Povestea familiei Manea

Povestea familiei Manea

Profilul adoptatorilor

Doamna Manea, în vârstă de 40 ani și domnul Manea. în vârstă de 42 de ani, ambii cu studii superioare, au decis să adopte după mai multe încercări nereușite de a avea un copil pe cale naturală. Li s-a spus că dacă nu doresc să aștepte o potrivire, o soluție rapidă ar fi să acceseze lista publică a copiilor adoptabili. Și-au dorit o fetiță, fără probleme medicale. 

Ambii membrii ai cuplului au participat la interviu.

Profilul copiilor încredințați în vederea adopției

Adoptatorii au identificat două fetițele în lista copiilor cu profil public, care aveau 6 și 10 ani. Ambele fetițe aveau aceleași informații în fișe, inclusiv data nașterii, întrucât datele de la una dintre ele au fost copiate în fișa celeilalte. Fetele erau în plasament familial la același AMP, cea mică de la 3 ani, cea mare de la 7 ani. Ulterior adoptatorii au aflat că mai aveau 2 frați, separați prin sentință judecătorească. Băieții erau plasați la un alt AMP.

Fetele proveneau dintr-o familie, în care părinții erau alcoolici și au fost luate în regim de urgență datorită problemelor de igienă, a lipsei de educație și a dezorganizării în familie. Între timp, tatăl biologic decedase în urma unei altercații. Potrivit adoptatorilor fetele au fost foarte traumatizate. Unul dintre ei a declarat următoarele: „La cursuri ni se spune că copilul are traume, dar noi nu putem înțelege până nu vedem cu ochii noștri și până nu înțelegem exact despre ce este vorba. Am avut o experiență destul de urâtă și cu persoanele de la direcție și cu copiii”. 

Perioada vizitelor

Au fost realizate în jur de 6 vizite. Primele au avut loc la domiciliul AMP-ului, următoarele vizite fiind făcute în oraș, în parc, la restaurant, s-au plimbat și au făcut cumpărături. Pe perioada vizitelor, au observat că fetița mică era mai vorbăreață decât cea mare, dar s-au gândit că e posibil să fie așa din cauza faptului că sunt timide, timorate, speriate. AMP mai avea 2 copii biologici, un băiat și o fată, fata, potrivit adoptatorilor fiind autoritară față de cele două fete aflate în asistență maternală. Cea mică le-a povestit cum le-au fost luate jucăriile, culorile și caietele oferite de adoptatori în timpul vizitelor, de către fata biologică a AMP-ului. 

Asistentul maternal a pregătit copiii pentru adopție și a manifestat deschidere. Pe de altă parte părea a dorit să scape de fete, transmițând exagerat de multe mesaje adoptatorilor, pentru a le induce ideea că fetele își doresc foarte mult să fie adoptate. După plasament asistentul maternal a plecat din țară.

Adoptatorii au aflat că managerii de caz ai fetelor nu le vizitaseră în ultimii 3 ani.

Niciun moment părinții adoptatori nu au avut îndoieli privind stabilitatea adopției în perioada vizitelor, cea mică fiind mai lipicioasă, le vorbea mult, le recita poezii, le capta atenția și nu au dat importanță faptului că cea mare nu prea vorbea. Spun că abia așteptau să le ia acasă. Fetele le făceau desene cu inimioare și le scriau mesaje „Te iubesc, mami! Te iubesc, tati!”. Ulterior și-au dat seama că fetele făceau aceste gesturi fiind puse de AMP.

Perioada încredințării

Fetele au fost la familia adoptivă 3 luni, după care părinții au decis să mai prelungească cu încă 3 luni perioada încredințării, în speranța că lucrurile se vor îndrepta: „Eu personal, după 3 luni cedasem psihic, dar soția a zis OK, să mai încercăm că poate noi avem o problemă, poate noi nu suntem pregătiți, că de la noi vine”.  Părinții adoptivi spun că le-au descoperit cu adevărat pe fete în timp. Fata cea mare în continuare nu a vorbit aproape deloc: „...nu vorbea, deci eu nu am întâlnit nici un copil care să nu vorbească deloc, nici cu noi, nici cu nimeni. Mi s-a părut atât de greu de acceptat lucrul ăsta...”, mărturisește adoptatoarea. 

Au aflat că AMP le scria temele și astfel cea mare promova clasa. Mama adoptivă, spune că a fost nevoită să cumpere cărți și caiete speciale pentru a face lecții de nivel mai scăzut acasă. Fetele și-au schimbat atitudinea odată ajunse în căminul adoptatorilor. Deși aceștia le duceau în vizită la familia extinsă, în parcuri, la munte, la Zoo, spun că cea mare era mereu cu capul în jos. Au observat că fetele nu formaseră niciun fel de atașament față de ei, după primele 3 luni. 

Pe lângă problemele de relaționare, fetele aveau și diverse probleme medicale. Le-au înscris la un cabinet de medicină de familie, iar părinții adoptivi aveau suspiciuni că s-ar putea ca fetele să fi fost abuzate sexual. Intenționau să le ducă la un consult la un medic ginecolog, dar au renunțat la idee și au preferat să stea de vorbă cu fetele acasă și să le explice transformările normale ale corpului odată cu înaintarea în vârstă. Cea mare era destul de dezvoltată și avea ciclul menstrual de la 10 ani, fapt care i s-a părut nepotrivit adoptatoarei. Au păstrat legătura cu AMP, discutau cu ea prin intermediul rețelelor de socializare, despre unele problemele fiziologice manifestate de copii, pentru a ști cum să le abordeze.

În perioada încredințării au cerut ajutorul specialiștilor din DGASPC, când și-au dat seama că s-ar putea ca fata cea mare să aibă o formă de autism și în loc să primească sprijinul necesar, au primit acuze: „...deci m-am simțit atât de prost și m-a făcut doamna aceea că sunt... că vă bateți joc de copii și nu știu ce și chiar m-a durut”.  

Momentul în care au ajuns cu deznădejdea la maxim, spune mama adoptivă, a fost la ziua ei de naștere, când fetele deși știau de eveniment, n-au vrut să iasă din cameră pentru a servi tortul împreună „atunci mi-am dat seama că noi ne luptăm cu ceva ce nu știu... nu se schimbă. Din ce în ce mai rău era decât spre bine”. Totodată fetele au început să le ascundă diferite lucruri.  Fata cea mare a fost dusă la psiholog și la after-school, tocmai în ideea de a se mai deschide și de a socializa. Într-una dintre vizitele bilunare, reprezentanții DGASPC au observat comportamentul ei și le-a dat dreptate părinților adoptivi, spunând că e posibil să aibă o formă de autism și le-au recomandat să continue ședințele la psihologul privat. Dar nevăzând nicio ameliorare, nici după trei luni, au început să-și piardă încrederea. Pentru a le stimula să coopereze, părinții au început să folosească un sistem de recompense, iar fetele pentru fiecare lucru bun primeau bile albe, iar pentru lucrurile rele, bile negre. Sistemul părea că funcționează.

Fata cea mare a fost dusă la consult la mai mulți medici, dar toți au fost reticenți să pună un diagnostic, motivând că fiind copil din sistem, poate să aibă și alte probleme care să nu fie trecute în fișa medicală. 

Separarea adoptatorilor de copii

La comunicarea deciziei de întoarcere în sistem, fetele nu au manifestat tristețe, ba dimpotrivă, păreau bucuroase. AMP-ul care le-a avut în grijă anterior încredințării plecase din țară și nu și-a mai asumat primirea lor înapoi. Prin urmare specialiștii DGASPC au găsit un nou AMP care le-a preluat. Adoptatorii au fost surprinși văzându-le pe cele două fete cum se aruncă în brațele noii asistente maternale, deși nu o văzuseră niciodată și nu și-au luat nici măcar rămas bun de la ei, plecând „fără să se mai uite la noi, fără să ne zică Pa!, fără... adică pur și simplu m-am simțit așa, după 6 luni să n-ai măcar o dată, o chestie, două să zici Pa! Na, nu știu... o întreba aia mică pe doamna, când plecăm? Nu plecăm? Adică nu aveau nicio treabă cu noi. Și m-a durut, am plâns pe drum, când m-am întors. Că n-ai cum să nu te atașezi de un copil, chiar dacă ne-a fost greu să luăm decizia, dar când am văzut, că au plecat fără niciun resentiment, am zis că până la urmă e cea mai bună decizie pe care am putut să o luăm”. 

Post-revocare

Adoptatorii nu au renunțat la atestatul pentru adopție, ba chiar l-au prelungit, dar nu au fost contactați pentru vreo potrivire. Le-a fost recomandată o perioadă de pauză și să aibă răbdare că timpul va vindeca totul. Deși a trecut destul de mult timp de la revocare, adoptatorii declară că încă nu și-au revenit psihic.

Nota: Numele persoanelor din studiul de caz au fost schimbate, din motive de confidențialitate.