Povestea Carlei și a Adrianei

Despre Carla și Adriana

Noi suntem două surori gemene și avem 9 ani. Până la 4 ani, noi am fost la o familie așa mai drăguță, care avea un cățel și a fost foarte frumos cu ei. Ne duceau la albine, ne duceau în livadă și la magazine.

Călătoria spre adopție

Am vrea să înceapă povestea noastră de când aveam 4 anișori. Atunci au venit mama și tata la noi în vizită și după câteva minute am început să ne jucăm. Le-am arătat hainele noastre și jucăriile, iar după ceva timp, am devenit prieteni. La un moment dat le-am spus mama și tata. De atunci a început să fie foarte frumos cu părinții noștri.

Ei ne-au spus că urmează să plecăm de la familia unde locuiam. Atunci m-am simțit așa mai rușinoasă, pentru că îmi plăcea mult acolo. Acum îmi place și acolo și aici. Mi se părea ciudat să mă duc la o familie pe care aproape nu o cunoșteam, dar ne-am acomodat încet. Prima dată ne-a fost foarte, foarte frică de ei, după ce am auzit că suntem adoptate. Nu știam ce înseamnă „adoptate”. Am crezut că ne iau de lângă familie și am crezut că ni se întâmplă ceva rău, dar după aia am simțit că e ceva bine și au început să ne placă. Ne plăcea că ne luau în cârcă mereu, ne luau în brațe și ne învârteau. Cred că au fost 10 sau 11 vizite înainte să ne ia acasă. Ne-a fost greu în perioada când ne vizitau, mai ales după ce ne-am obișnuit cu ei și nu ne-a mai fost frică, căci voiam să stea și mai mult cu noi, să nu plece. Mie puțin, mi-a fost frică, pentru că atunci când plecau mă gândeam că nu vor mai veni niciodată la noi. Mereu ne rugam de ei, luați-ne și pe noi odată. Vă rugăm, plângeam după ce plecau. Cea mai plăcută amintire a mea din timpul vizitelor a fost la sfârșit când ne-au întrebat „Ce vă luăm data viitoare când mai venim”? Eu le-am spus: Mie să-mi aduceți o ciocolată mare! Sora mea a zis că vreo o minge și ne-au adus aceste lucruri.

Despre acasă

Da, eu îmi amintesc foarte bine cum a fost prima zi. De dimineață am trezit-o pe sora mea și i-am zis: Gata, plecăm de aici! Ura, ura, plecăm! Când au veni mama și tata, țopa-țopa, am ajuns în mașină și am plecat. Eram foarte bolnăvioare. Mama stătea acolo în spate cu noi, dormeam pe ea, ne mai jucam în spate cu ea, dar tot rău ne era. Când am ajuns acasă erau pictați pereții, cu Frozen, perdele cu Frozen, ursuleți în patul nostru și am început să plângem amândouă de bucurie că am plecat și că am ajuns acasă în sfârșit, după atâta drum și au fost și jucării multe, nedesfăcute, erau în ambalaj. Fiecare avea scris numele a cui este. În sufragerie, era un brad care nu era împodobit încă pentru că așteptam să venim noi acasă în familie ca să fim toți, să-l împodobim. De atunci, în fiecare an în aceeași zi, împodobim împreună bradul.

Sunt multe diferite aici. Aici este bloc, acolo era casă. Aici nu pot să țopăi, acolo puteai să țopăi, aveai câine, n-ai câine. Te obișnuiești cu grijă. Acum nu avem câine, dar îmi doresc eu un beagle. La etajul 9 stăm aici. Acolo mi s-a părut că era spațiu mai mare și aici e un pic spațiul mai mic. Acolo aveam o curte și aici nu este o curte. Acolo aveam și trambulină, aici nu avem trambulină. Acolo avem tobogan, aici nu avem tobogan.

Când am venit aici ne-a fost greu pentru că noi atunci când am fost la grădiniță împreună cu mama, nu voiam să intrăm în clasa aia. Mama ne-a spus că nu ni se întâmplă nimica rău, intrați, doamna aceasta o să aibă grijă de voi, o să fie ca o mămică pentru voi, dar după ce ne-a explicat câteva lucruri, am înțeles de ce ne lasă la grădiniță. A și întârziat la muncă, dar de atunci suntem obișnuiți cu familia aceasta.

Acum ce ne este greu, este școala. Școala și temele. Pentru că avem pauze mai micuțe și acolo la grădiniță avem pauzele mai multe și eram obișnuite cu grădinița și acum este mai greu pentru noi pentru că noi am schimbat și altă școală.

La școală, în pauză, toți prietenii noștri vin după noi și facem ture de școală, mai povestim cum ne este acasă, mai mâncăm toți în pauză, mai pe unde mergem. La bloc, avem trei prietene. Mergem împreună în parc. Ne jucăm, stăm pe niște bare, mai prostim pe acolo și ne jucăm. Seara când ne cheamă în casă, nu vrem să plecăm, și ne rugăm de părinții noștri să mai stăm afară.

De când am venit aici în familie, ne-am schimbat așa puțin de tot. Da, am devenit altfel decât cum eram.  Păi înainte ne duceam foarte des în livadă și aici nu este livadă și nu ne ducem în livadă, dar ne ducem în centru, în parc, la bunica. Eu văd o schimbare că în familia aceasta este foarte frumos, dragoste, iubire, sentimente. Și cel mai mult mie îmi place că suntem toți și ne jucăm. Dar mami are ceva foarte frumos. În fiecare noapte înainte să ne culcăm toți, ne iubim și ne pupăm toți deodată. Lui mama îi place chestia asta, dar și nouă. Îi iubim foarte mult pe părinții noștri. Este o schimbare între părinții noștri. Pentru că prima doamnă care ne-a crescut era mai bătrână și mama este mai tânără decât ea, iar nenea era mai bătrân decât tata, tata e mai tânăr. Cel mai mult, o iubesc foarte mult că ne iubesc întotdeauna și suntem tot timpul cu ei, pentru că ei vor fi întotdeauna cu noi.

Cel mai bun lucru pe care l-am învățat de la părinții noștri este să nu ne rătăcim niciodată, ne-au explicat pe unde trebuie să o luăm și cu ce autobuz să mergem. Eu am învățat de la părinți cel mai bun lucru, să fac ochiuri, omletă și cu tata să fac supă cremă de ciuperci, dar eu mai mănânc câteodată ciupercile, în loc să le toc. Da, am învățat să gătesc de la ambii părinți.

Noi facem handbal. Eu stau în poartă și apăr foarte bine. A fost un meci unde era 0 la 16, adică 0 goluri la noi și 16 în partea cealaltă. Eu apăr foarte bine, sunt lăudată în fiecare zi.

Mesaj pentru alți copii și părinți

Unor copii care urmează să fie adoptați ca și noi, le-aș spune să nu le fie frică când o să plece de acolo și să aibă mult curaj că o să fie foarte frumos pe parcurs. Eu aș vrea să le zic părinților să aibă încredere să adopte copiii pentru că este un lucru foarte frumos. Este ca și cum ar renaște un copil. Pentru copiii care urmează să fie adoptați, eu dacă aș fi prințesa cu bagheta magică aș vrea să le găsim niște părinți, să le găsim o casă și să le găsim niște jucării cu care să se joace copiii cu ele. Eu i-aș face pe copii să aibă curaj, să nu le fie teamă și să aibă multă iubire în părinții lor. Da, după părerea mea e foarte important să ai o familie pentru că iubirea nu există în orice familie.

Pentru mine este foarte important să am o familie, pentru că pe mine mă învață unele lucruri, mi-au dat un adăpost, o școală și multe, multe jucării și alimente și un sport plăcut.

Acum la finalul poveștii noastre am vrea să le transmitem cititorilor: Bucurie și curaj! (amândouă în cor).