Aparatul excretor

Este alcătuit din totalitatea organelor în care are loc selectarea, filtrarea și eliminarea substanțelor inutile, în exces sau toxice din sânge. Este alcătuit din rinichi și căi urinare.

Rinichiul

Este organ pereche abdominal situat posterior de ficat, duoden, pancreas și splină. Cei doi rinichi sunt așezați de o parte și de alta a coloanei vertebrale (la nivelul vertebrelor T11-T12) și fața lor posterioară este în raport anatomic cu peretele posterior al abdomenului. Rinichiul are formă de bob de fasole, lungimea de 12 cm, grosimea de 3 cm și o greutate de 120 de grame. La polul superior al rinichiului se observă glanda suprarenală:

Structura internă a rinichiului:

Printr-o secțiune longitudinală la nivelul rinichiului se observă următoarele structuri:

Capsula renală - este o tunică conjunctivă foarte rezistentă care acoperă rinichiul la exterior. Are structură fibro-elastică și aderă la parenchimul aflat imediat sub ea. Deasupra acestei tunici se află un strat adipos cu rol în protejarea mecanică și termică a rinichiului.

Parenchimul renal - este porțiunea aflată în interiorul rinichiului. Se observă două zone:

zona corticală: este situată la periferie și aici se află corpusculii renali ai nefronilor. Conține piramidele Ferrein, orientate cu baza spre medulară și vârful spre corticală (pe care însă nu o ating);
zona medulară: este situată în interior și e formată din 7-12 piramide renale (Malpighi) orientate cu baza spre corticală. Piramidele sunt formate din tubii colectori ai nefronilor. Vârful piramidelor renale se numesc papile renale. Papilele se deschid în pelvisul renal, alcătuit din calicele mici și calicele mari care se deschid în ureter.

Structura nefronului:

Nefronul este unitatea structurală și fiziologică a rinichiului, locul în care sângele este filtrat și curățat de reziduuri, substanțe în exces sau toxice. Fiecare rinichi conține aproximativ un milion de nefroni, iar fiecare nefron este alcătuit din:

capsula renală (Bowman) - are formă de cupă și în interior se află un ghem de capilare sangvine numite glomerul renal Malpighi. Capsula împreună cu glomerulul renal alcătuiesc corpusculul renal Malpighi.
tubul contort proximal - pornește din capsula Bowman și are o porțiune contortă (îndoită). Este acoperit de capilare sangvine.
ansa Henle - este lungă, coboară adânc în medulară și ajunge în corticala renală. Are diametru mai mic decât tubii contorți și este, de asemenea, intens vascularizată.
tubul contort distal - continuă ansa Henle. Pătrunde în tubul colector.

Formarea urinii:

Urina este un lichid obținut prin filtrarea plasmei sangvine la nivelul rinichilor, cu ajutorul nefronilor. Formarea urinii comportă trei procese:

Ultrafiltrarea glomerulară - are loc la nivelul glomerulului din capsulă. Sângele adus de arteriola aferentă trece prin capilare și este filtrat prin pereții capilarelor. Iese doar plasma (elementele figurate sunt prea mari ca să treacă) dar fără proteine (proteinele au molecule prea mari și nu pot trece de pereții capilarelor). Se formează astfel urina primară care este, de fapt, o plasmă deproteinizată. În medie, în cei doi rinichi, se obțin cam 125 ml de urină primară pe minut. Urina primară se scurge în tubul contort proximal.
Reabsorbția tubulară - are loc în tubii contorți și ansa Henle. Din urina primară este reabsorbită 90% din apă, toată cantitatea de glucoză (urina finală nu conține glucoză), numeroși ioni (Na+, K+, Ca2+, Mg2+ etc.). Apa se reabsoarbe pasiv, datorită diferenței de presiune între urina primară și sângele din capilarele peritubulare, glucoza și unii ioni se absorb activ.
Secreția tubulară - din sângele capilarelor peritubulare sunt transportați anumiți ioni în lumenul tubular, în special la nivelul tubului contort distal.

Se formează astfel urina finală care se scurge din tubul contort distal în tubii colectori. Din 125 ml/minut de urină primară filtrată numai aproximativ 1 ml/minut devine urină finală.

Căile urinare

Sunt organele care transportă și depozitează urina:

ureterele: sunt două tuburi care coboară adânc în abdomen ducând urina formată în rinichi în vezica urinară;
vezica urinară: este un organ cavitar capabil să depoziteze până la 300-400 ml de urină. Este prevăzută cu două sfinctere: unul intern (involuntar) și unul extern (controlat voluntar);
uretra: un tub mai lung la bărbați și mai scurt la femei prin care se scurge urina la exterior.

MICȚIUNEA

Micțiunea reprezintă golirea la exterior a urinii acumulată în vezica urinară. Pe măsură ce vezica urinară se umple asupra pereților vezicali se exercită o presiune din ce în ce mai mare. Mecanoreceptorii prezenți la nivelul mucoasei vezicale informează centrii nervoși sacrali referitor la gradul de umplere a vezicii. La rândul lor, centrii sacrali informează scoarța cerebrală care decide dacă condițiile permit sau nu micțiunea. Dacă condițiile nu permit, scoarța determină întărirea tonusului sfincterului extern. Dacă condițiile permit, sfincterul extern este relaxat și are loc evacuarea urinii.

Patologia aparatului excretor

CISTITA - o inflamare a mucoasei vezicii urinare și a uretrei provocată de anumite clase de bacterii care invadează aparatul excretor. Simptomatologia cuprinde dureri și usturimi la urinare, însoțite de dificultatea de a goli vezica și senzații dese de supraumplere a vezicii;

NEFRITA - reprezintă inflamarea locală a anumitor componente corticale a rinichiului. Ca urmare funcțiile rinichiului se îndeplinesc defectuos, nu mai are loc filtrarea și reabsorbția, urina este fie prea abundentă fie insuficientă.

INSUFICIENȚA RENALĂ - reprezintă blocarea unuia sau a ambilor rinichi, care încetează să mai funcționeze, lăsând toate reziduurile și toxinele în interiorul sângelui. Poate fi acută (atunci se instalează brusc) sau cronică (se instalează lent). Este o afecțiune cu risc letal.