Povestea Dariei

Despre Daria*

Mă numesc Daria, am 11 ani și sunt și bună și rea. Am ochii verzi, albaștri și căprui, împreună, amestecați și părul maro deschis. Îmi place foarte mult să joc șah și să desenez. Nu-mi place să stau la bucătărie și să gătesc. Dar știu să gătesc un pic, micul-dejun și deserturi.

Despre trecut

Am crescut până la vârsta de 1 an și 9 luni la o asistentă maternală și de la 1 an și 9 luni am fost dusă la o fundație, de mama. Acolo, am plâns foarte, foarte mult după mama. La fundație am rămas până la 11 ani, când am fost adoptată. Dacă ar fi să mă gândesc ce amintiri am din perioada cât am stat la fundație am și amintiri bune și amintiri rele, dar mai mult rele decât bune. Pentru că acolo nicio zi nu exista să fie liniște, că noi ne băteam. Cred că o amintire frumoasă este când am mers toți să ne dăm în zăpadă cu sania și fiecare am împărțit cu celălalt sania și ne-am dat și nimeni nu ne-a certat. Acolo stăteau băieții cu băieții și fetele cu fetele.

Călătoria spre adopție

Șefa de la fundație mi-a spus într-o zi că sunt adoptabilă. Dar prima dată doamna asistentă de acolo, mi-a spus cu o zi înainte de prima vizită a mamei și a tatălui, că o să am o surpriză. Și am încercat să o fac să-mi spună care e surpriza, dar n-am reușit. Apoi m-a dus să-mi cumpăr haine și am băut un suc și atunci mi-a spus că o să fiu adoptată. Atunci am simțit și o bucurie, dar și o tristețe. Mare tristețe. Pentru că mă despărțeam de copii. Chiar dacă ne băteam și ne înjuram, tot țineam la ei. Și mai ales la mămica mea preferată, o educatoare din centru. Ea m-o crescut. A avut grijă de mine și ea a fost prima mămică cu care m-am întâlnit când am venit la fundație. Ea a plâns când am plecat.

Ziua în care am plecat de la centru a fost oribilă. Oribilă. Da, știam că va veni ziua când urma să plec de la centru, dar nu eram sigură pentru că am stat 10 ani la fundație și eram pusă pe... eu în gândul meu, ziceam că numai vine nicio familie la mine și chestii doar rele. Ziua aceea a fost oribilă pentru mine pentru că totuși m-am despărțit de ei și am stat aproape 11 ani cu ei, de când eram mică. Păi mi-am adus hainele, plușurile, laptop-ul, păturica, cărțile de citit, cadourile și cam atâta, că celelalte lucruri le-am lăsat acolo, din păcate. Am avut o cană dintr-o stațiune din care beam de obicei și îmi plăcea și am uitat-o. Bagajul era făcut înaintea zilei, numai eu mi le-am pus într-un ghiozdănel și tata cum a adus și un bagaj mare, mi le-a pus acolo lângă și atunci atât mi-am luat. În ziua când am plecat de la centru, mai mult am stat la mămica mea preferată. Era o mămică foarte bună și niciodată nu o făcut diferențe între copii. Dacă unul dintre copii primea o ciocolată și ceilalți nu primeau, o împărțea la toți. E foarte bună, iubește foarte mult copiii mici, are ochii verzi ca mine, numai că ea îi are foarte deschiși.

Călătoria spre adopție

Când i-am văzut prima dată pe părinții care urmau să mă adopte am avut o părere împărțită. Despre mama care m-a adoptat aveam în prima zi o impresie foarte, foarte rea și nu știu de ce. Dar despre tata, nu prea, că el era la muncă și avea pauză de masă și atunci l-a sunat mama și am vorbit cu el și l-am văzut și pe cameră și mi s-a părut că era de treabă. Au fost 5 sau 7 întâlniri până să vin acasă la familia care m-a adoptat. În acea perioadă doamnele de la direcție îmi puneau atâtea întrebări, încât nu puteam să răspund la toate și mă întrebau de o sută de ori dacă vreau să fiu adoptată.

În perioada vizitelor, mama care m-a adoptat venea săptămânal. Ieșeam la plimbare, mâncam și îi vizitam unde erau ei cazați. În perioada vizitelor mi-a rămas în minte un lucru extraordinar, când a fost de față și tata. Tata lucrează chiar foarte mult și atunci am ieșit în oraș și am mâncat împreună.

Despre acasă

Prima zi acasă la mine, în Brașov a fost un pic greu. Locuința la familia aceasta a fost nouă pentru mine și aproape totul era nou. Am schimbat școala, am lăsat prietenii și asta a fost cel mai greu pentru mine. Atunci când mi-a fost greu, nu m-a ajutat nimeni. Chiar nimeni, nicio persoană. Singura persoană care m-a ajutat este plușul meu. Când am probleme sau nu mă simt bine, cu el vorbesc pentru că plușul îl am de la mama mea. E un ursuleț. E Winnie the Pooh. Și i-am zis și lui tata și la mama care m-a adoptat că nu pot să dorm fără el pentru că e de la mama... în primul rând pentru că e de la mama mea și în al doilea rând că eu îl consider ca pe unul dintre prietenii mei.

Acum ceea ce îmi este greu este școala. Sunt în clasa a V-a. Colegii nu mă deranjează. Profesorii pun foarte multă presiune pe toți, toți și parcă sunt oameni foarte răi. Dar sunt și lucruri care îmi plac la școală. Franceza, deci cu franceza nu am nicio problemă. Matematica așa și așa...

O zi din viața mea de la școală aș descri-o „plictisitoare”. La școală merg eu singură pentru că școala cred că e la douăzeci de pași de casă. De mers, merg singură, dar când mă întorc de la școală, mai vin cu colegii.

Când veneau la noi doamnele de la protecția copilului mă simțeam și bine și rău. Bine pentru că știam că asta e pentru viața mea și viitorul meu și rău pentru că îmi puneau și ele întrebări și nu-mi plăceau întrebările și încă nici nu-mi plac. Erau două doamne și de fiecare dată veneau aceleași doamne. De 7-8 ori sau de 6 ori au fost, nu mai țin minte. Veneau o dată la două săptămâni.

Am prieteni mulți. În fiecare zi când am timp ies cu ei. Am prieteni și de la bloc și la școală. Când ieșim ne plimbăm împreună. Am aici o prietenă, dar nu chiar cea mai bună pentru că prietena mea cea mai bună a rămas la centru. Încă mai păstrez legătura, pentru că e prietena mea cea mai bună și de ce să nu păstrez? Comunic cu ea pe internet.

Mesaj pentru alți copii

Le-aș spune copiilor care urmează să fie adoptați să se gândească la viitor și să nu se gândească la trecut. Da, pentru că e mai important viitorul, decât trecutul. În primul rând să se roage la Dumnezeu să le dea o familie. În al doilea rând să creadă că o să vină o familie și în al treilea rând să fie cuminți.

Pentru mami și pentru tati îmi doresc să aibă răbdare cu mine.