Ce au scris criticii despre Catinca Popescu
“Salutam in prezenta Catincai Popescu un artist naiv de exceptie. Dar mai mult decit un artist naiv, un pictor care intuieste culoarea, spatiul, atmosfera. In peisajul picturii naïve romanesti ea este, desigur, o certutudine.”
30 mai 1998 Alexandra Titu.
Pe “ Table des illustratiens” “ L ‘Art Naif” editat de Nathalia Bredskaia la Parkstone Press, apar, printre numele unor mari artisti ca Cimabue, Marc Chagall, Andre Derain, Jan Van Eyck, Paul Gaugain, Vassily Kandinsky, Claude Le Lorrain, Henri Matisse, Jean Miro, Pable Picasso, Henri Reusseau, Vincent Van Gogh, Diego Velasquez, Leonardo da Vinci, 29 pictori naivi romani, printre care Catinca Popescu cu o reproducere, la pag. 161, dupa o splendida “L’hiver a la campagne” ,aflata in Muzeul din Huston, Texas.
Am inversat ordinea portretelor ce s-au scris de-a lungul anilor despre pictorita nu pentru a o impune din start, ci din dorinta ca, pe viitor, sa n-o mai tratam ca pe un artist popular care, plasindu-o, cum fac observatorii institutelor de arta, intr-o pozitie marginala, ci ca pe o mare doamna a picturii naïve romanesti. Alte dovezi ?… Tablourile pictoritei Catina Popescu reproduse pe prima pagina a Catalogului Salonului International de Arta Naiva Bucuresti(SIAN), 1999, si pentru a da temei asertiunii, consemnarea, din cartea “Fantastica aventura-Roma”, tresaririi pictorilor adevarati fata de: “Cortegiul Regilor Magi2” a lui Benozzo Gozzeli, “Tabaida” lui Gherardo Starnina, “Ispitirea lui Cristos pe munte”, “Chemarea Apostolilor” din “Maesta” de Duccio, uluitoarea icoana “Sfintul Nicolae din Telentino salvind o corabie”, Uccelo “Sfantul Gheorghe si balaurul”, Giotto Sfantul Francisc daruindu-si mantia saracului”… capodopere unite intre ele prin elementele paleocrestine din bisericile romane, culori aprinse, forme si personaje simplificate, expresivitate directa. Dar si prin maniera graca, hieratismul tipurilor iconografice bizantine, expedierea in geometrism a volumelor si peisajelor, doamna Catinca Popescu, nepoata domniei sale, Valentina Ada Portan, aflindu-se mai aproape mai aproape de fenomen: in preajma bisericilor ortodoxe, a picturii naïve ce a inflorit in Bacau.”
Din prefata unui elegant catalog editat in anul 2003 la unul din Saloanele nationale de pictura organizat in tara de Centrele Judetene ale Creatiei Populare, am aflat ca demersul stiintific al acestor manifestari este “redescoperirea si evaluarea identitatii nationale”. Consideram, totusi, ca inscrierea plasticii gazduite in aceste saloane numai i9n domeniul creatiei populare” si limitarea ea la “punctul de plecare si inspiratie a artei profesionista” serveste, din contra, “atitudinilor politice si intelectualiste ale celor ce incearca sa vestejeasca ideile existentei nationale si specificul sau in peisajul cultural si spiritual al Europei”.
Studiind “portretele” facute, nu numai doiamnei Popescu, in presa, in buletinele de informatii si dezbateri, rasfoind majoritatea cataloagelor si chiar tematica taberelor de creatie, am sesizat o serie de “semnale”, in acest sens, ca: “imbracat in straie de sarbatoare”, “pictura naiva-arta rurala”(numai?), “vine de departe, din traditiile noastre populare, din basme si povestiri”, “sat arhaic”, “orizont bucolic” (pastoresc), “cultura traditionala”, transmise direct de organizatori, ori prin jurnalisti, semnale menite sa descurajeze incercarile reusite ale “naivilor” care traiesc in “ agitatia specifica oraselor” de-a reda valorile acestora, de a-I lenevi, reducindu-le preocuparile la “iarmaroace, balciuri, carnavaluri, petreceri populare, nunti”, peisaje.
Si toate acestea nu numai pentru piata, pentru desfatarea lenesa a domnilor tolaniti in fotolii, si pentru permanentizarea ideii gresire a lumii ca suntem un “popor de tarani”. Exceptii: Catalogul editat in 1997 de Centrul National al Creatiei Populare la Salonul International de Arta Naiva; pliantul realizat la Bacau sub indrumarea criticului de arta Valentin Ciuca, in anul 2004, unde sunt reproduse din portofoliul pictoritei Catinca Popescu doar doua splendide tablouri din istoria urbei noastre, puteau fi mai multe; Catalogul Festivalului de arta naiva, Timisoara 1999, editat de Fundatia Culturala First, din care citam;
“Daca ajutorul Centrelor Creatiei Populare ramane binefacator, rolul Scolilor de arta ar fi bine sa se rezume la predarea unor notiuni elementare de tehnica. Arta naiva romaneasca isi va diobandi prestigiul numai printr-o pecete stilistica proprie. Astfel, ea va impune o “a treia cale” care va fi, fata de profesionisti si amatori, nu in concurenta, ci complementara. In deplina libertate si autonomie ea vizaaza revitalizarea creativitatii populare cristalizata in vreme, in concordanta cu sensibilitatea moderna. Traditionala in conceptie si viziune, arta naiva cata sa fie contemporana, autentica si originala in expresivitatea formei plastice.(prof. Deliu Petreiu)”
Sever Bodron.
Intotdeauna,cand am privit lucrarile Catincai Popescu, am avut un sentiment cald, placut, de adevarat reconfort sufletesc.
De parca m-as fi asezat intr-un fotoliu mare si primitor, neaparat de culoarea mierii topite, din care priveam spectacolul lumii imaginat de o pictorita inzestrata cu sensibilitate si har.
Catina Popescu are o lume aei, care vine de departe, dintraditiile noastre populare, din basme si povestiri, din adancul unui suflet frumos si pur, al carui prea-plin se revarsa in lucrarile sale.
Artista pare a trai o nevoie profunda de a regasi un paradis pierdut, o dimensiune a spiritului care da valoare si autenticitate existentei. Ea picteaza cu o imensa bucurie, pe care ti-o transmite si tie, privitorului, cucerit de spectaqcolul doldora de viata,”jucat” in panzele sale. Pictorita alege, cel mai ades, tonurile tomnatice, brunuri roscate, ocruri aurii si caramizii, astfel incat din tablourile ei lumina vine parca dinauntru. Peste tot si toate adie o muzica senina, invaluitoare, asternuta ca mangaierea unei marame de borangic. Catinca Popescu a patruns taina culorilor si ne spune, soptit, povestea lor si a personajelor care-I anima lucrarile. Un aer feeric, de sarbatoare, de voie buna inunda, cu darnicie, panzele pictoritei. Nunti, botezuri, obiceiuri de iarna, cu tot fastul lor, niste pruni brumarii plutind parca pe niste coline unduioase, incandescente flori ale soarelui, primaveri si veri de neuitat, iata cateva scene dintr-un univers particular, surprins intr-o acuta nota personala, expresiva si tonica.
In pictura Catincai Popescu, timpul pare incremenit intr-un anotimp al sufletului.
Carmen Mihalache
Daca, din principiu, ideea de “scoala” contravine procesului atat de intim legat de afirmarea spontana a artistului naiv, exceptia care s-a dovedit a fi scoala de arta de la Bacau daca nu infirma o regula, poate macar
Comntribuie la un spor de receptivitate fata de diversitatea sub care se prezinta fenomenul de arta naiva azi. In fapt, Scoala populara de arta pe care au frecventat-o cei mai interesanti dintre artistii bacauani si-a propus, prin indrumatori competenti, sa ofere amatorilor un invatamint liber, tat in raport cu rigorile academice cat si fata de invazia “Kkitsch” atat de agresiva.
Intr-un astfel de climat si-a descoperit vocatia, inca de prin anii ’70 Catinca Popescu, reprezentativa pentru claviatura proprie scolii bacauane. Timp de aproape trei decenii, in expozitii locale si nationale, pictura sa a argumentat in favoarea exprimarii neingradite a unor daruri naturale descatusate de prejudecati. De la debut si pana astazi, cadrele sale pline de lumina aduc pe langa farmecul feminin al infatisarilor, o constanta: imaginea de alta data a satului natal retraita prin prisma multicolora a varstei de aur a copilariei. Subiectele par a se imbogati concomitent cu evolutia sa artistica.
Tentatia de a se repeta ii este total straina. De la scenele campestre din anii ‘ 70-80 unele pe tema miresei,a nuntii cu lautari, a clipelor feerice ale adolescentei, azi ne surprind compozitii mai ample, ca de pilda “Visatorul” unde alegoria transcede redarea celor traite in amintirii. Capacitatea de seductie din alte lucrari realizate recent ca: “Balciul”, “La rau”, “Satra”, s.a. dau masura unei tinereti artistice cu totul remarcabile si nu ne indoim ca publicul iubitor al artei naïve va descoperi cu fiecare lucrare calitatile originale ale acestei creatii.
V. Savonea
CATINCA POPESCU SAU FARMECUL ARTEI RURALE
Noi, romanii, suntem, vorba lui Geo Bogza, un popor de tarani. Avem acces de vreo doua secole la valorile oreasului, civilizatiei urbane, dar, in fapt, atata vreme cat vom avea nostalgia traditiilor, a spatiului originar, ne vom percepe identitatea intr-un mod mai complex si mai nuantat. Din aceasta perspectiva, artele traditionale, mestesugurile ne tin apropape de o lume care a fost si care mai exista inca, marturie a unei continuitati milenare.
Pictura naiva, mai bine zis, pictura sau arta rurala are un filon atat de puternic in spatiul romanesc incat explorarea lui aduce la iveala lucruri de o rara frumusete. Arta rurala vorbeste despre noi insine cu sinceritatea frusta a adevarului.
Doamna Catinca Popescu are toate atributele pictorului naiv si ceva pe deasupra. Are intuitie plastica, farmec si ingenuitate cat si un fel personal de a-si selecta si rezolva subiectele. Un gust personal al enormului transforma orice intamplare cu aparenta de banalitate intr-un fapt cu dimensiune cosmica. Simplul exercitiu de incondeiere a oualor de Pasti devine un ritual cu incarcatura simbolica, oul colorat defvenind simbolul originii vietii. Ograda se dovedeste prea mica pentru oul gigantic, la decorarea caruia participa intreaga familie si fiecare se simte motivat de sacralitatea gestului. Identificam aici o filosofie practica, un mod de a conferi sarbatorii sensuri esentiale.
Intr-o alta lucrare este dezbatut cu mijloacele specifice artei rurale, mitul adamic, tema esentiala pentru pictura universala. Sub pomul din gradina Paradisului, nici goliciunea cam caraghioasa a personajelor, nici viclenia perversa a sarpelui nu au nimic din drama blestemului alungarii in viata reala plina de suiferinta si pacat. Tratamentul compozitiei seamana mai mult a compasiune, iar Eva nu este deloc un personaj dezagreabil. Prin desen si colorit, ambele realizate cu o evidenta verva imaginativa, scena ne face, mai degraba, sa suradem decat sa traim spaime ancestrale.
In fine, peisajele desprinse parca dintr-un orizont bucolic, restiotuie o infinita bucurie a redescoperire a satului arhaic cu blanda rotire a anotimpurilor, cu poezia inefabila a apusurilor sau rasariturilor de soare. Poate ca doar recuperarea prin memorie a unei lumi de care ne despartim, sa identifice speranta ca omul trebuie sa vegheze asupra propriei sale conditii. Cu atat mai mult cu cat, vremea sarbatorilor de iarna, treburile specifice verii, toamnele imbelsugate, iernilor fabuloase genereaza bucurii unice. Alaiurile colindatorilor, mascatii au ramas printre putine momente cand omul participa la un spectacol colectiv, policrom si inso9lit, cu senti8mentul tonic al infratirii.
Catinca Popescu are harul de a recupera prin cultura traditionala acest farmec exceptional al scenelor vitale, al pastrari prin marturie artistica a unui tezaur asupra caruia va trebui sa ne aplecam mereu cu grija celui ce poate pierde oricand valorile tinute cu grija de inaintasi in lada de zestre a fiecarui roman.
Valentin Ciuca
Intre naivii bacauani si nu numai Catina Popescu e, de multa vreme, un nume de referinta. Construit cu migala si cu mult suflet, univesul sau vine din negura istoriei, din satul pe care nu l-a parasit nici o clipa, chiar daca de ani buni traieste in agitatia specifica orasului. Imaginile impregnate pe retina in copilarie nu au parasit-o, asa ca in tablourile ei se regasesc toate cioclurile vietii, incepand de la nastere si pana la parastasul de adio. Ca orice naiv autentic, plasticiana isi populeza lucrarile cu personaje hazoase, imbracate cel mai adesea in costume nationale, pe care le biciuie cand e vorba de vicii, dar le da ceva din fiinta sa in momentele fericite ale nuntii, sezatorilor, petrecerilor ori sfaturilor de taina. Natura e, peste tot, prezenta, ca si animalele cu care omul s-a obisnuit de milenii. Caii, mai ales, dau peisajelor, o coloratura aparte, dar semnificatii mai au cocosul, cainii si, in ultima vreme, unele “fiinte” extraterestre. O lume in continua miscare, ca si autoarea, care nu are astampar si ne provoaca adesea, bucurandu-ne inimile cu plasmuirile sale plastice, la fel de vii. O calatorie prin timp si spatiu, un univers fabulos si, cu atat mai mult.incitant.
Cornel Galben
Pictura Catincai Popescu este o pictura de mare rafinament, cu o gama cromatica deosebita, o armonie calda, care da si tonul personalitatii sale, cu contraste rafinate, slabe, fara diferente mari de gvaloare inchis/deschis,rece/cald.
Vasile Craita Mandra.
Catinca Popescu, pictor naiv, care de la primele afirmari pana la devenirea de azi s-a impus ca o personalitate in lumea pictorilor primitivi contemporani, ofera privitorilor, ca dintr-un corn al abundentei, din prolifica si prodigioasa sa productie.
O tematica predominant a satului, a satului in munca si sarbatoare, harnic si vesel, cu anecdotica dar si cu severitatea lui. Totul “scris” cu penelul inmuiat in culorile pamantului insusi, al lutului, al nisipului si pietrei, ale campului rascolit si primenit pentru rodire. Sunt culorile Catincai, culori de neconfundat,descoperindu-I sorgintea lumii taranesti. Picturile Catincai Popescu vin din mina si sufletul care a framantat sau mangiiat lutul oalelor din timpuri imemoriale sau ale Cucutenilor, pana la cel din zilele noastre. Omul, taranul populeaza intregul peisaj, intr-un infinit de ipostaze, ca o continuitate parca a pamantului in care-si simte radacinile. Nici o farama de gratuitate, o expresivitate demna chiar atunci cand creionarea imbraca suavitatea sau schitarea delicata. Portretele taranilor Catincai Popescu par coborate din frescele ctitoriilor taranesti din nordul Olteniei, de pe versantul sudic al Carpatilor meridionali, in genere par parte integranta a picturii votive ale acestor monumente din secol XVIII si XIX, cu tot ce au ele mai caracteristic: modestie, candoare, monumentalitate, naratie, toate rezolvate olastic cu dragoste si stangacie cuceritoare.
Chiar atunci cand din lumea satului este abordat citadinul contemporan sau cand patriotismul ei fierbinte ii inspira scene istorice, artistice, nu se indeparteaza de lumea satului, intrucat conceptia filozofica a pictoritei, creatoare de bunuri spirituale, simte si crede in ponderea lumii satelor la viata dintotdeauna a poporului nostru.
Calatorind impreuna cu Catinca Popescu “Pe deal”, printre “Primaveri” si “Toamne”, “La arat”, intilnindu-I “Brigada de femei” ori “Miresele” si “Sarbatorile”, poposind “La bunici”, ori “La oras”, ascultindu-I cu ochii “proverbele”, tinind de capastru caii ei rosii, cai de poveste, prieteni ai omului si ajungind in fata lucrarii intitulate “Painea”, vom intelege, o data in plus, cum dragostea de om si bunurile faurite de el sunt surse inepuizabile de proslavire si cint, cu implicatie egala in creatia artistului plastic profesionist sau amator, atunci cind stradania lor inseamna ARTA.
Roland Anceanu
Colectionar de arta naiva din Arges
ARGES Nr.10/1985
Pentru parcurgerea creatiei artistei plastice Catinca Popescu propunem doua argumente care jaloneaza spatiul unei imagerii supranumite “naïve” (iar aceasta nu este o etichetare, existind clar efortul de a obliga notiunea sa se scutere de strictele conotatii lingvistice si sa se ridice la cele mai inalte norme estetice). Cel dintii argument este problema recuperarii traditiei satului, vazut (revazut) asa cum l-a pastrat in memorie farima de copil care exista in fiecare dintre noi. Catinca Popescuintreprinde, cu o deosebita calitate a expresiei, aceasta recuperare, uzind de mijloacele unei arte pe nedrept dezavuate in unele medii artistice, o “arta pe muchie de cutit”, marginalizata, pindita de capcane, capcane in care intra insa doar cei care indraznesc sa o “copie”. Pentru un artist autentic, asa cum este Catinca Popescu, arta naiva este, dimpotriva, un spatiu in care isi poate dezvolta talentul, inspiratia, posibilitatile artistice. Manifestarile picturale ale Catincai Popescu sunt detensionari energetice in fata unor clisee din real, ori a unor clisee care au translat demult din real in memorie. Asa sunt scenele cu “gatitul miresei” si “nunta”
…
Al doilea argument pe care il aduc aici este cel al luminii. Pictura Catincai Popescu este o pictura in care – indiferent daca uzeaza o gama cromatica strinsa, rafinata, sau de tonuri mai vii – lumina are un rol de “primadona”.
Simona Lazar, “Desteptarea”, Bacau, 16.05.1997