Carmen Voisei
CARMEN VOISEI
Omul bolnav
Era un ins bolnav, reumatic
aidoma unui perete igrasios
unei memorii atacate
de zeul uitării sau ca uitarea
însăşi. Dar uitarea e sănătoasă.
Domnul acela era îngrijit
Călca pe cuvinte, ferindu-se
de băltoace, îşi peria hainele de
ideile zilei, medita, dacă vreţi,
la starea de azi şi de mâine şi
se uita adesea în oglindă. Desigur,
fiind bolnav, oglinda îl menaja,
şoptea domnul. Atunci oglinda tăcea,
adâncindu-se în apele ei.
Prieteni, la revedere!
Recitând poezii
silabisind sentimente,
câte un vers desprinzându-se
de întregul visării,
poate ca o sintagmă
cu instinctul personalităţii,
încă neşlefuit de rutina
lecturii, îţi rămâne prin buzunar,
aşteptând clipa cea norocoasă.
Vai, recitând poezii, un poem
s-a rătăcit dincolo de carte.
Uitat în memorie. Poemul
acela de formă ciudată avea,
parcă de fulger sau de privire,
de gând, de templu, de piatră.
De fapt, tresăreai, aşteptând
toate aceste evenimente cum
ai spune distrat: prieteni, la revedere!