Fiecare ştiinţă are şi o metodă proprie de cercetare. Sociologia şi Feno-menologia sunt două ştiinţe complementare, deci complementare sunt şi metodele folosite de ele.

Fundamentală în Sociologie este metoda statistică, prin care sunt măsurate şi estimate, nu fenomene izolate, ci grupuri sau „câmpuri” de evenimente. Se consideră că la noi Sociologia a fost introdusă şi aplicată de Dimitrie Gusti. Ca şi în alte situaţii, există şi aici antecedente, predecesori. Fiind vorba de Transilvania, este suficient să menţionăm aici Conscripţia lui Inochentie Micu Klein. Episcopul transilvănean a estimat scriptic numărul românilor din Ardeal, ajungând la concluzia că ei reprezintă majoritatea populaţiei din acest areal geo-politic. Metoda statistică a fost folosită şi de către B.P. Hasdeu în analiza originii cuvintelor. Potrivit Dicţionarului etimologic elaborat de Cihac şi Tiktin, majoritatea cuvintelor din limba română sunt de origine slavă, încât limba ro-mână ar fi una slavonă. Dar, B.P. Hasdeu a analizat cuvintele din două doine, culese din Dobrogea şi Muntenia, ajungând la concluzia că peste 80% din cuvintele folosite în cele două doine sunt de origine latină. Cercetările ulterioare, mai extinse, făcute de Dimitrie Macrea, au confirmat această concluzie. Merită să îl menţionăm aici şi pe istoricul clujean David Prodan. Cărţile sale – Răscoala lui Horia sau Supplex Libellus Valachorum – rămân la analiza descriptivă, dar mulţimea evenimentelor analizate, însoţite de date statistice, este în pragul unei analize sociologice a fenomenelor istorice.

Făcând elogiul analizei sociologice, deci a Sociologiei, să nu uităm de o metodă complementară, care este analiza fenomenologică, prin care intră în joc Fenomenologia. Aici se pleacă de la relaţia generică dintre un întreg şi părţile lui. Şi Cuvier, ca om de ştiinţă, a reconstituit un întreg animal, plecând de la una sau alta dintre părţile lui componente, adică de la rămăşiţele lui. Între cele două entităţi (întregul şi părţile lui) sunt posibile mai multe relaţii, dar în situaţiile normale, întregul există „în şi prin” părţile lui, după cum, invers şi în chip simetric, părţile există doar „în şi prin” întregul lor.

În cazul analizei noastre, întregul este cuprins în titlul volumului, adică este Transilvania, iar o parte a acestuia este comuna în care am crescut, adică este comuna transilvăneană Teaca. O putem prezenta retrospectiv la câteva niveluri distincte, dar şi corelate, aflate între arealul geografic şi viaţa culturală. Fenomenologică fiind, analiza noastră nu este un studiu ştiinţific, ci mai de-grabă un eseu. El poartă marca subiectivităţii autorului, care a crescut şi a trăit, inclusiv în adolescenţă, în această comună.

▲ SUS

1. Numele şi arealul geografic

Mai vechile, dar şi recentele descoperiri arheologice, mai ales petrografice, identifică urme ale unei aşezări, devenită comuna Teaca, încă în perioada neolitică. Alte semne şi semnale confirmă prezenţa dacilor în această zonă, dar şi a romanilor, apoi ale românilor. Pe dealul Hagău, care protejează comuna Teaca, se afla un drum pietruit de romani. Prima atestare a comunei este din anul 1318, sub numele Theke, acest cuvânt fiind de origine incertă. În limba germană, numele devine Tekendorf, iar în maghiară, Theke. Potrivit unei ipoteze, susţinută şi de Zaig Eckehardt (prieten din copilărie şi Primar al comunei după 1989), saşii din zona Bistriţei provin din Bavaria, din oraşul Deggendorf. Într-o lucrare monografică (Teză de grad) Szilagyi Alexandru dă şi cele două înţelesuri ale cuvântului „Decke”, care poate însemna „ceva în care se ţin lucrurile” sau „înveliş, strat protector”. Sensul românesc al cuvântului „teacă” nu este departe de înţelesurile anterioare, încât mi-am îngăduit aici şi o conotaţia poetică: „Dintr-o comună ca Teaca nu poate ieşi un briceag asasin, ci numai o spadă exemplară”.

Comuna Teaca se află, la distanţe aproape egale, între oraşele Bistriţa, la Nord-Est, şi Reghin, la Sud-Vest. Se află într-o vale adâncă, un fel de căldare, mărginită de dealurile din jur. Spre Est, dincolo de satul Pintic, se profilează munţii, iar spre Vest, dincolo de satul Ocniţa, se deschide câmpia Transilva-niei, deci şesul. Ca student, citind cartea Spaţiul Mioritic a lui Lucian Blaga, am realizat că am crescut într-un areal bazat pe alternanţa deal-vale. Fiind fiu de ţăran, iar părinţii mei, Victor şi Silvia, având vocaţie poetică, evident că am fost sensibil la versurile populare „Dealu-i deal şi valea-i vale / Mândra-i mân-dră până moare”. Ca fiu al părinţilor mei, chiar am dezvoltat acest distih într-un catren: „Valea-i vale, dealu-i deal / N-ai nici tu, nici eu n-am mal / Între deal şi între vale / Ne-ntâlneşte şi ne-ncurcă / O cărare”. Alimentat de râuleţe mai mici, prin mijlocul comunei trece un pârâu – cursul superior al râului Dipşa – în care noi copiii ne scăldam şi care, în timpul ploilor mai mari, venea plin de peşti şi se revărsa, dar fără să afecteze spaţiul din jur.

Fiind amplasată pe drumul comercial Bistriţa – Reghin – Târgu Mureş, de-a lungul istoriei ei, Teaca a fost decretată oraş, unde se organizau târguri, iar o perioadă mai lungă a fost centru de Plasă, cu o extensie variabilă în timp. În copilăria mea, în jurul ei erau distribuite cele şase sate: Ocniţa şi Archiud la Vest, Pintic la Est, Viile Tecii (fostă Iuda) la Nord, şi Budurleni la Nord-Vest. Eu m-am născut în satul Ocniţa în 2 Mai, 1942. Când s-a întors tata din război, aveam 4 ani, fiind crescut până atunci de mama Silvia şi Moşu Pompei. Tata Victor, gospodar cu idei şi iniţiative practice, a hotărât să ne mu-tăm în Teaca. Am locuit acolo într-o casă mare, cu o grădină pe măsură, pă-răsite de un sas, care se retrăsese în Germania. Eu am rămas legat afectiv de satul Ocniţa, încât atunci când mă întorceam de la „Şcolile cele înalte”, primul drum pe care îl făceam pe jos era spre satul meu natal, Ocniţa, aflat la 7 kilometri. Ajuns la maturitate, după plecarea dintre noi a lui Moşu Pompei, am scris o poezie, în subtextul căreia se află el, cel plecat definitiv:

PESTE SATUL

Satului meu natal, Ocniţa

Peste satul meu natal

Bate vântul ancestral,

Cade ploaia milenară

Peste-un sat de-odinioară

Geometriile cubiste

Urcă, urcă în lumină,

Parcă dezlegate de

Parcă prinse-n rădăcină

Cumpănit, descumpănit

Între-a fost şi-ntre va fi,

Când gândesc că vii-s morţi,

Când gândesc că morţii-s vii.

▲ SUS

doresc să citesc tot textul

by rad: text preluat din biblioteca digitală / revista bistriței:

https://biblioteca-digitala.ro/reviste/revista-bistritei/dl.asp?filename=22-revista-bistritei-XXII-2008-14.pdf

PROF. CORNELIU GAIU

TEZAUR MONETAR LA TEACA

sursa: https://www.google.com/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=&cad=rja&uact=8&ved=2ahUKEwiX9rHgzfiBAxWDtKQKHSKJBPQQFnoECAgQAQ&url=https%3A%2F%2Fbiblioteca-digitala.ro%2Freviste%2Frevista-bistritei%2Fdl.asp%3Ffilename%3D22-revista-bistritei-XXII-2008-14.pdf&usg=AOvVaw1IrFRgt0Cpu0uFHblAfIii&opi=89978449

Cea dintâi atestare documentară a localităţii datează din 23 septembrie 1318 odată cu înregistrarea primului „plebanus de Theka vicearhidiaconus de Ozd”, trimis ca martor din partea capitlului de Alba Iulia pentru hotărârea şi predarea către magistratul Petru a moşiei Stupini.

Documentele consemnează numele aşezării în forme diverse: Theke, Theca, Teke, Thekendorf, Dekendorf, Tyaka, Teaca

Asupra acestui toponim au fost formulate mai multe explicaţii. Există păreri că acesta provine din grecescul theka care înseamnă vas sau cazan, sau că numele aşezării îşi găseşte corespondent în toponimul Deggendorf întâlnit în Bavaria, ceea ce ar indica o colonizare a satului cu populaţia venită din această zonă a Germaniei.

Alţii au explicat numele localităţii după cel al familiei maghiare Teke, fiind formulată şi ipoteza originii româneşti a satului4. Oricare ar fi suportul acestuia este evident că, în coagularea habitatului medieval al localităţii şi în aspectul său urbanistic, prezenţa elementului germanic şi-a pus amprenta în mod accentuat.

Moşia, care a intrat în componenţa comitatului Cluj a făcut parte dintre posesiunile aparţinătoare familiei nobiliare Kokenys-Renold. În anul 1339 capitlul din Alba Iulia întărea stăpânirea moşiei Teaca pe seama nepoţilor voievodului Transilvaniei, Thomas şi fratelui său Simon. De la aceştia moşia a trecut în stăpânirea lui Nicolaus de Salgo, în anul 14228, pentru ca în anul 1443 mai multe moşii din această zonă a voevodatului Transilvaniei să fie donate de către regele Ungariei lui Iancu de Hunedoara.

Cu toate că statutul aşezării nu era unul privilegiat şi că aparţinut unor feudali, localitatea situată pe unul din drumurile care lega Bistriţa prin Reghin de sudul Transilvaniei şi cu târgurile din Câmpia Transilvaniei, a crescut din punct de vedere economic şi demografic, obţinând statutul de târg

Seria de înlesniri şi libertăţi acordate Tecii de către Petrus de Zob – care primea această moşie, alături de alte sate din această zonă, din partea lui Matei Corvin în anul 1458 – prin diploma acordată la 29 octombrie 1486, au fost de natură să favorizeze dezvoltarea localităţii şi să aducă prosperitate locuitorilor săi. Privilegiul acorda locuitorilor aşezării o serie de libertăţi care apropia Teaca de statutul aşezărilor libere din districtul Bistriţei, respectiv de a-şi alege singur judele, de a se aşeza unde doresc, fără nici o îngrădire.

▲ SUS

În schimbul unei taxe anuale de 60 de guldeni, un gulden pe fiecare gospodărie, locuitorii erau scutiţi de clacă. De asemenea erau scutiţi de a întreţine şi găzdui slujbaşii stăpânului moşiei.

Aceste privilegii au fost în urmă confirmate în 1531, 1567, 1594, 1632 şi 1654.

Prin acelaşi act se acorda şi dreptul de a ţine două târguri anuale, la 1 mai, respectiv la 27 iunie.

În toată perioada evului mediu, la Teaca sunt înregistraţi meşteşugari şi comercianţi care ajung să concureze pe bistriţeni, dând naştere la unele dispute, reflectate de documentele vremii. La 1403 este menţionată prezenţa unui meşter curelar „Leonardus corrigator” iar în anul 1456 apare un meşter pantofar, pentru ca, în 1484, să se înregistreze o breaslă a pantofarilor formată din patru meşteri.

În 1546 era constituită o breaslă a dogarilor, iar în 1568 alta a olarilor care aveau permisiunea de a-şi vinde produsele în districtul Bistriţei.

Pentru aplanarea diferendelor dintre dogarii din Bistriţa şi cei din Teaca s-a făcut apel la juzii din Sibiu, Bistriţa şi Teaca pentru reglementarea comerţului cu produsele realizate.

Un document din anul 1580 consemnează funcţionarea în Teaca a unui număr de cinci bresle: a croitorilor, dogarilor, blănarilor, măcelarilor şi fierarilor, toate aflate în subordonarea celor din Bistriţa ale căror statute şi reglementări le respectă. Pentru a le apăra interesele, aceştia vărsau anual 20 de denari în contul bistriţenilor.

O descriere a târgului Teaca apare în lucrarea lui Johannes Troster, Das Alt und neu Teutsche Dacia, publicată la Nürnberg în anul 1666. Aici Teaca este înregistrată ca un târg aşezat între dealuri înalte şi străbătut de un curs de apă. Localitatea avea, conform informaţiilor menţionate, un număr de 100 de case, cu biserica şi şcoala în centrul aşezării, înconjurate de un zid de incintă şi alte clădiri. Pe o înălţime înspre Pinticu exista o cetate de refugiu în caz de pericol.

Sunt remarcate amplele culturi de pomi fructiferi şi de viţă de vie care acoperă hotarul târgului Teaca.

Este menţionat şi faptul că atât Teaca cât şi alte aşezări din ţinut au fost trecute prin foc de expediţia transilvăneană a lui Ali Paşa, din anul 1661.

▲ SUS

Prof. Richard Zaig

by rad: toată postarea poate fi citită pe pagina dedicată a prof. Richard Zaig

Aceasta este o scurtă privire de ansamblu retrospectivă a Tecii din perioada de după anul 1900 a vieții spiritual-confesională, școlare, culturale și economice, administrativă, chiar și cea geografică făcută de d-l prof. Richard Zaig, ca un început promițător pentru completare a bazei de date, care dorim să o oferim tuturor celor interesați de istoria localității lor.

Aici veți putea parcurge o copie a postărilor d-lui prof. Richard Zaig de pe pagina personală și cea de FB a grupului https://www.facebook.com/groups/absv.lic.teaca, reeditată pentru o mai ușoară parcurgere, cu micile corecții dar și adăugiri făcute de mine și prezentată cu cuprins, de unde se poate mai ușor naviga în cadrul paginii, care desigur va suferi completări, așteptate și binevenite din partea d-lui profesor.

PARTEA I

Ca o completare la articolul (clipurile de pe youtube\. https://youtu.be/1jEY5cPFaVw și https://youtu.be/mb2jA1H02KM prezentat foarte competent și documentat, despre bisericile din comuna Teaca, de către Ignat Radu as dori sa vă spun în completare, o poveste despre biserica săsească, asa cum am aflat-o eu de la bătrâni.

SE ZICE că atunci când primii sasi au ajuns aici, au găsit o întindere de apă pe tot șesul Tecii, care era înconjurat de dealuri cu păduri și pajiști și ce era mai important, e că era la o întretăiere de mai multe drumuri.

Astfel de locuri aveau toate condițiile să se dezvolte frumos.

Primul lucru important la întemeierea unei așezări săsești a fost dintotdeauna înălțarea unei biserici care să fie văzută din orice casă a comunității.

De aceea, ele se ridicau în centru, sau pe o ridicatura, astfel având si rol de apărare (cetate).

Prima biserică săsească din Teaca a fost ridicată unde este acum cimitirul săsesc și de atunci morții noștri își găsesc pacea si linistea, acolo.

Numai sașii din Teaca spun când merg la cimitir, că merg la BISERICA VECHE (old kirich) și nu la Friethof (cimitir) și asta de când lumea.

În mersul istoriei, așezarea a fost nimicita și reconstruită de mai multe ori, ultima dată pe locul unde este și azi.

În timp apele și-au săpat albii mai adânci și si-au facut drumul de azi, astfel că biserica de azi (câtă mai este) s-a ridicat pe un sol moale, fundația ajungând până la peste 3 metri adâncime pe lut impermeabil.

În timp, în jurul bisericii si-au ridicat case cei mai bogați si au format PIAȚA (centrul) din care pleacă șosele și străzi în jur.

▲ SUS

DOCUMENTARE:

Page updated

Google Sites

Report abuse