Povestea Cristinei

Despre Cristina

Sunt Cristina și am nouă ani. Sunt o fetiță vesele, comunicativă, pot să comunic foarte bine cu oamenii din jurul meu, îmi fac prieteni foarte repede și îmi place foarte mult să desenez.

Când o să fiu mare, visul meu este să încurajez toți copiii mai ales care sunt adoptabili sau părinții care nu sunt siguri să adopte, să adopte deoarece nu e greu și nu costă bani. Și mai ales dacă adopți poți salva o viață a unui copil. Când o să fiu mare, nu prea am planuri, m-am gândit, am vorbit cu mami și cu tati și ar fi o idee să mă fac magistrat. Un magistrat face dreptate. Mie îmi place dreptatea.

Despre trecut

După zisele lui mami, eu imediat ce am fost născută, am fost lăsată la spital și până la vârsta la 5 ani nimeni nu mai m-a vrut și la vârsta de 5 ani, m-a descoperit mami. Până la 5 ani îmi aduc aminte foarte bine unde am stat. Era într-un bloc cu o doamnă și un domn, tot așa mari, despre care credeam că ei sunt de fapt părinții mei. Eu nu știam, credeam că ei m-au născut pe mine. Și eu crezând astea, le spuneam „mami”, „tati”, dar foarte rar spuneam „tati” deoarece acel domn, nu era cu noi foarte des. Nu prea a fost nimic special, pentru că eu mergeam în fiecare zi la grădiniță, mă întorceam acasă, mâncam de prânz o supă și după mergeam în parc toată ziua și după aceea veneam acasă și mâncam.

Când o aflat mami de mine și a început să mă viziteze, imediat după aceea au venit niște copii mici care veneau în locul nostru. Și asta m-a cam speriat. Am crezut că sunt înlocuită sau ceva. Dar mi-a explicat mami că de fapt, nu era mama mea sau cineva apropiat de familie, ci doar o doamnă care mă creștea până să mă ia cineva. O amintire așa bună nu am, că nu a fost. Era totul simplu. Fiecare zi la fel. Nu puteai să o deosebești una de cealaltă pentru că erau la fel toate.

Călătoria spre adopție

De când am venit la mami, fiecare zi e diferită. Prima oară mi-au spus mami și tati că sunt adoptabilă și nu m-am simțit jenată sau altceva pentru că mi-au explicat, pentru că eu a trebuit să mă simt foarte bine că nu toată lumea adoptă un copil. M-am simțit norocoasă și nu toți copiii au norocul ca mine. Am simțit că mă iubesc mai mult decât mama care m-a născut că altfel nu mă lăsa. Cel mai mult de când au venit, că na era vară, mi-a plăcut că mă duceau în locuri de joacă, ne jucam, mă alinta și familia dinainte nu făcea și că mi-a dat înghețată. Da, pentru că la familia la care am fost nu am mâncat niciodată înghețată. Aroma mea preferată la înghețată e cea de ciocolată. În perioada cât mă vizitau părinții nu mi-a fost frică niciodată pentru că păreau ei la față, păreau calmi, liniștiți și foarte calzi. Parcă aveau plăcerea să ne crească. Chiar așa este. Eu mai am un frate, care e mai mare cu un an, aproape doi de cât mine. Mă înțeleg cu el destul de bine. Ne mai supărăm, dar ne împăcăm. Odată am fost cu ei tot așa am fost cu ei la Muzeul Antipa și mi s-a părut că era foarte interesant. Deci ăla am impresia că a fost primul muzeu pe care l-am vizitat și a fost foarte frumos. Am văzut dinozauri, foarte multe oase și foarte, foarte interesant.

Despre acasă

Prima mea zi aici în familie mi s-a părut deosebit, mai ales de când am intrat în casă, nu prea știam ce e cu mine, dar a fost chiar foarte interesant. Din prima zi în care ne-au luat, nu am stat numai în casă, să ne explice, am fost afară, ne-a arătat foarte multe locuri. Drumul de unde stăteam până să venim aici mi s-a părut lung, am venit cu trenul și după aceea cu mașină. În acea zi când am plecat de la familia de asistenți maternali, ne-am trezit de dimineață, am mâncat și nu am mai fost la grădiniță. Și deodată a zis că trebuie să mergem undeva. Și nu ne-a zis unde doamna aceea. Și ne-am întâlnit cu mami și cu tati și am plecat. Ne-am luat de acolo câteva jucării, pe care ni le-au cumpărat pe parcurs și atât. Când am ajuns aici la familia adoptivă eu am fost prima care a intrat în casă și fratele al doilea. Și atunci m-am uitat și mi s-a părut foarte frumos. Mi-a arătat care e camera mea. Era goală. Era deja patul, dar nu erau toate lucrurile pentru copii, bine pe parcurs ne-au luat mai multe.

Persoanele dinainte ne dădeau numai aceeași mâncare și aici schimbăm foarte des mâncarea și a fost puțin greu să mă integrez, mai ales cu mâncarea. Altceva, nimica nu mi-a fost greu de când am venit aici.

De multe ori au fost cei de la direcție la noi, să ne viziteze. Nu mă prea impresionează deoarece ori venea acasă la noi, ori mergeam noi la protecția copilului. Dar cel mai des mergeam noi. Mergeam acolo ca să vadă evoluția noastră, dacă ne schimbăm sau dacă suntem la fel. Dacă ne place sau nu ne place. Că ne jucam acolo în locul acela de joacă, vorbea mami cu doamna aceea și după aceea mă mai chema pe mine și pe fratele meu și mai discutam cu ea niște lucruri. Eu de fiecare dată am zis că-mi place la mami.

N-am probleme de sănătate, mă consider un copil sănătos.

La școală cel mai mult îmi place să stau cu colegele mele. Am mulți prieteni. Cel mai mult cred că ne petrecem timpul în parc, la joacă, cu temele, întâlniri și cel mai mult îmi place să mă joc cu ei jocuri în parc, să facem mișcare. Ne jucăm mațele încurcate, prinsa, și uneori mă mai joc cu băieții fotbal. Ne jucăm într-un parc unde sunt tobogane și leagăne.

Mesaj pentru alți copii și părinți

Dacă ar fi să le spun ceva unor copii care urmează să fie adoptați le-aș spune să nu le fie frică în ce familie vor ajunge și să nu creadă că sunt diferiți de ceilalți care sunt născuți de părinții lor, că sunt la fel, tot copii sunt. Dacă aș putea îndeplini dorințe pentru copiii care își așteaptă o familie, prima dorință este ca toți copiii să-și găsească o familie, să nu rămână copii orfani. A doua dorință e să aibă de toate, să nu fie într-o familie săracă și a treia dorință e să poată să meargă toți copiii la școală.

De când sunt aici într-o familie cred că o mare parte din mine s-a schimbat, totul, da. Nu mai sunt ce am fost odată. Acum sunt mai jucăușă, sunt mai prietenoasă, sunt mai vorbăreață. Când eram mai mică eram mai tăcută, nu prea îmi plăcea să-mi fac prieteni. Ei au făcut asta să mă transforme prin iubire și dragoste de a avea copil.

În final aș vrea să se încheie povestea mea cu o vorbă: când faci bine, primești bine! Pe mami și pe tati îi iubesc pentru că sunt părinții mei și pentru că și ei mă iubesc pe mine.