Povestea Octaviei

Despre Octavia

Mă numesc Octavia și am vârsta de 14 ani.

Despre trecut

Aș vrea să înceapă povestea mea de la faptul că mie mi-a murit mama când aveam vârsta de 9 ani și am luptat foarte mult cu mine însămi ca să pot să-mi caut familia potrivită. Eu îmi doream o familie tânără pentru că și mama mea a fost tânără și atunci am vrut să o văd pe mama mea, prin chipul mamei adoptive.

Eu nu am avut prea multe lucruri frumoase în copilărie. Când s-a născut sora mea, eu a trebuit să stau să am grijă e ea, căci mama mea muncea. Îmi amintesc totuși și câteva lucruri frumoase. De exemplu când ne duceam cu toții și făceam cumpărături când erau sărbători sau diferite evenimente. Îmi mai amintesc că, în casă, când intrai pe ușă, aveam un tablou foarte mare cu mama mea, tablou care a rămas în memoria mea. Tabloul nu îl mai am, a rămas acolo din păcate.

După moartea mamei, am ținut legătura cu unchiul meu, doar că el era contra deciziei mele de a fi adoptată. El nu m-a înțeles și m-a jignit, m-a certat, m-a și bătut când am fost mică încât am rămas cu traume. Am mai ținut legătura și cu o mătușă. Nici ea nu era de acord cu adopția și mereu îmi reproșa că nu am rămas în familie. După ce am plecat de la familia mea biologică, am mers într-un centru de plasament. Acolo cred că am stat un an sau doi ani, nu îmi mai amintesc foarte bine. Acolo la centru persoanele care trebuiau să aibă grijă de noi, nu se comportau întotdeauna bine cu noi. Uneori ne mai luau din lucruri și nu erau tot timpul cu noi să ne protejeze. Acolo am întâlnit o fată mai mare care avea 18 ani. Ea era foarte bună cu mine și mă ajuta cu temele și mă mai proteja de ceilalți copii care mă băteau.

Apoi am mers într-o familie unde nu erau toate lucrurile bune. Doamna a fost atrasă de comportamentul meu și de povestea mea și a vrut să ne ia în plasament. De fapt, ea voia să ne și adopte, doar că soțul și cu mama dânsei erau foarte răi cu noi. Și într-o zi știu că m-au certat foarte rău și am luat decizia de a pleca, pentru că m-am speriat foarte rău. Eram cu sora mea. Tot timpul am fost cu ea împreună. Aveam posibilitatea să ne despărțim, dar am decis că nu e ok să mă despart așa că am rămas cu ea. Ea acum are 9 ani. Atunci ne-am dus la cei de la protecția copilului și le-am povestit tot ce s-a întâmplat și femeia care ne-a luat în plasament a recunoscut în cele din urmă. Atunci am fost întrebară dacă vreau să mai stau în acea familie și am spus că nu.

După aceea am revenit la centru, iar după o săptămână mi-au găsit o nouă familie de plasament, în care lucrurile au decurs foarte bine. Din această familie nu voiam să plec pentru că îmi era foarte bine acolo, dar până la urmă m-am gândit că îmi trebuie și mie o familie în care să stau pentru totdeauna și o familie care chiar să aibă grijă de mine foarte bine și să mă educe și să mă ajute când mi-e greu, pentru că noi eram destul de mulți copii acolo. Doamna avea foarte mare grijă de mine și de sora mea și bineînțeles de copiii ei. Toți aveau respect și îmi respectau decizia și unele puncte de vedere, ne asculta dorințele și dacă puteau ni le îndeplineau. Și acolo am învățat destul de multe lucruri și pe care și în ziua de astăzi le pun în practică și funcționează. Am învățat despre religie, am învățat că e important să să muncesc și să am răbdare.

Călătoria spre adopție

La vârsta de 12 ani, am fost adoptată. M-au întrebat cei de la direcție la vârsta de 11 ani dacă îmi doresc și am spus că nu. Dar după aceea mi-au spus că îmi vor mai da timp să mă gândesc și mi-a povestit și familia în care eram cum decurg lucrurile și că ar fi o variantă bună să încerc să-mi caut o familie stabilă. Totodată am mai fost sfătuită de unii prieteni și cred că am luat decizia cea mai bună zic eu.

Când i-am văzut prima oară pe părinții de acum, am simțit o siguranță și o bucurie pentru că am simțit o legătură între noi. Pot să spun am simțit oarecum că ei vor fi părinții mei, deși eu nu conștientizam acest lucru la momentul acela, dar acum stând și gândindu-mă îmi dau seama că eu chiar am simțit o legătură. Apoi, cunoscându-i mai bine, și având în vedere că erau și tineri pentru mine chestia asta a contat cel mai mult. Pentru că îmi doream să am într-un fel vârsta mamei în imaginea altei persoane pentru că o simțeam aproape într-un fel printr-o vârstă.

Când i-am văzut prima dată îmi era atât de rușine, pentru că eram foarte rușinoasă, și m-am ascuns sub pat pentru că nu doream să mă vadă nimeni. Și atunci au venit cei de la direcție și au vorbit cu mine puțin, după care am ieșit și i-am cunoscut și am stat puțin de vorbă. Am vorbit despre ce ne dorim, ce ne place, cum a fost până acum drumul nostru și ce ne dorim de acum încolo. Au fost într-un fel ideile apropiate și atunci, nu știu, am simțit că ei sunt ceea ce trebuie să fie și atunci am decis să merg mai departe cu ei. Au făcut destul de multe vizite, nu îmi amintesc foarte bine un număr, dar cred că peste vreo zece vizite, ca să ne poată lua.

Perioada vizitelor a durat destul de mult pentru că eu nu mă puteam decide, pentru că eu chiar îmi doream să iau decizia cea bună. Eu am vrut să-i cunosc, să mă asigur bine, încât să spun, da e ceea ce îmi doresc și pot să merg mai departe. Și când am simțit acest lucru după câteva vizite bune, am mers și s-au făcut actele. 

În perioada asta vorbeam cu sora mea, am fost mereu una lângă cealaltă, deși uneori, na ne mai certăm că așa sunt surorile, dar în aceste decizii foarte importante din viața noastră am vorbit amândouă, ne-am spus amândouă părerea și până la urmă ne-am decis amândouă că e bine să venim aici. 

Ce mi-a plăcut cel mai mult cu familia adoptatoare în perioada vizitelor a fost faptul că puteam petrece timpul împreună și faptul că erau deschiși și că ne răspundea la orice întrebare și ne dădeau sfaturi și erau alături de noi și că puteam să-i descopăr. Da, mi-a fost frică să nu am un comportament nepotrivit, pentru că eu înainte aveam niște comportamente foarte urâte, în care dacă mă supăram începeam să plâng și mă panicam într-un fel.  Până la urmă am trecut și peste acest comportament. Nu au fost doar sfaturi bune în această perioadă. Au fost și sfaturi negative în perioada vizitelor, dar în general pozitive și am mers cu cele pozitive. Eu întotdeauna am cerut doar sfaturi și decizia tot eu am luat-o și așa a fost și acum și a fost o decizie bună.

Despre acasă

În prima zi aici în familie, eram foarte emoționată, dar până la urmă au fost emoții pentru câteva minute și după aceea am continuat să vorbim și s-au dus emoțiile parcă. Mi-a fost greu la început când am venit aici, deoarece mă gândeam la fosta familie și îmi era dor de ea, îmi era foarte dor, dar țin legătura cu ea pentru că părinți m-au lăsat să țin legătura și am mai fost și pe la ei.

Acum, în acest moment. nu îmi este greu, dar am unele momente în care îmi este greu cu școala și de la aceasta se pornesc unele conflicte, dar trecem peste ele. 

Sunt în clasa a VII-a. De la începutul anului sunt la această școală pentru că prima dată am fost la o altă școala. La cealaltă școală nu prea aveam prieteni cu care să pot să vorbesc, dar aici am prieteni, cu care pot să vorbesc despre orice și suntem deschise și spunem și râdem împreună și glumim și tot felul de activități le facem împreună și asta într-un fel e bine. 

Nu ne-a făcut nicio vizită, nimenea de la direcție. De când suntem aici la București nu a venit nimeni. Am fost noi la direcție în schimb, să discutăm anumite probleme și anumite chestii, dar ei nu au venit la noi. De vreo patru-cinci ori am fost. Mergeam eu cu sora și cu mama.

De obicei mie nu îmi face plăcere să vorbesc cu cei de la direcție, am o problemă cu această instituție. Da, nu îmi doresc să merg la direcție, nu îmi place acel loc, acea energie. Pur și simplu mi se pare uneori că dacă le spui ceva, dacă este să ai un conflict între părinți și copil, cum a fost când am fost în anumite familii, iau apărarea părinților și atunci se naște mai mult conflict decât să liniștească lucrurile. 

Mesaj pentru copiii care urmează să fie adoptați

Copiilor care urmează să fie adoptați, le-aș spune să aibă încredere și să le acorde timp părinților care vor să adopte și să ofere iubire în jurul lor, să nu fie foarte închiși și retrași, să nu se comporte urât. Să lase, să dea tot ce pot ei mai bun și o să primească la fel. Copiilor care urmează să fie adoptați aș vrea să le dau mai multă încredere pentru că am și acum o prietenă care nu vrea să fie adoptată. Eu îi tot spun că e OK să încerci. Dacă tu oferi în jurul tău încredere, respect și iubire, o să primești și tu la fel. Și le-aș mai dori noroc pentru că eu mă consider un copil norocos pentru că am avut parte de această experiență care într-un fel m-a întărit și asta sunt eu până la urmă. Și iubire enormă le-aș mai da copiilor care urmează să fie adoptați, ca să poată să o împrăștie în jurul lor pe toată ca să primească la fel.

Spre viitor...

Îmi doresc să devin sau polițistă sau să lucrez în armată, pentru că eu mă consider o persoană puternică și cred că cei de la poliție sau armată sunt puternici și am mare încredere în ei și asta vreau să devin.

Aș încheie povestea mea cu ideea că sunt o fată care deși a pornit în viață strâmb, a ajuns să aibă încredere și să aibă o familie pe care și-a dorit-o și acum are puterea de a vorbi despre ceea ce i s-a întâmplat. Nu toată lumea are această putere de a vorbi despre ceea ce i s-a întâmplat. Eu am observat că dacă mă las deschisă și mă comport frumos cu cei din jur și îi respect, la fel primesc și eu și atunci asta am făcut și asta am primit. Eu consider că dacă eu mă consider puternică, frumoasă și deșteaptă și cei din jurul meu mă consideră la fel, dacă eu mă consider urâtă, mai puțin deșteaptă etc. și cei din jurul meu mă consideră la fel, așa că eu tot timpul mă consider frumoasă, deșteaptă și etc. și cei din jurul meu mă consideră la fel. Dacă eu am respect față de mine și am grijă de mine, așa o să aibă și cei din jurul meu, respect și grijă față de mine.