Carmen Voisei

CARMEN VOISEI

Omul bolnav

Era un ins bolnav, reumatic

aidoma unui perete igrasios

unei memorii atacate

de zeul uitării sau ca uitarea

însăşi. Dar uitarea e sănătoasă.

Domnul acela era îngrijit

Călca pe cuvinte, ferindu-se

de băltoace, îşi peria hainele de

ideile zilei, medita, dacă vreţi,

la starea de azi şi de mâine şi

se uita adesea în oglindă. Desigur,

fiind bolnav, oglinda îl menaja,

şoptea domnul. Atunci oglinda tăcea,

adâncindu-se în apele ei.

Prieteni, la revedere!

Recitând poezii

silabisind sentimente,

câte un vers desprinzându-se

de întregul visării,

poate ca o sintagmă

cu instinctul personalităţii,

încă neşlefuit de rutina

lecturii, îţi rămâne prin buzunar,

aşteptând clipa cea norocoasă.

Vai, recitând poezii, un poem

s-a rătăcit dincolo de carte.

Uitat în memorie. Poemul

acela de formă ciudată avea,

parcă de fulger sau de privire,

de gând, de templu, de piatră.

De fapt, tresăreai, aşteptând

toate aceste evenimente cum

ai spune distrat: prieteni, la revedere!