Alexandru Dumitru

Alexandru Dumitru s-a născut la 7 iunie 1950, în satul Deleni, comuna Helegiu, Judeţul Bacău. Copilăria şi-o petrece în satul natal, dar cursurile Şcolii Generale le urmează în comuna învecinată, Bârsăneşti (1957-1965).Se pregăteşte apoi la Şcoala de Meserii din Bacău (1965-1968), fiind repartizat pe Platforma Petrochimică din Oneşti, unde în perioada 1968-1972 îşi continuă studiile urmând cursurile serale ale Liceului nr.1. Începe să scrie poezie în timpul şcolii generale şi profesionale, făcându-se imediat remarcat şi trimis în taberele de creaţie, în cadrul cărora obţine, atât la Buşteni (1967), cât şi la Gâlma Moreni (1968), Premiul I la Concursul “Tinere Condeie”. În urma acestor succese, în anul 1969 e inclus în placheta „Tineri poeţi”(Editura Tineretului, Bucureşti 1969) şi în acelaşi an, debutează cu poezie în revista Ateneu. La Oneşti activează în cadrul Cenaclului ”Junimea nouă’’, publicînd în revista acestuia, „Jurnalul literar’’ şi devenind membru fondator al Societăţii culturale „G.Călinescu” şi mai tîrziu, al Fundaţiei Naţionale ce poartă numele marelui critic şi istoric literar. În perioada stagiului militar obţine de asemenea, premii la concursurile de poezie ale revistei „Pentru Patrie” şi la gazeta de armă „De veghe”. În 1974 urmează Academia de Poliţie Bacău, unde lucrează ca ofiţer. Paralel îşi desăvârşeşte pregătirea şi absolvă Facultatea de Drept şi cursurile postuniversitare ale Universităţii „Al.I.Cuza” din Iaşi, în anul 1983. Este promovat comandant al Poliţiei Slănic Moldova în acelaşi an, iar în 1989 comandant-adjunct la Poliţia Oneşti de unde se transferă la Poliţia Tg.Ocna ca specialist în domeniul economico-financiar apoi se pensionează în anul 2005. Este avansat succesiv până la gradul de colonel, respectiv comisar-şef. Nu neglijează nici preocupările literare, fiind inclus în antologia “Ritmuri solare” (1973) şi publicînd sporadic în revistele literare. Editorial debutează în 1995, cînd Editura Corgal Press din Bacău îi publică volumul de versuri ARENA, care a obţinut Dinstincţia pentru debut în volum a Colocviilor de literatură „Poezia secolului XX” de la Aiud.

Acesta este urmat de volumele de poezie „UNIVERS ÎN COLIVIE” (Editura Junimea, Iaşi 1998), „ŞAH LA METAFORA” (Editura Aristarc, Oneşti 2000), „POEMUL MANECHIN/THE PUPPET POEM (Editura Timpul , Iaşi 2001), „SECUNDE ÎN FURTUNĂ/SECONDES DANS L’ORAGE”(idem 2003) şi MATRICEA DE ONOARE (Editura Casa Scriitorilor, Bacău 2005).

Din anul 2004 este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Poezia lui Alexandru Dumitru n-are nici o legătură cu moda poetică de azi, dar nu

este demodată. Poetul-foarte puţin cunoscut deşi a publicat până acum mai multe volume de versuri-refuză să facă din fiecare poem un discurs, solemn sau clovnesc, ca atâţia alţi autori. Textele sale sunt sugestii de poezie, figuraţii.

Este ca şi cum n-ar fi scrise pe hârtie, ci desenate în aer, cu o nuia. Răsar parcă din nimic şi se evaporă pe neaşteptate, lasând în conştiinţa cititorului amintirea unei iluminări de-o clipă.

Alex. ŞTEFĂNESCU

Şi tot astfel, nestăvilirii dezlănţuite i se opune clipa de provizorat, muntelui de nesiguranţă boaba de certitudine, nemărginirii cosmice picătura de rouă, maculatului francheţea cea mai dezarmantă, primejdiei ceasul fast, negurii geroase cerul cu soare în braţe, vulnerabilităţii imunitatea ş.a.m.d., fiecare din noţiunile sau conceptele cu încărcătură pozitivă şi energie benefică neexcluzându-şi contrariul, ci încorporându-l în chip androginar, de unde marea vitalitate, senzualismul şi tensionalitatea intelectuală şi psihică a scrisului poetic al lui Alexandru Dumitru – un poet extrem de modern şi de profund, în ciuda sau poate în fericita consecinţă a atipicităţii semnalate de majoritatea exegeţilor săi de până acum.

Ion ROŞIORU

Poetul Alexandru Dumitru scrie o poezie a purităţii, versurile au o bogăţie semantică, discursul poetic este original, cuvintele primesc noi conotaţii, conferă poemului o tentă elegiacă.

Petru SCUTELNICU

S-ar putea să fie chiar un ales, cel care să ne vestească faptul că, da, am încercat dureri, tulburări şi suferinţe, că aşa-i cutuma, obiceiul cosmic, de la Facerea Primă încoace – dar că se apropie, fără pic de îndoială, o a doua Facere a Lumii – întru o cu totul solară desăvârşită în armonie, mireasmă şi lumină, Lume a lui Dumnezeu-Iisusul, deplin izbânditorul asupra neliniştilor, spaimelor si suferinţilor. Atâta credinţă în lumină degajată poezia lui Alexandru DUMITRU – întrucât nu se poate ca mesajul său să fie acela al unui fals profet. Noi credem în el – şi indrăsnim să ne bucurăm (încă, în taină – dar, curînd, pe faţă şi fără teamă).

Prof. dr. Adrian BOTEZ

A vorbi despre lirica lui Alexandru DUMITRU e ca şi cum te-ai prăbuşi cu emoţie la picioarele unui tezaur de frumuseţi şi certitudini umane, ale cărui trăiri, sensuri şi semnificaţii te îmbie la o viziune ades singulară asupra dimensiunilor existenţei perene, propunând frământări de conştiinţă cu intensităţi speciale, până la atingerea sublimului. Poetul spune lucrurilor fireşti pe nume reinventând veşnicia şi vecinătatea poeziei şi propune cititorului avizat sfiala de-a trece cu pioşenie prin templul de lumină al poeziei – poezia fiind văzută ca o icoană de suflet, veşnic durută de lacrimile celor care i se închină cu bună- credinţă. Şi dacă i-a permis Dumnezeu toate acestea, este pentru că alesul său se impune în ultimul timp ca un creator luminat, pe deplin cantonat în marea metaforă a literaturii române, învins , în final, benefic, de Absolutul dumnezeirii.

Dan Sandu

O SIMPLĂ INFUZIE

Mai aprig decât destrămarea

e duhul ce presimte.

Mai abil decât ghilotina

e punctual ce mânuie rotirea.

Suspensia chiar imaginară

mentine adevărata lumină.

REVERS

Eu păstrez anonimatul

în voia nuanţelor

pe gustul seminţelor incolore.

Parc-aş dori să pierd subtil

vestimentaţia de-asemănare.

Să-mi ferec umbra la retuşul

convenabil cuvintelor.

Depovărat iubirii să-mi aşez

trăirile în tiparele metamorfozei.

INEFABILA GELOZIE

Un mod de a prelungi echilibrul

sub golul respiraţiei.

Clocoteşte sângele,

spaima înnoadă venele uimite

precum ierburile atinse de coasă.

Păcatul plimbă toate simţurile

incendiate pe coridoarele minţii.

Astfel trupul supus slăbiciunilor

îşi scutură podoabele, dezvăluie cicatrici.

Alveola mâniei multiplică tolerenţa.

CÂNTECUL ÎNCHIPUIT

Cine să intimideze oare

anonimatul oglinzii?....

Sentimentele ca nişte cuie

pătrund în lemnul silabelor

se lăfăie neclintite

pe echilibrul unor sunete.

Apoi coagulează serele

iar îndrăgostitul are vioară.

RADIAŢII

Calmul şuieră rece în soare

un fel de balsam pentru genele

deschise rugăciunii solemne.

Te poţi destăinui ţie,

Alegoric oboseala se mistuie.

Trupul îşi cere diurna cuvenită

iluziei de măciniş.

Poposeşti unde nu-ţi este locul.

CU MIGALĂ

Profeţii îmbălsămam, huma

nopţii adulmecam.

Polenul presară cuvintele

stigmatizînd mirifica dezlănţuire.

Numai aerul molfăie a muţeniei.

ACELAŞI NUMITOR

Când nimeni nu vociferează

se pot disimula intenţiile,

pentru cel vizat

e aproape el însuşi

în pielea celuilalt

aşa cum altoiul

schimbă şi repetă un sâmbure

râvnit de frunzele altor flori.

Toate câte sunt paralelisme

ori asemănări

se contopesc dorinţelor comune.

BREŞA INVIZIBILĂ

Amintirile

neânchipuit de flămânde

au devorat ochii

şi ameninţă lacrimile.

Poetul nu plânge

se chinuie să-şi primească

metafora.

PROMOBIL

Ultimatum încleştării. Petale voalate

de matriţa miresmelor.

Creştez şi alte forme din care dragostea

scoate în fiecare zi furori,

grimase ori stropi de plăcere.

E o fluientă preschimbare

ca un marsupiu camelor.

Halucinaţii migratoare. Traseu

al infinitului. Magnifică orientare

îmbrăţişând arterele lumii.

O, Doamne, frustantă lumină

înghiţită de prea multă cunoaştere

Mişcările egale continuă să dispară

ca nişte zbateri insipide

fac loc altor golgote destinate vieţii.

Simetria e totdeauna sângele,

plasmă efemeră alcătuirilor aleatorii.

POEM PENTRU NERĂBDARE

Orizontul suprapune permanent

luciul şi emoţia unor

gesturi de înnoire.

Vreţi să înţelegeţi desigur

unde cuvintele sunt mai puţin locuite

şi mai dureroase?...

dar cum să spargem oare enigmele

ca pe nişte nuci

să dezvăluim la miez

seminţia viermănoasă?...

La pianul istorie

viaţa exersează toate melodiile.

DESCHIS IMAGINAR

În teaca memoriei

încap mai multe iubiri

aşa cum la o singură oglindă

se piaptănă mai multe femei.

Unele se dezic pentru altele

similar gândurilor mele

asaltate de transparenţă.

Încerc o planare simulată

mai sensibil la viziunile dramatice

când se pot retuşa fotografiile.

DRESORUL MINOR

Aş fi o pradă bună

la mai multi lei

care-şi impart mai întâi visele

pentru că au o lume a lor.

Rătăcit în junglă

inoculez fiecăruia imaginea omului.

ce nu poate să fie vânat.

Viziunile pot avea sensuri diferite

până la mişcările îmblînzitorului nedorit.

Ar înţelege că pot fi părtaş

la o reâncarnare a mea

în trupul unui ins de-al lor.