Povestea familiei Petcu

Povestea familiei Petcu

Profilul adoptatorilor

Doamna Petcu, în vârstă de 40 de ani, căsătorită, absolventă de studii superioare, a decis împreună cu soțul să adopte, motivați fiind de dorința de a avea un copil. La sugestia specialiștilor din DGASPC, pentru a nu fi nevoiți să aștepte potrivirea cu un copil, au vizualizat profilul public al copiilor adoptabili. Impactul vizualizării copiilor din această secțiune, după cum mărturisește doamna Petcu a fost unul răvășitor, din cauza numărului mare de copii și a diagnosticelor pe care mulți dintre ei le aveau. A acceptat să împărtășească experiența adopției, deși a mărturisit că îi este greu încă să vorbească despre acest subiect.

Profilul copiilor încredințați în vederea adopției

Deși inițial s-au oprit asupra unei fetițe în vârstă de aproape 3 ani „foarte frumușică și sănătoasă”, managerul de caz le-a semnalat că fetița e adoptabilă împreună cu un frate și o soră, ambii mai mari, băiețelul având 4 ani, iar fetița cealaltă 5. Având în vedere că și soțul adoptatoarei provine dintr-o familie cu 3 copii au decis să-i adopte pe toți. Copiii erau plasați separat, la doi asistenți maternali, care locuiau în proximitate, în aceeași localitate. Fetița mică era plasată singură, iar ceilalți doi copii împreună. Băiețelul figura în sistem cu probleme de auz. Copiii provin dintr-o familie numeroasă, fiind 9 frați, părinții trăind în concubinaj. Ei au ajuns în evidența autorităților în regim de urgență, ca urmare a semnalării de către vecini a situației de neglijare la care erau supuși, aceștia auzind-o mereu plângând pe fetița cea mică. Tatăl fusese să-i mai viziteze după ce a fost instituită măsura de plasament, dar mama nu.

Perioada vizitelor

Adoptatorii au făcut aproximativ 8-9 vizite, mergând mai multe weekend-uri la rând. S-au cazat la o pensiune din apropiere și își petreceau toată ziua cu copiii. Făceau și ieșiri în oraș cu cei 3 copii, dar erau însoțiți și de asistentele maternale pentru că și-au dat seama că nu pot avea grijă de toți dintr-o dată, până nu se cunosc mai bine și se acomodează unii cu alții. În perioada vizitelor, adoptatorii au realizat că băiatul are ceva mai mult decât problema de auz și spun că, deși au solicitat, nu li s-au pus la dispoziție fișele medicale ale copiilor. Li s-a indus ideea că, cel mic are un comportament diferit din cauza răsfățului și a prezenței împreună a celor două surori. Având în vedere că băiețelul prezenta probleme foarte des, în perioada de încredințare, la o evaluare la un psiholog și un medic neurolog, li s-a spus că băiatul probabil prezintă sindromul alcoolic fetal, având și un semn specific la buza superioară. Li s-a sugerat să-i facă copilului un RMN, fiind suspect și de o tulburare din spectrul autist, dar și de ADHD.

Copiii au fost foarte bine îngrijiți la cei doi asistenți maternali. Aveau ritualuri zilnice, știau să se îmbrace, să mănânce, aveau un program fix, bine pus la punct. Asistenții maternali nu le-au pus piedici, dar cei la care era fetița cea mică spuneau că le pare rău, că țin mult la ea, iar în privința asistentei maternale unde erau ceilalți doi copii, aceasta le-a dat impresia adoptatorilor că abia așteptau să scape de copii. Adoptatorii spun că asistenta maternală a celei mici, a încercat să le dea de înțeles că problemele băiețelului sunt mai grave decât cele trecute oficial în documente, dar nu au luat în considerare spusele ei, având în vedere că au simțit o disensiune între cele două asistente maternale, cea care avea în grijă copiii mai mari fiind nemulțumită că i s-au dat în plasament doar frații cu probleme.

Perioada încredințării

Doamna Petcu povestește: „Coșmarul a început când i-am adus acasă... au sta la noi o lună, credeți-mă că luna aia știți cum a părut? Un an”. În timpul încredințării și-au dat seama că băiatul avea probleme cu somnul, dormind în jur de 3 ore pe noapte, aspect care nu li s-a comunicat și nu și-au putut da seama de el în timpul vizitelor, având în vedere că au petrecut timp cu copiii doar ziua. Amândoi adoptatorii și-au luat concediu pentru a sta cu cei trei copii. Adaptarea copiilor la noul mediu a fost una bună. Copiii erau cooperanți și nu au pus probleme la activități de genul spălat, mâncat sau îmbrăcat, ceea ce li s-a părut fantastic. Mama adoptivă, spune: „cea mică a tocit periuța de dinți cât a stat la noi. Era atât de încântată să se spele pe dinți, că una două o prindeam la baie cu periuța de dinți în mână să se spele”. Spun că pe parcurs și-au dat seama de problemele de sănătate ale copiilor. Cea mare avea dislalie, iar cea mică nu vorbea corect și avea un vocabular limitat. Au apelat la servicii de logopedie, copiii erau duși la grădiniță și la sport. Băiețelul era agitat, le obosea pe surori foarte tare. Adoptatorii au fost nevoiți să scoată din casă o parte din mobilier, pentru ca băiatul să nu se mai urce. Fetițele începuseră să-l imite în anumite comportamente. Nopțile nedormite ale băiețelului au fost însă cele care i-au marcat. Soțul era nevoit să scoată copilul din casă, să-l ducă la plimbare, pentru a nu le trezi și pe celelalte 2 surori: „gândiți-vă la 5 dimineața să ieși cu un copil, 3 ore să-l plimbi în mașină ca să poată să doarmă ceilalți... oricum aș spune, a fost coșmar, vă zic sincer, în loc să fie o bucurie”. S-au simțit depășiți de situație, băiețelul necesita toată atenția și le consuma toată energia.

Descriu experiența perioadei de încredințare ca pe una traumatizantă, iar când au văzut că atitudinea și comportamentul băiețelului afectează și starea de sănătate a fetițelor au luat decizia de a renunța. Au sunat la DGASPC și au cerut sprijinul specialiștilor, dar nu l-au primit așa cum ar fi avut nevoie, deși au fost vizitați odată la două săptămâni atât de către psiholog, cât și de asistentul social.

În acest context, au pus în balanță și partea financiară și și-au dat seama că nu ar fi avut resurse necesare pentru a acoperi nevoile celor 3 copii. Banii în loc să fie folosiți pentru educația copiilor, ar fi trebuit să fie folosiți pentru terapiile băiețelului. Mama adoptivă declara: „dacă decizi să-l adopți, vrei să-i dai cu adevărat o șansă în viață. Nu să te transformi într-un alt asistent maternal... Că practic asta este, când iei un copil cu probleme de sănătate greu recuperabile, îți pare rău, ți-e milă, dar te transformi într-un asistent maternal, doar de plată, cam asta e ideea, nu poți să fii un părinte... să dezvolți un atașament părintesc”.

În acest context, au întocmit o cerere și au solicitat revocarea încredințării în vederea adopției, după mai multe demersuri la departamentul juridic al DGASPC-ului și mai multe vizite la ei acasă din partea specialiștilor DGASPC. Decizia de a duce copiii înapoi au luat-o cu durere în suflet. Spun că s-au atașat de copii, că nu le-a fost ușor să ia o asemenea decizie, că „s-au simțit ultimii oameni că a trebuit să facă gestul ăsta... nu a fost o hotărâre ușoară” și că ar fi fost dispuși să păstreze măcar fetițele. Inițial nu au avut parte de înțelegere din partea specialiștilor de la DGAPSC, „doamnele, foarte supărate, nu vă zic ce mi-au făcut la telefon. Că ne batem joc de copii. Ne-au făcut cu ou și oțet”.

Asistenta maternală care a avut în grijă băiatul și fata mai mare nu i-a mai primit. Prin urmare băiatul a fost separat de surori și plasat singur la un nou AMP. Surorile au fost preluate de asistenta maternală care a avut-o în plasament doar pe cea mică. Adoptatorii și-ar fi dorit să poată adopta surorile, dar nu s-a considerat oportună separarea lor, deși în sistemul de protecție ei au fost separați. Mama adoptatoare spune: „ajungi în situația în care nu ai de ales. Noi, sincer am făcut pasul de a-i duce înapoi pentru sănătatea fetițelor... băiețelul chiar avea probleme, dar asta nu ne-au spus-o nici asistenta maternală, nici nimeni, că nu doarme noaptea, că nu... că are crize”.

Post-revocare

Cuplul nu a renunțat la ideea de a adopta. Post-revocare li s-a recomandat să ia o pauză. Adoptatoarea spune că „te sperie o experiență ca asta... Mai ales că nu beneficiezi de sprijin real. Adică vorbe frumoase, da, dar nu ajută pe nimeni”. Au mai fost să vizualizeze lista copiilor cu profil public, după aproape un an, dar nu au decis să meargă mai departe.

Nota: Numele persoanelor din studiul de caz au fost schimbate, din motive de confidențialitate.