▲ SUS

Spicuiri din Monografia Archiudului, „Archiud, dragostea mea” - coordonatooare Melania Cuc

PORTUL POPULAR DE SĂRBĂTOARE

• portul popular de sarbatoare 

Extras din „Archiud, dragostea mea. File de monografie" apărută la Editura "George Coşbuc" din Bistriţa: Archiudeanul se cunoaşte, după vorbă şi după port! 

PORTUL. Archiudul etnografic pare a fi un punct de interferenţă între câmpia propriu-zisă şi zona Şieului, atât în port, cât şi în folclor. 

Bărbaţii tineri şi flăcăii îmbracă de sărbători minunatele lor costume ce parcă adună în ele unduirea grâului în pârgă, macii câmpiilor şi frunza codrului fârtat. Pălăria de păr cu borul mare, de pe care lipseşte doar pana de păun pentru a fi năsăudeană, conferă celui ce o poartă distincţie, prestanţă şi frumuseţe. 

Cămaşa este lungă doar până la şold, cu guler drept, întărit de o cusătură florală din mărgele sau mătase. Mâneca largă se termină cu o manşetă, numită aici pogmantă, având aceeaşi cusătură de la guler. Poala cămăşii este cusută de jur împrejur după acelaşi tipar şi se termină cu dantelă. 

Peste mijloc se poartă ,,cureaua” – şerparul din piele posedând motive florale sau geometrice aplicate prin presare, împodobit adesea cu o salbă de taleri. Pieptarul, deschis în faţă, este din piele de oaie minunat împodobit cu ciucuri de mătase de culoarea tricolorului; sunt ceva mai scurţi şi în culori mai pastelate decât la pieptarele din zona Năsăudului sau chiar a Şieului mai apropiat. 

Iţarii, numiţi aici şuluari, sunt confecţionaţi din pânză de casă de culoare invariabil albă, cu manşetă şi relativ strâmţi. În picioare de obicei se poartă cizme cu carâmbul înalt, peste care pentru horă se prinde salba de zurgălăi şi ciucuri de lână colorată, care accentuează ritmul dansului, mai ales al celor fecioreşti. Iarna se îmbracă scurta din postav ţesut acasă – pănura – de culoare închisă şi pantalonii – cioarecii – din acelaşi material gros, dar de culoare albă. 

O dată cu înaintarea în vârstă, culorile vioaie se părăsesc treptat, lăsând locul alb-negrului. Pieptarul cu ciucuri este înlocuit cu cel înfundat, ce se încheie cu un nasture pe umăr şi cu trei sub braţ, de culoare albă, decorat cu discrete motive florale aplicate prin cusătură cu mătase. 

Încă mai sunt bătrâni care poartă iarna sumanul de pănură neagră cu mâneci largi, decorat simplu, cu şnur de aţă albă. 

Femeile poartă pe cap broboadă – năframă – ţesută, decorată cu ciucuri, la gât frumoase salbe de mărgele, numite gordane, iar la piept tradiţionala salbă de taleri. Cămaşa este piesa vestimentară cea mai variată. De obicei se poartă cea cu guler rotund cusut cu motive geometrice, cu mâneca încreţită şi strânsă la pumni cu ,,fodori”. O poartă atât tinerele, cât şi femeile mai în vârstă, deosebiri fiind numai în distribuirea motivelor şi culorile întrebuinţate. 

Pentru femeile bătrâne cămaşa este cusută numai cu negru, având un singur motiv îngust, ceva mai sus de cot. La cele mai tinere cusătura este mai bogată, având motive mari, în diferite nuanţe coloristice, de obicei un motiv mai mare cusut la umăr, orizontal, şi câteva şiruri de motive mai mici, verticale. Se poartă adesea şi mâneca largă, cusută în motive geometrice sau florale care acoperă toată mâneca, uneori şi pieptul şi chiar spatele. Mâneca în acest caz se termină cu dantelă. 

Ca şi la bărbaţi, şi la femei culorile sunt mai puţin vii decât în zona năsăudeană sau cea a Şieului. Pieptarul este înfundat, confecţionat din piele şi are culoare neagră, se închide pe umăr şi sub braţul stâng cu trei nasturi. La gât are tăietura ovală, încadrată de colţuraşi din piele, decorat cu motive florale cusute cu aţă neagră, albastră şi roşie. 

Poalele sunt de pânză, dantelate şi cusute pe laturi cu aceleaşi motive ca şi cămaşa cu care se poartă, plisate şi largi, ce permit celei ce joacă în horă piruete îndrăzneţe care dau frumuseţe jocului nostru popular. Catrinţa este de culoare neagră având motive florale sau geometrice în straturi suprapuse şi se termină în partea de jos invariabil cu ciucuri din acelaşi material. În picioare se poartă ghete cu carâmbul înalt şi mulat pe picior. Înainte vreme se purtau opinci şi cizme roşii cu cusături şi cu decoraţii. 

▲ SUS

TÂRGURILE ȘI HORELE

Târgurile/bâlciurile anuale, ținute de obicei unul primăvara și altul toamna (de completat cu ocazia căror sărbători importante), păstrate cu sfințenie de sute de ani (?) era un bun prilej pentru tineri din satele vecine și nu numai, de „a se găsi, a se cunoaște și în final a se lua”. 

La aceste târguri toată lumea, dar mai ales tineretul veneau îmbrăcați în strai de sărbătoare, în costumele populare, foarte îngrijit și frumos realizate în gospodăriile fiecăruia. Așa că fiecare familie funcționa ca un „holding”, cuvânt incetățenit în societățile capitaliste mai ales. 

Se cultiva cânepa și inul, care era prelucrat în mai multe faze, până la obținerea produsului finit, un costum popular. 

Merge vorba că ochiul atent, îndeosebi al „muierilor”, nu scăpau ocazia de a „găbji”/„detecta” tinerii din familie „avută”, putând să facă deosebirea între un băiat sau fată bogat sau bogată, „după port”, „după cum le stau uăchii în cap” și mai ales după comportament (cei avuți fiind mai infigăreți/„tupeiști” de obicei și calitatea costumului popular purtat (Înformații din poveștile bunicelor, reactivate în timpul redactării acestui text).

De asemenea, tinerii care în sat nu-și găseau, fete pe placul lor (a părinților, mai ales) își pregăteau din timp căruța, împodobind-o cu „lipideie oachese” și flori „alese”, caii spălați, țesălați și impodobiți cu cănaci mândri multicolori și pentru atragerea atenției sătenilor unde se duceau „lătureni”, dar mai ales fetelor de măritat, le puneau „zurgălăi” la gât. 

Întînirile între tineri se petreceau după ce participarea tuturor, gazde și musafiri la sfânta slujbă de la biserica din sat, după-masa la joc/horă/șură. În aceste momente se etalau cele mai frumoase costume populare, specifice satului de proveniență, se făcea dovada măiestriei la joc, meștesugul și îndrăzneala strigăturilor și ... strânsul fetei de mijloc când oboseau ... ceterașii și cereau insistent dreptul la „time-aut”. 

Starostele, cel care tocmea ceterașii avea puterea de a le acorda dreptul la odihnă sau nu, dar de obicei jocul începea lent și așăzat, cu un „de-a lungu”, destul de lung, de încălzire și acomodare a partenerilor, putând schimba câteva „vorbe dulci”, strângeri „nevinovate dar cu semnificație subînțeleasă. 

La comanda starostelui ceterașii începeau să grăbească ritmul, făcând mai lent sau „brusc, subit și dintr-o dată” trecerea la „învârtita pe sub mână / fata noastă nu-i bătrână”. 

După două-trei-patru învârtite mai lente sau mai aprige, fetele se lăsau „strânse în brațe” și conduse la mama lor de partener, feciorii ștergându-se de sudori cu năfrămuțele primite sau furate de la fetele partenere, se întorceau din nou în „ringul de dans”, pentru un „bărbunc fecioresc”, fiecare dintre ei încercând să impresioneze cu figuri cât mai spectaculoase și cât mai grele.

▲ SUS

JOCUL

by rad: Spicuiri din Monografia Archiudului, „Archiud, dragostea mea”, unde foarte plastic este descris jocul archiudenilor, ca făcând parte integrantă din ritualul nunților, dar și la jocul de la șură, în zile de duminică și mari sărbători:

<< Niciodată nu am văzut o învârtită mai îndrăgită ca la nunţile din Archiud. O beţie, o vrajă, o frenezie a jocului se revarsă asupra tuturor. Ritmul este fantastic, salturile înalte, piruetele ameţitoare. Este o beţie a jocului, o transfigurare incrediblă. Jocul devine apoteoza întregii nunţi. 

Niciodată nu am văzut pe românul nostru mai fericit, mai stăpân şi mai detaşat de lumea ce-l înconjoară ca atunci când joacă. Formă supremă de exprimare a veseliei, a fericirii, a bucuriei de a trăi, jocul la aceşti oameni pare a fi şi chiar este în aclaşi timp o răzvrătire, o veselă răzbunare, o evadare din multitudinea de probleme ce-l frământă zilnic. 

Numai aşa îmi explic plăcerea nebună a bărbatului de a lovi, până la durere, cu piciorul în pământ. Acolo, în vârtejul jocului, el, omul – bărbat şi femeie – este liber, uşor, stăpân pe sine şi pe pământul pe care-l bătătoreşte. El cu partenera lui formează o lume fără intruşi, în care se simt minunat, o lume care se învârte ameţitor chiuind a viaţă. El - bărbatul - este axul săltător şi puternic în jurul căruia gravitează în piruete ce-ţi taie răsuflarea Ea – femeia. 

Sala toată este o ,,galaxie” în care se învârt după legile precise ale jocului mulţime de asemenea sisteme solare. Da, solare! >>

• datinile și portul 

▲ SUS

DOCUMENTARE:

• Monografia Archiudului, „Archiud, dragostea mea” - coordonatooare Melania Cuc

• despre hore și ceterași - https://ilierad.ro/wp-content/uploads/pdf/ilie-rad-viata-ca-un-dar-volumul-1.pdf 

•