ALEXANDRU DOBRESCU

Doctorul în ştiinţe umaniste (cu teza MAIORESCIANISMUL ÎN CULTURA ROMÂNĂ – „magna cum laude”), Alexandru Dobrescu (n. 5 septembrie 1947) a tipărit o vastă panoplie de cronici literare, studii, eseuri, articole şi mai multe volume de critică şi istorie literară, ca şi ediţii din scriitorii clasici şi traduceri. Cărţi originale: FOILETOANE, INTRODUCERE ÎN OPERA LUI TITU MAIORESCU, IBRĂILEANU – NOSTALGIA CERTITUDINII, DETRACTORII LUI EMINESCU, BUTOIUL LUI DIOGENE (I şi II), MAIORESCU ŞI MAIORESCIENII, CORSARII MINŢII, ISTORIA ILUSTRATĂ A PLAGIATULUI LA ROMÂNI, S’AVEM PARDON! NOTE CIVILE.

Criticul lucrează un ochi pe faţă, altul pe dos, cu acurateţe chinezească, dacă pot spune aşa, amintindu-mi că lucrătura se cheamă «bob de orez». Procedeele s-au nuanţat si s-au diversificat. Chiar dacă Alexandru Dobrescu rămâne unul din cronicarii cei mai fermi, sub raportul atitudinii, ai momentului, el dispreţuieşte tot mai puţin mijlocul pur literar de persuasiune (sau de descurajare): frazele au devenit mai lungi si mai complexe, cu întortocheri altădată de neimaginat: mersul la

ţintă e mai puţin oblu, cu amânări bine dozate."

NICOLAE MANOLESCU

„Alexandru Dobrescu nu e nici pe departe un „impresionist”, cum poate i-ar plăcea să creadă despre sine, ci un lector riguros si atent, capabil de for­mula memorabilă în spatele căreia se poate descoperi un întreg proces int­electual de analiză şi nu, în orice caz, simpla intuiţie totalizatoare a unui cititor superficial, oricât de talentat.

MARIAN PAPAHAGI

„ Prin buna sa credinţă, prin independenţa sa de opinie, prin caracterul convingător al celor mai multe dintre expertizele pe care le semnează si, nu în ultimul rând, prin calitatea literară a acestora, Alexandru Dobrescu ni se re­comandă drept unul dintre cei mai valoroşi cronicari ai noştri de azi. în noua generaţie (ce se vrea) de ordinatoare, descoperim, iată, un om viu şi, culmea, un caracter!"

GHEORGHE GRIGURCU

„Alexandru Dobrescu a fost, până în 1989, una dintre vedetele vieţii noastre literare. Cronicile sale din revista ieşeană Convorbiri literare, si cărţile publicate (în special cele două monografii despre Titu Maiorescu si Garabet Ibrăileanu) i-au adus reputaţia unui polemist redutabil, mereu dispus să pună sub semnul întrebării ideile comune ale vremii sale si să ofere perspective noi,

capabile să zdruncine judecăţi ce păreau bătute în cuie. După revoluţie, prezenţa lui Alexandru Dobrescu în viaţa publică a fost mai discretă (si statu­tul criticii literare a devenit între timp altul), chiar dacă, cel puţin una dintre cărţile sale publicate în anii din urmă, Detractorii lui Eminescu, s-a bucurat de o bună primire a criticii. Fără a-si propune în mod explicit acest lucru,

Alexandru Dobrescu oferă, prin volumul Maiorescu şi maiorescienii, o lecţie despre cum trebuie făcută o revizuire literară.

TUDOREL URIAN