MONOGRAFIA OCNIȚEI

MONOGRAFIA SATELOR DIN CÂMPIA TRANSILVANIEI - VASILE LECHINȚAN

Ocnița, comuna Teaca (BN)

Pg. 398

1315 – Prima atestare documentară: villa Aknay [satul Ocnița]. Suciu II 8.

1733 – În Conscripția episcopului Ioan Inochentie Micu Klein este menționat ca [Locus] Val[achicus] – localitate românească, figurează cu denumirea în limba română scrisă cu

grafie arhaică maghiară: Okna [Ocnița]; are 40 de familii greco-catolice și doi preoți uniți (greco-catolici): Popa Gligori și Popa Togyer. Aparține arhidiaconatului Sânmărtinului de Câmpie. C. Klein, p. 139.

1750 – În conscripția episcopului de la Blaj, Petru Pavel Aron, localitatea figurează scrisă în limba română cu grafie maghiară: Okniza. Suciu II 8.

1763 – „Popa Nechita din Sas-Ocna (Ocnița), varmeghia [comitatul] Cluj. Sfințit la 26 iunie

1763 pentru biserica cu hramul Soborul Îngerilor din Ocnița”.

1773 – Jude al satului este: Bontz Gligor. Prefectura Cluj.

1774 – Jude al satului este: Botoj Lázár. Prefectura Cluj.

1781 – Jude al satului este: Mititel Kosztantin (Constantin Mititel); jurați sunt: Komán

Szimion (Simion Coman), Arkadán Kozma (Cozma Arcădan), Botój Stefán (Ștefan Botoi), Sulye

Juvon (Iuon Jule), Botój Szimion (Simion Botoi), Komán Júvon (Iuon Coman). Prefectura Cluj.

1781 mai 26 – Se dezbate la comitatul Cojocna memoriul consilierului gubernial liber

baronul Wolffgang Kemény împotriva vicejudelui Ioan Kászoni, care a comis excese, păgubind pe supușii săi din Ocnița. Prefectura Cluj.

1784 – Istoricul David Prodan descrie următoare scenă din timpul răscoalei lui Horia:

„Grănicerul Hașa Dumitru agita prin satele comitatului Turda. Acesta – cum mărturisi țăranul liber Gavrilă Ardelean din Ocnița, care-l găzduise – după ce cină, ceru să vină trei jurați mai deștepți cu care să vorbească. Sosind jurații, îi întrebă dacă sunt moșii domnești (alodii) în sat și câte sunt? Ei răspunseră că da și că satul e împărțit în trei moșii. Îi întrebă atunci ei cu cine țin, cu împăratul sau cu domnii? Jurații, neștiind cu ce gânduri vine, răspunseră într-o doară că ei țin cu „cine le ține chica”. Le dete sfatul apoi ca românii până la Sângeorz să facă slujbe când le cer domnii și să-și plătească toate datoriile, căci nu peste mult vor veni dregători împărătești să-i ia în seamă și vor scăpa atunci de slujbele domnești. Lucru pe care – zise el – l-a spus înainte de a veni în Ocnița și celor din Ieciu (Brâncovenești), Felfalău (Suseni), Reghinul Unguresc, Brețcu (Breaza), Filpiș și Hărăstaș (Frunzeni), iar de aici vrea să-l ducă în Ida (Iuda). A doua zi, duminică, adună din nou pe judele satului, pe judele domnesc și pe mai mulți săteni și le spuse tot așa, mai zicând că pământurile domnești nu peste mult vor fi ale bisericii, iar ei nu vor mai fi iobagi și nici nu vor mai sluji la domni. Merse apoi cu ei din casă în casă, până ajunseră la crâșmă, unde se puseră pe băut împreună. Pe grănicer, judele nobililor aici îl prinse, și comitatul, după ce îl ascultă, îl dete pe mâna colonelului Leonardo. Cazul ajunse și la urechile guvernului, care ceru de la comitat ascultarea lui și dispuse, pe urmă, ca țăranul Pavel (Gavrilă) Ardelean, care-l primise în casa lui, să fie pedepsit cu 8 zile de închisoare și 12 bâte, iar cei care l-au însoțit în cutreierarea satului, cu câte 8 zile de arest”. Răscoala lui Horea.

1850 – În statistica oficială a Transilvaniei, denumirea românească a satului este scrisă cu

grafie arhaică maghiară: Oknitza. Suciu II 8.

1850 – Recensământul austriac înregistrează în satul Ocnița, 946 de locuitori, din care: 936

români, 6 țigani, 4 evrei. Recensământul din 1850, p. 76-77.

1854 – În buletinul oficial austriac, denumirea românească a satului este: Ocnița, în

maghiară Szászakna. Suciu II 8.

1895 – La recensământul agricol din 1895 sunt în Ocnița 8937 pomi fructiferi, din care: 913

meri, 295 peri, 128 cireși, 554 vișini, 66 piersici, 1 cais, 6842 pruni, 124 nuci, 0 migdali, 0 castani, 14 duzi. R. 1895, p. 165.

1900 – La recensământul ungar din 1900, în Ocnița sunt în total 250 case, din care: 247 din

lemn sau altceva, 2 din chirpici sau pământ, 0 din piatră și pământ, 1 din piatră sau cărămidă.

Casele sunt acoperite: 185 cu trestie sau paie, 38 cu șindrilă și 27 cu țiglă. R 1900, p. 190-193.

Personalități:

Tudor Cătineanu (n. 2 mai 1942, Ocnița), eseist și filozof, poet. A absolvit Facultatea de Filologie (1964) și Facultatea de Istorie și Filosofie (1971) ale Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În anul 1991 devine profesor și conducător de doctorate în domeniul Filosofia culturii și a istoriei. În perioada 1990-1995 a fost șeful Catedrei de Filosofie Sistematică de la aceeași universitate. Mutându-se la București, în perioada 1995-1999 a fost președinte-director general al Societății Române de Radiodifuziune (SRR). În anul 1999, reintră profesor la Universitatea din București, la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, obținând dreptul de conducător de doctorate în domeniul Științele Comunicării. A publicat: D.D. Roșca și filosofia românească, 1979; Structura unei sinteze filosofice, 1981; Elemente de etică, 2 vol., 1982; Constructe, 2000; Echilibru și dezagregare. Antinomia eminesciană, 2002; Configurații „fizice” și exerciții metafizice, 2013 etc.

Cornelia Ardelean Archiudean (n. 20 martie 1952, Ocnița), interpretă de muzică populară românească. Și-a început cariera de profesionist la București, la Casa de Cultură a Sectorului 5, unde a și studiat la Școala Populară de Artă cu profesoara Angela Moldovan. În ajunul Crăciunului anului 1971 a participat la prima etapă a concursului de interpretare a cântecului popular Floarea din grădină. În iunie 1972 s-a prezentat la cea de-a doua etapă. După câștigarea etapei a doua a concursului Floarea din gradină a activat în cadrul Ansamblului folcloric Ciocârlia - rampă de lansare pentru mulți interpreți ai muzicii populare românești. A cântat în multe spectacole cu artiștii de la acest ansamblu folcloric dar și cu alte formații artistice din București.