harta cu denumirile locurilor aparține lui Michael Bartha! 

Danke Michael!

imagini panoramice 2004-2018 @ by rad:

• crop-urile sunt făcute pentru o mai mare vizibilitate a locurilor unde au fost pe vremuri ... viile vestite ale Tecii  :((

Un Motto ... „tragic”!!!

 extras din rasunetul.ro 

Din memoriile unui „gostatist”

100 de ani de viticultură în judeţul BN partea a III-a, 1990-2008

<< Mie, 12/10/2008 - 11:24

Azi, după 18 ani de la schimbarea regimului, practic, viticultura cu soiuri nobile a dispărut. Nu pot şi nici nu vreau să nu prezint versurile unui poet anonim în legătură cu acest dezastru economic, vinurile izvorâte din sufletul unui viticultor.

Mă uit uimit la dealul care,

Adăpostea o viţă aleasă,

Cu soiuri nobile şi rare,

Nespus de mândră şi frumoasă.

Azi este o colină goală.

E singuratică şi tristă.

Nimic din ce odinioară

Era, nimic nu mai există

Tristeţea-mi năpădeşte gândul

Şi sufletul aşişderea

Cum de-a putut răbda pământul

O ruinare asemenea.

De şi e toamnă pe coline

Acestea sunt acum pustii.

Nu mai sunt vii cu roade pline

Doar buruieni ruginii.

Da, aşa este. În ton cu sutele de hectare de terenuri pustii şi dealurile acoperite cândva de vii şi livezi, azi produc buruieni sau sunt erodate, fără vegetaţie.

Cum s-a ajuns la acest dezastru? În primul rând, prin decapitalizarea fostelor IAS-uri, din 1993 acest act a fost premeditat.

Neavând bani în conturile din bancă, unităţile nu mai aveau posibilitatea de a plăti întreţinerea a sute de hectare de plantaţii.

În al doilea rând, prin retrocedarea terenurilor vechilor proprietari, neavând bani şi forţă de muncă specializată (1 ha vie necesită 140-150 zile om la ha) au neglijat cultura. În al treilea rând, şi din lipsa legislaţiei. Dacă exista acum 10 ani legea arendării, o parte bună din viile tinere puteau fi lucrate şi existau şi în prezent.

Dar nu a fost aşa.

Au existat şi sunt încă viticultori pasionaţi care au preluat anumite suprafeţe de vii nobile de la fostele IAS-uri sau CAP-uri, au investit şi au muncit, menţinând cultura, dar din păcate pe suprafeţe mici.

Aici pot aminti viticultori din Teaca, în frunte cu dl. Borsos Laci, dl. Bugnar şi dl. Zaig Echard.

Cât şi (spre cinstea lor) membrii familiei Szilagyi din Tonciu. Nu pot uita palmele bătătorite a lui Jancsi Szilagyi, muncind din greu, personal, şi cu 2-3 ajutoare, pentru rodirea viei din Tonciu, care mai există şi azi.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la Dumitra, prin viticultorul Bodiu, care a preluat 0,15 ha vie în Dealul Târgului sau societatea „Expert” din Lechinţa, care şi azi lucrează 15 ha vie, teren preluat de la ADS.

În aceeaşi măsură admir perseverenţa d-lui Paşca – Pratomen, care lucrează circa 5 ha vie la Sângeorzu-Nou.

Începând din 2005, au apărut şi investiţii, prin înfiinţarea unor suprafeţe mici de vii. Aşa este cazul a 3 ha vie înfiinţată prin fonduri Sapard de către SC Miro, la Pietriş, cât şi 1,5 ha de vie la ferma Breth al dl. Şanta.

În prezent, producţia cea mai mare de vin nobil se obţine de către societatea „Expert” de la Lechinţa, societate condusă de către dl. Volcov, dl. Ştejerean ing. Varga.

La această societate, în cadrul cramei de la Lechinţa, sub îndrumarea directă a oenologului ing. Popescu (fost ing. şef MAT) se obţin vinuri de clasă în cantităţi remarcabile.

În perspectivă, societatea „Expert” va derula plantarea a 15 ha de vine la Vermeş, finanţate prin fonduri Sapard. O investiţie de anvergură se derulează la Sîniacob, unde un investitor italian va înfiinţa 30 ha de vie. În prezent, se lucrează cu forţe mecanice pentru terasări şi desfundări, sub îndrumarea director a ing. Maxim.

S-au făcut demersuri şi de către Soc. „Pombig”, inf. Onigaş Aurel pentru înfiinţarea a 5 ha de vie la Mihăieşti.

Aş vrea să atrag atenţia unor potenţiali investitori pentru plantarea de vii nobile, prin fonduri Sapard, asupra existenţei a trei locaţii viticole – terasate, desfundate dar neplantate, la Cepari 30 ha, Lechinţa – 40 ha, Teaca – 50 ha. Terenul fiind modelat, cu drumuri de acces, se pot face economii substanţiale la cheltuielile de înfiinţare.

Aş recomanda ca în cazul noilor plantaţii, pe lângă soiurile tradiţionale de vine din butaşii plantaţi, 50% să fie soiuri de masă. Cultura soiurilor de masă în regiunea noastră este foarte rentabilă.

Nu în ultimul rând, să nu se neglijeze reînfiinţarea Asociaţiei Viticultorilor din judeţ. Această asociaţie să cumpere sau să închirieze Crama de la Lechinţa unde, printr-o dotare tehnică adecvată să producă vinuri de marcă.

De acum şi până în 2013 este momentul pentru producerea şi lansarea vinurilor bistriţene sub marca de „Lecvin” şi, de ce nu, Steiningher.

Consilier viti-pomicol, ing. ec. Halaszy Edmund >>

100 de ani de viticultură din judeţul Bistriţa-Năsăud

• https://rasunetul.ro/100-de-ani-de-viticultura-din-judetul-bistrita-nasaud 

Joi, 10/30/2008 - 13:25 / Partea a III-a – 1945-1989

<< Începând din toamna anului 1945, după terminarea războiului şi a plecării saşilor de pe meleagurile bistriţene, strugurii au fost culeşi de către locuitorii rămaşi în parcelele viticole.

Din primăvara anului 1946 şi anul 1947, viile au fost parţial lucrate şi în unele părţi chiar defrişate de către venetici. Aşa s-a întâmplat la Tărpiu, unde unii proprietari au defrişat viile, cerând în schimb “sămânţă” de viţă pentru replantare. În 1948, tot patrimoniul viticol, cu mici excepţii, a fost preluat de stat, înfiinţându-se gospodăriile de stat şi care, prin organizarea unor secţii specializate în cultura viei, au exploatat (lucrat) aceste parcele de vii.

Un plin avânt în dezvoltarea viticulturii a avut loc la GAS Lechinţa.

Motorul acestei dezvoltări a fost inginerul Fiera Mircea, originar din zona Drăgăşanilor.

Prin insistenţele ing.Fiera Mircea, ca inginer şef al GAS Lechinţa, şi pe urmă ca director al Trustului IAS Bistriţa, patrimoniul viticol s-a dezvoltat prin înfiinţarea unor noi plantaţii. Pe lângă IAS Lechinţa, care deţinea în anul 1945 peste 600 hectare de plantaţii nobile viticole, trebuie să amintim IAS Dumitra, a cărui patrimoniu viticol a crescut de la 30 hectare la 92 hectare; IAS Teaca de la 60 ha la 140 ha; IAS Bistriţa de la 35 ha la 105 ha. Concomitent cu creşterea suprafeţelor viticole, a crescut şi producţia la hectar, de la 1100 kg la 4-5000 kg struguri la hectar, culminând cu producţia de 12.000 kg din 1964 la IAS Dumitra.

În cadrul IAS Lechinţa, după darea în folosinţă a “cramei”, tot la iniţiativa d-lui ing. Fiera, a luat fiinţă şi centrul de instruire al lucrătorilor viticoli.

La acest centru, în fiecare an, s-au făcut instruiri practice privind tăierile şi planul de producţie. Instruirea se făcea pe grupe de IAS-uri, iar instructorii au fost ing. Emil Oltean, Coman Stan, ing. Varga, ing. Cicedea, ing. Goga Costică, ing. Mocodean.

În anul 1985 s-a lansat ideea de a mai mări şi moderniza patrimoniul viticol, prin defrişarea unor suprafeţe viticole în declin, cât şi prin preluarea unor noi suprafeţe pregătibile pentru această cultură. Pentru aducerea la îndeplinire a acestui deziderat, viticultorii, IAS-iştii, s-au deplasat de două ori la Huşi - director ing. Neamţu, care a arătat pe viu cum se terasează terenurile în pantă şi distanţele de plantare în funcţie de pantă, aceasta în vederea mecanizării lucrărilor solului.

În acest context, prin experienţa acumulată, s-au înfiinţat viile în trupul Piroşa şi Sângeorzu Nou – via Hagău – IAS Lechinţa, cât şi via de la Viişoara pe o suprafaţă de 45 ha, la Teaca şi la Ciceu Mihăieşti.

În anii 1986-1987 s-au definitivat şi aprobat proiecte noi de plantaţii în cadrul IAS Dumitra, Lechinţa şi Teaca, iar din 1988 au început lucrările pentru modelări, terasă şi desfundări. În 1989, terenul a fost pregătit pentru plantare, pe 30 hectare la Cepari, pe 40 hectare la Ciurgău Lechinţa şi 50 ha la IAS Teaca, urmând începerea plantărilor în primăvara lui 1990.

În acţiunea de dezvoltare şi de modernizare au luat parte ing. Mohan Emil şi ing. Partene Ana, la IAS Teaca; ing. Harşian Octavian, ing. Crişan Iuliana şi ing. Kolozsvari Attila la IAS Dumitra; ing. Goga Costică şi ing. Glodea, cât şi ing. Bude Ioan – IAS Jelna, prin aplicarea proiectelor din fondul de “mica mecanizare” pentru reîntinerirea viilor bătrâne, prin replantarea golurilor mai mari de 0,10 ha în viile de la Budacu de Jos şi Satu Nou.

În această perioadă, 1945-1990, din păcate, au fost neglijate şi pe urmă defrişate, fiind neeconomice, o serie de tipuri de vii.

Aici trebuie să amintim trupul de vie de la Albeşti, aparţinând fermei IAS Dipşa. Vinul obţinut din strugurii provenind de la această vie avea un gust, o aromă cu totul aparte. Strugurii fiind prelucraţi chiar la Dipşa, prin îndrumarea directă a d-lui Schneider şi a pivnicerului Hoss baci. Nu putem da uitării nici pe pivnicerii Suciu baci de la Teaca, Miki de la Dumitra, de la Budacu de Jos, cât şi pe veşnic tânărul Pică Imbuzan de la Crama Lechinţa. La Crama Lechinţa şi azi, 2008, mai există la etaj o cameră cu medalii şi diplome care vorbesc de trecutul glorios al viei şi a vinurilor din judeţul Bistriţa-Năsăud. >>

Din memoriile unui fost gostatist

• https://rasunetul.ro/din-memoriile-unui-fost-gostatist 

Lun, 04/27/2009 - 13:40

<< Gostaturile din judeţ au avut peste 1800 de angajaţi în cadrul celor cinci unităţi: Bistriţa, Dumitra, Jelna, Lechinţa şi Teaca, producţia fiind organizată în 48 de ferme. Pe lângă angajaţii permanenţi au fost cooptaţi şi peste 400 de muncitori sezonieri. Nu este de neglijat că peste 50% din muncitorii sezonieri au reprezentat elevi, în timpul vacanţelor de vară. Azi elevii în vacanţă ce fac? Nici nepoţii mei, şi mai ales cel mic de 16 ani, nu ştie să lucreze cu sapa, grebla sau furca sau, mai mult, cum se recoltează fructele, strugurii etc. Am fost surprins când câţiva gospodari privaţi de pe Valea Bârgăului regretă desfiinţarea gostaturilor, unităţi care achiziţionau fânurile din proprietatea lor, iar azi fânul zace în clăi de câţiva ani, iar fâneţele nu se mai cosesc. Da, gostaturile sau IAS-urile din judeţ s-au desfiinţat prin vânzarea de către “lichidatori” pe bucăţi de grajduri, tractoare şi chiar de animale. În alte judeţe ca: Mureş, Alba, Satu Mare, acestea au supravieţuit, transformându-se în societăţi pe acţiuni. La noi, printr-o politică greşită a conducerii judeţului această transformare nu a avut loc, excepţie fiind firma “Pombis”.

La o întrunire a gostatiştilor din 2002, în materialul prezentat de către dl. ing. Fiera Mircea şi apoi completat şi de către ing. Harşianu Octavian, ing. Mohan Emil şi ing. Negruţiu Titus a reieşit faptul că IAS-urile au fost unităţi puternice finanţate de stat, pentru susţinerea prin producţia obţinută în primul rând a alimentaţiei cetăţenilor, la preţuri cât mai reduse, cât şi pentru export. IAS-urile din judeţ au deţinut o suprafaţă agricolă de peste 20.000 hectare, incluzând suprafaţe însemnate de păşuni muntoase de la Ilva Mare, de pe Ţibleş, cât şi suprafeţe arabile a fostei proprietăţi a cardinalului Hossu de la Milaş. Prin vânzarea producţiei, judeţul Bistriţa-Năsăud a fost categorisit printre cele fruntaşe la producţia de lapte, fructe, struguri şi carne. S-au alocat sume mari pentru investiţii şi modernizări. Să amintim, în primul rând, înfiinţarea complexelor zootehnice de la Jelna, Tărpiu, Lechinţa, depozitul frigorific pentru fructe şi linia de sucuri concentrate de la Lechinţa, la Teaca, complexul zootehnic din zona Milaş şi, nu în ultimul rând, complexul de îngrăşare a porcilor de la Şieu Măgheruş, cu un rulaj anual de peste 40.000 de porci. Au fost alocate investiţii importante pentru înfiinţarea de livezi şi vii, unităţile IAS fiind dotate cu tehnologii performante atât pentru combaterea bolilor din livezi şi vii, cât şi pentru prepararea de furaje sau pentru evacuarea pneumatică a dejecţiilor de la sectoarele zootehnice.

De asemenea, s-au făcut investiţii şi în domeniul social, prin ridicarea de cantine şi creşe (Teaca, Lechinţa, Livezile), creşe pentru copiii angajaţilor, cu cantine, dormitoare şi personal didactic, precum şi dormitoare dotate corespunzător pentru muncitorii sezonieri, inclusiv tabere pentru elevii şi studenţii care participau la strânsul recoltei. Activitatea cu elevii a fost şi una educativă, mai ales pentru cei din mediul orăşenesc, în sensul preţuirii muncii productive, din agricultură. Acum, când scriu aceste rânduri, am speranţa că şi nepoţii mei îşi dau seama că eu şi alţi gostatişti am muncit pentru viitor, viitor care din păcate a luat o altă întorsătură, prin plecarea în masă a tineretului spre alte ţări mai calde, lăsând în urmă o ţară din ce în ce mai ruinată, cu oameni fără locuri de muncă şi multă sărăcie.

Noi, gostatiştii am fost o familie, iar azi, din cei mulţi am început să devenim tot mai puţini şi cu lacrimi în ochi afirm că pentru noi viaţa a fost grea dar frumoasă.

Ing.Halasz Edmund >>

Gostatistele sau amazoanele din fostele IAS-uri

• https://rasunetul.ro/gostatistele-sau-amazoanele-din-fostele-ias-uri 

Lun, 03/02/2009 - 15:42

<< Nu au fost prea multe amazoane în sistemul Gostat din judeţul Bistriţa-Năsăud, dar câte au fost au meritat şi merită şi în prezent admiraţia.

Au făcut faţă cu succes muncii de zi de zi, fie ca şefe de fermă, şefi de echipă sau funcţionari.

Eu personal am lucrat cot la cot cu aceste colege. Am participat la necazurile ivite în mod inerent (critici severe şi sancţiuni pentru nerealizarea ritmică a planului), cât şi la bucuria nunţilor lor, cu câte un gostatist, dar mai ales la bucuria unor botezuri.

Şi toate amazoanele au supravieţuit, iar azi în majoritatea lor sunt bunicuţe, cu părul alb şi cu licăriri de fericire în ochi.

Încerc, dar nu pot să urmăresc derularea exactă, calendaristică a apariţiei acestor doamne în sistem, aşa că voi depăna amintirile mele din anii 1957-1990.

IAS Dumitra 1964, într-o zi de vară am încadrat-o (fiind director) pe d-na Harşian Luminiţa, apoi în 1976 a venit d-na Crişan Iuliana, iar în 1987 d-na Dumitru Valerica.

Toate trei şi-au adus aportul la dezvoltarea fie a viticulturii unităţii, fie a zootehniei. Cu trecerea anilor au câştigat experienţă, iar azi mai activează în fruntea fermei pomicole “Dealul Târgului” şi a fermei Breth.

În anul 1975, la ferma mixtă din Şieu, IAS Jelna a fost încadrată ca şefă de fermă d-na Partene Maria. Doamna cu simţul datoriei şi foarte amărâtă din când în când pentru criticile primite la teleconferinţele matinale (ora 6) în cazul scăderilor producţiei de lapte.

Parcă o văd, cu părul negru ca tăciunele (aşa sunt rodnencele) împletit în două codiţe groase şi cu lacrimi în ochi (fiind şi gravidă), când îmi destăinuia că voia să plece. Dar, totuşi, n-a plecat, iar din 1985 a devenit şefă de fermă, la cea mai frumoasă fermă viticolă tânără din judeţ, de lângă şoseaua care ducea din Teaca spre Reghin.

Azi via nu mai este, dar d-na Partene, ca bunică şi cu părul argintiu, îşi îngrijeşte nepoţii la Teaca.

IAS Teaca, unitatea Trustului IAS a deţinut ponderea cea mai mare a “gostatistelor”.

Începând cu veteranele, doamnele Marele Ileana, Felecan Aurora, şefe de ferme, urmând cu “trufandalele” Viorica Bugnar, Ivan Angela, Onigaş Voichiţa şi Maria Orban, au rezistat până în ultima clipă, făcând faţă cu brio acţiunii de lichidare a unităţii de către lichidatori.

IAS Teaca, mare exportator de fructe, mare producător de vinuri căutate tot pentru export din soiurile de Muscat Ottonel şi fetească Regală, cât şi cu o pondere mare de zootehnie la fermele Teaca şi Milaş, azi nu mai există, dar amazoanele sunt şi azi active – cu diferite funcţii în comunitatea comunei Teaca (la spital, la fabrica de lapte).

În general, colegele IAS-iste îşi urmau soţii, angajându-se în diferite funcţii disponibile în cadrul anumitor unităţi.

Aşa s-a întâmplat şi la IAS Lechinţa, unde d-na Goga îşi urma soţul, Costică Goga, sau d-na Hangan – inginer zootehnistă, măritată cu Hangan Macedon, zootehnist, fostul director la IAS Jelna sau d-na Simon, prima chinezoaică în judeţ, soţia lui Simon Iosif, amândoi fiind absolvenţi în Rusia.

La IAS Jelna, ferma Domneşti în 1975 s-a încadrat ca şef de fermă d-na Mohan Luci, soţia d-lui Mohan Emil, actualmente trăiesc în Baia Mare. Soţii Mohan au gospodărit cu rezultate bune ferma mixtă din Domneşti, introducând în cultura furajeră, pentru prima dată în judeţ, rapiţa de toamnă, cât şi în special gulia furajeră.Experimentul s-a desfăşurat pe o suprafaţă de 10 hectare în parcelă Mânzăria Mare, având condiţii de irigare şi obţinând peste 100 tone/ha.

La IAS Jelna, în anul 1986 a fost încadrată d-na Borgovan Maria, prin transfer de la IAS Lechinţa, ca şefă de fermă la “Pomicola Şes”. În anul 1998, tot prin transfer s-a încadrat ca şefă de fermă la Ferma pomicolă “Miro” din Orhei, înfiinţând din fondul SAPARD prima livadă superintensivă, irigată prin picătură, din judeţ, obţinând rezultate remarcabile de producţie. În anul II de producţie s-au obţinut peste 15 tone de mere la hectar.

Prin organizarea periodică a unor schimburi de experienţă între diferite IAS-uri în domeniul pomiculturii, în 1985, am participat cu şefii de fermă pomicoli la Sein, jud. Maramureş. La întoarcere, seara, la lumina obscură a autocarului, trupa cântă cântece de voie bună, printre care se repetă întruna cântecul “Ana dragă, Ana dragă/ Te iubeşte o lume întreagă”.

Acest cântec a fost dedicat colegei Vaida Ana, şefa de fermă de la Mihăieşti şi care, pentru producţia de fructe, a fost răsplătită cu diplomă şi premiu de către ing. Borza de la departamentul IAS din Bucureşti.

D-na Ana Vaida – avea sub administraţie atunci peste 300 hectare de livadă, urmând reorganizarea fermei, prin înfiinţarea Fermei II pomicolă Mihăieşti, unde a urmat la conducere dl. Kolozsvari Attila şi d-na Ildiko Kolozsvari, ca şi economistă.

La IAS Bistriţa, prima unitate agricolă de stat, înfiinţată în 1954, sub denumirea de “Gostat Miciurin”, amazoanele care s-au perindat sub diferite funcţii au fost d-na Onofrei Aurelia (decedată), şefă de fermă viticolă “La Soare” pe drumul de centură (înfiinţată în 1965).

D-na Gavrea Maria, şefă de fermă la Livezile, fermă vegetală cu plante furajere pentru colosul zootehniei Livezile.

Doamnele economiste Căilean Maria şi Göler Ana, doamne care după un lung stagiu la IAS după revoluţie au ocupat şi ocupă posturi de conducere în unităţi ca Raiffeisen şi CEC.

Doamna medic veterinar Cotoc Aurora, responsabilă cu reproducţia taurinelor, actualmente avocat (o profesie mai feminină) şi, nu în ultimul rând, Speranţa Unciu, inginer zootehnist.

Mulţumită domnişoarei Speranţa, începând din 1986, fermele zootehnice ale Trustului IAS au beneficiat de repartizări însemnate de furaje concentrate, borhoturi, melasă şi altele, aceasta prin deplasările repetate ale ei la departamentul IAS-uri la Ministerul Planificării. Azi, Speranţa Unciu este inspector şcolar.

Ştiu că prezentarea succintă a listei gostatistelor nu este completă şi îmi cer scuze pentru persoanele omise.

Dedic cele de mai sus, cu ocazia zilei de 8 Martie 2009 – gostatistelor sau amazoanelor din IAS, de altădată cu urări de bine şi sănătate şi să vă bucuraţi de nepoţi şi de ani fericiţi în linişte alături de familie, de soţi.

ing. Halasz Edmund >>

Gostatul – în amintirile ing. ec. Halasz Edmund

• https://rasunetul.ro/gostatul-amintirile-ing-ec-halasz-edmund 

Joi, 09/22/2011 - 10:54 / Menuţ Maximinian

<< Puţine lucruri ştiu tinerii de astăzi despre perioada în care dealurile judeţului erau pline de roade în fermele Gostat-ului. Volumul „Amintiri despre Gostat”, scris cu pasiune şi dragoste de meserie de un specialist, ing. ec. Halasz Edmund, apărut la Editura Mesagerul, zilele acestea, surprinde prin frumuseţea chipului oamenilor care au lucrat cu dragoste pământul. Gostatiştii au fost oameni deosebiţi, harnici, deştepţi şi mereu puşi pe fapte mari, după cum afirmă în prefaţă dr. ing. Ioan Platon, directorul SCDP Bistriţa. O parte din materialele inserate în acest volum au apărut de-a lungul timpului în cotidianul „Răsunetul”. Cititorii noştri sunt obişnuiţi cu scrisul domnului inginer, cu bucuria care emană din fiecare rând. Gostatul a reprezentat o şcoală practică, unde specialiştii şi-au etalat cunoştinţele teoretice, punând în valoare calităţile de organizator în calitate de fermier. Gostaturile din judeţ au avut peste 1800 de angajaţi, în cadrul a cinci unităţi, Bistriţa, Dumitra, Jelna, Lechinţa şi Teaca, producţia fiind organizată în 48 ferme. În acelaşi timp, IAS-urile din judeţ au deţinut o suprafaţă agricolă de peste 20.000 hectare, incluzând suprafeţe de păşuni muntoase, de la Ilva Mare la Ţibleş, cât şi suprafeţe arabile ale fostei proprietăţi a Cardinalului Hossu, de la Milaş.

Astăzi, din familia Gostatiştilor a rămas doar amintirea, autorul cărţii este nemulţumit de modul în care arată astăzi ţara, tinerii fiind plecaţi spre alte ţări mai calde, lăsând în urmă o patrie din ce în ce mai ruinată, cu oameni fără loc de muncă şi sărăcie. Interesantă este fiecare poveste pe care o derulează Halasz Edmund, începând cu anul 1947, când a participat la înfiinţarea plantaţiilor pomicole de la Sigmir, Jelna şi Dumitra. Prin anii 1960, livram sute de vagoane de fructe spre URSS, cele mai căutate la export fiind soiurile Ionathan şi Stettiu Roşu.

Începând cu anul 1957, după absolvirea Facultăţii de Horticultură din Bucureşti, Halasz Edmund a fost angajat la Gostatul Dumitra, iar de atunci a fost unul dintre cei mai cunoscuţi experţi pe care i-a avut judeţul.

Cartea este un omagiu adus Gostatului şi oamenilor care au slujit aici. Numele acestora se află în acest volum, fiind însoţite de gândurile bune ale autorului, precum şi de un album foto sugestiv. O carte care surprinde prin frumuseţea scrierii, dar şi prin valoarea de document, fiind prima monografie de acest gen la nivel de judeţ. >>

Ing. Halasz Edmund „Amintirile unor foşti Gostatişti”

Relatările ing. ec. Edmund Halasz - un „gostatist” renumit în zona Bistriței.

• https://rasunetul.ro/ing-halasz-edmund-amintirile-unor-fosti-gostatisti 

<< Lun, 07/30/2012 - 14:12 / T. Săsărman 

„Tânărul” octogenar Halasz Edmund ne prezintă o nouă carte despre foştii lui colegi, de astă dată este o carte document intitulată „Amintirile unor foşti Gostatişti”. Deşi a lucrat o viaţă în agricultură, inginerul Halasz mânuieşte cu aceeaşi dezinvoltură şi condeiul. Amintirile lui sunt redate cu multă sensibilitate şi emoţie, cu nostalgia unui trecut bogat, cu rezultate şi producţii pe măsura profesionalismului specialiştilor. Octogenarul Halasz Edmund ne cheamă la a depăşi stările prezente, deloc încurajatoare în ce priveşte agricultura: la muncă cinstită, astăzi România ne cheamă. La muncă cu toţii să pornim, căci ţara-i sărăcită de tâlhărie şi minciună.
Cartea, dedicată soţiei, fostă gostatistă ani de-a rândul, este o frumoasă aducere aminte despre cei care au lucrat la Gostat, constituindu-se într-un sincer omagiu adus acelora care şi-au înscris numele în rândul „gostatiştilor”. Bogată în ilustraţii şi amintiri ale unor specialişti care au lucrat în acest sector, cartea este o încercare reuşită, a doua a inginerului Halasz, de a prezenta, chiar subiectiv, situaţia din agricultura perioadei comuniste. Despre IAS Jelna spunea autorul cărţii, fost în perioada 1976-1985 director, are numai cuvinte de laudă, menţionând fermele zootehnice din „Şesul Jelnei” şi pe cei care au condus această fermă: Pop Tiberiu şi Ionică Moldovan. Despre zootehnie, păşuni, fructe, despre munca depusă aici, despre oamenii care au scris istorie ne povesteşte autorul. Despre Dumitra, amintirile se leagă de vinurile produse începând din 1954, de „turnul pentru slănină”, turn existent şi astăzi, construit în secolul XVII, care şi acum poartă în camerele interioare mirosul de slănină râncedă, ca semn încă viu pentru rolul jucat în comunitatea săsească din Dumitra. Sunt menţionaţi directorii care au condus ferma, cel mai longeviv fiind ing. Octavian Harşianu, cel care şi astăzi se „încăpăţânează” să fie un adevărat model pentru agricultura actuală.
Despre Lechinţa de altădată, fostă capitală de plasă, în cartea inginerului Halasz sunt rememorate etapele dezvoltării acesteia până la căderea ei în ruină. Nu este uitat numele celui care peste ani va fi directorul trustului, ing. Mircea Fierea, precum şi a celui care a condus o viaţă ferma, Ilie Volcov.
Când este vorba despre Teaca amintirile îl năpădesc pe dl. Halasz. „Am ajuns la Dipşa unde, spre surprinderea mea, Gostatul mai activează sub numele de Pombis, condus cu pricepere de către fraţii Onigaş, respectiv, Aurel şi Mihai. Aici există un depozit de fructe, grajduri pentru animale, iar pe lângă livada veche şi o livadă tânără de meri de 17 hectare. Deci, oare numai din cauza politicului au dispărut falnicele IAS-uri de altădată?, se întreabă inginerul scriitor, şi continuă: Pombis-ul cum a putut supravieţui şi progresa? Şi răspunsul este uşor de dat. Datorită, în primul rând, ambiţiei, muncii şi dragostei directorului Aurel Onigaş.
Autorul redă şi amintirile ing. Emil Mohan, director OSPA Baia Mare, precum şi un amplu interviu luat ing. Octavian Harşianu, intitulat sugestiv „Agricultura rentabilă se poate face doar pe sole mari”.
Cum spuneam, cartea este un omagiu adus celor care au lucrat în acest sector, celor care încă sunt specialişti în agricultură, dar şi în amintirea celor care au trecut în nefiinţă: Conea Marin, Pauleto Gabriel, Folfă Gheorghe, Şerban Ioan, familia Lurtz, Emil Moldovan, Ilie Oprescu, Remus Pascariu, Niculae Paţiu, Liviu Petri, Pleşca Diomid, Bitay Istvan, Siegfried Csakli, Traian Togănel, Mihail Visuian, Ilie Volcov, Petrică Deac, Grigore Vultur.
Răsfoind a doua ediţie din „Amintirile unor foşti Gostatişti”, apărută prin grija aceluiaşi nostalgic şi harnic gostatist, ing. Halasz Edmund – ne spune ing. Ioan Platon, director al SCDP Bistriţa, îţi dai seama că oamenii Gostat-ului au fost harnici, performanţi, dar şi reuniţi în timpul liber la petreceri, ca într-o mare familie.>>

Ing. ec. Edmund Halasz – „Ecouri din viaţa unui octogenar”

Mie, 06/12/2013 - 14:21 / T. Săsărman

După „Amintiri despre Gostat” şi „Amintirile unor foşti gostatişti”, iată că inginerul Edmund Halasz ne propune o nouă carte, o incursiune în viaţa unuia care a slujit agricultura mai bine de şase decenii. Optimist din fire, înzestrat cu o memorie ce-şi păstrează luciditatea şi exactitatea, a reuşit să aducă în pagini bine concepute întâmplări, date, evenimente, aşa cum le-a trăit. Este atent la viaţa cetăţii agricole pe care a slujit-o şi se întristează văzând cum „noua revoluţie agrară” a distrus totul, agricultura devenind mama vitregă a economiei româneşti.
Lucrând câteva decenii în sectorul gostatist, autorul îşi deapănă amintirile, de acolo de unde a lucrat, cu greutăţile, cu împlinirile şi cu necazurile întâmpinate.
Cartea, frumos ilustrată, este structurată pe mai multe capitole, informaţiile date constituindu-se într-un documentar despre ceea ce a mai rămas din „instituţiile publice”, respectiv, SMA, ILF, MAT, Baza de Recepţie, instituţii dispărute parcă în mod intenţionat. Pagubele materiale din aceşti 23 ani, spune autorul, sunt cu siguranţă mai mari decât cele pricinuite de cel de-al doilea Război Mondial. Întâlnim în carte câteva „pagini de aur”, dedicate acelor întreprinzători curajoşi care se încăpăţânează să menţină pe linia de plutire fermele pe care le administrează. Este vorba despre Ionică Baba, Ioan Câmpeanu, Octavian Harşianu, Aurel Onigaş, Traian Paşca, Grigore Zagrai, Ioan Măgădan, Octavian Drăgan şi alţii. Sunt exemple concludente pentru tânăra generaţie de specialişti.
Cartea, semnată de ing. Halasz, cuprinde şi aspecte din viaţa autorului. Locurile copilăriei, oamenii pe care i-a întâlnit, iubirile tinereţii, satisfacţiile muncii de specialist, relaţiile cu oficialităţile, greutăţile întâmpinate, întâmplări cu haz, distracţii şi petreceri etc. Autorul merită felicitat pentru cutezanţa de a aduna întâmplări şi oameni de mare ispravă şi cred că nu trebuie să trecem sub tăcere numele acestui domn bistriţean, un adevărat lord care, cheltuind timp, energie şi bani s-a zbătut să asigure „supravieţuirea” acelor oameni care s-au luptat şi se luptă încă pentru sănătatea pământului.
„Ecouri din viaţa unui octogenar” nu impresionează prin numărul mare de pagini ci prin profunzimea şi sinceritatea celor scrise, prin ilustratele care ne duc în vremuri definitiv apuse.>>

• https://rasunetul.ro/murit-mircea-fiera 

A murit Mircea Fiera 

mai bine de 20 ani, director al Trustului Judeţean al IAS.

• https://rasunetul.ro/murit-mircea-fiera 

Lun, 12/29/2014 - 12:10 / T. Săsărman

<< În vârstă de 81 ani, a trecut în veşnicie inginerul Mircea Fiera, unul dintre cei mai destoinici şi pricepuţi specialişti pe care i-a avut agricultura judeţului nostru în ultimii 60 ani. Motorul dezvoltării viticulturii, în special, a fost ing. Mircea Fiera, originar din zona Drăgăşanilor. Chiar dacă a activat în perioada comunistă, cu Gostat-uri şi CAP-uri, ing. Fiera şi-a pus amprenta pe dezvoltarea viticulturii din judeţul nostru, cu toate exagerările impuse de regimul comunist. A lucrat ca inginer la IAS Lechinţa, la Direcţia Agricolă Judeţeană şi, ulterior, mai bine de 20 ani, ca director al Trustului Judeţean al IAS. Prin insistenţele sale ca inginer la Lechinţa şi ca director de Trust, partimoniul viticol s-a dezvoltat considerabil prin înfiinţarea unor noi plantaţii la Lechinţa, Dumitra, Jelna, Teaca etc. Şi după înlăturarea regimului totalitar, după 1989, a rămas acelaşi profesionist şi specialist desăvârşit în ale agriculturii. Temperament foarte energic, a ştiut să lucreze cu oamenii, a format zeci de generaţii de specialişti, s-a implicat efectiv în dezvoltarea unor ramuri ale agriculturii precum pomiviticultura şi zootehnia. A fost un model, avea o putere enormă de a munci, s-a dedicat trup şi suflet profesiunii rămânând însă acelaşi pasionat inginer care şi-a pus toate cunoştinţele în practica agricolă. Colegii şi toţi cei care l-au cunoscut îi vor păstra veşnică amintirea. >>

Pariu câştigat de părintele viticulturii – Octavian Harşianu, din Dumitra, şi de mai tânărul discipol Adrian Botiş, din Lechinţa

• https://rasunetul.ro/pariu-castigat-de-parintele-viticulturii-octavian-harsianu-din-dumitra-si-de-mai-tanarul-discipol 

Mar, 05/16/2017 - 12:22 / T. Săsărman

Pinot Gris din Valea Rinului, pe Dealurile Dumitrei

<< Octavian Harşianu a pariat cu agricultura în urmă cu vreo 60 de ani. Şi când era student (terminând facultatea în plutonul fruntaş) şi când a fost inginer stagiar ori director de Gostat. Pariul a fost mereu câştigat şi după ce, din cele peste 200 de hectare de viţă de vie de la Dumitra, unde l-a prins Revoluţia din 1989 ca director, au fost defrişate, pustiite, iar terenurile lăsate pârloagă. A avut marea şansă, în anii studenţiei, de a fi sub oblăduirea unor magisteri adevăraţi, profesori de mare cultură agricolă, care au sădit adânc în rândul studenţilor tainele pământului. A învăţat atunci cum să preţuieşti şi să asculţi glasul pământului. Ajuns inginer, a învăţat munca practică, urmărind lungul drum al seminţei din primăvară până-n toamnă, ori miracolul învierii naturii cu fiecare sezon.

      Octavian Harşianu face agricultură nu din obligaţie ci din pasiune. Acum, când alţi colegi ies zilnic la o cafea pe bulevard, el, inginerul Tavi îşi bea zilnic liniştit cafeaua, fumează o ţigară şi pleacă cu maşina „să bată câmpii”. De la Bungard la Domneşti, de la Blăjenii de Jos şi ajunge tot la Dumitra. Iubirea cea dintâi care nu se uită. E un om al faptelor şi trăieşte alături de natură, care este cartea de vizită. În zona de Câmpie a judeţului, la Bungard – Sângeorzu Nou, a înfiinţat adevărate loturi experimentale, sute de hectare de teren, lăsate după 1989 pradă nepăsării, au devenit Bărăganul zonei prin producţii record, în adevăratul sens al cuvântului. Cultivă prăşitoare şi păioase, creşte animale, ovine în principal, dar pasiunea care-l bucură în fiecare zi este viticultura, producerea vinului, acest adevărat miracol. Şi în faţa unui pahar cu licoare, fără dureri de cap,  inginerului Harşianu îi place să repete o vorbă spusă, poate tot la o degustare de vin: „O sticlă de vin conţine mai multă filozofie în ea decât orice altă carte din lume”.

      La Dumitra, se cultivau peste 200 hectare cu viţă de vie nobilă. E o tradiţie de aproape 900 de ani. Prin anul 1200, la porunca regelui Geza, şi aici au fost colonizaţi saşi care au adus cu ei şi butaşi de viţă de vie. Şi de atunci, dealurile Dumitrei au dat un vin care a ajuns să fie apreciat şi gustat şi în casele regale ale Europei. Inginerul Harşianu, o enciclopedie nescrisă a vinului de Dumitra, după ce în locul vechilor plantaţii au apărut, după ’89, case, păşuni, ori vegetaţie forestieră, s-a gândit, ca un gest de rescriere a istoriei vinului, să ridice pe piedestalul de pe care, pe nedrept, a fost detronat. Şi astfel, Pinot Gris de Dumitra a devenit leit motivul  pentru care se luptă de mai mulţi ani. Prin anii 30 ai secolului trecut, ne spunea domnul Harşianu, acest soi de vin era cel mai bun şi mai căutat din Europa. Aşa s-a ajuns ca vinul de la Dumitra să fie premiat de specialiştii francezi de la Montpelier, într-o competiţie cu zone tradiţionale ale bătrânului continent. Aşa, din pasiune, dar şi sentimental legat de acest areal geografic, a început, în urmă cu puţini ani, munca pentru reabilitarea vinului din Dumitra. Cu sudoare, cu investiţii, cu studii şi documentări de specialitate, iată că, în cel mai nordic şi friguros punct din Europa, aici, la Dumitra, viţa de vie prin soiul Pinot Gris a prins rădăcini. Este o ciudăţenie, se întreabă Harşianu, că acest soi iubitor de căldură, de multă lumină, să prindă din nou viaţă. Prin 2013, a început munca pe şantier. Deja, după trei ani, prima producţie de struguri a fost vinificată. S-au achiziţionat utilaje de mare performanţă, s-au aplicat tehnologiile cerute, s-au specializat lucrătorii în aşa fel încât cele 10 hectare cât cuprinde acum podgoria lui Harşianu să devină un câmp experimental, demonstrând că pasiunea coroborată cu solide cunoştinţe de specialitate poate face minuni. Şi minunea este reaşezarea pe harta viticolă a Europei a vinului Pinot Gris, prin inginerul Octavian Harşianu, care ne spune răspicat, ca o poruncă, faptul că o masă, fără vin de Dumitra, este ca o zi fără soare.

Adrian Botiş: Vinul izvorăşte din iubire şi se bea cu delicateţe

         Şi Lechinţa are, oarecum, o poveste asemănătoare în privinţa vinului. Aici s-au născut discipoli ce fac să renască şi să continue tradiţia înaintaşilor. Tot saşii au adus, prin secolul al XII-lea, butaşi de vie ce s-au acomodat la condiţiile climaterice ale zonei. Soiuri precum: Fetească Albă, Fetească Regală, Muscat Ottonel, Riesling, Neuburger au fost apreciate prin zeci de medalii expuse în vitrina cramei (astăzi de nerecunoscut) fiind un brand pentru Lechinţa. Prin 1989, aici erau în jur de 450 hectare cu viţă de vie, care au intrat apoi în paragină. Viile defrişate, dealuri cu expunere la soare, au devenit păşuni pentru crescătorii de oi. Şi luându-se după un proverb german care spune că: A bea vin şi a prospera, a bea bere şi a decădea, tânărul (şi atunci şi acum, fiindcă vinul te întinereşte) Adrian Botiş a început ceea ce unii considerau a fi o utopie, marea evadare din starea de inerţie spre a reda zonei faima de odinioară. Şi Adrian, deşi nu avea o diplomă de viticultor, avea însă cunoştinţe practice şi foarte multă dragoste faţă de vie. A deprins asta de la bunicul său din Sâniacob. Duminica acesta îl lua de mână şi mergeau împreună la Sfânta Biserică, iar în celelalte zile îi era un fel de ajutor în ale viei. Brigadier fiind la viile din Sâniacob, l-a învăţat, practic, secretele viţei de vie. La altoit, la lucrări în verde, stropit, la cules şi apoi la vinificaţie, copilul de atunci a învăţat lecţii care, iată, le predă acum în propria-i plantaţie. Era în acea vreme o adevărată şcoală vitipomicolă la Sâniacob, Coman şi Farcaş, alături de brigadierul Botiş erau adevăraţii dascăli ai satului în domeniul horticulturii. Astăzi, prea puţini sunt cei care ştiu şi practică această străveche ocupaţie.

      Adrian Botiş a investit sume considerabile. În primul rând  finanţări proprii, apoi muncă, efort şi pasiune. Dealurile de la Vermeş erau, în urmă cu ceva vreme, adevărate şantiere. Astăzi constituie o mândrie, nu atât pentru familia lui Adrian Botiş, ci şi pentru specialiştii care rămân impresionaţi de ceea ce au putut să facă două mâini dibace. În anul 2016, a ieşit prima producţie de vin. Acestea sunt certificate DOC, fiind o garanţie a calităţii acestuia. Iar soţia lui Adrian, Marinela, licenţiată în horticultură, este mereu un fel de cap limpede, în aşa fel încât de la calitate să nu se facă nicio concesie. Când serveşti un vin marca Botiş-Bănică din Lechinţa, simţi aroma fină, buchetul şi gustul care te înveseleşte, îşi conferă acea bună dispoziţie. Exploataţia viticolă este în continuă expansiune. Se va ajunge la 50 hectare, iar producţia din 2016 a ajuns şi la 10 tone pe hectar. Şi o altă investiţie este „Crama vie-vin”. Utilaje moderne ce păstrează aroma şi buchetul liniei aidoma celui cules toamna de la Vermeş ori din Kofenberg. În jur de 500.000 sticle vor ajunge la consumatori. La Bistriţa s-a deschis un magazin specializat în desfacerea vinului (vizavi de Muzeul Judeţean), iar în perspectivă, noi unităţi de desfacere la Cluj şi Baia Mare. Acum, în plantaţia de vie se efectuează lucrările de sezon. Angajaţii firmei, deveniţi specialişti practicanţi, cunosc cel mai bine lungul drum al viei, de la plantare până când vinul este servit la masă.

      La Lechinţa, viticultura, prin Adrian Botiş, în principal,  a reintrat în drepturi. Şi înainte de a-mi încheia documentarea, interlocutorul meu mă atenţionează prieteneşte: să ştiţi că vinul se bea cu delicateţe”.>>

DESPRE VIILE DIN TEACA

• https://www.scritub.com/geografie/Proiect-de-diploma-geografie1452212102.php 

  • Importante modificari au avut loc în cazul viilor care au înregistrat scaderi pâna la 3,4 % în 1997. Suprafetele plantate cu vita-de-vie constituie în prezent în cea mai mare parte terenuri erodate, slab productive, sau au fost transformate în fânete si pasuni sau pur si simplu au  ramas ca terenuri neproductive.

Vinurile din Teaca erau cunoscute si apreciate peste hotare si apartineau vinurilor albe superioare si de desert.

Desi în structura suprafetelor agricole reprezenta un procent modest, circa 1 % (0,94 %) din total, în comparatie cu zonele viticole din tara, cu medie de 6 %, valoarea productiei viticole era relativ ridicata ajungând pâna la 30 % din valoarea productiei agricole. În 1996 productia de struguri era de 200 tone.

Documentare:

• „Istoricul viticulturii din Transilvania” (SCDVV Blaj) scvblaj.ro
  
  

• „Podgorie – DOC Lechinţa” (site specializat) jelnatransilvania.ro+1
  
  

• „Enjoy Transylvania! Lechinţa, the Land of Revived Saxon Vineyards” – articol online transilvaniabusiness.ro
  
  

• Documentul „Transylvania, 1946” pentru context istoric interbelic/1946 Scribd
  
  

• Pentru Teaca: pagina despre Zaig Wine House. Crameromania.ro

• 
  

• https://www.scvblaj.ro/articole/istoricul-viticulturii-din-transilvania?utm_source=chatgpt.com 

• Model pentru „Povestea suretyului la Teaca” (mostră 1) - https://www.facebook.com/andrei.ando.14/posts/pfbid02YV2aHV2QmsT49eXnbudufApu89c4L7dNE4LH5jk4cmcEYji3u3Ap4FsMzA3oxWdBl 

•  Model pentru „Povestea suretyului la Teaca” (mostră 1) - https://www.facebook.com/andrei.ando.14/posts/pfbid02SvK46bnPSWVE8nUvHHiKZDKid915nq4xRvwtogAzpGe3ygarfnLKMihTVEYeb7Kul? __cft__[0]=AZUpCmiUrop_WgVldUhMGkfWJirLOPLvfYdS9EsbE_FWMHMNQVazgFP0k-wOJT4nBS_jZ6tQsGy1BMIIPF7ru8w9RAwnJhcci6NVIslKk5i_Nfu8poyP4XILLyz54qh4makgNQqm3tlpUqFRmw81qVl70EfEH7dkQsYYVt86XEcaA_CqrKJlT4xMo1SZPUj-oZM&__tn__=%2CO%2CP-R

• https://www.scritub.com/geografie/Proiect-de-diploma-geografie1452212102.php - 

• https://www.zaig.ro/2022/03/03/national-old-stuff-day/?fbclid=IwAR15s1a-iPpf7sN9nC5CnOXLwLj7IlG0L7oppDshZO9o5q2lWeXl7Ws9FVQ - blogul casei de vinuri Zaig

• https://www.academia.edu/2701221/Un_fragment_din_tezaurul_monetar_medieval_de_la_Teaca

  • „Sunt remarcate amplele culturi de pomi fructiferi şi de viţă de vie care acoperă hotarul târgului Teaca.”

• 
  

• https://rasunetul.ro/100-de-ani-de-viticultura-din-judetul-bistrita-nasaud 

• https://rasunetul.ro/100-de-ani-de-viticultura-judetul-bn-partea-iii-1990-2008 

• https://rasunetul.ro/din-memoriile-unui-fost-gostatist

• https://rasunetul.ro/gostatistele-sau-amazoanele-din-fostele-ias-uri

• https://www.zaig.ro/produs/carte-viile-si-vinul-din-podgoria-lechinta-transilvania/ 

• https://www.guerrillaradio.ro/revista-guerrilla/lechinta/ 

• https://rasunetul.ro/search/content/Din%20memoriile%20unui%20%E2%80%9Cgostatist%E2%80%9D

• https://timponline.ro/o-veche-instalatie-de-produs-vin-din-comuna-teaca-expusa-la-muzeul-satului/ - teascul de la Teaca din 1793

• https://muzeul-satului.ro/despre-noi/patrimoniul-muzeului/expozitia-permanenta-in-aer-liber/teascul-de-vin-teaca/

▲ SUS