Glandele endocrine

HIPOFIZA - glanda pituitară

1. HORMONUL SOMATOTROP (STH): se mai numește și hormonul de creștere deoarece controlează creșterea și dezvoltarea normală a organismului. Controlează metabolismul proteic, hidric, creșterea oaselor și a masei musculare  și are efect hiperglicemic (adică crește glicemia).

2. HORMONII GLANDULOTROPI: controlează dezvoltarea și secreția altor glande endocrine:

• hormonul adenocorticotrop (ACTH sau corticotropina): controlează corticosuprarenala, determină secreția de glucocorticoizi și hormoni androgenitali.

• hormonul tireotrop (TRH sau tireotropina): stimulează secreția hormonilor glandei tiroide.

• hormonul foliculostimulator (FSH sau foliculostimulina): la bărbați acționeză asupra tubilor seminiferi iar la femei stimulează secreția de estrogeni.

• hormonul luteinizant (LH): la bărbat stimulează secreția de androgeni iar la femeie secreția de progesteron și dezvoltarea corpului galben

3. PROLACTINA: la femei stimulează atât secreția laptelui din glandele mamare cât și prevenirea ovulației. Crește progresiv pe parcursul sarcinii. La bărbat nu se cunoaște acțiunea acestui hormon.

Secreția hormonilor adenohipofizari este controlată de către hipotalamus prin hormoni care stimulează secreția sau inhibă secreția hipofizei anterioare.

Hipofiza intermediară

Reprezintă cam 2% din masa hipofizei, este situată între adenohipofiză și neurohipofiză. Este o lamă de țesut care aderă strâns la neurohipofiză. Secretă hormonul melanocitostimulator care determină pigmentarea pielii.

Neurohipofiza

Nu este o glandă propriu zisă. Depozitează hormoni secretați de nucleii anteriori ai hipotalamusului. Acești hormoni sunt transportați pe calea tractului hipotalamo-hipofizar și depozitați în neurohipofiză, de unde sunt eliberați în sânge. Acești hormoni sunt:

• hormonul antidiuretic (ADH sau vasopresină): acționează asupra tubilor distali și colectori ai nefronilor facilitând și stimulând absorbția apei din urina primară înapoi în sânge. 

• ocitocina (oxitocina): acționează asupra mușchilor uterului gravid stimulând contracția acestora și expulzarea fătului (nașterea). De asemenea stimulează secreția laptelui din glandele mamare.

Disfuncții hipofizare:

EPIFIZA

Este o glandă micuță situată între coliculii cvadrigemeni superiori, în componența epitalamusului. Are legături structurale cu retina, dar și cu celelalte glande endocrine. Secretă melatonina, un hormon secretat la lumină care inhibă dezvoltarea și activitatea gonadelor (glandelor sexuale) și are efecte legate de pigmentarea pielii.

TIROIDA

Cei doi hormoni au acțiuni asemănătoare, tiroxina fiind mai rapid asimilată. Efectul principal al hormonilor tiroidieni este creșterea nivelului de energie în organism prin intensificarea oxidărilor tisulare și mobilizarea rezervelor. Ei stimulează metabolismul glucidic prin creșterea absorbției intestinale a glucozei și gluconeogeneză (formarea de glucoză din compuși ne-glucidici). Stimulează sinteza de proteine dar și degradarea rapidă a acestora.

Disfuncții tiroidiene:

GLANDELE PARATIROIDE

TIMUSUL

Este un organ situat retrosternal (în spatele osului stern) și are rol de glandă endocrină până la sfârșitul adolescenței, apoi involuează, dar nu dispare nici la maturitate. Nu se cunosc hormoni secretați, dar extractele de timus au efecte de diminuare a diviziunii celulare, de stimulare a depunerilor minerale în oase și de frânare a dezvoltării glandelor sexuale.

Un rol deosebit de important al timusului este ”educarea” limfocitelor, adică echiparea acestora cu enzime capabile să distrugă microorganismele invadatoare.

PANCREASUL

Este o glandă mixtă, secretă atât sucul pancreatic cât și hormoni. Este situată în abdomenul superior, dorsal față de stomac. Este așezat transversal și i se descriu un cap, un corp și o coadă. Capul este adăpostit în curbura duodenală iar coada vine în raport cu splina.

Conține epiteliu secretor și zone cu secreție internă denumite insule Langerhans. Acestea conțin:

• celule A, circa 20%, așezate la exterior, care secretă glucagon;

• celule B, circa 70%, așezate spre interior, care secretă insulină;

• celule D care secretă somatostatină.

GLUCAGONUL

Este un hormon hiperglicemiant (adică crește glicemia). Glicemia reprezintă concentrația plasmatică a glucozei, este o constantă fiziologică care este menținută între valori de 90-120 mg/100 ml de sânge. Glucagonul crește valorile glicemiei prin următoarele mecanisme:

• stimulează glicogenoliza hepatică, adică stimulează degradarea glicogenului la glocoză;

• stimulează gluconeogeneza hepatică, adică grăbește sinteza de glucoză din compuși neglucidici;

• crește absorbția aminoacizilor susceptibili de a fi transformați în glucoză;

• are efect lipolitic și de creștere a nivelului de acizi grași și glicerol (glicerină) în sânge;

Hipersecreția acestui hormon poate provoca tulburări de ritm cardiac, creșterea secreției biliare și chiar colaps hiperglicemic.

INSULINA

Este singurul hormon hipoglicemiant (care scade glicemia) al organismului. A fost decoperită de savantul român Nicolae Paulescu în 1921 dar premiul Nobel pentru această descoperire l-au luat alți doi cercetători.

Insulina acționează prin legarea de o proteină membranară receptoare. Efectul hipoglicemiant este obținut prin:

• creșterea permeabilității membranelor celulare pentru glucoză, scăzând astfel concentrația în sânge a acesteia;

• efect anabolizant, adică crește depunerile de glucide și lipide în depozite;

• creșterea glicogenogenezei, adică stimularea formării moleculelor de glicogen din glucoza plasmatică;

• crește concentrația plasmatică a electroliților

Hiposecreția de insulină în forme severe determină apariția diabetului zaharat. Este o boală destul de gravă și insidioasă, având simptome specifice: polifagie, polidipsie, hiperglicemie, glicozurie (prezența glucozei în urină), acidoza și dese dezechilibre electrolitice. În faze târzii poate conduce la probleme oculare (chiar la orbire), cangrene și amputații spontane.

Hipersecreția de insulină duce la coma hipoglicemică datorată scăderii drastice a nivelului de glucoză din sânge, peste limita de suportabilitate a celulelor nervoase.

GLANDELE SUPRARENALE

Sunt două glande conice situate deasupra fiecărui rinichi (supra-renale). Fiecare dintre cele două glande este alcătuită din două porțiuni distincte, atât ca origine cât și ca funcție:

1.  O porțiune periferică, situată la exteriorul glandei, numită corticosuprarenală;

2. O porțiune centrală denumită medulosuprarenală.

Medulosuprarenala:

Este un imens ganglion simpatic alcătuit din neuroni care și-au pierdut prelungirile și au căpătat proprietăți secretorii. Hormonii secretați de medulosuprarenală se numesc catecolamine și sunt adrenalina și noradrenalina. 

Cei doi hormoni au acțiuni aproape identice, adrenalina acționează în situații de stres neobișnuit, cu care organismul nu este obișnuit, iar noradrenalina acționează în situații de stres pe care organismul le poate prevedea. 

Hormonii medulosuprarenalieni determină:

• glicogenoliză (desfacerea glicogenului în molecule de glucoză) și implicit hiperglicemie;

• mobilizarea lipidelor din rezerve și creșterea metabolismului bazal;

• cresc frecvența și forța contracțiilor cardiace (tahicardie), produc vasoconstricție și creșterea tensiunii arteriale;

• relaxează musculatura bronhiilor;

• produc anxietate și frică.

Corticosuprarenala:

Hormonii secretați de porțiunea excentrică a suprarenalei provin din colesterol, un lipid esențial. Din acest motiv se numesc homoni steroizi. Ei sunt împărțiți în trei grupe:

1. Glucocorticoizii: care cuprind cortizonul și cortizolul (hidrocortizonul). Aceștia cresc rata filtrării glomerulare în nefroni, cresc numărul de hematii și plachete sangvine circulante, hiperglicemie și stimularea lipolizei (desfacerea trigliceridelor în acizi grași și glicerol).

2. Mineralocorticoizii: unde este inclus aldosteronul. Acesta are un rol deosebit în asigurarea echilibrului mineral al ionilor de Na+, K+ și H+. Acest lucru are efecte decisive inclusiv asupra echilibrului acido-bazic al mediului intern.

3. Sexosteroizii: sunt hormoni asemănători celor secretați de gonade. La nivelul sângelui pot fi transformați în estrogeni. Au efecte asemănătoare cu hormonii sexuali.

Hipersecreția de cortizon determină boala Cushing (hiperglicemie, obezitate, hipertensiune).

Hipersecreția de aldosteron provoacă boala Conn (retenție mare de apă, edeme, hipertensiune). Hiposecreția de aldosteron provoacă boala Addison (slăbiciune accentuată, pierdere de apă și săruri, tensiune foarte mică).

GLANDELE SEXUALE (GONADELE):

Testiculul

Are și rol endocrin și secretă testosteronul, hormonul sexual masculin. Acesta este secretat de celulele interstițiale Leydig aflate între celulele ductelor spermatice. Testosteronul acționează asupra dezvoltării organelor sexuale masculine și determină apariția caracterelor sexuale secundare masculine (dezvoltarea musculaturii, îngroșarea vocii prin coborârea laringelui, exteriorizarea pilozității etc.)

Ovarul:

Secretă hormonii estrogeni (estriona, estriolul și estrandiolul) și progesteronul. Estrogenii sunt secretați de celulele tecii foliculului ovarian, secreție stimulată de hormonii hipofizari LH și FSH. Estrogenii stimulează dezvoltarea organelor sexuale feminine și determină apariția caracterelor sexuale secundare feminine (repartiția stratului adipos, creșterea și dezvoltarea sânilor).

Progesteronul este secretat de corpul galben și acționează asupra uterului pentru a-l pregăti în vederea unei viitoare sarcini.