Peştera Pleaşa, Culoarul Rucăr - Bran

Dar, până să vorbim despre peșteră, trebuie să menţionăm că harta topografică ne dă reperele necesare de orientare într-o regiune unde hărţile turistice vin cu variante diferite. Către avalul Văii Arșiţei, numită mai jos Valea Raţei, pe malul stâng geografic sunt pereţii și versanţii la baza cărora se deschide deosebita Peștera a Ursilor (iat-o descrisă la https://sites.google.com/site/romanianatura49/home/carpatii-meridionali/culoarul-rucar-bran-intre-bucegi-si-piatra-craiului/pestera-ursilor-cheile-dambovitei-culoarul-rucar-bran ). În acești versanţi prăpăstioși se deschid și alte intrări de peșteră, unele importante; și e încă mult loc aici pentru exploratori. 

Peștera din Muntele Pleașa are 126,3 metri lungime totală și 27 metri denivelare pozitivă. După ce am suit de la șoseaua asfaltată 130 metri diferenţă de nivel și am ajuns astfel la nivelul Văii Arșiţa, mai suim încă 30 de metri diferenţa de nivel până la fundul dolinei din imaginea 5. Iar de acolo coborâm 50 metri diferenţă de nivel până la intrarea peșterii. Cavitatea era cunoscută de Ioan Dobrescu de la Clubul Piatra Craiului Câmpulug Muscel p.ână puţin în amonte faţă de punctul de cartare 21 (vezi harta 9 dar și dimensiunea ei la o scară mare, harta 9a). Pe 15 iunie 1975, împreună cu Ioan Dobrescu și Oprea Bleonţ, colegul lui de club, am mers la această cavitate (imaginea 15). Foarte repede mi-am dat seama că dacă spargem cam 10 centimetri din v.ârfurile a două stalagmite putem trece mai departe (Atenţie! Din acest loc cavitatea devine foarte strâmtă pe următorii 20 de metri; nu este recomandată decât speologilor cu experienţă; altfel, pericol de înţepenire între pereţi, fără posibilitate ca cei din faţă sau din spate să poată ajuta!). A urmat o parcurgere entuziastă a restului cavităţii, până în sala din imaginea 16. Apoi am cartat o parte din galerii. Pe 13 februarie 1977 am revenit la peșteră, și, împreună cu Gabriel Silvășanu, am terminat topografierea ei. 

Dincolo de intrarea peșterii (imaginea 10) galeria de acces continuă să câștige în înălţime (vezi harta 9a). Pereţii încep să se apropie (imaginile 11-13) și dincolo de o săritoare nu dificil de trecut ajungem la locul de unde peștera nu mai era cunoscută până la data explorării noastre din anul 1975. Se observă clar că iniţial peștera a fost săpată prin curgerea apei sub presiune; nivele de eroziune arată că apoi apa a curs cu nivel liber. După o galerie foarte strâmtă pe aproximativ 20 metri lungime urcăm în sala finală (imaginea 16), acolo unde un mic curs de apă era prezent la data descoperirii. De-a lungul galeriei principale a peșterii, care păstrează o direcţie aproape unică, se evidenţiază trei scurte galerii laterale, toate debut.ând pe peretele nordic. Cavitatea este aproape în întregime concreţionată, începând chiar imediat după intrarea ei.