Povestea Paulei

Despre Paula

A fost odată o fetiță care se numea Paula. Ea are 9 ani acum și a fost adoptată de doi părinți buni.

Despre trecut

Când am fost foarte mică am fost în două centre. Din primul centru nu am nicio amintire. În al doilea centru am stat până la 7 ani. Acolo mă băteau, mă înjurau și copiii și doamnele îngrijitoare. De acolo m-au luat prima dată alți părinți, nu mama și cu tata de acum. M-au luat niște părinți care nu m-au iubit și persoanele care se ocupau de cazul meu m-au dus din nou la centru. Am o amintire de la prima familie: am fost la un munte și ne-am dat cu sania și am căzut, dar nu m-a durut. Oamenii aceia aveau și un câine, pe care îl chema Max. Nu mi-a plăcut de mama aceea pentru că mă certa mereu, că nu aveam grijă de câine. Eu eram mică și nu puteam să am grijă de câine. E foarte trist că m-au dus inapoi la centru. Da, eram tristă, simțeam dorul de ea.

Călătoria spre adopție

Într-o zi, la centru au venit mama și tata la mine și mi-au plăcut. Prima dată când i-am văzut pe părinți, m-am simțit rușinată și fericită. Prima dată când au venit la centru m-au luat și m-au dus într-un loc departe, acolo în Pădurea A. unde era o cazare foarte frumoasă. E o cazare cu un lac și cu pădure și veneau pe lac lebede și era multă liniște și îți mai simțeai și tu gândurile tale. Acolo noaptea a nins și ne-am bătut cu zăpadă. Mie mi-a plăcut în zăpadă, că a nins și ne-am jucat cu zăpadă. Și am făcut omuleț din zăpadă și am făcut înger din zăpadă, adică ne-am tăvălit pe jos. Ne-am distrat super tare.

Mama și tata m-au vizitat de trei ori.

A trebuit să mă ia pentru că eram bătută, jicnită, înjurată de către copii și m-au vizitat de trei ori și a patra oară m-au luat. Eram acolo 16 copii. În acea perioadă când mă vizitau părinții nu mi-a fost frică. A patra oară, de dimineață, m-au luat de la centrul M. Au venit de departe. De la B. până la A. sunt 600 Km. Am ajuns în B., nu știu pe la ce oră, dar era noapte.

Despre acasă

În prima zi îmi amintesc că era foarte aranjată casa, că aveam și eu televizor la mine în cameră și mă bucuram de familie. Eram la etajul 5. M-am simțit, bine, așa mai emoționată și rușinată. Mă mai loveam cu capul de pat uneori căci  îmi era greu ca să mă obișnuiesc cu noul loc. Aveam probleme cu ochii și m-au dus la medic. Acum am alți ochelari potriviți și sunt fericită.

În încheiere...

Pentru mine a fost super procesul adopției.

Acum am 9 ani și mă bucur alături de părinții mei. Ei încă mai stau lângă mine și eu sunt foarte fericită lângă ei.