Sensibilitatea

Sensibilitatea este funcția de relație prin care organismul interacționează cu mediul înconjurător și își reglează activitatea internă. 

Sensibilitatea și mișcarea la plante

Plantele sunt organisme destul de inerte față de mediul înconjurător, nefiind capabile de interacțiuni susținute cu mediul în care se află și în care viețuiesc. Stimulii veniți din mediu nu sunt recepționati de plantă deoarece nu are receptorii necesari și nici aparatul complex de procesare a acestora. Din punct de vedere al mișcării plantele au tot atât de puține opțiuni, cu rare excepții, nu au structuri specializate în realizarea lucrului mecanic. Mișcările plantelor sunt de mai multe tipuri:

a) tactisme - mișcări orientate ale plantelor libere. Orientarea se face în funcție de un agent extern, cum ar fi lumina, apa, temperatura și altele.

b) tropisme - mișcări orientate de creștere (adică cu caracter permanent) a plantelor fixate. În funcție de agentul orientării deosebim fototropisme (influențate de lumină), termotropisme(influențate de temperatură), hidrotropisme (influențate de prezența apei), geotropisme(influențate de atracția gravitațională, poate fi negativ sau pozitiv) sau chimiotropisme(influențate de prezența, sau absența unor substanțe chimice);

2. Mișcări neorientate:

  nastii - mișcări determinate de factori externi. Sunt mișcări cu caracter nepermanent și temporar (de exemplu deschiderea zorelelor în zori, închiderea florilor de păpădie seara, mișcările plantelor carnivore etc.). Un exemplu interesant de nastie este oferit de planta Mimosa pudica (mimoza) care posedă perișori senzitivi de-a lungul tulpinii și frunzelor, perișori care determină creșterea sau scăderea turgescenței unor celule și, pe cale de consecință, mișcarea rapidă a frunzelor.

Aglomerarea algelor plutitoare în zonele bogate în lumină este un exemplu de tactism. Majoritatea plantelor au geotropism negativ la tulpini (adică tulpina crește invers față de atracția gravitațională) și geotropism pozitiv la rădăcini (rădăcinile cresc în sensul atracției gravitaționale). Este dovedit faptul că plantele posedă pigmenți speciali cu ajutorul cărora sunt capabile să-și orienteze temporar limbul frunzelor spre sursele de lumină.

ANALIZATORII

Analizatorul este o structură din organismul animal specializată în transformarea variațiilor de energie din mediul înconjurător în senzație specifică. Termenul de analizator l-a înlocuit pe cel de organ de simț, care reprezintă doar o parte a analizatorului.

Orice analizator are trei componente:

Stimulii pot fi variații de energie calorică (caldură), de energie luminoasă, de energie mecanică etc. Receptorii sunt capabili sa traducă variația de energie care îi stimulează în impuls nervos care se transmite pe calea nervilor căilor de conducere spre centrul de integrare. Majoritatea centrilor de integrare sunt în sistemul nervos central, zone în care se produc senzațiile.

Cei mai cunoscuți analizatori ai animalelor sunt: 

SISTEMUL NERVOS

Totalitatea organelor care asigură integrarea organismului în mediu, analiza și sinteza informațiilor, precum și elaborarea răspunsurilor potrivite formează sistemul nervos

Țesutul nervos stă la baza structurii sistemului nervos. Neuronii formează o vastă rețea, fiind interconectați prin intermediul sinapselor. Rețeaua neuronală este responsabilă pentru modul în care funcționează sistemul nervos. Sistemul nervos a evoluat în seria animală direct proporțional cu provocările mediului de viață în care trăiește organismul. Iată o scurtă trecere în revistă a sistemului nervos al animalelor: 

Celulele nervoase ale meduzelor și polipilor sunt răspandite pe toata suprafața peretului corpului, astfel încât animalul este învelit într-o rețea neuronală sensibilă la orice variație de energie din mediul extern. De asemenea neuronii celenteratelor sunt conectați la mușchii tentaculelor, astfel încât să poată prinde și imobiliza prada în procesul de hrănire și pentru a se putea deplasa în direcții bine stabilite (ținând urma hranei sau plutind spre curenții mai calzi sau mai reci din ocean);

există rudimente de organe nervoase, adică aglomerari de neuroni care poartă numele de ganglioni nervoși, interconectate prin numeroase tracturi nervoase asemănătoare nervilor. Ganglionii sunt aranjați, la viermii superiori, într-un model care a primit numele de sistem nervos scalariform. Acesta este alcătuit din perechi de ganglioni nervoși dispuși în fiecare segment al corpului, uniți atât între ei cât și cu ganglionii din segmentele învecinate atât prin conective cât și prin tracturi nervoase. Acest sistem nervos coordonează musculatura corpului viermelui, astfel încât acesta se deplasează și se hrănește în concordanță cu nevoile pe care le are. Viermii superiori, cum sunt anelidele, au chiar și organe de simț conectate la sistemul nervos, astfel că pot recepționa și interpreta informațiile pe care le primesc din mediul înconjurător. Hirudineele (lipitorile) simt prezența animalelor cu sânge cald în apă și se mișcă activ spre ele pentru a se lipi și a extrage sângele cu care se hrănesc;

Sistemul nervos al moluștelor este mai complex, apare pentru prima dată în seria animală un ganglion nervos central, situat în cap, care a primit denumirea de ganglion cerebroid. În acesta sunt rețele neuronale care coordonează activitatea moluștei în mediile de viață în care trăiește. La lamellibranhiate (scoici) ganglionul cerebroid este mai puțin dezvoltat, dar la cefalopode (sepii, caracatițe și calmari) ganglionul cerebroid este foarte bine dezvoltat, conectat cu toate organele de simț și este capabil de analize specifice scoarței cerebrale de la vertebrate. Au fost raportate cazuri de caracatițe capabile să-și organizeze spațiul înconjurător și chiar de caracatițe capabile sa evadeze din tancurile în care fusesera capturate, folosind strategii inteligente;

Artropodele au sistem nervos dezvoltat, drept dovadă stau numeroasele acțiuni de care sunt ele capabile. De la elaborarea unor strategii ingenioase de vânătoare până la căutările asiduue pentru găsirea partenerilor sexuali. Ganglionii cerebroizi sunt foarte bine dezvoltați și sunt conectați prin nervi atât de mușchii corpului cât și de organele de simț. Sistemul nervos al artropodelor a atins un punct de apogeu la insecte, care au în interiorul capului un ganglion cerebroid alcătuit din trei porțiuni interconectate: protocerebrum, deutocerebrum și tritocerebrum. După cum se vede în imaginea alăturată, există numeroși nervi care leagă ganglionii de antene, de ochi și de mușchii picioarelor și aripilor. Insectele sunt capabile de reacții nervoase surprinzătoare, unele insecte percep mai multe culori decât oamenii (albinele), alte insecte inventează strategii de apărare și de atac incredibile;

Sistemul nervos la vertebrate este alcătuit din măduva spinării și encefal. Măduva spinării este un cordon nervos adăpostit în canalul vertebral din interiorul coloanei vertebrale. Este conectată la organele corpului prin mai multe perechi de nervi spinali. Encefalul este adăpostit de cutia craniană și este conectat cu organele corpului prin nervii cranieni. La mamifere este cel mai dezvoltat encefal și este alcătuit din următoarele segmente:


Structura encefalului la om: