Alexandru Dumitru
Alexandru Dumitru s-a născut la 7 iunie 1950, în satul Deleni, comuna Helegiu, Judeţul Bacău. Copilăria şi-o petrece în satul natal, dar cursurile Şcolii Generale le urmează în comuna învecinată, Bârsăneşti (1957-1965).Se pregăteşte apoi la Şcoala de Meserii din Bacău (1965-1968), fiind repartizat pe Platforma Petrochimică din Oneşti, unde în perioada 1968-1972 îşi continuă studiile urmând cursurile serale ale Liceului nr.1. Începe să scrie poezie în timpul şcolii generale şi profesionale, făcându-se imediat remarcat şi trimis în taberele de creaţie, în cadrul cărora obţine, atât la Buşteni (1967), cât şi la Gâlma Moreni (1968), Premiul I la Concursul “Tinere Condeie”. În urma acestor succese, în anul 1969 e inclus în placheta „Tineri poeţi”(Editura Tineretului, Bucureşti 1969) şi în acelaşi an, debutează cu poezie în revista Ateneu. La Oneşti activează în cadrul Cenaclului ”Junimea nouă’’, publicînd în revista acestuia, „Jurnalul literar’’ şi devenind membru fondator al Societăţii culturale „G.Călinescu” şi mai tîrziu, al Fundaţiei Naţionale ce poartă numele marelui critic şi istoric literar. În perioada stagiului militar obţine de asemenea, premii la concursurile de poezie ale revistei „Pentru Patrie” şi la gazeta de armă „De veghe”. În 1974 urmează Academia de Poliţie Bacău, unde lucrează ca ofiţer. Paralel îşi desăvârşeşte pregătirea şi absolvă Facultatea de Drept şi cursurile postuniversitare ale Universităţii „Al.I.Cuza” din Iaşi, în anul 1983. Este promovat comandant al Poliţiei Slănic Moldova în acelaşi an, iar în 1989 comandant-adjunct la Poliţia Oneşti de unde se transferă la Poliţia Tg.Ocna ca specialist în domeniul economico-financiar apoi se pensionează în anul 2005. Este avansat succesiv până la gradul de colonel, respectiv comisar-şef. Nu neglijează nici preocupările literare, fiind inclus în antologia “Ritmuri solare” (1973) şi publicînd sporadic în revistele literare. Editorial debutează în 1995, cînd Editura Corgal Press din Bacău îi publică volumul de versuri ARENA, care a obţinut Dinstincţia pentru debut în volum a Colocviilor de literatură „Poezia secolului XX” de la Aiud.
Acesta este urmat de volumele de poezie „UNIVERS ÎN COLIVIE” (Editura Junimea, Iaşi 1998), „ŞAH LA METAFORA” (Editura Aristarc, Oneşti 2000), „POEMUL MANECHIN/THE PUPPET POEM (Editura Timpul , Iaşi 2001), „SECUNDE ÎN FURTUNĂ/SECONDES DANS L’ORAGE”(idem 2003) şi MATRICEA DE ONOARE (Editura Casa Scriitorilor, Bacău 2005).
Din anul 2004 este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Poezia lui Alexandru Dumitru n-are nici o legătură cu moda poetică de azi, dar nu
este demodată. Poetul-foarte puţin cunoscut deşi a publicat până acum mai multe volume de versuri-refuză să facă din fiecare poem un discurs, solemn sau clovnesc, ca atâţia alţi autori. Textele sale sunt sugestii de poezie, figuraţii.
Este ca şi cum n-ar fi scrise pe hârtie, ci desenate în aer, cu o nuia. Răsar parcă din nimic şi se evaporă pe neaşteptate, lasând în conştiinţa cititorului amintirea unei iluminări de-o clipă.
Alex. ŞTEFĂNESCU
Şi tot astfel, nestăvilirii dezlănţuite i se opune clipa de provizorat, muntelui de nesiguranţă boaba de certitudine, nemărginirii cosmice picătura de rouă, maculatului francheţea cea mai dezarmantă, primejdiei ceasul fast, negurii geroase cerul cu soare în braţe, vulnerabilităţii imunitatea ş.a.m.d., fiecare din noţiunile sau conceptele cu încărcătură pozitivă şi energie benefică neexcluzându-şi contrariul, ci încorporându-l în chip androginar, de unde marea vitalitate, senzualismul şi tensionalitatea intelectuală şi psihică a scrisului poetic al lui Alexandru Dumitru – un poet extrem de modern şi de profund, în ciuda sau poate în fericita consecinţă a atipicităţii semnalate de majoritatea exegeţilor săi de până acum.
Ion ROŞIORU
Poetul Alexandru Dumitru scrie o poezie a purităţii, versurile au o bogăţie semantică, discursul poetic este original, cuvintele primesc noi conotaţii, conferă poemului o tentă elegiacă.
Petru SCUTELNICU
S-ar putea să fie chiar un ales, cel care să ne vestească faptul că, da, am încercat dureri, tulburări şi suferinţe, că aşa-i cutuma, obiceiul cosmic, de la Facerea Primă încoace – dar că se apropie, fără pic de îndoială, o a doua Facere a Lumii – întru o cu totul solară desăvârşită în armonie, mireasmă şi lumină, Lume a lui Dumnezeu-Iisusul, deplin izbânditorul asupra neliniştilor, spaimelor si suferinţilor. Atâta credinţă în lumină degajată poezia lui Alexandru DUMITRU – întrucât nu se poate ca mesajul său să fie acela al unui fals profet. Noi credem în el – şi indrăsnim să ne bucurăm (încă, în taină – dar, curînd, pe faţă şi fără teamă).
Prof. dr. Adrian BOTEZ
A vorbi despre lirica lui Alexandru DUMITRU e ca şi cum te-ai prăbuşi cu emoţie la picioarele unui tezaur de frumuseţi şi certitudini umane, ale cărui trăiri, sensuri şi semnificaţii te îmbie la o viziune ades singulară asupra dimensiunilor existenţei perene, propunând frământări de conştiinţă cu intensităţi speciale, până la atingerea sublimului. Poetul spune lucrurilor fireşti pe nume reinventând veşnicia şi vecinătatea poeziei şi propune cititorului avizat sfiala de-a trece cu pioşenie prin templul de lumină al poeziei – poezia fiind văzută ca o icoană de suflet, veşnic durută de lacrimile celor care i se închină cu bună- credinţă. Şi dacă i-a permis Dumnezeu toate acestea, este pentru că alesul său se impune în ultimul timp ca un creator luminat, pe deplin cantonat în marea metaforă a literaturii române, învins , în final, benefic, de Absolutul dumnezeirii.
Dan Sandu
O SIMPLĂ INFUZIE
Mai aprig decât destrămarea
e duhul ce presimte.
Mai abil decât ghilotina
e punctual ce mânuie rotirea.
Suspensia chiar imaginară
mentine adevărata lumină.
REVERS
Eu păstrez anonimatul
în voia nuanţelor
pe gustul seminţelor incolore.
Parc-aş dori să pierd subtil
vestimentaţia de-asemănare.
Să-mi ferec umbra la retuşul
convenabil cuvintelor.
Depovărat iubirii să-mi aşez
trăirile în tiparele metamorfozei.
INEFABILA GELOZIE
Un mod de a prelungi echilibrul
sub golul respiraţiei.
Clocoteşte sângele,
spaima înnoadă venele uimite
precum ierburile atinse de coasă.
Păcatul plimbă toate simţurile
incendiate pe coridoarele minţii.
Astfel trupul supus slăbiciunilor
îşi scutură podoabele, dezvăluie cicatrici.
Alveola mâniei multiplică tolerenţa.
CÂNTECUL ÎNCHIPUIT
Cine să intimideze oare
anonimatul oglinzii?....
Sentimentele ca nişte cuie
pătrund în lemnul silabelor
se lăfăie neclintite
pe echilibrul unor sunete.
Apoi coagulează serele
iar îndrăgostitul are vioară.
RADIAŢII
Calmul şuieră rece în soare
un fel de balsam pentru genele
deschise rugăciunii solemne.
Te poţi destăinui ţie,
Alegoric oboseala se mistuie.
Trupul îşi cere diurna cuvenită
iluziei de măciniş.
Poposeşti unde nu-ţi este locul.
CU MIGALĂ
Profeţii îmbălsămam, huma
nopţii adulmecam.
Polenul presară cuvintele
stigmatizînd mirifica dezlănţuire.
Numai aerul molfăie a muţeniei.
ACELAŞI NUMITOR
Când nimeni nu vociferează
se pot disimula intenţiile,
pentru cel vizat
e aproape el însuşi
în pielea celuilalt
aşa cum altoiul
schimbă şi repetă un sâmbure
râvnit de frunzele altor flori.
Toate câte sunt paralelisme
ori asemănări
se contopesc dorinţelor comune.
BREŞA INVIZIBILĂ
Amintirile
neânchipuit de flămânde
au devorat ochii
şi ameninţă lacrimile.
Poetul nu plânge
se chinuie să-şi primească
metafora.
PROMOBIL
Ultimatum încleştării. Petale voalate
de matriţa miresmelor.
Creştez şi alte forme din care dragostea
scoate în fiecare zi furori,
grimase ori stropi de plăcere.
E o fluientă preschimbare
ca un marsupiu camelor.
Halucinaţii migratoare. Traseu
al infinitului. Magnifică orientare
îmbrăţişând arterele lumii.
O, Doamne, frustantă lumină
înghiţită de prea multă cunoaştere
Mişcările egale continuă să dispară
ca nişte zbateri insipide
fac loc altor golgote destinate vieţii.
Simetria e totdeauna sângele,
plasmă efemeră alcătuirilor aleatorii.
POEM PENTRU NERĂBDARE
Orizontul suprapune permanent
luciul şi emoţia unor
gesturi de înnoire.
Vreţi să înţelegeţi desigur
unde cuvintele sunt mai puţin locuite
şi mai dureroase?...
dar cum să spargem oare enigmele
ca pe nişte nuci
să dezvăluim la miez
seminţia viermănoasă?...
La pianul istorie
viaţa exersează toate melodiile.
DESCHIS IMAGINAR
În teaca memoriei
încap mai multe iubiri
aşa cum la o singură oglindă
se piaptănă mai multe femei.
Unele se dezic pentru altele
similar gândurilor mele
asaltate de transparenţă.
Încerc o planare simulată
mai sensibil la viziunile dramatice
când se pot retuşa fotografiile.
DRESORUL MINOR
Aş fi o pradă bună
la mai multi lei
care-şi impart mai întâi visele
pentru că au o lume a lor.
Rătăcit în junglă
inoculez fiecăruia imaginea omului.
ce nu poate să fie vânat.
Viziunile pot avea sensuri diferite
până la mişcările îmblînzitorului nedorit.
Ar înţelege că pot fi părtaş
la o reâncarnare a mea
în trupul unui ins de-al lor.