50 de años DGT / 50 de ani DGT (España)

50 AÑOS DE HISTORIA

El vehículo, cuya evolución y desarrollo va paralelo con el de la vía, fue el elemento principal que impulsó la creación de un organismo que se hiciera cargo de todas las cuestiones que tenían que ver con el vehículo. Evidentemente, las funciones que desarrollaba la Jefatura Central de Tráfico, nominación con la que nació en 1959 y que se centraba principalmente en gestiones administrativas, son apenas un reflejo del amplio abanico de cuestiones que en la actualidad aborda: control, gestión, información y seguridad del tráfico, formación de conductores, educación vial, investigación de accidentes…. un cambio que ha ido parejo con el incremento del censo de conductores y el parque de vehículos. (722 bytes)

ORIGEN Y EVOLUCIÓN DEL ORGANISMO

En los últimos meses de 1959, y para dar cumplimiento a la Ley 47/1959 de 30 de julio comienza su andadura la Jefatura Central de Tráfico, organismo creado con el fin de unificar las competencias hasta entonces dispersas en otros organismos de la Administración, y atender a la expansión que en materia de circulación de vehículos a motor, se estaba produciendo en España.

El nuevo organismo, dependiente del entonces Ministerio de la Gobernación, hoy Ministerio del Interior, nace con la idea de ser el único órgano competente de dirección inmediata, ordenación y coordinación en materia de circulación y transporte por carretera, vigilancia del tráfico y facultad sancionadora de las infracciones que se cometan en ella, tal y como se recoge en el preámbulo de la Ley. Aún así, el Ministerio de Obras Públicas tiene competencias relativas a las infraestructuras de la vía y el de Industria todo lo relacionado con el vehículo, incluida la declaración de aptitud técnica de sus conductores, hasta que 1967 dicha competencia es cedida a la DGT.

La capacidad sancionadora en materia de Trafico se la atribuía la Ley, a los Gobernadores Civiles, dentro de su propia circunscripción territorial, y la vigilancia del cumplimiento de la misma a la Guardia Civil, -agrupación de Tráfico de la Guardia Civil- que sustituyó al Cuerpo de Policía Armada y de Tráfico que venía haciéndolo desde la finalización de la Guerra Civil. La primera plantilla de la Agrupación constaba de 559 Agentes al mando de un Coronel. Hoy son casi 10.000 agentes con un General a su frente los que llevan a cabo funciones de vigilancia, auxilio y asistencia a los conductores.

El rápido crecimiento de la Jefatura y el volumen de trabajo y documentación que gestionaba se refleja en los continuos cambios de sede. La calle Leganitos de Madrid fue el lugar donde se ubicó la primera sede de la Jefatura, a cuyo frente estaba el general José Luis Torroba. Posteriormente, la sede se trasladó a dependencias del Ministerio de la Gobernación, en la calle Amador de los Ríos, a la calle Serrano y finalmente a Josefa Valcárcel, actual sede de la Dirección General de Tráfico.

La estructura orgánica y funcional también ha sufrido modificaciones, adaptándose así no sólo a los diversos cambios acaecidos en la Administración Pública Española, sino también al volumen de trámites que se realizan. La primera estructura adoptada en 1960, formada por el Jefe Central de Tráfico, un Secretario General, seis Jefes de Sección y dieciséis Negociados ha variado a lo largo de la historia del Organismo, que sin renunciar a la actividad administrativa de sus inicios ha ido dando paso a cuestiones más técnicas y especializadas, en las que se ha trabajado directamente sobre la vía, el vehículo y el hombre, principales factores que intervienen en la circulación.

Actualmente, la DGT cuenta con una estructura orgánica formada por el Director General, una Secretaría General, cinco subdirecciones: Gestión del Tráfico y Movilidad; Formación para la Seguridad Vial, Ordenación Normativa; Gerencia de Informática y Observatorio Nacional de Seguridad Vial, formando todos ellos los Servicios Centrales.

Para llevar a cabo todas las disposiciones que le otorgaba la Ley fue necesario la creación de las Jefaturas Provinciales y locales, que desde su nacimiento han sido y siguen siendo las que ejecutan y llevan hasta sus últimas consecuencias las competencias de carácter administrativo atribuidas a la Dirección General, además del resto de funciones asignadas. Actualmente hay 50 jefaturas provinciales, 2 jefaturas locales (Ceuta y Melilla) y 13 oficinas locales.

Las Comunidades Autónomas del País Vasco (Real Decreto 3.256/1982, de 15 de octubre) y Cataluña (Ley orgánica 6/1997, de 15 de diciembre), son las únicas Comunidades a quienes se les han transferido o traspasado competencias ejecutivas en materia de tráfico y circulación de vehículos a motor y Seguridad Vial. (3.971 bytes)

LAS MATRICULACIONES

A medida que el parque automovilístico adquiere proporciones considerables, se hace necesaria una reglamentación amplia y detallada que ofrezca soluciones a todos los problemas, incluida la del control de los vehículos, finalidad de la matriculación. A través de este procedimiento administrativo, es posible identificar siempre al titular del vehículo y verificar que los vehículos reúnen y mantienen las condiciones técnicas idóneas para circular.

A estos efectos se le asigna un número de matrícula, se inscribe en el Registro de Vehículos y se expide el correspondiente permiso de circulación que autoriza a circular por las vías públicas.

Diferentes numeraciones de matrículas en España

El 31 de octubre de 1900 se matriculó en Palma de Mallorca el primer coche, un modelo Clement con matrícula PM-1 cuyo propietario fue José Sureda. Este sistema de matriculación (provincia – número) se mantiene hasta octubre de 1971.

Posteriormente y hasta septiembre de 2009 la placa de matrícula recogía el código provincial del domicilio del vehículo, cuatro números y una o dos letras.

Pero este sistema que se mantuvo con la publicación del Reglamento General de Vehículos, tuvo que modificarse en septiembre de 2000 porque en las provincias de Madrid y Barcelona estaba próximo a agotarse la numeración y ello justificaba la necesidad de elaborar un nuevo sistema de numeración.

Por ese motivo, desde el 18 de septiembre de 2000 las placas de los vehículos automóviles constan de dos grupos de caracteres constituidos por un número de cuatro cifras, que va desde el 0000 al 9999, y de tres letras, empezando por las letras BBB y terminando por las letras ZZZ, suprimiéndose las cinco vocales, y las letras Ñ, Q (por ser fácil su confusión con la letra N y el número 0, respectivamente), y las letras CH y LL por incompatibilidad con el diseño de la placa de matrícula.

La primera matrícula que se adjudica con este nuevo sistema de corresponde a Álava, con la 0000 BBB. (1992 bytes)

EL PERMISO DE CONDUCIR

El Permiso que autoriza la conducción, también ha sufrido transformaciones a lo largo de la historia. De la hoja de papel con la fotografía pegada que se entregaba en el año 1900, se ha pasado a los trípticos, vigentes durante muchos años, para llegar en el 2004 a la tarjeta de plástico con talón-foto incorporado y marcas de seguridad, que es el que actualmente se expide.

La competencia en materia de exámenes correspondió en sus inicios al Ministerio de Industria (de ahí, el título de Ingenieros que llevan los examinadores) hasta que en 1967 dicha competencia fue transferida a la DGT. El escaso nivel cultural de la sociedad española en aquellos años, hacía del examen teórico un obstáculo para muchos ciudadanos, por eso, durante un tiempo se mantuvieron las mismas pruebas que hacía Industria (arranque en rampa, aparcamiento y giro en una calle estrecha, todo ello realizado en una pista de examen, en un SEAT 600 y durante 20 minutos). La prueba de circulación comenzó a realizarse más tarde y solamente a aquellos aspirantes que no demostraran soltura en Pista.

Evidentemente, las pruebas de conocimientos también han cambiado en estos cincuenta años. Contenidos como señalización, infracciones y velocidades han sido y siguen siendo temas imprescindibles, pero otros, como los referidos a la mecánica o dimensiones y carga de los vehículos han ido dejando paso a materias tales como la Seguridad Vial o la conducción eficiente.

Las escuelas particulares de conductores, conocidas actualmente como autoescuelas y en sus inicios como academias de chóferes, han jugado también desde su aparición en los años 20, un papel importante en la enseñanza de conocimientos y aptitudes de millones de conductores. (1.739 bytes)

EDUCACIÓN VIAL

La Educación Vial persigue la formación del comportamiento del ciudadano en tanto en cuanto es usuario de las vías públicas, ya sea como peatón, conductor o viajero. Por este motivo, la DGT desde sus inicios ha creído necesario impartir este tipo de formación fuera y dentro de las aulas.

A pesar de que el Código de la Circulación de 1934 ya hacía mención a la obligatoriedad de que se impartiese este tipo de materias, no fue hasta 1961 cuando desde la Administración comenzaron a sucederse una serie de disposiciones relativas a la obligatoriedad de la Educación Vial en los programas escolares, disposiciones por otra parte, que no llegaron a materializarse hasta 1970 cuando se promulgó la Ley General de Educación. A pesar de esta promulgación, la Educación Vial no tuvo una aplicación real en las aulas.

Todas las posteriores Leyes de Educación han incluido la Seguridad Vial como materia a impartir y su implantación, en la mayoría de los casos, ha quedado reducida a clases esporádicas guiadas por el voluntarismo del profesorado, al reconocimiento de algunas normas y señales de tráfico en los manuales escolares y por charlas impartidas por expertos de Seguridad Vial.

Actualmente y según la Ley Orgánica de Educación, la Seguridad Vial es una materia obligatoria, incluida en la asignatura de Educación para la Ciudadanía y los Derechos Humanos que los jóvenes cursan en los ciclos de Educación Primaria y Secundaria.

Además de la Educación Vial formal, la DGT también lleva a cabo acciones y programas que no están incluidos dentro del currículo escolar y que se desarrolla en otros ámbitos, generalmente no escolares. Los parques infantiles (desde 1961) concursos de Educación Vial, representaciones de obras de teatro, programas dirigidos a jóvenes, adultos… son algunas de las actuaciones puestas en marcha por Tráfico para incorporar la formación vial a la ciudadanía.

El Centro Superior de Educación Vial que en 1987 estrenó sede en Salamanca y la revista Tráfico y Seguridad Vial (1985) también han contribuido desde su creación a formar e informar a los conductores en esta materia. (2.122 bytes)

LAS CAMPAÑAS DIVULGATIVAS

Desde los inicios, Tráfico ha apostado por las campañas divulgativas como medio informativo para llegar a los ciudadanos. Se han utilizado todos los medios de comunicación, en especial la Televisión, para dar a conocer los mensajes que en ese momento se tenían que reforzar. A mediados de los años 60 se hacían campañas de alumbrado o de neumáticos, después de comprobar que el 43% de los vehículos circulaban con defectos en sus luces o en sus ruedas.

Pero la velocidad, el alcohol o el uso del cinturón de seguridad… han sido y siguen siendo los temas principales de todas ellas. Campañas que por su realismo, o por el enfoque dado, han generado un debate social, necesario hace unos años, cuando todavía la sociedad española no era consciente del problema que suponían los accidentes de tráfico.

Si bebes no conduzcas; Las imprudencias se pagan, Clic, clac, seguridad, Las imprudencias no solo las pagas Tu; La vida es el viaje más bello, No podemos conducir por Ti, Todos conocemos las normas de circulación; todos sabemos como se hace ¿por qué no lo hacemos? …» son algunas de las frases que han formado parte de las campañas realizadas por la DGT y que permanecen en la memoria de muchos ciudadanos.

Hoy se siguen haciendo campañas que siguen apelando a la prudencia y a la educación en la carretera, campañas que buscan no sólo la responsabilidad del conductor, sino de todas aquellas personas que le rodean. (1.444 bytes)

LA TECNOLOGÍA AL SERVICIO DE LA SEGURIDAD VIAL

Atrás queda como simple anécdota el primer ordenador comprado en 1965 por la DGT (1640 IBM). Desde entonces y hasta ahora, la tecnología ha sufrido un espectacular avance gracias al cual se han podido desarrollar numerosas actividades entre las que destacan la gestión, control e información del tráfico, puntos negros, coordinación de asistencia mecánica y sanitaria en carreteras, señalización, radares, estadísticas de accidentes… elementos todos ellos imprescindibles pero que hace apenas 40 años no existían.

Los Centros de Gestión de Tráfico, denominación acuñada tras la fusión de los centros de control y los centros de información del tráfico, son las unidades responsables de las tareas de control y supervisión de la circulación, de la asistencia e información a los usuarios de la vía, y de la toma de decisiones necesarias para gestionar situaciones de tráfico complejas (accidentes, congestiones, cortes de calzada…). El primer Centro de Gestión de Tráfico se crea en Madrid en el año 1982, como plan piloto para controlar un pequeño tramo de la N-iI. Actualmente, Tráfico dispone de seis centros distribuidos estratégicamente por la Península (Valencia, Málaga, Sevilla, Zaragoza, Valladolid y La Coruña ) dotados de avanzada tecnología para la gestión de la circulación e información al conductor. El Centro situado en Barcelona puesto en marcha durante la década de los 80, fue transferido a la Generalitat de Cataluña en el año 2000 y desde entonces es dirigido y operado por las autoridades autonómicas.

Sistemas de monitorización (de intensidad de tráfico, atmosféricas, cámaras de televisión, vigilancia a través de la Agrupación de Tráfico y del servicio de helicópteros) sistemas de señalización variable, paneles informativos, ramp mettering, cámaras, radares…; sistemas de información al usuario (teletexto, internet, móvil, radio…) son algunos de los elementos que gracias a la tecnología se han ido poniendo al servicio de la Seguridad Vial y de los ciudadanos.

El Servicio de Helicópteros comenzó su andadura en 1962 con dos aparatos. Hoy tráfico dispone de 21 helicópteros, la mayoría bimotores y distribuidos por patrullas con bases en Madrid, Valencia, Málaga, Sevilla, Zaragoza, A Coruña y Valladolid, que posibilitan una cobertura total de las carreteras españolas, efectuando labores de vigilancia y regulación de la circulación. En todos estos años se han realizado más de 180.000 horas de vuelo y se ha prestado auxilio en 26.000 casos, se ha atendido a 9.080 heridos en accidentes de tráfico y se han realizado 3.000 traslados directos a hospitales.

En 1968, la Guardia Civil de Tráfico empezó a utilizar los primeros radares que controlaban la velocidad en las carreteras. Hoy se dispone de 268 radares móviles instalados en automóviles, que pueden funcionar con el vehículo estático o en movimiento.

Los primeros radares fijos se ubicaron en Despeñaperros, Jaen y en el túnel del Campillo, Alicante, en 1994, usaban película fotográfica y la Guardia civil tenía que desplazarse hasta ellos para retirar los datos. Desde entonces, ha pasado mucho tiempo y el número de radares en las carreteras ha ido aumentando. En los últimos años se ha llevado a cabo un plan de implantación de radares fijos con 522 puntos de control instalados en cabinas o pórticos y dotados de la última tecnología. Además, Tráfico cuenta con otros 168 que cede a las policías locales para realizar campañas de control de velocidad en los ayuntamientos.

(3.519 bytes)

En 1989 se pone en funcionamiento el Servicio el Teléfono de Información gratuita de Tráfico 900 123 505 que ofrece información del estado de la circulación las 24 horas del día. El 2 de enero de 1995 inicia sus emisiones el Servicio de Radio de la DGT, formado por un grupo de periodistas profesionales que ofrecen en directo y durante los 365 días del año, la situación real del tráfico desde el Centro de Gestión de Madrid, y que intervienen gratuitamente en las emisoras de radio que así lo solicitan. En un día, el servicio de radio, uno de los más demandados por los ciudadanos sobre todo en hora punta, realiza más de 300 conexiones. Desde el resto de Centros de Gestión de Tráfico se realizan también intervenciones diarias en las distintas emisoras de radio de carácter regional, provincial o local, con información sobre el tráfico de la zona.

Desde marzo de 1997, se empieza a dar información del tráfico a través del teletexto de TVE. Posteriormente incorporan este servicio público las cadenas privadas de televisión. En ese mismo año, la DGT tiene presencia en Internet. Desde www.dgt.es se ofrece todo tipo de información, incluida la del estado del Tráfico.

En 2004, se inician dos nuevos servicios de información: uno a través de un SMS en el teléfono móvil del conductor con la información previamente solicitada y otro a través de los mensajes que los conductores pueden ver en los paneles ubicados en las carreteras.

Las gestiones administrativas también se han beneficiado de la tecnología. Lejos quedan los libros de registro donde se anotaban los accidentes, altas y bajas de vehículos o los tan temidos boletines de denuncia de los Agentes cuyas libretas han sido sustituidas por modernas PDA. El Centro Estrada de León, inaugurado en Marzo de 2008 y encargado de la tramitación de las multas de radar, obtenidas por sistemas automáticos, se ha convertido en un centro de referencia para otros organismos. La tecnología también ha ayudado a que la notificación de denuncias, el pago de multas o, próximamente, la matriculación de vehículos se pueda hacer a través de la red, con el único fin de hacer una Administración más ágil, sencilla y cercana al ciudadano. (2.189 bytes)

 - 50 DE ANI DE ISTORIE

 - ORIGINE ȘI EVOLUȚIE A DGT.

 - ÎNMATRICULARI

 - Diferite forme de plăcuțe de înmatriculare în Spania

 - LICENȚA (permisul) DE CONDUCERE

 - EDUCAȚIA RUTIERĂ

 - CAMPANiILE DIVULGATIVE

 - TEHNOLOGIA IN SERVICIUL SIGURANȚEI RUTIERE

 - TRIDENTUL: ALCOOL, CENTURA/CASCA + VITEZA.

 - SIGURANȚA ȘI POLITICA RUTIERĂ

 - ACCIDENTE

 - MARILE UITATE

 - NORMATIVA.

50 DE ANI DE ISTORIE

Vehiculul, a cărui evoluție și dezvoltare se desfășoară paralel cu cel al drumului, a fost elementul principal care a condus la crearea unei agenții care s-a ocupat de toate problemele care au avut de-a face cu vehiculul. Evident, funcțiile dezvoltate de Cartierul general de trafic, nominalizarea cu care s-a născut în 1959 și care s-a concentrat în principal pe procedurile administrative, sunt doar o reflectare a gamei largi de probleme abordate în prezent: control, management, informații și securitate a traficului, instruirea șoferilor, educația rutieră, investigarea accidentelor ... O schimbare care a mers mână în mână cu creșterea recensământului șoferilor și a flotei de vehicule. 

ORIGINĂ ȘI EVOLUȚIA ORGANISMULUI

În ultimele luni ale anului 1959 și pentru a se conforma Legii 47/1959 din 30 iulie, începe sediul central al traficului, o organizație creată în scopul de a uni competențele până atunci dispersate în alte organe ale administrației și pentru a participa la extinderea care în materie de circulație a autovehiculelor se desfășura în Spania.

Noul organism, aflat în subordinea Ministerului de Interne, astăzi Ministerul de Interne, s-a născut cu ideea de a fi singurul organism competent pentru gestionarea imediată, gestionarea și coordonarea în domeniul traficului și transportului rutier, supravegherea traficului și puterea de sancționare a infracțiunile care sunt săvârșite în ea, așa cum este colectată în preambulul Legii. Chiar și așa, Ministerul Lucrărilor Publice are competențe legate de infrastructurile drumului și de cele ale industriei, tot ceea ce ține de vehicul, inclusiv de declarația de aptitudine tehnică a șoferilor săi, până în 1967, competența respectivă este atribuită DGT.

Capacitatea de sancționare în materie de trafic a fost atribuită Legii, guvernatorilor civili, în circumscripția teritorială proprie, și monitorizării respectării acesteia către Garda Civilă, gruparea traficului de gardă civilă, care a înlocuit Corpul Poliției Armate și al Corpului de Trafic care făceau acest lucru de la sfârșitul războiului civil. Primul grup al grupului era alcătuit din 559 agenți, sub comanda unui colonel. Astăzi există aproape 10.000 de agenți cu un general în fruntea lor care efectuează supraveghere, asistență și asistență șoferilor.

Creșterea rapidă a Cartierului general și volumul de lucrări și documentații pe care le-a gestionat se reflectă în schimbările continue ale sediului. Strada Leganitos din Madrid a fost locul unde s-a aflat primul sediu al sediului, condus de generalul José Luis Torroba. Ulterior, sediul a fost transferat la Ministerul de Interne, pe strada Amador de los Ríos, la strada Serrano și în final la Josefa Valcárcel, actualul sediu al Direcției Generale de Trafic.

Structura organică și funcțională a suferit, de asemenea, modificări, adaptându-se nu numai la diferitele modificări care au avut loc în administrația publică spaniolă, ci și la volumul procedurilor care sunt efectuate. Prima structură adoptată în 1960, formată de șeful central al traficului, un secretar general, șase șefi de secție și șaisprezece negocieri a variat de-a lungul istoriei agenției, ceea ce fără a renunța la activitatea administrativă a începuturilor sale pas către problemele mai tehnice și de specialitate, care au lucrat direct pe drum, vehicul și om, principalii factori implicați în circulație.

În prezent, DGT are o structură organică formată din directorul general, un secretariat general, cinci subdirecții: gestionarea traficului și mobilitate; Instruire pentru siguranța rutieră, planificare de reglementare; Managementul Tehnologiei Informației și Observatorul Național al Siguranței Rutiere, toate formând Serviciile Centrale.

Pentru a îndeplini toate prevederile acordate de lege, a fost necesară crearea sediului local și provincial, care de la naștere au fost și continuă să fie cele care execută și duc la consecințele finale atribuțiile administrative atribuite Direcției General, pe lângă restul funcțiilor atribuite. În prezent, există 50 de sedii provinciale, 2 sedii locale (Ceuta și Melilla) și 13 birouri locale.

Comunitățile autonome din Țara Bascilor (Decretul regal 3.256 / 1982, din 15 octombrie) și Catalunya (Legea organică 6/1997, din 15 decembrie), sunt singurele Comunități cărora le-au fost transferate sau transferate puteri executive în materie de Traficul și circulația autovehiculelor și siguranța rutieră. 

ÎNSCRIERI

Deoarece parcul auto achiziționează proporții considerabile, este necesară o reglementare cuprinzătoare și detaliată care să ofere soluții la toate problemele, inclusiv controlul vehiculelor, în scopul înregistrării. Prin această procedură administrativă, este posibil să identificați întotdeauna proprietarul vehiculului și să verificați dacă vehiculele respectă și mențin condițiile tehnice ideale pentru conducere.

În acest scop, este atribuit un număr de înmatriculare, este înregistrat în Registrul Vehiculelor și se eliberează autorizația de circulație corespunzătoare care autorizează circulația pe drumurile publice.

Numerotarea plăcuței de înmatriculare diferite în Spania

La 31 octombrie 1900, primul autoturism a fost înmatriculat în Palma de Mallorca, un model Clement cu o placă de înmatriculare PM-1 al cărui proprietar era José Sureda. Acest sistem de înscriere (numărul de provincie) este menținut până în octombrie 1971.

Ulterior și până în septembrie 2009, placa de înmatriculare a inclus codul provincial al adresei vehiculului, patru numere și una sau două litere.

Dar acest sistem, care a fost menținut odată cu publicarea Regulamentului general al vehiculelor, a trebuit să fie modificat în septembrie 2000, deoarece în provinciile din Madrid și Barcelona, ​​numerotarea era aproape de epuizare și acest lucru justifica necesitatea dezvoltării unui nou sistem de numerotare.

Din acest motiv, începând cu 18 septembrie 2000, plăcuțele de înmatriculare ale autovehiculelor constau din două grupuri de caractere formate dintr-un număr format din patru cifre, cuprins între 0000 și 9999 și trei litere, începând cu BBB și care se termină cu literele ZZZ, ștergând cele cinci vocale și literele Ñ, Q (pentru a fi ușor de confundat cu litera N și cu numărul 0), și literele CH și LL pentru incompatibilitate cu designul plăcii școlarizare.

Prima înregistrare acordată cu acest nou sistem corespunde Álava, cu BBB 0000.

LICENȚA DE CONDUCERE

Permisul care autorizează conducerea a suferit, de asemenea, transformări de-a lungul istoriei. Din foaia de hârtie cu fotografia lipită care a fost livrată în 1900, a fost trecută în pliante, valabilă timp de mai mulți ani, pentru a ajunge în 2004 la cardul de plastic cu fotografie încorporată cu toc și mărci de securitate, care Este cel emis în prezent.

La început, competiția la examene a corespuns Ministerului Industriei (de unde și titlul de Ingineri pe care examinatorii îl poartă) până în 1967, competența a fost transferată DGT. Nivelul cultural scăzut al societății spaniole din acei ani a făcut ca examenul teoretic să fie un obstacol pentru mulți cetățeni, așa că, o vreme au ținut aceleași teste pe care le-a făcut Industria (rampa începe, parcă și se transformă pe o stradă îngustă, toate acest lucru a fost realizat pe o pistă de examen, într-un SEAT 600 și timp de 20 de minute). Testul de circulație a început să fie efectuat ulterior și numai pentru acei solicitanți care nu au demonstrat ușurință în Pista.

Evident, testele de cunoștințe s-au schimbat și în acești cincizeci de ani. Cuprins, cum ar fi semnalizarea, infracțiunile și vitezele au fost și continuă să fie probleme esențiale, însă altele, precum cele legate de mecanica sau dimensiunile și încărcarea vehiculelor, au dat loc unor probleme precum siguranța rutieră sau conducere eficientă.

Școlile de șoferi private, cunoscute acum ca școli de șoferi și la începuturile lor ca academii de șoferi, au jucat, de asemenea, un rol important în predarea cunoștințelor și abilităților a milioane de șoferi încă de la apariția lor în anii 1920.

EDUCAȚIE RUTIERĂ

Educația rutieră urmărește formarea comportamentului cetățenilor atâta timp cât este un utilizator al drumurilor publice, fie ca pieton, șofer sau călător. Din acest motiv, DGT, de la înființare, a considerat necesar să ofere acest tip de instruire în afara și în interiorul sălilor de clasă.

Deși Codul de circulație din 1934 menționa deja natura obligatorie a acestui tip de subiect, nu a fost până în 1961 când au început să apară o serie de dispoziții privind natura obligatorie a educației rutiere în administrație. programele școlare, dispoziții pe de altă parte, care nu s-au concretizat până în 1970, când a fost adoptată Legea educației generale. În ciuda acestei promulgări, Educația rutieră nu a avut o aplicație reală în clasă.

Toate legile educaționale ulterioare au inclus siguranța rutieră ca subiect care trebuie predat, iar implementarea acesteia, în cele mai multe cazuri, a fost redusă la cursuri sporadice, ghidate de voluntariatul profesorilor, la recunoașterea unor reguli și semne de trafic în Manuale școlare și discuții susținute de experți în siguranța rutieră.

În prezent și conform Legii organice a educației, siguranța rutieră este un subiect obligatoriu, inclus în subiectul Educația pentru cetățenie și drepturile omului pe care tinerii le urmează în ciclurile de învățământ primar și secundar.

Pe lângă educația rutieră formală, DGT realizează, de asemenea, acțiuni și programe care nu sunt incluse în programa școlară și sunt dezvoltate în alte domenii, de obicei non-școlare. Locurile de joacă (din 1961) Concursuri de educație rutieră, spectacole de teatru, programe destinate tinerilor, adulților ... sunt câteva dintre acțiunile implementate de Trafic pentru a încorpora pregătirea rutieră cetățenilor.

Centrul Superior pentru Educația Rutieră care a avut premiera în 1987 la Salamanca și revista Trafic și siguranță rutieră (1985) au contribuit, de asemenea, de la înființare, la formarea și informarea șoferilor din această zonă.

CAMPAGINILE DIVULGATIVE

De la început, Traffic a optat pentru campaniile informative ca mijloc informativ pentru a ajunge la cetățeni. Toate mass-media, în special televiziunea, au fost folosite pentru publicitatea mesajelor care la acea vreme trebuiau consolidate. La mijlocul anilor 60, s-au desfășurat campanii de iluminat sau de anvelope, după ce s-a verificat că 43% din vehicule circulau cu defecte în luminile sau roțile lor.

Dar viteza, alcoolul sau utilizarea centurii de siguranță ... au fost și continuă să fie principalele teme ale tuturor. Campaniile care prin realismul lor sau prin abordarea dată au generat o dezbatere socială, necesară în urmă cu câțiva ani, când societatea spaniolă nu era încă la curent cu problema pe care o reprezintă accidentele de circulație.

Dacă bei nu conduci; Nemulțumirea este plătită, Click, Clack, securitate, Nemulțumirea nu este plătită numai de către Tine; Viața este cea mai frumoasă călătorie, Nu putem conduce pentru Tine, știm cu toții regulile mișcării; Știm cu toții cum se face, de ce nu o facem? ... »Sunt câteva dintre expresiile care au făcut parte din campaniile desfășurate de DGT și care rămân în memoria multor cetățeni.

Campaniile continuă astăzi, care continuă să apeleze la prudență și educație pe drum, campanii care caută nu numai responsabilitatea șoferului, ci a tuturor celor din jurul său.

TEHNOLOGIE LA SERVICIUL DE SIGURANȚĂ RUTIERĂ

Primul computer achiziționat în 1965 de DGT (1640 IBM) rămâne la fel de simplu anecdot. De atunci și până în prezent, tehnologia a cunoscut o descoperire spectaculoasă datorită căreia s-au dezvoltat numeroase activități, inclusiv management, control și informații despre trafic, puncte negre, coordonarea asistenței mecanice și sanitare pe drumuri, semnalizare, radare , statistici despre accidente ... elemente toate esențiale, dar care acum doar 40 de ani nu existau.

Centrele de gestionare a traficului, un nume creat după fuziunea centrelor de control al traficului și a centrelor de informații, sunt unitățile responsabile de controlul și supravegherea traficului, asistenței și informațiilor pentru utilizatorii via, și luarea deciziilor necesare pentru gestionarea situațiilor de trafic complexe (accidente, congestii, tăieri rutiere ...). Primul centru de gestionare a traficului a fost creat în Madrid în 1982, ca un plan pilot de control al unei mici secțiuni a N-II. În prezent, Traffic are șase centre distribuite strategic în întreaga Peninsulă (Valencia, Malaga, Sevilla, Zaragoza, Valladolid și La Coruña) echipate cu tehnologie avansată pentru gestionarea traficului și informații despre șoferi. Centrul situat în Barcelona, ​​lansat în anii 80, a fost transferat către Generalitat al Cataloniei în 2000, iar de atunci este condus și operat de autoritățile regionale.

Sisteme de monitorizare (intensitate a traficului, atmosferice, camere de televiziune, supraveghere prin intermediul grupului de trafic și al serviciului elicopterului) sisteme de semnalizare variabilă, panouri informaționale, contorizare a ramelor, camere de luat vederi, radare ...; Sistemele de informații ale utilizatorilor (teletext, internet, mobil, radio ...) sunt câteva dintre elementele care, datorită tehnologiei, au fost puse în slujba siguranței rutiere și a cetățenilor.

Serviciul de elicoptere și-a început călătoria în 1962 cu două dispozitive. Astăzi traficul are 21 elicoptere, în mare parte cu două motoare și distribuite de patrulele cu baze în Madrid, Valencia, Malaga, Sevilla, Zaragoza, A Coruña și Valladolid, care permit acoperirea completă a drumurilor spaniole, realizând supravegherea și reglementarea circulație. În toți acești ani, s-au efectuat peste 180.000 de ore de zbor și s-a acordat asistență în 26.000 de cazuri, au fost tratate 9.080 de răniți în accidente de circulație și s-au efectuat 3.000 de transferuri directe la spitale.

În 1968, Garda Civilă de Trafic a început să folosească primele radare care controlau viteza pe autostrăzi. Astăzi există 268 radare mobile instalate în mașini, care pot funcționa cu vehiculul static sau în mișcare.

Primele radare fixe au fost localizate în Despeñaperros, Jaen și în tunelul Campillo, Alicante, în 1994, au folosit film fotografic, iar Garda Civilă a trebuit să se deplaseze la ele pentru a prelua datele. De atunci, a trecut mult timp, iar numărul de radare pe drumuri a crescut. În ultimii ani, a fost realizat un plan pentru implementarea radarelor fixe cu 522 de puncte de control instalate în cabine sau pridvoare și dotate cu cea mai recentă tehnologie. În plus, Trafic are încă 168 care oferă poliției locale să efectueze campanii de control al vitezei în municipii.

În 1989, este pus în funcțiune Telefonul gratuit de informații despre trafic 900 123 505, oferind informații despre starea traficului 24 de ore pe zi. La 2 ianuarie 1995, Serviciul Radio DGT își începe emisiile, formate dintr-un grup de jurnaliști profesioniști care oferă în direct și pe parcursul celor 365 de zile ale anului, situația reală a traficului din Madrid Management Center și care intervin gratuit la posturile de radio care o solicită. Într-o singură zi, serviciul radio, unul dintre cele mai solicitate de cetățeni, în special la ora de vârf, realizează peste 300 de conexiuni. Din restul centrelor de gestionare a traficului, intervențiile zilnice sunt, de asemenea, efectuate în diferite stații de radio regionale, provinciale sau locale, cu informații despre traficul din zonă.

Din martie 1997, informațiile despre trafic încep să fie furnizate prin intermediul teletextului TVE. Ulterior, acest serviciu public include rețele de televiziune private. În același an, DGT are o prezență pe Internet. De la www.dgt.es vă oferă tot felul de informații, inclusiv starea traficului.

În 2004, au fost inițiate două noi servicii de informare: unul printr-un SMS pe telefonul mobil al șoferului cu informațiile solicitate anterior și altul prin mesajele pe care șoferii le pot vedea pe panourile amplasate pe drumuri.

Procedurile administrative au beneficiat și de tehnologie. Departe sunt cărțile de jurnal în care au fost înregistrate accidentele, maximele și minusculele vehiculelor sau mult temutele buletine de reclamație ale agenților ale căror caiete au fost înlocuite cu PDA-uri moderne. Centrul Estrada de León, deschis în martie 2008 și responsabil cu procesarea amenzilor radar, obținute prin sisteme automate, a devenit un centru de referință pentru alte organizații. Tehnologia a ajutat, de asemenea, ca notificarea reclamațiilor, plata amenzilor sau, în curând, înregistrarea vehiculului să poată fi făcută prin rețea, cu scopul unic de a face o Administrație mai agilă, mai simplă și mai aproape de cetățean.

TRIDENTUL: ALCOOLUL, COȘUL DE CINTURĂ ȘI Vitezele

Consumul de alcool la volan a fost întotdeauna unul dintre principalele obiective pentru eradicarea traficului. În 1973 este stabilit la 0,8 ml alcool la un litru de sânge, limita de alcool permisă de a conduce. Primele campanii de conștientizare privind consumul de alcool datează din 1977 și patru ani mai târziu, încep controalele preventive ale respirației, controale care sunt încă efectuate, deoarece alcoolul este strâns legat de fenomenul accidentului și de evoluția posibilului pagubele derivate din aceasta.

În 1999, limita maximă de alcool cu ​​care este permisă conducerea este redusă (0,5 pentru șoferi în general și 0,3 pentru profesioniști), o limită care se menține în prezent la aceleași valori, dar cu sancțiuni mai mari și retragerea punctelor și chiar cu privarea de libertate de până la șase luni, așa cum este prevăzut în ultima modificare a Codului Penal în vigoare din decembrie 2007 și care consideră că este o infracțiune de a conduce cu un alcool mai mare de 1,2 ml alcool per litru de sânge

În 1959 Volvo este primul producător de vehicule care a instalat centura de siguranță în mod standard pe scaunele din față, dar nu este decât trei ani mai târziu, în 1962, când DGT începe să studieze punerea în aplicare a acestui dispozitiv care va culmina cu obligativitatea sa pe drum în 1975. Utilizarea sa, la acea vreme, nu ar trebui să fie foarte răspândită, deoarece în 1980 Traffic a lansat prima campanie pe centura de siguranță cu sloganul „Click, clack ...

securitate », campanii care continuă să se desfășoare de-a lungul anilor, deoarece studiile asupra accidentelor fatale continuă să arate că 22% dintre cei uciși în 2008 nu purtau curea.

Viteza necorespunzătoare circumstanțelor drumului este un factor de risc clar, deoarece îmbunătățește toate defecțiunile umane în conducere. De la apariția primelor vehicule, viteza a fost un element de îngrijorare care a dus la limite. Departe sunt 28 km / h pe drum și 15 km / h pe șosea ca limite stabilite în 1900, limite care au fost adaptate atât la drum, cât și la dezvoltarea tehnologică a vehiculelor. Astfel, în 1974, șoferii nu au putut depăși 60 km / h în oraș, 110 km / h pe șosea și 130 km / h pe autostradă, limite care au suferit noi modificări până la a ajunge în zilele noastre, unde nu este permis să conducă mai mult de 120 km / h autostradă; 100-90km / h pe drumuri și 50 km / h în mediul urban.

În 1973 încep să studieze vitezometrele, ceea ce cunoaștem astăzi ca radare și într-una dintre campaniile de conștientizare și control al vitezei, în 1987 1.560.335 de șoferi sunt sancționați pentru conducerea cu o viteză mai mare decât cea permisă. Primul radar mobil datează din 1994, același an în care primul radar fix, cu film fotografic și care impunea prezența GC la radar pentru a retrage informațiile din acesta, a fost lansat în Despeñaperros.

În prezent, aceste tipuri de campanii de control al vitezei se desfășoară, care sunt completate de instalarea camerelor de viteză pe drumuri, sancțiuni mai mari pentru șoferii care depășesc viteza stipulată, detragerea punctelor, privarea de conducere într-un anumit timp și pentru excesele mari, închisoarea.

Toate aceste acțiuni implementate, au avut și se reflectă în scăderea vitezei medii a șoferilor. Spaniolii, fie din cauza schimbărilor de comportament, fie din frica de a fi sancționați, au redus, în ultimii ani, viteza cu care circulă.

SIGURANȚA ȘI POLITICA RUTIERĂ

Complexitatea și lărgimea siguranței rutiere implică implicarea diferiților actori (administrații publice, organizații profesionale, școli de șoferi, transportatori, dealeri de autostrăzi ...). că ei văd în Consiliul Superior al Traficului și Siguranței Rutiere organismul consultativ și de coordonare a tuturor organismelor implicate în materie.

Măsurile puse în aplicare de Guvern și schimbarea comportamentului șoferului au favorizat Spania în așa fel încât țara noastră să fie printre puținele țări care pot atinge obiectivul stabilit de Uniunea Europeană de a reduce cu 50% numărul de decese în 2010.

De atunci, Comisia a cunoscut o armonizare în materie de siguranță rutieră care se concretizează în regulamente și directive, aplicabilă tuturor țărilor membre. Controalele de viteză, luminile de zi, centurile de siguranță, instruirea viitorilor șoferi ... sunt câteva dintre problemele pe care UE le-a decis.

ACCIDENTE

Începând cu anii șaizeci, odată cu avansarea motorizării în Spania, rata accidentelor pe drumurile noastre a crescut semnificativ, o creștere care a continuat să crească până a atins apogeul în 1989, cu 7.188 de morți. Între 1990 și 1994, se reduce o reducere de 33% în patru ani. Apoi, tendința descendentă este ruptă și rata accidentelor continuă până în 2004, anul în care siguranța rutieră apare ca una dintre prioritățile Guvernului cu implementarea unor măsuri importante care reduc victimele traficului. În prezent, numărul morților pe drumuri este statistic la niveluri similare cu cele din 1965, deși cu o flotă de vehicule în circulație înmulțită cu zece și un recensământ de șoferi de opt ori mai mare.

Motivele acestui declin sunt rezultatul unei schimbări de atitudine și comportament a șoferilor, mai responsabili și mai conștienți decât ani în urmă, și setul de măsuri puse în aplicare (permisiunea pentru puncte, reforma codului penal, mai multă vigilență în drumuri ...) În prezent, Traficul lucrează în continuare la reducerea accidentelor, dar acordă o dedicație specială grupurilor foarte specifice, cum ar fi automobiliștii, a căror prezență pe drumuri a crescut considerabil în ultimii ani (aproape cinci milioane: 2,4 moped și 2.5 de motociclete). Din acest motiv și având în vedere ratele de accidente ale acelorași, Trafic a lansat în decembrie 2007 un Plan specific, cu măsuri concrete, pentru a încerca să reducă accidentele de motocicletă. De la lansare, numărul automobilistilor decedați a scăzut, dar nu în același procent cu cel al restului vehiculelor.

MAREA UITARE

Asociațiile victimelor au fost mult timp uitate de mult. În noiembrie 2007, a fost inaugurat primul monument al victimelor accidentelor de circulație. Un bronz sculptat, patinat reprezintă suferința victimelor și a familiilor lor în îmbrățișarea a două mari figuri care simbolizează familia și a căror legendă apelează „împotriva indiferenței și uitării victimelor”. Din acest motiv, diferitele asociații ale victimelor colaborează cu DGT pentru siguranța rutieră, sprijinind și sensibilizând mii de șoferi cu privire la necesitatea unei conducere responsabilă și la fața celor mari uitați.

CADRUL NORMATIV

Evoluția industriei auto și creșterea parcului auto au făcut posibilă încă de la început crearea unei reguli care să reglementeze situațiile variate și inedite apărute în jurul vehiculului. Primii douăzeci și cinci de ani ai secolului al XX-lea s-au caracterizat printr-o dispersie în ceea ce privește reglementările privind traficul, deoarece depindea de vehiculul folosit și de calea prin care a fost folosit.

Pentru a găsi prima regulă care reglementează traficul de autovehicule în țara noastră, este necesar să ne întoarcem la iulie 1897, în care Ordinul Regal s-a limitat la solicitarea permisului de circulație. Trei ani mai târziu, respectiva normă a fost înlocuită cu regulamentul pentru deservirea de autovehicule pe autostrăzile statului, aprobat de RD în septembrie 1900, ceea ce a făcut ca respectiva reglementare să fie considerată drept prima normă generală dictată pentru reglementarea exclusivă a fenomen de trafic

Din RD până în zilele noastre, legislația în materie de trafic a evoluat atât de mult, încât de-a lungul acestor 50 de ani, au fost dictate numeroase norme, între care subliniază:

- 1983 Conducerea este dezincriminată fără permisiune (Legea organică 8/1983).

- 1985 determină abilitățile psihofizice pe care conducătorii de vehicule trebuie să le dețină și prin care centrele de recunoaștere sunt reglementate. (RD 2272/1985)

- Legea 18/1989 din 1989 privind bazele privind traficul, traficul autovehiculelor și siguranța rutieră.