, reamintindu-ne că putem trăi simplu şi adevărat la noi acasă sau oriunde. Trebuie doar să încercăm !...

http://acov.ucoz.com/

Imagini de la lansarea cartii "Lumea are glas" de Octavian Voicu la initiativa fiului sau Dionis Puscuta si realizata de Cornel Galben, cu sprijinul omului de afaceri Sergiu Sechelariu