Povestea lui Dan

Despre Dan

Sunt Dan, am 13 ani, sunt în clasa a VII-a și îmi plac foarte mult animalele. Sunt o persoană serioasă. Când e ceva serios, e serios, când nu am nimic de lucru, mai râd și mai glumesc și eu. Îmi place foarte mult să citesc. Sunt o persoană care îl iubește mult pe Dumnezeu. Când o să fiu mare mi-ar plăcea să fiu medic veterinar. Dacă ar fi după mine, aș înființa o casă unde aș lua animalele de pe stradă și le-aș ajuta. Nu mă pricep la case pentru oameni în a-i ajuta, a le vorbi, dar la animale mă pricep. Deci aș salva animalele.

Despre trecut

Povestea mea începe din momentul în care am aflat că aș putea avea o familie. Atunci avem 11-12 ani. Unde am fost eu în plasament, au fost mai multe persoane care s-au implicat în adopția mea, dar prima dată m-au întrebat dacă sunt de acord cu asta și am spus că aș fi de acord. Am așteptat, aproape un an de zile și cu câteva zile înainte de ziua mea de naștere, am aflat că s-a găsit o familie. Până atunci am stat la o casă de copii. Eram cam 7-10 copii acolo, unii plecau, alții veneau și tot așa. Am locuit acolo de la trei ani jumătate până la aproape unsprezece ani. Am stat acolo cu sora mea, care are paisprezece ani. E o casă, nu foarte mare, dar mare, cu trei etaje. Din toată perioada cât am stat acolo, o amintire care îmi vine acum în minte este că am avut un loc unde am putut sta, nu am fost pe nu știu unde, L-am cunoscut pe Dumnezeu și am avut cu cine să stau de vorbă, adică cu copiii.

Călătoria spre adopție

Cel mai emoționant moment a fost atunci când am aflat că s-a găsit o familie pentru noi. Atunci mi-au trecut toate prin cap. M-am întrebat: Cum o să fie? Ce-o să fie? Acolo unde stăteam era o casă de măicuțe și stareța măicuță mi-a spus că suntem adoptați. Când mi s-a spus că urmează să fim adoptați, am simțit frică. Nu am știut dacă o să fie OK, dacă o să ne vrea, dacă nu o să ne vrea, mai multe.

Era de ziua mea de naștere când i-am văzut prima dată pe părinții mei adoptivi, împlineam 12 ani. Cu o săptămână înainte am aflat că ne va vizita o familie dar, nu ne-au spus când vor veni. Și de ziua mea m-am trezit și ne-au chemat pe mine și pe sora mea într-o cameră unde discutau adulții și ne-au spus că astăzi vor veni părinții adoptatori. Măicuțele mi-au făcut un tort și au fost prezenți și mami și tati. Tortul era din ciocolată. Pe tort scria „La mulți ani, Dan!” Mi-au cântat la mulți ani cu toții: copiii, măicuțele, mami și tati. După ce am terminat de mâncat am stat afară cu mami și cu tati și am povestit. Apoi am mers în parc unde ne-am plimbat, am povestit, am mâncat o prăjitură. Era o zi de vară. După aceea ne-au dus înapoi în centru și au plecat. Nu știu exact câte vizite ne-au făcut, dar ceea ce mi-a plăcut foarte mult era că-i vedeam, puteam fi împreună cu dânșii și mergeam în diferite locuri să le vedem.

În perioada cât am fost vizitați mi-a fost puțin frică și pentru că puteam face ceva greșit, poate nu le plăcea și apoi nu mai voiau să ne adopte.

Despre acasă

Prima zi aici în familie, am venit, am mâncat, după aceea ne-o prezentat mami și tati casa, am văzut câinele și ne-am jucat cu el. A fost undeva spre seara. Era pentru prima dată când veneam la dânșii. Aici e altfel, că nu mai sunt înconjurat de atâția copii. E bine, fiindcă na, nu e chiar OK să stai tot timpul între copii, că până la urmă nu te mai dezvolți. A fost a doua sau a treia zi după ce am venit aici am reluat și școala. A fost frumos. Eram în clasa a VI-a. Sora mea era în clasa a VII-a.

Viața aici mi s-a părut diferită. Noi reguli, noi obiceiuri, un nou fel de a trăi. Nu mi-a fost greu să mă adaptez. Ce mi s-o părut cel mai greu a fost aș spune, schimbarea regulilor. Mami și tati m-au ajutat când mi-a fost greu, acum nu pot să spun că îmi mai e ceva greu.

Am fost vizitați de niște doamne de la Direcție, de mai multe ori. Pentru mine aș putea spune că nu prea au avut importanță.

Eu mă consider un copil sănătos, slavă Domnului. Da, îmi place să merg la școală, foarte mult. Cel mai mult îmi place că întâlnesc copii, vorbim. Un timp în care mă întâlnesc cu copii, vorbim aproape despre orice. Ne întâlnim cu profesorii, ne învață. De fapt ăsta e rolul profesorilor, să te învețe. Frumos, vorbim, ne ajutăm unii pe alții, nu peste tot e același lucru. Eu sunt acum în clasa a VII-a. Aș putea spune că prieteni îi am pe toți din clasă, nu că sunt popular, sunt copii foarte sociabili, copii buni, care pun accent pe ce faci, dar nu pe cine ești. Te ajută. Nu au fost la mine, dar la școală, ne întâlneam, vorbim, discutăm, ne jucăm deci, dar sunt niște copii foarte buni. Nu au pus niciodată accent pe cine ești. Da, aici e mult mai frumos, îmi place mult mai mult decât la cealaltă școală. Acolo nu mi-a plăcut.

Mesaj pentru alți copii

Ce le-aș spune copiilor? Le-aș spune, dacă ar fi în situația de a fi adoptați, le-aș spune în primul rând să aibă încredere în Domnul, să umble pe căile Lui. În al doilea rând, să pună accent pe educație. Să fie copii educați.

Dacă ar fi să le îndeplinesc trei dorințe: le-aș întări încrederea în Dumnezeu, i-aș învăța ce e iubirea și le-aș arăta ce înseamnă o familie. Pentru mine să am  familie înseamnă mult. Înseamnă cineva care te sprijină, care te iubește. O familie înseamnă tot. Adică n-ai o familie care să te sprijine, care să te ajute, care să te îndrume, nu reușești prea multe în viață. Până la urmă dacă nu e mami și tati, au murit mami și tati, e altcineva. Păi tot familie este. Familia e sfântă, familia e unită. Nu pot să-i oprească nimeni pe mami și tati, dar dacă ei nu mai sunt, e altcineva care să te ajute, căci ai o familie.

Îmi iubesc părinții pentru că mă ajută să fiu un om bun, și pentru că sunt tot ce am eu pe lumea asta mai bun. Nu aș schimba nimic la ei. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat așa o familie cum trebuie. Aș putea spune că sunt perfecți pentru mine.

Celor care vor citi povestea mea, le-aș spune să-și pună încrederea în Dumnezeu și în al doilea rând să creadă că orice este posibil.