Povestea Petronelei

Despre Petronela*

Mă numesc Petronela și când aveam 8 ani am fost adoptată. îmi place cel mai mult să pictez și să desenez. Câteodată mai și cânt.

Despre trecut

Până la 8 ani am stat la patru familii de asistenți maternali. La prima am stat cel mai mult și îmi amintesc casa micuță și copacii din jur. Îmi amintesc cum mă trimitea mama aceea la magazin, iar eu uitam ce am de cumpărat. Îmi petreceam timpul cu Marius, care și el era în plasament și despre care am crezut că e fratele meu. Primul a plecat Marius din acea familie și apoi eu. La a doua familie ne-am regăsit și mi-a plăcut acolo că eram cu el. Am crezut că nu mai plecăm de acolo, că vom rămâne în acea familie, dar după un an a trebuit să ne mutăm și de acolo. Pe Marius nu l-am mai văzut de atunci. Eu am fost dusă la o familie despre care nu vreau să vorbesc. Am stat puțin acolo și așa am ajuns la a patra familie, unde m-a găsit mama mea adoptivă. Aici mi-a plăcut că erau copii cu care să mă joc. Vecinii aveau și ei un băiat în plasament cu care m-am împrietenit. Și mai erau cei doi băieți biologici mai mari și Ana care avea trei luni când m-am mutat acolo și era tot în plasament. Am avut grijă de Ana atât cât mă pricepeam. Îi schimbam scutecele, am învățat-o să mănânce și să meargă. Ne jucam amândouă, ne făceam părul.

 Calatoria spre adopție

Cam după un an, doamna Maria mi-a spus că o să vină o doamnă pe la noi să se joace cu mine. Așa am cunoscut-o pe mama mea. Mi-am dat seama de la prima întâlnire că venise pentru mine. Eu credeam că ea e mai mică de vârstă când mi-au spus că vine să se joace. Am simțit multă fericire când am văzut-o prima dată. M-am simțit fericită să îmi cunosc mama adoptivă după acea vizită. M-a vizitat o perioadă mai lungă de timp. Venea în fiecare zi pe la mine și ne jucam mult împreună. Mă ducea în brațe din cameră până în bucătărie. Și îmi plăcea. Și eram geloasă pe Ana că mereu venea peste noi și voia și ea în brațele mamei. Ieșeam mult pe afară și ne jucam cu toții, eu cu mama și cu Ana, mai stăteam de vorbă cu bunica. Nu mi-a fost frică de nimica, chiar deloc, în perioada vizitelor. Abia așteptam următoarea vizită. Îi spuneam pe nume atunci. După o lună - două, imediat când m-a adus acasă m-am obișnuit să îi spun mama.

 Despre acasă

Când am venit acasă m-am obișnuit greu la bloc pentru că nu mai fusesem niciodată într-unul. Eram curioasă și m-am uitat peste tot că nu știam cum arată, decât din apeluri video. Casa era plină de baloane și multe cadouri, dulciuri, jucării și haine. Am venit cu trenul, eu și mami, pe timp de noapte. Era totul diferit, că eu eram obișnuită cu casa la curte și când intram în camera mea, după aceea nu mai știam unde e baia, unde e bucătăria. Când ieșeam pe ușa casei ca să ies afară la copii nu mai știam că sunt într-un bloc. Încet - încet m-am obișnuit, mai ales că mami mă scotea mult pe afară la copii. Lângă blocul nostru e un părculeț unde se strâng toți copiii din cartier. Întâi m-am împrietenit cu vecina mea și apoi cu toți copiii. Acum am mulți prieteni de joacă. Mama m-a dus și la cumpărături, în parcuri, la concerte și spectacole. Peste tot, ca să cunosc orașul. Și la piscină am fost de multe ori, că tocmai începuse vacanța de vară când am venit acasă. Mă distram cu mama acolo, ne place apa și mă învăța să înot.

Ne întâlneam mereu cu o doamnă de la Protecția Copilului care mă întreba de fiecare dată cum mă simt și dacă îmi place aici. Îmi place de ea, acum ne întâlnim mai rar cu ea.

La școala cea nouă m-am obișnuit mai greu. Este o școală roz și la început eu am crezut că e o școală de fete, dar după aia am văzut că sunt și băieți. Eram în clasa a II a când am mers la școala asta roz. Eram curioasă în prima zi. Doamna m-a primit cu brațele deschise, dar colegii nu mă cunoșteau, le-am spus eu că sunt nouă în clasă și de aia nu mă cunosc. Cu unii colegi m-am obișnuit, cu alții nu prea. Acum merg la aceeași școală și sunt într-a III a.

Eu sunt la mama mea de un an și jumătate și în fiecare lună sărbătorim Ziua Familiei pe data de 19 când am venit eu aici. Comandăm pizza, mergem la film sau cofetărie sau la mall. Așa sărbătorim.

Când sunt cu mami îmi place să ne jucăm diferite jocuri. Fac pe telefonul meu niște filmulețe și ea nu prea știe să danseze după mine și râdem mult de asta, dar nu trimitem nicăieri filmulețele, le salvez pentru mine. Îmi doresc să trăiesc bine și eu și mami.

 Mesaj pentru alți copii

Tuturor copiilor care nu au încă o familie eu le-aș spune să aștepte până vine momentul. Le doresc, dacă se poate, să nu îi dea mamele lor, să nu fie părăsiți. Le doresc să fie adoptați mai repede. Când eram eu în plasament îmi doream să nu mi se întâmple ceva rău, să fim bine eu și Marius.  Îi sfătuiesc pe toți copiii să asculte de părinți și dacă sunt unii în situația mea, să aibă răbdare, că eu am avut răbdare și a meritat.