Aparatul digestiv
Reprezintă totalitatea organelor în care are loc digestia alimentelor și absorbția principilor alimentari în sânge.
ANATOMIA APARATULUI DIGESTIV
Aparatul digestiv este format din tub digestiv și glande anexe. Tubul digestiv este un complex de organe cavitare de diametre diferite care recepționează, prelucrează și digeră alimentele până le transformă în principi alimentari (apă, săruri minerale, vitamine, aminoacizi, monozaharide, acizi grași și glicerol). Apoi acești principi alimentari sunt absorbiți în sânge și transportați la celulele care au nevoie de ei.
TUBUL DIGESTIV:
Cavitatea bucală:
Este un organ cavitar mărginit lateral de obraji, superior de bolta palatină și inferior de limbă. Comunică anterior cu exteriorul prin orificiul bucal și posterior cu faringele. Conține două arcade dentare. Dinții sunt organe dure implantate în alveolele dentare. Unui dinte i se descriu:
coroana
coletul (gâtul)
rădăcinile
Există două dentiții: una provizorie (dinții de lapte) ce conține 20 de dinți și una definitivă formată din 32 de dinți. În funcție de rolul pe care-l au, dinții pot fi: incisivi (pentru rupt), canini (pentru tăiat și sfâșiat), premolari și molari (pentru zdrobit și măcinat).
Formula dentară reprezintă prezentarea dinților pe jumătatea din arcada dentară (hemiarcadă):
Limba este un organ musculo-fibros fixat posterior pe osul hioid. Este alcătuită din vârf, corp și rădăcină. Vârful și corpul limbii sunt mobile. Limba este acoperită de mucoasa linguală ce conține papilele gustative.
Faringele:
Este un organ musculo-fibros în formă de pâlnie. Are o lungime cuprinsă între 12-15 cm. Deosebim trei zone:
nasofaringele care comunică cu cavitatea nazală și cu urechea medie (prin trompa lui Eustachio);
orofaringele care comunică cu cavitatea bucală;
laringofaringele care comunică atât cu esofagul cât și cu laringele.
Este inervat de nervul glosofaringian și de vag.
Esofagul:
Este un conduct musculo-fibros de aproximativ 30 de cm care străbate cutia toracică și penetrează mușchiul diafragm pentru a intra în cavitatea abdominală. Esofagul este așezat, în cutia toracică, posterior de trahee. Conține un epiteliu pavimentos pluristratificat necheratinizat specializat în conducerea bolului alimentar.
Stomacul:
Este segmentul cel mai dilatat al tubului digestiv. Are rolul de a depozita alimentele mestecate și de a iniția procesul de digestie. Are o lungime de aproximativ 15 cm în lățime și 30 cm în lungime, cu o capacitate de 1200-1500 cm3 Stomacul este așezat în cavitatea abdominală, imediat sub diafragm. Are forma literei J, două curburi, o porțiune verticală și una orizontală. Comunică cu esofagul prin orificiul cardia și cu intestinul subțire prin orificiul pilor. Porțiunea verticală este alcătuită din fornix (fundus sau camera cu aer) și corpul stomacului. Porțiunea orizontală este formată din antru și canal piloric. Vascularizația gastrică este asigurată de trunchiul celiac iar inervația simpatică și parasimpatică provin din plexul celiac.
Structural, stomacul este acoperit de mai multe tunici. De la exterior spre interior descriem:
adventicea este o tunică conjunctivă ce conține numeroase fibre elastice;
tunica musculară este alcătuită din trei straturi: un strat longitudinal, un strat circular și un strat oblic de fibre musculare netede;
tunica submucoasă este de natură epitelială și conține numeroase glande ce secretă mucus, HCl, pepsinogen sau gastrină;
tunica mucoasă care formează mucoasa gastrică. Aceasta căptușește toată suprafața internă a stomacului, de la cardia la pilor. Formează pliuri longitudinale pentru a mări suprafața de absorbție și digestie.
Intestinul subțire:
Este cea mai lungă porțiune a tubului digestiv, având o lungime de peste 5 metri. Are un diametru variabil, între 3-4 cm. Este alcătuit din trei porțiuni:
1. DUODENUL este porțiunea fixă a intestinului subțire. Are 30 de cm și formă de potcoavă, cuprinzând capul pancreasului. Comunică cu stomacul prin orificiul pilor. De asemenea comunică cu ficatul prin canalul coledoc și cu pancreasul prin canalul Wirsung. Ambele canale se deschid în același orificiu în duoden: orificiul Oddi, care centrează papila duodenală mare. La 2,5 cm deasupra acesteia se deschide papila duodenală mică în care se deschide canalul pancreatic accesor.
2. JEJUNUL este o porțiune mobilă care se găsește pliată sub formă de anse intestinale. În interiorul acestui segment are loc atât digestia cât și absorbția principilor alimentari. Nu există o delimitare anatomică clară între jejun și următorul segment al intestinului subțire.
3. ILEONUL ultima porțiune mobilă a intestinului subțire. Comunică cu intestinul gros prin valvula ileo-cecală. Este de asemenea înfășurat sub formă de anse intestinale.
Mucoasa intestinală formează invaginații numite vilozități intestinale care măresc enorm suprafața de contact cu substanțele supuse digestiei și absorbției la acest nivel.
Intestinul gros:
Este ultima porțiune a tubului digestiv. Comunică cu intestinul subțire prin orificiul ileo-cecal și cu exteriorul prin orificiul anal. Este alcătuit din următoarele segmente:
1. Cecumul este porțiunea inițială a intestinului gros. Este o porțiune dilatată care comunică cu ileonul. Conține o formațiune numită apendice vermiform a cărui inflamație determină apariția apendicitei.
2. Cadrul colic format din mai multe porțiuni:
colonul ascendent
colonul transvers
colonul descendent
colonul sigmoid
Cadrul colic încadrează ansele intestinului subțire.
3. Rectul este porțiunea terminală a intestinului gros și a tubului digestiv. Are formă de pară, conține fibre musculare și comunică cu exteriorul prin orificiul anal. Este prevăzut cu două sfinctere (inele de mușchi), unul intern controlat involuntar și unul extern controlat voluntar.
GLANDELE ANEXE
Glandele salivare:
Sunt glande exocrine cu structură tubulo-acinoasă. Sunt de două tipuri:
glande salivare mici, fără canal secretor (palatine, labiale, liguale);
glande salivare mari, cu canal secretor, dispuse în perechi (parotide situate sub conductul auditiv extern, sublinguale situate în planșeul bucal și submandibulare situate sub planșeul bucal). Aceste glande secretă saliva.
Saliva este un lichid limpede, ușor vâscos, cu ph cuprins între 7,5-8. Conține 90% apă, mucus, săruri minerale, lizozim și o singură enzimă, o amilază denumită ptialină (amilază salivară) care degradează amidonul preparat la dextrine.
Glandele gastrice:
Sunt glande mici diseminate în mucoasa gastrică. Sunt mai multe tipuri de glande, în funcție de produsul secretat:
glande care secretă mucus;
glande care secretă HCl (acid clorhidric);
glande care secretă pepsinogen
Sucul gastric este un lichid limpede, ușor opalescent, cu un ph acid (1,5-2). Conține mai multe enzime:
pepsinogen, care este activat de HCl la pepsină, o proteinază care atacă proteinele și le desface în polipeptidele componente;
labferment o enzimă activă în special la sugari care determină coagularea laptelui prin transformarea cazeinei solubile în paracazeinat de Ca insolubil;
lipaza gastrică care desface grăsimile în trigliceride și digliceride.
Ficatul:
Este cea mai mare glandă din corp, cântărește 2-2,5 kg. Se află imediat sub diafragmă, în dreapta, deasupra colonului ascendent și transvers. Are o față superioară (diafragmatică) și o față inferioară. Fața superioară este divizată în doi lobi (stâng și drept), iar fața inferioară în patru lobi (stâng, drept, pătrat și caudat). Tot pe fața inferioară se observă un săculeț numit vezică biliară sau colecist cu rolul de a păstra bila în perioadele interdigestive.
Celulele ficatului secretă un lichid de culoare galbenă, cu ph ușor alcalin numit bilă. Bila este secretată încontinuu de hepatocite (celulele ficatului) și fie este eliberată în duoden, fie depozitată în colecist. Bila este o soluție ce conține apă, electroliți și săruri biliare (bilirubină și biliverdină provenite din degradarea hemoglobinei) care eu rolul de a emulsiona grăsimile. Bila nu conține enzime digestive.
Celulele ficatului sunt dispuse în cordoane. Ele formează canalicule și canale biliare intrahepatice care confluează și se adună în câte un canal hepatic pentru fiecare lob: canalul hepatic drept și canalul hepatic stâng. Cele două canale se unesc în canalul hepatic comun. De la vezica biliară pornește canalul cistic care pătrunde în canalul hepatic comun rezultând canalul coledoc, care se deschide în duoden prin orificiul Oddi.
Vascularizația ficatului este dublă, nutritivă și funcțională: vascularizația nutritivă este asigurată de artera hepatică care se împarte în artere, arteriole, metaarteriole până la nivelul lobulilor hepatici. Vascularizația funcțională este asigurată de vena portă, care începe prin capilarele de la nivelul intestinului subțire și se sfârșește capilarizată la nivelul ficatului.
Pancreasul:
Este o glandă mixtă, adică are și funcție exocrină și funcție endocrină. Este situată retrogastric (posterior de stomac), transversal, posterior de colonul transvers. Are un cap, un corp și o coadă, lungimea de 15-20 cm, greutatea de aproximativ 100 de g. Are structură tubulo-acinoasă (ca și glandele salivare) și, de la coadă la cap, este străbătut de canalul pancreatic principal (canalul Wirsung) și transversal de canalul pancreatic accesor (canalul Santorini). Canalul Wirsung se deschide în duoden prin orificiul Oddi (ca și canalul coledoc), iar canalul Santorini la nivelul papilei mici.
Pancreasul este un organ sensibil, ușor friabil, poate fi rupt ușor.
Pancreasul exocrin secretă sucul pancreatic, un suc digestiv deosebit de important, care conține numeroase enzime:
A. PROTEINAZE:
tripsina - enzimă proteolitică care desface proteinele în polipeptide și polipeptidele în oligopeptide;
chemotripsina - atacă polipeptidele și le desface la oligopeptide;
carboxipeptidazele - transformă polipeptidele și oligopeptidele în aminoacizi.
B. AMILAZE:
amilaza pancreatică - hidrolizează glicogen, amidon crud sau preparat, polizaharide complexe până la stadiul de dipeptide;
C. LIPAZE:
lipaza pancreatică - hidrolizează trigliceridele la acizi grași și glicerol (glicerină);
colesterol lipaza - hidrolizează colesterolul;
fosfolipaza - hidrolizează fosfolipidele;
Sucul pancreatic mai conține apă, electroliți și ioni de K și Na.
Patologia aparatului digestiv
Cariile dentare: reprezintă discontinuități în structura smalțului dentar apărute datorită igienei precare (spălatului rar pe dinți). Pot avea diverse adâncimi, pot sau nu să intereseze camera pulpară. Trebuie tratate cu multă atenție deoarece pot conduce la distrugerea dintelui și în final la pierderea lui.
Stomatita: este o inflamare a mucoasei bucale apărută ca urmare a unei infecții virale sau bacteriene. Pot fi însoțite de arsuri, usturime și durere la nivelul mucoasei bucale și miros specific al gurii (halenă).
Ulcer gastric: este o leziune apărută la nivelul mucoasei gastrice. Poate fi cauzată de o bacterie numită Helicobacter pilori extrem de rezistentă la acțiunea corozivă a sucului gastric. Dacă nu este tratat ulcerul gastric se poate agrava, în final poate ajunge chiar la perforarea stomacului și risc crescut de infecție generalizată.
Hepatita: reprezintă inflamarea ficatului. Poate fi toxică sau contagioasă (tip A, tip B sau tip C). Hepatita virală A este cauzată de un virus alimentar, hepatitele B și C sunt cauzate de virusuri ce se transmit prin fluide de contact. Netratată, hepatita se poate croniciza și poate distruge porțiuni mari din ficat.
Litiaza biliară: popular numită ”pietre la fiere”, reprezintă acumularea unor depozite de săruri biliare și electroliți sub forma unor formațiuni neregulate la nivelul vezicii biliare. Se manifestă prin dureri mari în partea dreaptă, subdiafragmatic, senzație de greață, paloare caracteristică. Dacă aceste formațiuni nu sunt îndepărtate pot conduce la alte complicații, inclusiv blocarea canalelor biliare sau obturarea orificiului Oddi.
Pancreatita: reprezintă inflamarea pancreasului. Se manifestă prin dureri mari la nivelul abdomenului, greață și vărsături, slăbiciune fizică. Se poate agrava prin cronicizare și poate duce la compromiterea definitivă a funcției pancreatice.
Enterocolita: este o afecțiune a intestinului subțire sau a celui gros și se manifestă prin inflamarea mucoasei intestinale. Pot fi bacteriene sau virale, de diferite grade de gravitate.
