Povestea familiei Avram

Profilul și motivația adoptatorilor

Doamna Avram, în vârstă de 40 ani, împreună cu soțul în vârstă de 44 ani formează un cuplu stabil, căsătoriți de 24 de ani. Amândoi cu studii post-universitare, de masterat.

Împreună, au conștientizat că avut ajuns la o vârstă, până la care au muncit și au acumulat multe resurse. Varianta de a deveni părinți pe cale naturală au eliminat-o și au considerat că pot face un bine unui copil și lor implicit, prin adopție, mărturisind că prezența unui copil le-ar aduce o mare bucurie în casă.

După atestare, au consultat profilul public al copiilor adoptabili, îndemnați de specialiștii DGASPC, care le-au prezentat această opțiune, spunându-le că adopția unui copil mai mare este benefică, mai ales că acesta înțelege adopția. Experiența vizualizării profilul public este descrisă de doamna Avram ca fiind tragică, chiar traumatizantă și spune că ar desființa-o, întrucât e dificil să alegi un copil și să știi că restul rămân acolo.

Profilul copilului

Deși în fotografiile din profilul public văzuseră un copil cu anumite semnalmente, când au ajuns la asistentul maternal, au găsit o „domnișoară în toată regula (...) foarte drăguță, foarte amabilă”. Conform adoptatorilor „specialiștii din DGASPC nu văzuseră copilul de vreo 2 ani” fiind „șocați” de cât a crescut. Fetița, în vârstă de 8 ani, suferea de tulburare hiperactivă și dislalie. Adoptatorii au intenționat să o ducă la un medic specialist pentru o evaluare neutră, dar ambii pediatrii cu specialitate în psihiatrie din județ, aveau contract cu DGASPC-ul și s-au temut că nu vor fi obiectivi. Despre fetiță au mai aflat că a fost luată în regim de urgență din familia biologică, deoarece toți adulții, inclusiv din familia extinsă plecaseră și lăsaseră copiii singuri, nemâncați, neîngrijiți, fără acte de identitate. Fetița a fost plasată la un asistent maternal profesionist, în mediul rural.

O problemă medicală de natură stomatologică a fetiței, apărută în timpul perioadei de încredințare, i-a determinat pe adoptatori să un stomatolog, unde aveau să afle că fetița e posibil să aibă o vârstă mai mare, datorită configurației dezvoltării dinților. Ulterior și comportamentul fetiței i-a determinat să creadă același lucru.

Perioada vizitelor

În perioada celor 6 sau 7 vizite, adoptatorii au avut fetița în învoire pe durata weekendului. Au închiriat un apartament în localitatea, reședință de județ a copilului, în ideea de a imita mediul familial și pentru a cunoaște cât mai bine comportamentul ei. În timpul acestor vizite fetița a avut un comportament exemplar. Mai mult, după câteva vizite ea a pregătit o scrisoare în care transmitea adoptatoarei că dorește ca aceasta să-i fie mamă. În aceste circumstanțe adoptatorii nu au avut niciun fel de îndoială privind stabilitatea adopției.

Relația cu asistenta maternală și cu familia acesteia a fost descrisă de adoptatori ca fiind mai degrabă ostilă, încercând să-i convingă să nu ia fetița întrucât s-au atașat de ea. „Devenise ca o luptă” între adoptatori și asistenta maternală. Informațiile transmise de membrii familiei de plasament despre starea de sănătate și manifestările fetiței nu au fost luate în considerare de adoptatori. Ei declară că refuzau să asculte, să înțeleagă ceea ce aud și erau fericiți că au reușit să aducă fata alături de ei.

Separarea copilului de familia AMP a fost facilă într-o primă fază, însă pe drum spre locuința familiei adoptatoare, a început să plângă că vrea înapoi la AMP. A fost un drum de 4-5 ore în care copilul a plâns continuu. Pe durata călătoriei, adoptatorii au oprit de mai multe ori ca să ceară ajutorul DGASPC-urilor implicate, dar li s-a spus că este o reacție firească din partea copilului. Ulterior aveau să afle că AMP i-a spus copilului că o așteaptă să se întoarcă, chiar dacă vor ajunge să nu mai comunice.

Fetița nu a fost pregătită corespunzător pentru adopție de către AMP. Aceasta dorea să se întoarcă în casa asistentei maternale, neînțelegând caracterul definitiv al adopției.

Perioada încredințării

Perioada de încredințare a durat o lună, timp în care mama adoptivă și-a luat concediu și a stat cu copilul acasă. Ea mărturisește că a fost „iadul pe pământ” pentru toți membrii familiei, inclusiv pentru copil.

Schimbarea mediului rural cu cel urban a fost dificilă pentru fetiță, fiindu-i frică de traficul intens.

În primele 2-3 săptămâni fetița a continuat să plângă, exprimându-și agresiv dorința de a se întoarce la AMP. Familia adoptatoare a fost sfătuită să întrerupă legătura cu AMP, ceea ce au și făcut. Fetița a amenințat că se aruncă de la balcon, pe stradă se smucea din mâna adoptatoarei, amenințând că se aruncă în fața mașinii, a încercat să o strângă de gât pe adoptatoare stând pe scaunul din spate al mașinii și punându-i geaca peste ochi în timp ce conducea pe autostradă. Acasă lovea cu cuțitele în masă și pereți, totul pentru a fi dusă înapoi.

Înscrisă la școală, nu mergea zilnic, iar temele nu și le făcea întotdeauna. Familia adoptivă a avut înțelegere din partea învățătoarei, considerând că e important măcar ca fetița să socializeze cu alți copii. Deși era în clasa a II-a, nivelul ei de pregătire, conform evaluărilor școlare, era de clasa pregătitoare.

În toată această perioadă familia adoptatoare a ținut legătura cu specialiștii din DGASPC-uri. Odată la 3 zile adoptatoarea îi suna pentru a solicita ajutor, dar era „pasată” de la unii la alții. Mai mult, mama adoptivă le scria specialiștilor din DGASPC săptămânal câte un e-mail în care le descria reacțiile și comportamentele fetiței, cerându-le ajutor, dar fără niciun răspuns din partea lor.

În perioada încredințării, specialiștii nu au vizitat noua familie, dar au solicitat să se întâlnească în apropierea DGASPC-ului, unde copilul a refuzat să interacționeze cu ei. În aceste circumstanțe au decis să apeleze la serviciile unui psiholog privat, cu experiență în lucrul cu copii cu traume și abandonați, făcând ședințe individuale separat cu familia adoptatoare și ședințe separate cu fetița. Așa aveau să afle că fetița prin AMP păstra legătura cu mama biologică, plecată în Germania. Aceasta i-a promis că atunci când va mai crește, o va lua la ea. Plecând de la AMP, fetița s-a speriat că nu va mai putea lua legătura cu mama biologică.

Reacția copilului față de revocare

Când și-a dat seama că o vor duce înapoi, fetița le-a mărturisit că pe ea au interesat-o vizitele și cadourile din partea adoptatorilor și se bucură că se reîntoarce la AMP. Mama adoptivă a redat cuvintele fetiței astfel: „Vreau acolo, la ai mei. Voi nu sunteți ai mei. M-am jucat cu voi.” și a adăugat: „nu am întâlnit niciun copil, de clasa a II-a care să fie la nivelul ăsta atât de profund. Posibil să fii fost mai mare... am făcut tot ce s-a putut ca să o ducem înapoi, de unde am luat-o.”

Separarea de adoptatori a fost una facilă, potrivit spuselor acestora.

Post-revocare

Experiența adopției eșuate a fost trăită ca o traumă în special de tatăl adoptator, care s-a atașat de fetiță, astfel că nu mai este dispus să încerce o nouă adopție.

Nota: Numele persoanelor din studiul de caz au fost schimbate, din motive de confidențialitate.